Buna Ziua Iasi

Buna Ziua Iasi


Deschiderea ediţiei - Criminali în serie, mână-n mână cu autorităţile

Posted:

● Special pentru trei magazine, Dedeman, Arabesque şi Servunion, la intrarea în Iaşi, pe drumul european, a fost amenajată o intersecţie criminală ● Ori este vorba de corupţie, ori de prostia crasă a autorităţilor care şi-au dat acordul pentru amenajarea intersecţiei ● Iată, pe scurt, care este bilanţul aberaţiei din zona Dedeman: 17 august 2009 - un mort şi doi răniţi, 22 august 2009 - doi morţi şi doi răniţi, 4 septembrie 2009 - un tir s-a răsturnat, pagubele materiale au fost însemnate, iar circulaţia a fost blocată vreme de mai multe ore ● Cele trei firme trebuiau să suporte cheltuielile pentru amenajarea intersecţiei, dar a fost aleasă soluţia cea mai ieftină ● În plus, Poliţia Rutieră a obligat societăţile comerciale ce s-au înţepat în DE 583 să asigure iluminatul intersecţiei, dar nici până în ziua de astăzi nu ...[...](12/11/2009.)


Ultima oră - DE CE ALBESTE PARUL?

Posted:

Afisat la 08.00[...](12/11/2009.)


Economic Local - Angajaţii lui Nichita rămân fără leafă

Posted:

● Începând de astăzi va intra în vigoare legea reorganizării autorităţilor şi instituţiilor publice şi a raţionalizării cheltuielilor publice ● Mai exact, în lunile noiembrie şi decembrie ale acestui an, salariaţii bugetari nu vor fi plătiţi pentru 32 de ore de muncă [...](12/11/2009.)


Economic Local - Superofertă pe piaţa apartamentelor

Posted:

● În momentul de faţă, judeţul Iaşi poate fi clasat drept una dintre cele mai accesibile pieţe din România, cu preţuri ce au scăzut lejer sub 900 Euro pe metrul pătrat[...](12/11/2009.)


Economic Local - Stâlpii de pe centură nu vor fi mutaţi de E.ON

Posted:

După ce într-o ediţie anterioară a cotidianului BUNĺ ZIUA IASI a fost prezentată o situaţie în care s-a ajuns ca la şoseaua de centură să se asfalteze în jurul unui stâlp, reprezentanţii E.ON Moldova au reacţionat, explicând că societatea comercială Vega `93 SRL din Galaţi nu a obţinut avizele necesare pentru mutarea stâlpilor. Reamintim că firma din Galaţi a continuat lucrările la şoseaua de centură pe lângă un stâlp aflat în mijlocul drumului, în zona satului ieşean Uricani. Drumarii au precizat că au fost tărăgănaţi cu eliberarea avizelor, motiv pentru care lucrările au continuat. ``În conformitate cu legislaţia în vigoare, realizarea lucrărilor de modificare sau deviere a instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice presupune parcurgerea unor etape înainte de încheierea cu compania noastră a unui contract ...[...](12/11/2009.)


Economic Local - Dolari falşi descoperiţi la graniţă

Posted:

Valuta falsificată intră pe piaţa ieşeană. Aceasta este concluzia la care au ajuns poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Iaşi, după ce au descoperit peste 2300 dolari falşi într-un tren la graniţă. Poliţiştii de frontieră ieşeni au descoperit 23 bancnote contrafăcute a câte 100 dolari în trenul accelerat Chişinău - Bucureşti. Banii erau într-un pachet de ţigări ascuns în peretele unui vagon de tren. În momentul controlului, poliţiştii au descoperit că peretele vagonului era modificat. Nu mare le-a fost surpriza când în peretele vagonului a fost găsit un pachet de ţigări în care era valută americană. Bancnotele imitau perfect unitatea monetară, însă nu aveau toate elementele de siguranţă. ``Cu ocazia controlului, poliţiştii au găsit în trenul accelerat 401 Chişinău-Bucureşti 23 de bancnote ...[...](12/11/2009.)


Economic Local - Bani falşi descoperiţi la UMF

Posted:

Zeci de bancnote false au împânzit oraşul. Poliţia ieşeană atrage atenţia asupra faptului că pe piaţa ieşeană au fost puşi în circulaţie bani falşi. Totul a ieşit la iveală în urmă cu câteva săptămâni, când casiera Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T. Popa din Iaşi a mers la Trezorerie să depună o sumă de bani. Pentru că aveau suspiciuni că una dintre bancnotele de 100 lei era contrafăcută, reprezentanţii Trezoreriei au alertat poliţia. Deşi imita perfect bancnota de 100 lei, aceasta nu prezenta toate elementele de siguranţă. Oamenii legii au ridicat bancnota pentru demararea unei anchete. Cazul descoperit la casieria Universităţii de Medicină şi Farmacie nu este singular. Poliţiştii ieşeni au mai descoperit alte 15 bancnote false care au fost plasate în tot judeţul. ...[...](12/11/2009.)


Economic Local - Agenţii economici iau lecţii de la Protecţia Consumatorului

Posted:

În cursul zilei de astăzi, începând cu ora 11.00, în incinta Carrefour Era va avea loc o acţiune de promovare a îndatoririlor pe care le au operatorii economici faţă de ieşeni. Reprezentanţii complexului comercial şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Iaşi vor pune în dezbatere obligaţiile pe care firmele ieşene trebuie să le respecte faţă de consumatori. Astfel, agenţii economici vor fi atenţionaţi de prevederile Codului Consumatorului, cod care specifică, printre altele, că agenţii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive. Dezbaterea face parte dintr-un proiect de informare implementat la nivel naţional. Aceasta este prima dezbatere dedicată agenţilor economici, modalitate prin care ş...[...](12/11/2009.)


Economic Local - Proiectele primăriei au ajuns în Comisia de Urbanism

Posted:

Ieri, consilierii locali s-au întrunit într-o nouă şedinţă a Comisiei de Urbanism pentru a discuta cele 25 proiecte aflate pe ordinea de zi. A fost prezent şi un proiect ce aparţine municipalităţii, dar care a fost amânat pentru că este necesară realizarea unei actualizări. Mai exact, primăria a depus o temă PUZ (Plan Urbanistic Zonal) în vederea construirii unor locuinţe colective prin programul pentru sprijinirea tinerilor în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Mai exact, cele 135 apartamente urmează să fie ridicate pe strada Bradului, în zona Spitalului de Recuperare, pe o suprafaţă de teren de 4500 metri pătraţi. În ceea ce priveşte proiectele aparţinând oamenilor de afaceri din oraş, consilierii au emis aviz pozitiv. Astfel, oamenii de afaceri Gabriel Mardarasevici şi Bogdan Piţigoi au primit undă verde pentru un PUZ ce vizează construirea unor locuinţe în zona ...[...](12/11/2009.)


Economic Local - Măsuri de apărare împotriva inundaţiilor

Posted:

Direcţia Apelor Prut (DAP) Iaşi a finalizat proiectul pentru reducerea riscului de inundaţii în bazinul hidrografic Prut - Bârlad. În cursul săptămânii viitoare se vor întâlni la Iaşi membrii Comitetului de bazin pentru avizarea proiectului lucrărilor pentru reducerea riscului de inundaţii în spaţiul hidrografic Prut -Bârlad. Comitetul de bazin este format din reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Sănătăţii, primăriilor, prefecturilor din judeţele care sunt incluse în proiect, Consiliilor Judeţene, Administraţiei Naţionale Apele Române, asociaţiilor neguvernamentale, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi utilizatorilor de apă. Proiectul are ca scop realizarea si implementarea unor măsuri de apărare împotriva inundaţiilor pe termen mediu în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, o parte din Neamţ şi Galaţi. Acest proiect este î...[...](12/11/2009.)


Economic - Evaziune fiscală cu prejudiciu de 7 milioane lei

Posted:

Şapte bistriţeni vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare, fiind acuzaţi, alături de alţii, de rambursări ilegale de TVA sau deduceri, prin realizarea unor circuite financiare fictive cu produse industriale, valoarea prejudiciului fiind de 7 milioane de lei, din care jumătate statului. Cei şapte bistriţeni au fost reţinuţi într-un caz de înşelăciune şi evaziune fiscală al cărui prejudiciu este de peste şapte milioane de lei, fiind acuzaţi pe de o parte de deduceri sau rambursări ilegale de TVA prin realizarea unor circuite financiare fictive cu produse industriale, iar pe de alta de obţinerea ilegală a unor credite şi finanţări, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Bitriţenii au fost reţinuţi, ieri, în urma a 36 de percheziţii simultane care au avut loc la domiciliile ...[...](12/11/2009.)


Economic - Isărescu pledează pentru investiţii

Posted:

România are ca alternative ori realocarea banilor dinspre salarii spre investiţii, ori majorarea taxelor, total nerecomandată, sau o ajustare brutală din partea pieţelor, a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a afirmat că România nu are alternativă la acordul de finanţare internaţională, care reprezintă o înţelegere în primul rând cu Uniunea Europeană şi în subsidiar cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Isărescu a arătat că, fără o realocare a resurselor bugetare către domenii care să aducă noi locuri de muncă, România va trebui să ia decizii deloc benefice de creştere a veniturilor prin majorarea taxelor. În lipsa oricăror astfel de măsuri, guvernatorul anticipează că pieţele vor reacţiona în sensul unei ajustări dure.
Isărescu pledează în continuare pentru economisire şi investiţii, ca singura ecuaţ...[...](12/11/2009.)


Social - La IGH va fi înlocuit doar directorul medical

Posted:

● Actualul manager interimar de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie intenţionează să-l înlocuiască din funcţie doar pe directorul medical ● Cel mai probabil, noul director medical va fi prof. dr. Gheorghe Bălan, cel care a îndeplinit până acum funcţia de manager interimar
[...](12/11/2009.)


Social - UPA din Iaşi, în deplină legalitate şi legitimitate academică

Posted:

● În urma confirmării clare şi instituţionale, în funcţia de rector al Universităţii Petre Andrei din Iaşi, prin ordin al Ministerului Educaţiei, a prof. univ. dr. Doru Tompea, cea mai puternică instituţie academică privată din ţară este în deplină legalitate academică ● Confirmarea rectorului Tompea este rezultatul unui proces de alegeri clare şi rigoare legislativă pentru structurile universitare care au fost monitorizate de minister
[...](12/11/2009.)


Social - Patru minori au terorizat jumătate de judeţ

Posted:

Teroarea a pus stăpânire pe câteva comune din judeţul Iaşi, după ce patru tineri au provocat mai multe scandaluri care s-au lăsat cu vărsare de sânge. Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani au snopit în bătaie mai multe persoane din Prisăcani, Grozeşti şi Răducăneni. Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, când tinerii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au mers la mai multe discoteci şi baruri din judeţ. Pentru că au rămas fără bani în buzunare, tinerii din Răducăneni au mers în mai multe localuri şi sub presiune au forţat clienţii să le dea tot ce aveau asupra lor. Pentru că au îndrăznit să riposteze, grupul de tineri i-a luat la pumni şi palme pe ...[...](12/11/2009.)


Social - Gripa pandemică a băgat frica în profesori

Posted:

● Numărul din ce în ce mai mare al cazurilor de gripă porcină a băgat spaima în rândul profesorilor ieşeni ● Unora le este teamă să participe la activităţi de genul cercurilor pedagogice pentru a nu risca să fie expuşi virusului AH1N1[...](12/11/2009.)


Social - Ieşenii refuză zahăr şi făină gratuite

Posted:

● 18.000 de ieşeni nu vor să primească produse gratuite ● Până acum, doar 879 de persoane au apelat la ajutorul oferit de Primărie ● 40 tone de făină şi 20 tone de zahăr aşteaptă să fie ridicate din sediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară
[...](12/11/2009.)


Social - Laureaţii Memorialului Schwartz

Posted:

La Oradea, în organizarea Liceului Teoretic Ady Endre, la concursul Memorial Schwartz, competiţie derulată la disciplinele fizică şi chimie, liceenii ieşeni au fost din nou la înălţime prin rezultatele obţinute. Astfel, la cea de-a XIX-a ediţie a concursului, cu participarea a peste 100 elevi din toate judeţele ţării, elevii ieşeni au obţinut cinci premii, după cum urmează: la clasa a X-a, Tudor Giurgică - Tiron de la Colegiul Naţional, coordonat de Jean Rotaru, a obţinut premiul întâi şi premiul pentru cel mai mare punctaj din concurs, Alexandru Irimovici, de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă, coordonat de Cristinel Miron, s-a clasat pe locul al III-lea. La clasa a XI-a, elevul Andrei Piroi, de la Colegiul Costache Negruzzi şi coordonat de Rodica Perjoiu, a obţinut premiul întâi, iar Tudor Olariu, sub îndrumarea aceluiaşi profesor, a luat ...[...](12/11/2009.)


Social - Târg de obiecte bisericeşti

Posted:

Astăzi va avea loc deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a Târgului Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB), târg realizat în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB). Târgul, care va avea loc la Centrul Providenţa, va reuni expozanţi din mai multe ţări europene, printre care se numără Grecia, Austria, Belarus şi, firesc, România. Mănăstiri cu tradiţie vor prezenta diferite obiecte bisericeşti, clopote, candelabre, veşminte arhiereşti şi preoţeşti, catapetesme, vitralii, icoane de mari dimensiuni. Expoziţia de obiecte bisericeşti se va întinde pe parcursul a trei zile, respectiv în perioada 12-14 noiembrie, intrarea fiind liberă. Printre evenimentele care vor avea loc la TOB se numără şi lansarea primei colecţii de CD-uri cu muzică bizantină, în interpretarea Corului Altarul al Catedralei ...[...](12/11/2009.)


Social - Prefectura ajută copiii rromi

Posted:

Prefectura Iaşi, alături de Fundaţia Hope, ajută o nouă serie de copii rromi din judeţ. După ce au oferit pachete unor copii de etnie rromă din comuna Ruginoasa şi municipiul Iaşi, prefectura a acordat câteva pachete şi celor din comuna Răducăneni. Ieri au fost oferite pachete cu haine, îmbrăcăminte şi dulciuri unui grup de copii rromi de la o grădiniţă din Răducăneni. ``Ne vom deplasa la Răducăneni, unde vom da câteva pachete constând în încălţăminte, îmbrăcăminte şi dulciuri copiilor rromi din localitate. Pachetele sunt oferite de Fundaţia Hope, iar noi le distribuim``, a spus Corina Vizitiu, directorul de cancelarie al prefectului. Autorităţile au anunţat că vor reveni la Răducăneni în preajma Crăciunului pentru a oferi şi alte cadouri copiilor de etnie rromă.
[...](12/11/2009.)


Social - CJ deschide un centru de plasament

Posted:

În cel mai scurt timp, autorităţile judeţene vor inaugura un nou centru de plasament în municipiul Iaşi. Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Iaşi, va inaugura Centrul de Plasament Sf. Nicolae, centru aflat lângă Casa Sindicatelor, unde vor fi adăpostiţi câţiva zeci de minori fugiţi de acasă sau care nu mai au părinţi. Centrul nu va oferi însă găzduire permanentă, ci va fi unul de tranzit. Investiţia se ridică la aproximativ două milioane Euro. Din totalul acestei sume, aproximativ 1,2 milioane Euro vin de la Guvernul României, în timp ce restul este finanţarea proprie a CJ Iaşi. Aproximativ 65 de copii, cu vârste între 6 şi 18 ani, se vor bucura de adăpost în noul centru.
[...](12/11/2009.)


Eveniment - Crin Antonescu poate aduce starea de normalitate în România

Posted:

Grigore-CraciunescuReporter: Domnule primar, Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, vine la Paşcani. Cum credeţi că îl vor primi păşcănenii?
Primarul Grigore Crăciunescu: Nu pot să spun decât că suntem onoraţi de faptul că domnul Crin Antonescu vizitează municipiul Paşcani. Sper ca păşcănenii să răspundă pozitiv la această vizită pentru că este singurul candidat la preşedinţie care vizitează municipiul Paşcani. Până acum nimeni nu a reuşit să aducă un candidat la preşedinţie la Paşcani. Domnul Crin Antonescu nu este interesat să facă campanie electorală doar în unele oraşe ale ţării, ci doreşte să meargă peste tot în România, inclusiv în oraşele mai mici. Domnul Crin vrea să fie alături de toţi românii. Nu acelaşi lucru se poate spune despre contracandidaţ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Consilierul Surdu insistă ca Monumentul Eroilor să fie mutat

Posted:

Gabriel-surduReprezentanţii primăriei au anunţat că în urma unor consultări, s-a ajuns la concluzia că mutarea Monumentului Eroilor din zona Copou presupune eforturi financiare destul de mari. În aceste condiţii, prea curând nu se va putea pune în practică ideea, pentru că la prima strigare s-ar ajunge la costuri de aproximativ un milion lei fără asigurarea unei garanţii în ceea ce priveşte stabilitatea monumentului. ``Costurile ar putea ajunge şi la un milion de lei, însă nu sunt asigurări că monumentul nu va fi afectat. Monumentul nu poate fi desfăcut pe componente. Deocamdată nu sunt soluţii. Ne-am consultat cu o serie de specialişti, profesori``, a precizat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al primăriei. Ideea de mutare a monumentului aparţine consilierului local PD-L, Gabriel Surdu, care a precizat într-o şedinţă de Consiliu Local despre necesitatea ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Statuia lui Coposu a trezit interesul golanilor

Posted:

Nici bine nu a fost mutat bustul lui Corneliu Coposu, că au şi apărut primele tentative de vandalizare a monumentului. Astfel, sâmbăta trecută, persoane neidentificate au încercat să distrugă bustul, mişcându-l de pe soclul amplasat de primărie. În aceste condiţii, şefii primăriei au trimis o adresă Poliţiei Comunitare prin care se solicită supravegherea zonei din str. Gării, acolo unde a fost amplasat bustul. ``În urma unei verificări în teren s-a constatat o tentativă de vandalizare a acestui bust. Nu mai era fixat pe poziţia iniţială. Pentru a evita situaţii mai grave, am cerut ajutorul Poliţiei Comunitare pentru a supraveghea zona``, a precizat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al primăriei. La solicitarea Partidului Naţional Ţărănist Creştin Democrat (PNŢCD), municipalitatea ieşeană a dispus mutarea unui bust realizat în ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Modificări în traseele tramvaielor

Posted:

● Tramvaiul 7 va circula prin zona Metalurgie ● Traseul 3 va fi deviat, până luni, prin Baza 3 ● De săptămâna viitoare, vor reveni pe şine vagoanele de tramvai 1, 3, 11 şi 13[...](12/11/2009.)


Eveniment - Asociaţii de proprietari care nu mai vor căldură

Posted:

Ieri, mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din oraş au discutat cu edilii o serie de puncte legate de situaţia facturilor neplătite către CET Iaşi SA. În acest context, preşedinţii mai multor asociaţii au găsit o formulă de obligare a locatarilor, în vederea plăţii facturilor. Mai exact, agentul termic va fi întrerupt pentru o perioadă nedeterminată, până când locatarii îşi vor da seama că nu mai pot continua cu facturi restante. ``Într-adevăr, au venit astfel de solicitări. Aceştia şi-au dat seama că nivelul încasărilor a crescut în momentul în care a fost întreruptă furnizarea gazului către CET. De moment ce ei solicită această sistare, nu văd de ce conducerea CET nu ar fi de acord. Sunt interesaţi să recupereze datoriile de la populaţie``, a precizat viceprimarul ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Şapte cartiere lipsite de apă potabilă

Posted:

Lucrările efectuate de către ApaVital SA astăzi în zona străzilor Doctor Savini - Vasile Lupu vor priva şapte cartiere ieşene de furnizarea apei potabile. Revizia la robinetele vană de pe conducta de 600 milimetri diametru va necesita întreruperea aprovizionării cu apă a zonelor Tătăraşi, Metalurgie, Oancea, Ciurchi, Ciric, Grădinari, Platoul Aviaţiei şi a străzilor Mărăcineanu, Eternitate, Vasile Lupu şi Ion Creangă, începând cu ora 9.00. Disconfortul creat de lipsa acestei utilităţi va fi remediat după ora 18.00. Punctul Termic 9 CUG va suferi modificări în ceea ce priveşte o serie de lucrări de modernizare efectuate de CET Iaşi SA. Din această cauză, nici blocurile 937, 937 A, 939, 941, 943, 945, 947, 949, 951, 953, 955, 956, 959 şi 961 nu vor avea acces la serviciul de apă potabilă, între orele 8.00 - 14.00. Pentru evitarea oricărei neplăceri cauzate de lipsa acestei utilităţi, consumatorii din zonele ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Cinci noi cazuri de gripă porcină

Posted:

Ieri, la Iaşi s-au mai înregistrat încă cinci cazuri de gripă porcină, iar două clase de la diferite unităţi de învăţământ au fost închise pentru o săptămână. La Liceul Miron Costin Iaşi a fost depistat un al doilea caz la un elev din clasa a VII-a C. Având în vedere că elevul era contact de gradul zero cu o persoană deja bolnavă, acesta a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase. Astfel, medicii epidemiologi au decis ca elevii din clasa a VII-a C de la Liceul Miron Costin să stea acasă o perioadă de şapte zile, timp în care sunt monitorizaţi. Un alt caz a fost confirmat de laboratorul Institutului Cantacuzino la o studentă în anul întâi la Şcoala Postliceală Sanitară. Aceasta învăţa în grupa M13, drept urmare colegii săi au fost trimişi acasă, ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Reducerea riscurilor în caz de dezastre în şcolile din judeţ

Posted:

Lilianei-RomaniucLa Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a fost lansat proiectul ``Reducerea riscurilor în caz de dezastre în şcolile din judeţul Iaşi`` în prezenţa Lilianei Romaniuc, inspector general. Ca primă etapă a demersului, peste 500 copii din şcolile ieşene vor primi informaţii despre reducerea riscurilor în caz de dezastre. Proiectul, cu durata de un an, este finanţat cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, printr-un grant MATRA, şi are drept scop construirea de competenţe şi abilităţi în şcolile din comunitate, în vederea conştientizării riscului de dezastre, reducerii riscului şi pregătirii pentru a răspunde în situaţii de dezastre, prin crearea unui mecanism sustenabil de diseminare a informaţiei în rândul populaţiei şcolare. Cele trei instituţii menţionate vor avea ca parteneri Consiliul Local (CL) al municipiului Iaşi şi şcolile din cinci comune ieş...[...](12/11/2009.)


Eveniment - A căzut 8 metri în gol pentru că avea febră

Posted:

În loc să stea în pat să îşi trateze febra, un bărbat dintr-o localitate ieşeană a decis să se trateze prin muncă. Din această cauză a fost la un pas de moarte şi a ajuns la spital cu o lovitură puternică la cap şi o contuzie la piept. Bărbatul de 26 ani din localitatea ieşeană Slobozia a considerat că se simte în stare să îşi repare acoperişul casei, deşi avea febră şi starea de sănătate nu îi permitea să muncească, mai ales la înălţime. Vasile C. nu a apucat să facă mare lucru la acoperişul locuinţei pentru că a ameţit şi a căzut în gol. Bărbatul s-a prăbuşit de la o înălţime de mai bine de opt metri, iar impactul cu asfaltul a fost destul de dureros. Zgomotul impactului cu pă...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Conferinţă privind scleroza multiplă la copil

Posted:

Cristian-PopescuAstăzi, începând cu ora 13,30, debutează, la Iaşi, lucrările celei de-a IV-a Conferinţe naţionale de scleroză multiplă. Manifestarea este organizată de Clinica de neurologie a Spitalului de Recuperare. Sesiunile ştiinţifice şi dezbaterile se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, la hotel Astoria. La conferinţă vor lua parte medici neurologi şi pediatri din ţară şi din Franţa, Austria şi Germania. ``Unul dintre subiectele abordate şi dezbătute în cadrul acestei conferinţe va fi scleroza multiplă la copil. În România există cam 25 de cazuri şi ne surprinde că boala a apărut şi la copil. În urma investigaţiilor s-a demonstrat că într-adevăr aceşti copii suferă de această boală. Tocmai de aceea vom discuta cu specialiştii invitaţi despre noutăţile în materie de tratament. De asemenea, vrem să pregătim medicii pediatri din Iaşi care ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Două milioane buletine de vot, la subsolul Casei Pătrate

Posted:

Un număr de 2.411.601 buletine de vot sunt depozitate într-una din camerele aflate la subsolul Casei Pătrate. Autorităţile au arătat că pentru fiecare din cele trei secţiuni speciale, cea pentru alegerea preşedintelui, cea pentru referendumul iniţiat de preşedintele Traian Băsescu şi cea legată de Parlamentul unicameral au fost repartizate câte 803.867 buletine de vot. Totodată, judeţul Iaşi va beneficia şi de un număr de 60.000 buletine de vot pentru cele 113 secţii speciale deschise în judeţ. ``La sfârşitul acestei săptămâni va începe şi instructajul cu preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare din judeţ. Această acţiune va începe sâmbătă şi se va întinde atât duminică, cât şi în ziua de luni``, a spus Corina Vizitiu, directorul de cancelarie al prefectului. În judeţul Iaşi sunt 828 ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Vicepreşedintele Chirilă are vise măreţe

Posted:

Victor Chirilă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, şi-a serbat ieri ziua onomastică. Biserica Ortodoxă Română (BOR) sărbătoreşte pe 11 noiembrie mai mulţi sfinţi martiri, Sf. M. Mc. Mina, Sf. Mc. Victor, Vichenţie şi Ştefanida şi Sf. Cuv. Teodor Studitul. Chiar dacă nu este o sărbătoare importantă, Victor Chirilă ţine în fiecare an să-şi sărbătorească ziua onomastică. De ziua sa, vicepreşedintele CJ Iaşi îşi doreşte să se întoarcă la Primăria comunei Bârnova. Chiar dacă a ajuns pe un post de vicepreşedinte al CJ, Chirilă a susţinut că funcţia de primar este mult mai potrivită. ``Fac un sondaj de opinie şi în funcţie de rezultat aş putea să mă întorc la Primăria din Bârnova. Mi-am pus şi problema candidaturii la şefia Consiliului Judeţean, dar ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Pesediştii ieşeni se pregătesc de serbări câmpeneşti

Posted:

Social-democraţii din Iaşi şi-au întocmit un grafic de campanie electorală. Liderii PSD Iaşi au ales o serie de localităţi pentru a-şi promova candidatul la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană. Astfel, astăzi, în comunele ieşene Movileni şi Româneşti va fi organizată o caravană electorală, condusă de Constantin Adăscăliţei, directorul adjunct de campanie al PSD Iaşi. Totodată, sâmbătă va avea loc şi o serbare câmpenească în comuna ieşeană Leţcani. ``La Leţcani va avea loc o mare serbare câmpenească pe la sfârşitul acestei săptămâni. Vor participa mai mulţi lideri ai partidului. Totodată, noi vom mai iniţia o serie de acţiuni asemănătoare şi în alte localităţi din judeţ``, a spus consilierul judeţean Mihail Baciu.[...](12/11/2009.)


Eveniment - Peste 3600 mandate de aducere, executate de jandarmi

Posted:

Record: jandarmii ieşeni au executat 3600 mandate de aducere. Cel mai mare număr de mandate executate într-o singură zi a ajuns la 40, iar localitatea cea mai îndepărtată în care jandarmii ieşeni au executat mandate de aducere a fost la Constanţa, pentru prezentarea unui martor. Potrivit legii, o persoană poate fi adusă organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată în baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citat, nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezentarea ei este necesară. ``În primele zece luni ale acestui an, jandarmii ieşeni au executat un număr de aproximativ 3600 mandate de aducere, fiind posibil să se depăşească numărul din 2008 în perioada imediat următoare``, a declarat Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Jandarmi (IJJ) Iaşi. Jandarmii au sarcina de executare a mandatelor după ce în multe din ...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Vin autospecialele pentru judeţ

Posted:

Mâine, autorităţile judeţene vor lansa un proiect destinat dotării cu echipamente a bazelor de intervenţii pentru situaţii de urgenţă. Proiectul, care se desfăşoară în întreaga Regiune de Nord-Est, se va întinde pe parcursul a doi ani, şi are o valoare aproximativ 40 milioane lei. Proiectul constă în achiziţia unor autospeciale de intervenţie, dar şi a unor alte echipamente specifice primului ajutor. Autorităţile vor să achiziţioneze un număr de 47 autospeciale, dar să şi ridice un centru de comandă şi de control. Judeţul Iaşi va beneficia de 8 autospeciale şi de un centru de comandă şi control, a căror valoare depăşeşte suma de 2.9 milioane Euro. ``Proiectul este derulat de cele şase consilii judeţene din Regiunea Nord-Est, finanţarea fiind obţinută prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Acest proiect îşi propune să contribuie la îmbună...[...](12/11/2009.)


Eveniment - Pierderi de căldură în Copou

Posted:

Avaria de la conducta din zona Spitalului Sf. Spiridon a oferit acoperire termocentralei ieşene. Pe ţeava care transportă aceste utilităţi din strada General Berthelot a apărut o fisură, cei autorizaţi cu lucrările fiind nevoiţi să schimbe aproximativ opt metri de conductă. Profitând de faptul că apa caldă şi căldura au fost sistate în cursul zilei de ieri, pentru remedierea problemelor din spatele Spitalului numărul 1, CET Iaşi SA a început săpăturile în jurul orei 8.00. Zona vizată face parte din spaţiul verde de pe trotuarul stâng al străzii. Deşi lucrarea nu a fost de aceeaşi amploare ca cea pentru care centrul Iaşului a fost lipsit de furnizarea agentului termic pe toată durata zilei, era necesară întreruperea serviciilor de căldură, în cazul în care problema era izolată. Conducta de 600 milimetri a fost repusă î...[...](12/11/2009.)


Actualitate - Maricel Popa ascunde un accident cu victime

Posted:

Maricel-Popa● Omul de afaceri Maricel Popa, consulul onorific al statului Pakistan în România, a fost implicat într-un accident de circulaţie cu victime omeneşti, însă ascunde totul sub preş ● O învăţătoare din Iaşi a tras o spaimă soră cu moartea şi a fost dusă la Spitalul de Neurochirurgie după ce maşina condusă de omul de afaceri Maricel Popa a izbit-o în plin ● Purtătorul de cuvânt al poliţiei ieşene a considerat că un accident în care este implicat un consul este neimportant ● Maricel Popa a uitat totul şi spune că nu a fost implicat într-un asemenea accident ● ``Nu mai vorbiţi prostii. Eu nu am avut nici un accident de circulaţie. Nu am fost implicat în nici un accident. Nu ştiu de unde aţi scos această informaţie eronată``, a spus Maricel Popa[...](12/11/2009.)


Actualitate - Poliţiştii de la Rutieră ştiau că au telefoanele ascultate

Posted:

● Interceptările convorbirilor telefonice din dosarul corupţiei de la Serviciul Poliţiei Rutiere au scos la iveală un lucru cel puţin interesant - poliţiştii ştiau sau bănuiau că telefoanele le sunt ascultate ● Cu toate acestea, oamenii legii nu au avut nici o jenă să aranjeze tot felul de găinării prin intermediul telefonului mobil ● Mai mult, unii dintre poliţişti cereau să fie sunaţi pe un alt număr pentru a nu fi interceptaţi ● ``Hai că vorbim mult prin telefon şi ne ascultă Securitatea``, a spus agentul Marciuc[...](12/11/2009.)


Expres - Şmecherul oraşului, acuzat de sex în grup

Posted:

● O adolescentă de 16 ani a fost obligată să facă sex cu mai mulţi bărbaţi în acelaşi timp şi să le îndeplinească cele mai nebuneşti fantezii ● Cătălin Costea, fost Băcăuanu, este acuzat că a fost personajul principal al acestui viol comis în Italia ● Ieri, pe masa procurorilor de la Curtea de Apel Iaşi a ajuns mandatul european de arestare pentru această faptă de viol[...](12/11/2009.)


Expres - Tatăl lui Cosmos Tănase a murit

Posted:

● Tatăl lui Cosmos şi al lui Belgian Tănase a decedat în urmă cu două zile ● Cauza morţii ar fi fost dată de o boală pe care Dacian Tănase o ducea pe picioare de mai mulţi ani ● În ziua înmormântării, municipiul Iaşi are toate şansele să se transforme într-o adevărată capitală a etniei rrome din România[...](12/11/2009.)


Expres - Elicoptere germane au monitorizat graniţa cu Republica Moldova

Posted:

Frontiera de est a ţării este monitorizată şi aerian. Pe lângă activităţile de patrulare terestre şi auto, poliţiştii de frontieră au desfăşurat misiuni de supraveghere şi control aerian. Pentru a combate contrabanda cu ţigări şi migraţia ilegală din Federaţia Rusă, Republica Moldova şi Ucraina, timp de peste două săptămâni poliţiştii de la punctele de trecere a frontierei au supravegheat graniţa cu două elicoptere tip EC-155, puse la dispoziţie de Poliţia Federală Germană. Cele două elicoptere permit realizarea înregistrărilor de la o distanţă de peste doi kilometri de graniţă. ``Cele două elicoptere puse la dispoziţie de Poliţia Federală Germană au venit în sprijinul patrulelor terestre şi auto. S-au urmărit pe această cale reducerea migraţiei ilegale din Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Moldova pe la frontiera de est``, a ...[...](12/11/2009.)


Expres - Înjunghiat pentru un ceas stricat

Posted:

Un ceas care nu funcţiona a fost mărul discordiei dintre doi vecini din localitatea ieşeană Comarna. În urma altercaţiei şi a neînţelegerilor dintre cei doi vecini, unul a ajuns la spital, după ce a fost bătut bine. Bărbatul de 36 ani, care a căzut victimă, a arat un teren al vecinului şi drept răsplată a primit un ceas. După ce şi-a terminat munca şi a primit recompensa, bărbatul a plecat la cârciuma din localitate să se laude cu câştigul său. Însă mare i-a fost mirarea când prietenii săi au început să râdă de el pentru că ceasul nu funcţiona bine. Aşa că, supărat, bărbatul s-a întors la vecin pentru a-i da ceasul înapoi şi să ceară bani pentru munca prestată. În loc de bani, bărbatul a primit câ...[...](12/11/2009.)


Expres - Asasinul de la Hotel Grig contestă închisoarea

Posted:

Aurel Tudorache, asasinul de la Hotelul Grig din cartierul ieşean Nicolina, a depus o contestaţie la executarea pedepsei de 23 ani de închisoare primită în anul 2005 din partea judecătorilor ieşeni. Cererea a fost depusă pe masa judecătorilor de la Tribunalul Iaşi, însă ieri magistraţii au dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Alba. Asta pentru că Tudorache este deţinut acolo. Pe data de 20 februarie, Aurel Tudorache, în vârstă de 18 ani, şi-a omorât un prieten din copilărie, în vârstă de 17 ani, fără a avea un mobil clar al acţiunii sale. Deşi la acel moment Tudorache a spus poliţiştilor cărora li s-a predat că Lucian Ailincăi i-ar fi violat sora, acest lucru nu s-a confirmat. Sora criminalului a fost examinată de medici, aceştia descoperind că tânăra era virgină. În urma odioasei crime, ...[...](12/11/2009.)


Expres - Copilul vecinului i-a dat foc la avere

Posted:

Un ieşean s-a trezit cu toată munca din toamnă distrusă în numai câteva minute, după ce copilul unui vecin, în vârstă de doar 12 ani, i-a dat foc la întreg depozitul de furaje. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au fost solicitaţi să intervină într-un sat din comuna Brăeşti pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit de furaje, pornit de la nişte chibrituri aprinse de un copil. ``În acest incendiu au ars acoperişul din lemn şi învelitoare de tablă al unui grajd pe o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi, tavanul din lemn al grajdului pe o suprafaţă de aproximativ 30 metri pătraţi, o uşă şi două ferestre din lemn, dar şi aproximativ 300 kilograme de furaje``, a spus lt. Ovidiu Mocăniţa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.[...](12/11/2009.)


VIDEO - SPORT - "Driblingul, o mare minune a lumii". Vezi cele mai frumoase declaratii ale lui Gheorghe Dinica despre fotbal!

Posted:

Zi trista si in fotbalul romanesc. A murit actorul cu cei mai multi prieteni in fotbal. Dinu si Rica Raducanu au plans la disparitia lui Gheorghe Dinica. Gheorghe Dinica: ``E un spectacol si fotbalul. Fotbalul avea spectacol, maretie`` Dinica: ``Aveai placerea sa vezi mari jucatori, care faceau cu mingea ce face un mare actor dintr-un moment teatral: o bucurie pentru spectatori. Dinica: ``Mi-e si frica sa mai merg pe stadion, se da foc la tribune``. ``Nu trage dom` Semaca!`` Celebra replica a lui Dinica, poate parea si strigatul unui suporter infocat. Comparatia nu este deloc fortata in cazul suporterului Gheorghe Dinica. ``Trage, domn` Petschovschi!``, ``Suteaza, domn` Dumitrache!``, ``Introarce-l, Dobrine !`` Sunt replici care au sunat genial ca si replica din filmul „Cu mainile curate", in gura maestrului Dinica. Gheorghe Dinica: ``E un spectacol si fotbalul. Fotbalul avea spectacol, maretie, saream gardul sa vad niste meciuri in Giulesti``. La fel cum ...[...](12/11/2009.)


VIDEO - SPORT - Video - cel mai PRAF antrenor: a vrut sa se prinda de banca de rezerve si a cazut in fund!

Posted:

Scotianul Billy Reid, team managerul la Hamilton Academical a sarbatorit golul marcat de echipa sa insa a avut o problema: era sa ii cada banca de rezerve in cap. Meciul dintre Hamilton Academical si Motherwell s-a incheiat 2-2. Billy Reid a vrut sa se prinda de banca tehnica in saritura insa plasticul s-a rupt si scotianul a cazut in fund. Din fericire pentru el, nu si-a rupt nimic[...](12/11/2009.)


Sport - Toţi fotbaliştii Politehnicii sunt perfect sănătoşi

Posted:

● Deşi echipa nu are voie să se antreneze până sâmbătă, toţi jucătorii sunt perfect sănătoşi ● Ieri, birourile de la stadion şi vestiarele au fost dezinfectate ● Conducerea clubului va încerca să amâne meciul cu Pandurii, din etapa 14, până luni, 23 noiembrie[...](12/11/2009.)


Sport - Oltenii sar din nou la gâtul lui Răzvan Lucescu

Posted:

După ce Răzvan Lucescu l-a criticat dur pe Silviu Lung jr, oficialii Universităţii Craiova au reacţionat vehement printr-o scrisoare deschisă semnată de directorul sportiv Vlad Roşca. ``Am citit şi recitit declaraţia, preluată de presa scrisă, făcută de dumneavoastră, în cadrul unei emisiuni la postul TV Telesport şi ne-am şters la ochi de câteva ori, şi nu de oboseală, noi, cei din cadrul clubului Universitatea Craiova, în numele căruia semnez acest comunicat. Am rămas profund mâhniţi şi dezgustaţi de comportamentul dumneavoastră, domnule Răzvan Lucescu. Nu ne permitem să ne adresăm cu simplul ``Răzvan``, pentru că nu facem parte din categoria celor care vă apelează astfel, indiferent că e vorba de şefi, familie, acoliţi sau… ziarişti! Dar oare ce v-a imputat Adrian Mititelu, domnule Lucescu? Pentru că, dacă punem în oglindă declaraţiile sale ...[...](12/11/2009.)


Sport - Un portar s-a sinucis aruncându-se în faţa trenului

Posted:

Robert-EnkePortarul german al echipei Hanovra, Robert Enke, în vârstă de 32 de ani, s-a sinucis aruncându-se în faţa trenului, conform consilierului şi prietenului său, Jorg Neblung, informează AFP. ``A existat un accidentat mortal la calea ferată. El a fost călcat de tren şi a murit din cauza rănilor. Este vorba de o sinucidere``, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Hanovra, Martina Stern. ``Pot confirma că este vorba de sinucidere``, a spus Jörg Neblung. Robert Enke a lăsat în urmă o soţie şi o fetiţă de opt luni adoptată în luna mai, la trei ani după ce fetiţa lor de doi ani a murit, din cauza unei boli la inimă. ``Suntem în stare de şoc. Nu ştiu ce să spun``, a declarat managerul naţionalei Germaniei, Oliver Bierhoff. Preşedintele clubului Hanovra, Martin Kind, s-a declarat ...[...](12/11/2009.)


Sport - Real Madrid, implicata in mafia pariurilor?

Posted:

Una din cele mai galonate echipe de pe batranul continent, Real Madrid, s-a umplut de penibil. Madrilenii au fost eliminati din Cupa Spaniei de catre anonimii de la Alcorcon. Partida a contata pentri returul ``16``-imilor Cupei Spaniei, madrilenii impunandu-se doar cu 1-0,dupa ce în retur pierduse cu 4-0. Practic, aseara s-a consmintit cea mai mare rusine din istoria lui Real Madrid. Si chiar daca au fost eliminati din Cupa Spaniei, suspiciuni asupra jocului inca planeaza, si nu oricum, ci legate de pariuri. Astfel, foarte multa lume se intreaba cum de a fost posibil ca Real sa piarda calificarae in fata unei echipe net inferioare. In conditiile în care numele lui Real este legat de numele unui sponsor din rândul celor mai cunoscute companii de pariuri sportive din lume, suporterii si-au si pus întrebarea legata de ce se ascunde în spatele acestei incredibile contraperformante a unui club care ...[...](12/11/2009.)


Sport - Fanii lui Chelsea îl vor pe Dan Petrescu antrenor

Posted:

Dan-PetrescuDan Petrescu a fugit din România pentru a vedea derbiul Chelsea - Manchester United. Antrenorul campioanei a fost recunoscut de mai mulţi suporteri ai londonezilor, care i-au transmis că aşteaptă ziua în care va prelua gruparea de pe Stamford Bridge. ``Toată lumea mă cunoaşte la Londra. Fanii de acolo mă iubesc şi mi-au spus că într-o zi vor să mă aibă antrenor la Chelsea``, a spus Dan Petrescu pentru Antena 1. Chiar dacă va ajunge la Chelsea, Dan Petrescu susţine că nu-şi va schimba comportamentul coleric din timpul meciurilor. ``Tot timpul voi spune când un arbitru greşeşte. Asta sunt, chiar dacă nimeni nu mă acceptă``, a adăugat Petrescu. Între timp, la cererea lui Răzvan Lucescu, Federaţia Română de Fotbal le-a propus antrenorilor din Liga I să facă deplasarea împreună cu echipa naţională pentru meciul cu Polonia, î...[...](12/11/2009.)


Sport - Maşina lui Mihai Stoichiţă, furată la Constanţa

Posted:

Mihai-stoichitaAntrenorului echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, i-a fost furat autoturismul marca BMW X6, marţi noapte, la Constanţa, a declarat agentul Anda Drăgulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. Drăgulescu a precizat că s-a înregistrat, miercuri, la Poliţie, o plângere privind furtul automobilului lui Mihai Stoichiţă. ``La ora 10.00, azi dimineaţă, s-a făcut o plângere cu privire la furtul unei maşini parcate în Constanţa, la limita cu staţiunea Mamaia, la un hotel de acolo. Prejudiciul se ridică la 85 de mii de Euro. Este vorba despre un BMW X6. Au fost puse filtre în tot judeţul, maşina a fost dată în urmărire pe plan naţional şi internaţional. Se pare că a fost sustrasă pe timpul nopţii, iar poliţiştii secţiei 1 desfăşoară activităţi în privinţ...[...](12/11/2009.)


Sport - Rezultate înregistrate în etapa 13 din Liga IV

Posted:

Rapid Dumeşti - Helios Tomeşti - amânat
Unirea Mirceşti - Astra Răducăneni 2-2 (0-1)
Marcatori: Iurchevici (`48), Varga (`54) / Murgu (`35), Bechea (`68)
Viitorul Lungani - Podgoria Cotnari 8-1 (2-0)
Marcatori: Aniţoaie (`7, `45, `56, `82), Berezoschi (`48), Bodoga (`81), Teodorescu (`86), Stroiştean (`88) / Vieru (79)
Unirea Ruginoasa - Gloria Bălţaţi 1-0 (0-0)
Marcator: Trofin (`45)
Viitorul Belceşti - Romwatt Hărmăneşti 7-0 (5-0)
Marcatori: Bîrlădeanu (`4, `13), Drăgoi (`2, `10), Răileanu (`36), Cojoc (`65), Cabălău (`78)
Foresta Ciurea - Olimpia Popricani 5-0 (2-0)
Marcatori: Popa (`9, `87), Cimpoi (`34), Popescu (`61), Enea (`90)
Viitorul Hârlău - Mega Paşcani 1-0 (1-0)
Marcator: Lungu (`15)
Stejarul Sineşti - Viitorul Târgu Frumos 6-0[...](12/11/2009.)


Sport - Gest criminal, tratat cu blândeţe de LPF

Posted:

Gestul criminal al lui Nuno Claro a fost tratat cu blândeţe de Comisia de Disciplină a LPF, care i-a acordat portarului lui CFR Cluj o suspendare de doar trei etape. Pe lângă suspendarea cauzată de lovitura de K1 aplicată lui Georgian Păun, Nuno Claro va plăti şi o amendă în valoare de 2 mii de lei. Astfel, Nuno Claro va rata meciurile cu Universitatea Craiova (Cupa României şi Liga 1) şi FC Vaslui (Liga 1). Nu este pentru prima dată când Comisia de Disciplină tratează cu clemenţă deciziile care privesc CFR Cluj. După racheta care i-a pus viaţa în pericol lui Eder Bonfim, CFR Cluj a scăpat de suspendarea terenului, primind doar o amendă. [...](12/11/2009.)


Sport - Complex sportiv de cinci milioane de Euro destinat cricketului la Moara Vlasiei

Posted:

Consiliul Român de Cricket, lansat miercuri, va construi, la Moara Vlasiei (Ilfov), în perioada martie 2010-martie 2012, un complex multifunctional destinat acestui sport, valoarea totala a investitiei fiind estimata la cinci milioane de euro, a declarat Sorin Preda, membru fondator al Consiliului. ``La Moara Vlasiei, la 20 de kilometri de Bucuresti, vom construi, pe 30.000 de metri patrati Stadionul National de Cricket, Academia de Cricket, un restaurant si o piscina. Lucrarile vor demara în martie 2010 si se vor finaliza în martie 2012. Valoarea estimata a lucrarilor se ridica la cinci milioane de euro, bani ce vor fi obtinuti din fonduri proprii si sponsorizari``, a spus Sorin Preda, cu ocazia prezentarii acestui proiect, care a avut loc la hotelul Crowne Plaza. Directorul executiv al Consiliului Român de Cricket, Rangam Mitra, a afirmat ca obiectivul acestei organizatii în urmatorii patru ani este afilierea ca membru la Comitetul International de Cricket. ``Acum trei ani, ...[...](12/11/2009.)


Sport - Fotbalist biciuit pentru ca era beat

Posted:

Stephen-WorguFotbalul nu aduce doar bucurii. A patit-o pe propria piele un fotbalist de numai 20 ani. Nigerianul Stephen Worgu, jucatorul formatiei sudaneze Al-Merreikh Omdurman, a fost condamnat la 40 de lovituri de bici pentru ca a baut alcool. Tanarul fotbalist a fost gasit vinovat pentru consum de alcool si conducerea autoturismului în stare de ebrietate, cel care a luat decizia fiind un judecator al Curtii din Khartum-Est. Worgu a primit ca pedeapsa 40 de lovituri de bici si 50 de lire sudaneze (20 de dolari americani), respectiv amenda pentru consum de alcool, plus 200 de lire sudaneze (80 de dolari-n.r.) pentru conducere în stare de ebrietate. Intamplarea nefericita a avut loc in vara acestui an. Jucatorul nigerian, care a semnat un contract important, în octombrie 2008, cu clubul Al-Merreikh, a fost retinut de Politie, în 21 de august, în capitala sudaneza, iar condamnarea sa se bazeaza pe articolul 78 al Codului Penal sudanez din 1991, articol care interzice consumul ...[...](12/11/2009.)


Sport - Nicu Vlad: Speram ca Ninel Miculescu sa ne aduca o medalie de la CM de haltere

Posted:

Presedintele Federatiei Române de Haltere, Nicul Vlad, a declarat, ca spera ca sportivul Ninel Miculescu (categoria 69 de kilograme) sa cucereasca o medalie la Campionatele Mondiale de haltere, care vor avea loc în perioada 17-29 noiembrie, la Goyang, în Coreea de Sud. ``Chiar daca avem numai doi reprezentanti la Campionatele Mondiale de haltere, speram totusi sa aducem o medalie, prin Ninel Miculescu. Este o competitie foarte grea, dar orice concurs este imprevizibil si putem veni de acolo cu un rezultat bun``, a spus Nicu Vlad. Presedintele FR Haltere a precizat ca din cauza unor accidentari, lotul României este format doar din doi sportivi, Ninel Miculescu (69 de kilograme) si Valeriu Calancea (94 de kilograme). ``Din pacate, la aceasta competitie avem putini sportivi, pentru ca unii sunt accidentati si ar mai fi fost câtiva juniori talentati, însa ei sunt destul de jos în clasamentul mondial. Este o deplasare costisitoare si ...[...](12/11/2009.)


Sport - Button trebuie sa-si gaseasca sponsori ca sa ramâna la Brawn GP

Posted:

Proaspatul campion mondial de F1, britanicul Jenson Button, ar putea fi nevoit sa-si gaseasca proprii sponsori daca vrea sa continue sa concureze pentru Brawn GP, echipa ce nu-i poate acorda salariul pe care si-l doreste, a declarat Ross Brawn pentru cotidianul britanic The Guardian, informeaza AFP. ``Îi putem oferi o mai mare libertate pilotului si probabil ca acesta este drumul pe care îl vom urma. Jenson are libertatea de a-si gasi proprii sponsori, dar trebuie sa-si respecte obligatiile``, a declarat patronul echipei de F1, Ross Brawn. Button, care a devenit campion mondial de Formula 1 pe 18 octombrie, dupa Marele Premiu al Braziliei, îsi negociaza viitorul contract cu echipa sa. La 29 de ani, Button ar dori sa-si continue cariera la Brawn GP si negociaza un nou contract, în urma caruia sa primeasca un salariu de 6,5 milioane de euro pe an, cu un milion de euro mai mult decât acordul pe ...[...](12/11/2009.)


Sport - Record in baschet

Posted:

Un jucator de baschet a depasit granita a 10.000 de puncte inscrise. Americanul Dwayne Wade, de la Miami Heat, a reusit sa marcheze peste 10.000 de puncte in cariera, fiind cel mai prolific marcator din istoria acestei echipe. La numai 27 ani, Dwayne a inscris fix 10. 090 puncte, ultima sa isprava datand de la partida contra celor de la Chicago Bulls, incheiata cu victoria echipei din Miami (95-87-n.r.). Dwayne Wade a jucat 400 meciuri in NBA, liga nord americana de baschet masculin, fiind considerat unul din cei mai buni jucatori de baschet. El s-a remarcat prin viziunea asupra jocului, prin calitatea paselor, dar mai ales prin modul cum reuseste sa inscrie din aproape orice poziţie.[...](12/11/2009.)


Ştiri din Paşcani - Concurs amânat din cauza gripei porcine

Posted:

Din cauza gripei porcine, un concurs interjudeţean care ar fi trebuit să aibă loc la Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu din Paşcani a fost amânat. Concursul intitulat Speranţe Olimpice a fost reprogramat pe data de 12 decembrie 2009. ``Concursul Speranţe Olimpice se amână, ca măsură de prevenire a răspândirii gripei, având în vedere că avem participanţi din patru judeţe. Ne-am fi expus şi nu cred că ar fi fost bine. Concursul a fost reprogramat pe data de 12 decembrie. Bineînţeles, există posibilitatea ca nici la acea dată să nu se organizeze în cazul în care apar în şcoli noi focare de gripă porcină. Vreau să precizez că în luarea deciziei am ţinut cont şi de recomandarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, care ne-a solicitat să luăm astfel de măsuri în cazul în care organizăm evenimente de ...[...](12/11/2009.)


Ştiri din Paşcani - A început războiul pomenelor electorale între PSD şi PD-L

Posted:

Chiar dacă susţin că la Paşcani alianţa PSD-PD-L funcţionează, liderii celor două partide se atacă ori de câte ori au ocazia. Un astfel de episod s-a petrecut ieri, după ce senatorul Florin Constantinescu a declarat că Organizaţia PSD din Paşcani a depus o sesizare la Judecătorie pentru anularea turului al doilea al alegerilor locale din data de 8 noiembrie 2009 din Circumscripţia electorală nr. 1 Valea Seacă, pe motiv de fraudă electorală. ``Scorul a fost foarte strâns, ceea ce ne duce la unele bănuieli. Am ajuns la concluzia că reprezentantul PSD ar fi trebuit să câştige alegerile la Valea Seacă. Noi am depus deja o sesizare la Judecătoria Paşcani în vederea anulării turului doi al alegerilor locale. Avem dovezi clare că s-au fraudat alegerile după cum urmează: exprimarea votului de către un număr de cel ...[...](12/11/2009.)


Bursa bârfelor - Adulter cu fiicele unui afacerist bengos

Posted:

Vai, da` ce poveste uluitoare a ajuns la urechile ciulite ale babelor bârfitoare. Amor, adulter şi mulţi bani! Cam astea-s elementele principale ale poveştii pe care vor să o spună babetele cele hâtre. Personajele sunt două tinere domnişoare, fetele unui bogătan de la noi din târg, mare patron de firmă de construcţii. Este vorba de Corneluş Rânză, de la Bed Construct. Jupânăul are două fete, mândria lui. Însă abia acu` câteva zile a aflat sărmanul cu ce se ocupă don`şoarele pe care le creşte. Atât Andreea, cât şi Iulia, fetele lui Rânză, sunt în mare amor cu doi bărbaţi, ceva mai în vârstă şi în plus şi căsătoriţi. Mai mult, cei doi sunt şi parteneri de bişniţuri cu tatăl Rânză. ...[...](12/11/2009.)


Bursa bârfelor - Un pervers care vrea brăţări

Posted:

Încă una scurtă cu consiglierul portocaliu Sorbim Jonexu. Borfaşul portocaliu a intrat din nou în combinaţii funciare. Cu ceva hârtii false şi şpăgi plasate pe la diverşi funcţionăraşi, Sorbim Jonexu speră să facă o combinaţie cu terenuri, care să-l mai scoată din criză. Însă se cam joacă cu focul, pentru că Jonexu mai este cercetat şi în alt dosar, tot cu combinaţii funciare, după ce a cumpărat un teren de la o bătrână. Terenul era pe coclauri, dar a ajuns în târg, iar Jonexu şi-a făcut cartier de vile acolo.[...](12/11/2009.)


Bursa bârfelor - Bişniţmen, pus să dea înapoi banii furaţi

Posted:

La final de rubricuţă, una scurtă despre un bişniţmen ţepar care s-a pârlit rău de tot, tocmai acum, în vremuri de criză. Spun babele bârfitoare că Aragăzel Pompa tre` să plătească acuma peste un milion epuroi pentru o golănie comisă în zilele sale de glorie, când era căţeluşul preferat al pezediştilor, însă, acuma nu-i de joacă. Pentru că cei care vin după banii furaţi sunt europeni nervoşi de la Dîlaf.[...](12/11/2009.)


National - Afacere de minimum 2 miliarde Euro, blocată de funcţionari

Posted:

România ar trebui să înceapă să vândă certificatele de emisii cu efect de seră de care dispune, putând obţine până la două miliarde Euro la bugetul de stat, însă nimeni nu ştie cine ar trebui să se ocupe de aceste tranzacţii, susţin reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). ``Avem, ca stat, un disponibil de 350 milioane certificate de gaze cu efect de seră care pot fi tranzacţionate. Dacă erau tranzacţionate de la începutul anului, bugetul de stat ar fi încasat 3-3,5 miliarde Euro. Acum, dacă s-ar tranzacţiona, bugetul de stat ar putea încasa circa două miliarde Euro, pentru că preţurile au mai scăzut``, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele AOAR Constantin Boştină. AOAR intenţionează să facă presiuni asupra Guvernului pentru a începe tranzacţiile cu aceste certificate. ``Orice ...[...](12/11/2009.)


National - Trei adolescenţi arestaţi că au incendiat zeci de tone de furaje

Posted:

Trei adolescenţi, din localitatea vasluiană Vetrişoaia, au fost arestaţi preventiv, ieri, pentru distrugere prin incendiere, fiind acuzaţi că au dat foc, fără vreun motiv anume, la zeci de tone de furaje din şase gospodării din localitate. Zeci de poliţişti şi jandarmi din judeţul Vaslui au organizat o acţiune comună pentru prinderea unei grupări care a incendiat, în ultima perioadă, mai multe depozite de furaje din comuna Vetrişoaia. Acţiunea oamenilor legii s-a desfăşurat la solicitarea autorităţilor locale din comună, după ce tot mai desele incendieri au stârnit panică în rândul populaţiei, mai ales că piromanii nu aveau niciodată ţinte fixe. Este vorba de cinci adolescenţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, trei dintre ei fiind fraţi. S-a dispus reţinerea a trei dintre ei şi prezentarea în faţa ...[...](12/11/2009.)


National - Soluţie nazală periculoasă

Posted:

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Argeş a oprit, miercuri, de la comercializare o soluţie nazală, după ce o femeie din Piteşti a reclamat că fiica sa, în vârstă de patru ani, a suferit arsuri în urma administrării medicamentului. Reprezentanţii DSP Argeş au identificat produsele din lotul suspect în şase farmacii din judeţ şi au dispus oprirea lor de la comercializare până când analizele de laborator vor stabili dacă prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei. Directorul DSP Argeş, dr. Anca Alexandrescu, a declarat că Agenţia Naţională a Medicamentului urmează să finalizeze analizele substanţelor componente ale soluţiei nazale, ``Nazomer``, iar în funcţie de rezultat se va stabili dacă medicamentul va fi retras de pe piaţă sau repus în vânzare. Potrivit sursei citate, verificările au început după ce o femeie din Piteşti ...[...](12/11/2009.)


National - 4 milioane Euro au zburat în străinătate

Posted:

Investitorii străini au fost vânzători neţi la Bursă în luna octombrie, scoţând din piaţă 16,14 milioane lei (3,7 milioane Euro), după şase luni în care au fost cumpărători neţi, în timp ce românii au adus 17,78 milioane lei (4,15 milioane Euro) pe segmentul de acţiuni al BVB. Străinii au cumpărat, astfel, acţiuni de 19,6 milioane Euro şi au vândut titluri de 23,4 milioane Euro, tranzacţiile realizate de aceştia acoperind numai 16,63% din totalul cumpărărilor şi 19,8% pe partea de vânzare. Achiziţiile au fost de aproape două ori mai mici comparativ cu valoarea din luna septembrie, de 162,58 milioane lei, în timp ce lichidările de portofolii au scăzut cu 13%, de la 115,24 milioane lei. În perioada analizată, operaţiunile rezidenţilor au avut ca rezultat cumpărări nete de 4,15 milioane Euro. Bursa a stagnat în octombrie, după ş...[...](12/11/2009.)


National - Spânzurat cu banda elastică

Posted:

Mihaela-straubUn bărbat în vârstă de 42 ani, din municipiul Vaslui, s-a sinucis cu o bandă elastică pe care, potrivit anchetatorilor, şi-a înfăşurat-o în jurul gâtului şi a tras de ea până când s-a asfixiat. Sinucigaşul a fost găsit întins pe pat în locuinţa sa, situată în Zona Industrială din Vaslui, de către fiul acestuia, care, speriat că tatăl lui ar fi fost ucis, a sunat la numărul de urgenţă 112. În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului, anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul s-a sinucis, fără a fi identificate urme de violenţă pe corp. ``Rudele susţin că victima a mai avut tentative de suicid în cursul acestui an, când a încercat să se înjunghie cu un cuţit``, a declarat, ieri, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de ...[...](12/11/2009.)


National - Traficanţi de persoane ridicaţi pentru audieri

Posted:

Unsprezece persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea de traficanţi de persoane, pe filiera România-Finlanda, au fost ridicate, miercuri, la Arad, în urma unor descinderi cu efective mărite ale DIICOT şi Brigăzii Teritoriale de Crimă Organizată. Potrivit unor surse din cadrul Brigăzii Teritoriale de Crimă Organizată, descinderile au avut loc la nouă adrese din localitatea arădeană Birchiş, fiind ridicate pentru audieri unsprezece persoane, femei şi bărbaţi, de etnie rromă. Anchetatorii au făcut percheziţii la cele nouă adrese şi au ridicat sume de bani, obiecte de valoare şi autoturisme, iar suspecţii sunt audiaţi, miercuri, de către procurorii DIICOT. Cei unsprezece sunt suspectaţi de trafic de persoane în scopul muncii şi cerşetoriei, pe filiera România-Finlanda.[...](12/11/2009.)


National - Mână în putrefacţie pe o stradă din Blaj

Posted:

O mână aflată în putrefacţie a fost găsită, ieri, pe o stradă din municipiul Blaj, iar poliţiştii şi criminaliştii din Alba au deschis o anchetă în acest caz, încercând să stabilească dacă este vorba despre o crimă. Mâna a fost găsită de către un localnic în zona străzii Sălciilor din Blaj, stradă aflată la aproximativ 30 de metri de malul râului Târnava. La faţa locului a fost trimisă o echipă complexă formată din poliţişti şi procurori criminalişti, dar şi medici legişti. În acest caz s-a deschis o anchetă, poliţiştii încercând să stabilească dacă este vorba despre o crimă.[...](12/11/2009.)


International - Straini, inclusiv un român, în penitenciarele din Kansas

Posted:

Circa 300 de detinuti straini, inclusiv un român, se afla în închisorile din statul american Kansas, anunta Departamentul statal al Penitenciarelor, care analizeaza posibilitatea deportarii multor detinuti în tarile de origine, relateaza editia online a publicatiei Topeka Capital. Roger Werholtz, secretarul responsabil de Departamentul Penitenciarelor, a declarat marti ca aproximativ 80 dintre cei 293 detinuti ar putea fi deportati în cadrul unui program al Agentiei federale pentru Imigratie si Vami. În total, în penitenciarele din Kansas sunt aproximativ 8.500 detinuti. Parlamentarul republican Pat Colloton a declarat ca presiunile bugetare ar putea conduce la deportarea unor detinuti. ``Reducerea populatiei închisorilor cu 100-200 de detinuti ar fi un lucru foarte bun``, afirma el. ``Problema este ca nu exista garantia ca în tara de origine vor fi încarcerati``, precizeaza Werholtz. În plus, multi detinuti nu pot fi extradati pentru ca nu exista acorduri în acest sens cu Statele Unite. Cei mai multi detinuti straini din ...[...](12/11/2009.)


International - Arabii cumpără pământ în România

Posted:

● Un fond privat din Golful Persic vrea să cumpere 50.000 de hectare de teren agricol în România[...](12/11/2009.)


International - Alegerea preşedintelui şi a şefului diplomaţiei UE

Posted:

Preşedinţia suedeză a Uniunii Europene va convoca un summit extraordinar la 19 noiembrie, la Bruxelles, pentru a alege un preşedinte şi un şef al diplomaţiei UE, funcţii prevăzute de Tratatul de la Lisabona, a anunţat ieri o purtătoare de cuvânt, relatează AFP. ``Un summit va avea loc la 19 noiembrie, la Bruxelles, pe tema noilor posturi create de Tratatul de la Lisabona. Premierul va începe o a doua rundă de consultări şi speră că va fi în măsură se prezinte candidaţii joia viitoare``, a declarat Roberta Alenius, purtătoarea de cuvânt a premierului suedez, Fredrik Reinfeldt. Preşedinţia suedeză a finalizat o primă sesiune de consultări cu celelalte 26 de state membre ale UE, dar nu s-a ajuns încă la un consens asupra unui singur candidat pentru fiecare dintre cele două posturi, fiind propuse mai multe nume, ...[...](12/11/2009.)


Gripa A H1N1 - Totalul cazurilor de gripa AH1N1 din România

Posted:

Totalul cazurilor de gripa AH1N1 confirmate în România, pâna miercuri la ora 12.00, este de 1.057, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 56 de cazuri în 17 judete, cele mai multe în Bucuresti, respectiv 12 cazuri, în judetul Bacau - opt cazuri, câte sase în judetele Arad si Galati. Potrivit unui comunicat de miercuri al Ministerului Sanatatii, în ultimele 24 de ore au aparut alte cinci cazuri în Iasi, câte doua cazuri în judetele Brasov, Buzau, Dolj, Prahova, Sibiu, Vaslui, Ilfov si câte un caz în Alba, Calarasi, Dâmbovita, Hunedoara, Suceava. În urma confirmarii de cazuri cu gripa AH1N1 în colectivitati scolare în ultimele 24 ore si în functie de investigatiile epidemiologice care s-au realizat, s-au suspendat cursurile scolare pentru sapte zile în mai multe unitati scolare. Astfel, marti, s-au suspendat cursurile în doua clase din Scoala Generala nr. 2 Ciocanari, comuna Niculesti, judetul Dâmbovita. Este vorba de ...[...](12/11/2009.)


Gripa A H1N1 - Alti doi tineri din Bârlad cu gripa AH1N1

Posted:


Numarul cazurilor de gripa AH1N1 a ajuns la 13 în judetul Vaslui, dupa ce ieri a fost confirmata infectarea cu noul virus în cazul altor doi tineri, ambii din municipiul Bârlad. Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vaslui, cei doi tineri, în vârsta de 19, respectiv 28 ani, au contractat virusul AH1N1 în Iasi, unde unul este student la o facultate din municipiu, iar celalalt este angajat la o societate privata. În ambele cazuri s-a dispus internarea pacientilor în Sectia de Boli Infectioase a Spitalului de Urgenta Bârlad pentru tratament, unde vor fi tinuti sub supraveghere medicala cel putin sapte zile. ``Ca si în celelalte situatii de pâna acum, cazurile noi de gripa AH1N1 sunt de import si, cu o singura exceptie, provin din focarul de la Iasi. Evident, s-a demarat o ancheta epidemiologica la domiciliul celor doi tineri pentru a identifica eventualele persoane ...[...](12/11/2009.)


Gripa A H1N1 - Autoritatile declara stare de epidemie pe tot teritoriul Serbiei

Posted:

Autoritatile sârbe au declarat stare de epidemie de gripa A H1N1 pe tot teritoriul Serbiei, trei milioane de persoane urmând sa fie vaccinate, a anuntat miercuri ministrul Sanatatii, Tomita Milosavljevici, relateaza AFP. Aceasta campanie masiva de vaccinare, pentru o populatie de circa 7,5 milioane de cetateni, figureaza printre primele masuri de exceptie decise în urma declararii epidemiei, a precizat oficialul, citat de televiziunea nationala, RTS. Toate centrele medicale vor functiona în continuu. Decizia privind starea de epidemie a fost luata în cadrul unei reuniuni a expertilor însarcinati cu lupta împotriva propagarii virusului gripei A H1N1. Sapte decese au fost înregistrate oficial din cauza gripei noi în Serbia, cu 261 de cazuri confirmate, a adaugat Milosavljevici. Numarul real al persoanelor infectate este însa cu mult mai mare, potrivit specialistilor. Ministrul a declarat ca o decizie privind închiderea institutiilor scolare si a creselor va fi luata de autoritatile locale. ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Pilot beat, arestat înaintea decolarii

Posted:

Politistii britanici au arestat luni, pe aeroportul Heathrow, un pilot al companiei americane United Airlines, suspectat ca ar fi consumat alcool înainte de a decola, a anuntat un purtator de cuvânt al Scotland Yard, relateaza AFP. ``La 9 noiembrie ne-am ocupat de un zbor de pe aeroportul Heathrow si am arestat un barbat în vârsta de 51 de ani``, a declarat purtatorul de cuvânt, precizând ca arestarea a fost decisa în baza suspiciunii ca ar fi depasit limitele alcoolemiei pentru personalul de zbor înaintea îmbarcarii. Pilotul a fost condus la postul de politie al aeroportului si eliberat pe cautiune, în asteptarea rezultatelor testului de alcoolemie. Potrivit site-ului cotidianului The Independent, este vorba despre pilotul unui Boeing 767 care pleca la Chicago cu 100 pasageri la bord, care au fost debarcati.
[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Berlusconi, surprins dormind în timpul ceremoniilor oficiale

Posted:

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a atipit în timpul ceremoniilor organizate în Germania cu ocazia aniversarii a doua decenii de la caderea Zidului Berlinului, liderul italian fiind surprins de camerele de luat vederi, informeaza La Stampa în editia online. Berlusconi s-a aflat zilele trecute la Berlin pentru a participa la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 20 ani de la caderea Zidului Berlinului. Însa imaginile posturilor de televiziune l-au surprins pe Silvio Berlusconi (73 de ani) dormind în timpul discursului pe care îl rostea presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. ``Se stie ca viata unui prim-ministru este plina de responsabilitati. Iar cea a unui prim-ministru hiperactiv precum Silvio Berlusconi cu atât mai mult. Astfel ca orice ocazie este buna pentru a trage un pui de somn. Totusi, poate era bine sa nu fi adormit în fata camerelor de luat vederi, dar somnul te cheama când vrea el``, comenteaza ironic La Stampa.
[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Fost eurodeputat britanic, condamnat pentru escrocherie

Posted:

Un fost eurodeputat britanic a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare pentru escrocherie dupa ce a deturnat fonduri în valoare de 36.000 lire sterline (40.000 Euro) destinate secretarei sale, relateaza AFP. Tom Wise, în vârsta de 61 ani, a pledat initial nevinovat. El si-a schimbat marturia pledând vinovat în a treia zi a procesului, care a avut loc saptamâna trecuta în fata tribunalului Southwark din Londra. Potrivit procurorului Mark Fenhalls, Wise a pretins ca suma de 3.000 lire sterline (3.300 Euro), pe care o primea lunar de la Uniunea Europeana ca ``indemnizatie pentru servicii de secretariat``, era destinata asistentei sale, Lindsay Jenkins. Suma era transferata în schimb într-un cont pe numele sau, din care retragea lunar numai 500 lire pentru remunerarea lui Jenkins, pastrând restul pentru el. ``Folosea fondurile pentru a achizitiona o masina, de exemplu, sau pentru a cumpara vinuri bune si a achita anumite datorii bancare``, a ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Ministrul bulgar de Externe, propus oficial pentru functia de comisar european

Posted:

Guvernul bulgar a propus-o, ieri, pe ministrul de Externe, Rumiana Jeleva, pentru functia de comisar european, cu ocazia sedintei saptamânale a Executivului, relateaza AFP. Premierul de dreapta, Boiko Borissov, a precizat ca autoritatile de la Sofia vor dori sa obtina pentru Jeleva, în vârsta de 40 de ani, portofoliul ``Extinderii si Bunei vecinatati``. Rumiana Jeleva, profesoara de sociologie si titulara unui doctorat la Universitatea germana Otto von Guericke, a fost realeasa în iunie pentru un al doilea mandat în Parlamentul European pe lista partidului de dreapta GERB, aflat la putere în Bulgaria. Pe durata primului sau mandat de eurodeputat, în perioada 2007-2009 , ea a fost membru al comisiei pentru Dezvoltare regionala si Munca, dar si a celei pentru Afaceri sociale. În Comisia Europeana în exercitiu, Bulgaria este reprezentata de Meglena Kuneva, care detine portofoliul Protectiei consumatorilor. Potrivit unui sondaj recent al institutului Mediana, 47 la suta din persoanele intervievate ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Cazul românilor exploataţi în Cipru

Posted:

Autorităţile cipriote se aşteaptă să urmeze noi arestări în Cipru şi în străinătate, după eliberarea celor 110 muncitori români care trăiau în condiţii mizerabile şi munceau precum sclavii, a anunţat poliţia, citată de publicaţia Cyprus Mail în ediţia electronică. Şefa Oficiului de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane, Rita Superman, a declarat, marţi, că poliţiştii au decis să alcătuiască o listă cu patronii care îi angajau pe cei 110 români şi au început să le ia declaraţii. Românii lucrau cu precădere în domenii precum construcţiile, în mari companii, în sectorul locuinţelor şi în fabrici. Superman a anunţat că poliţia a analizat în cadrul unei reuniuni desfăşurate luni direcţia în care se va îndrepta cazul, care începe să ia ``proporţii mari``, implicând Româ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Bulgaria confiscă averile ilicite

Posted:

Guvernul Bulgariei a adoptat, ieri, un proiect de lege care prevede confiscarea averilor dobândite prin mijloace ilegale, în vederea combaterii crimei organizate şi a corupţiei, transmite Reuters. Ministrul Justiţiei, Margarita Popova, a arătat că proiectul reprezintă un instrument important prin care guvernul de centru-dreapta, venit la putere în luna iulie, poate să combată infracţionalitatea şi să evite sancţiuni din partea Uniunii Europene. Incapacitatea de a obţine rezultate concrete până în iulie 2010, dată la care autorităţile de la Bruxelles vor analiza progresele realizate de autorităţile bulgare, poate pune în pericol accesarea unor fonduri comunitare de 11 miliarde Euro, până în 2013. ``Cu acest proiect, guvernul dovedeşte voinţa explicită de a combate corupţia… putem răspunde astfel criticilor din partea Uniunii Europene, că Bulgaria trebuie să rezolve problema averilor cu provenienţă nedovedită``, a spus Popova. Noua lege, care trebuie ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Creste numarul est-europencelor venite in Marea Britanie pentru prostitutie

Posted:

Politistii din Marea Britanie se confrunta cu o crestere alarmanta a numarului de femei provenind din tarile mai sarace din Uniunea Europeana aduse în regat si obligate sa se prostitueze, cele mai recente doua cazuri având drept protagoniste doua românce, una de 19 si alta de 21 ani. Tânara românca, în vârsta de 19 ani, a fost vânduta pentru 3.000 lire si fortata sa se prostitueze în Derby, relateaza Derby Evening Telegraph. Cazul a intrat în atentia publica pe fondul discutiilor intense pe tema cresterii numarului de cazuri de tinere din tari europene mai sarace venite la Derby pentru a se prostitua. Fata de 19 ani a venit în oras întrucât i s-a promis ca va lucra într-un restaurant, însa a ajuns sa fie drogata cu forta si tinuta prizoniera de traficantii care platisera pentru ea suma de 3.000 lire. Acestia îi permiteau fetei sa iasa din casa ...[...](12/11/2009.)


Uniunea Europeana - Controversa privind calatoria lui Nicolas Sarkozy la Berlin în 1989

Posted:

Controversa privind calatoria actualului presedinte francez Nicolas Sarkozy la Berlin în noiembrie 1989, considerata ``grotesca`` de catre Guvern, a continuat marti, fiind alimentata de un document oficial care contrazice versiunea prim-ministrului Francois Fillon, transmite AFP. Ziarul de stânga Liberation a publicat pe Internet o serie de fotografii modificate în care Nicolas Sarkozy este vazut în timp ce asista la caderea Bastiliei în 1789, la evenimentele din Piata Tiananmen, doua sute de ani mai târziu, sau la primii pasi ai americanilor pe Luna. Sustinându-si afirmatiile printr-o fotografie, presedintele francez a povestit la acest sfârsit de saptamâna pe Facebook cum la 9 noiembrie se gasea la Berlin si a fost printre primii care au contribuit cu ``lovituri de târnacop`` la caderea Zidului. Deoarece au fost emise îndoieli privind aceasta participare din partea unor martori ai avenimentului, premierul francez a afirmat luni ca în perioada 7-10 noiembrie 1989 se afla ...[...](12/11/2009.)


Magazin - Trupa Bon Jovi, data în judecata

Posted:

Un barbat din statul american Massachussetts a dat în judecata trupa Bon Jovi, trustul Time Warner si Major League Baseball (MLB), cerându-le daune de 400 milioane dolari, informeaza Reuters. Samuel Bartley Steele a depus, anul trecut, o actiune în justitie prin care i-a acuzat pe inculpati ca i-au ``furat`` imnul pe care el îl crease în onoarea echipei de baseball Boston Red Sox, intitulat ``(Man I Really) Love This Team``. Potrivit documentelor oficiale, cântecul a fost lansat în octombrie 2004 si a fost interpretat de Bart Steele Band. Samuel Bartley Steele sustine ca a înmânat câteva copii ale piesei unor directori ai echipei Red Sox, ca a expediat alte copii jucatorilor din echipa, ca a cântat live aceasta piesa la un post de televiziune local si ca o alta copie a fost trimisa reprezentantilor MLB pentru a sustine ideea adoptarii unui cântec la nivel national, ...[...](12/11/2009.)


Magazin - Annie Lennox, premiată la Summitul laureaţilor Premiului Nobel

Posted:

Cântăreaţa britanică Annie Lennox a fost desemnată ``Femeia Păcii pe anul 2009``, pentru angajamentul dovedit în lupta contra maladiei SIDA din Africa de Sud, în timpul celui de-al zecelea summit anual al laureaţilor premiului Nobel pentru pace, care s-a încheiat miercuri, la Berlin. Cântăreaţa scoţiană, fostă membră a grupului Eurythmics, foarte în vogă în anii 1980, a pus, în primăvara anului 2007, bazele iniţiativei SING, invitând 23 de cântăreţe să înregistreze un disc împreună. Încasările au fost folosite pentru cumpărarea de medicamente, educarea şi protejarea femeilor şi copiilor împotriva maladiei SIDA. Potrivit AFP, Annie Lenox - care a purtat un tricou negru pe care scria ``HIV Positive`` - a primit acest premiu, o statuetă de bronz, din mâinile fostului preşedinte al Republicii Africa de Sud, Frederik de Klerk, laureat al Premiului Nobel pentru pace ...[...](12/11/2009.)


Magazin - New York Times introduce articole platite de comunitati

Posted:

Rubrica de stiinta din cotidianul New York Times, de marti, a inclus un articol neobisnuit despre mai multe deseuri care pluteau în Oceanului Pacific, semnat nu de un redactor al publicatiei, ci de un freelancer, platit de membri ai societatii, în cadrul unei initiative inedite, informeaza AFP. Plata ceruta de jurnalista Lindsey Hoshaw pentru realizarea reportajului sau a fost achitata de sute de donatori, prin intermediul Spot.US, care se autodefineste ca un ``proiect fara scop comercial, dorind sa fie un initiator în domeniul jurnalismului platit de comunitate``. Potrivit site-ului sau, Spot.Us permite publicului ``sa lanseze propriile sale anchetepe teme importante si poate neglijate platite prin donatii care pot fi decontate fiscal``. ``Este un loc în care reporteri independenti, membri unei comunitati si grupurile de presa se pot întâlni si colabora``, au declarat reprezentanti ai Spot.Us, proiect al Center for Media Change, grup din care opereaza ...[...](12/11/2009.)


Magazin - Fost redactor sef adjunct al New York Post face plângere pentru rasism

Posted:

Un fost redactor sef adjunct al tabloidului american New York Post a înaintat o plângere împotriva News Corp., publisherul titlului, declarând ca a fost concediata pentru ca a criticat o caricatura, care facea aluzie la Barack Obama si a fost considerata de mai multi rasista, transmite AFP. Desenul, publicat în luna februarie, reprezinta un politist care tocmai a ucis o maimuta si care spune colegului sau: ``Vor trebui sa gaseasca pe altcineva pentru a realiza viitorul plan de relansare economica``. Acest comentariu a facut ca desenul sa fie interpretat drept o aluzie satirica la presedintele Barack Obama si la politica sa economica. Caricatura a fost criticata si a stârnit indignarea multor americani, însa Rupert Murdoch, liderul consortiului News Corp., care editeaza ziarul, a refuzat sa îl concedieze pe autorul desenului, desi si-a cerut scuze public. Sandra Guzman, fost redactor sef adjunct, a depus o plângere ...[...](12/11/2009.)


Magazin - Rusul care si-a mâncat mama

Posted:

Un canibal rus care a mâncat o parte din corpul mamei sale a primit o sentinta mai usoara din partea judecatorului, care a spus ca barbatului îi era foarte foame dupa ce-si cheltuise banii pe vodca, astfel ca merita o pedeapsa redusa, informeaza Daily Mail. Sergey Gavrilov (27 ani) a marturisit ca nu i-a placut foarte mult carnea mamei sale, dar ca i-a fost foarte foame si a fost nevoit s-o manânce. El nu mai avea bani de mâncare pentru ca-i cheltuise pe vodca si jocuri de noroc. Rusul si-a lovit mama, în vârsta de 55 ani, în cap, cu o caramida, apoi a strangulat-o cu un cablu electric, dupa ce s-au certat pentru ca femeia nu mai vroia sa-i dea fiului sau bani pentru alcool. Barbatul a pus trupul mamei sale pe balcon si, timp de doua zile, a cheltuit pensia femeii pe alcool si jocuri ...[...](12/11/2009.)


Basarabia - Alte 83 de cazuri de gripa A H1N1 în R. Moldova

Posted:

Republica Moldova a înregistrat în ultimele 24 de ore 83 cazuri noi de infectie cu gripa A H1N1, numarul total al bolnavilor ajungând la 467, relateaza BASA-press. Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina Preventiva (CNSPM) a anuntat, miercuri, 83 de cazuri noi de gripa A H1N1 înregistrate în ultimele 24 ore. Numarul total al bolnavilor a ajuns astfel la 467. Potrivit CNSPM, pâna miercuri, în Republica Moldova au fost înregistrate 990 de cazuri suspecte de infectie cu virusul gripal A H1N1. Conform sursei citate, în 467 de cazuri, dintre care patru mortale, laboratorul a confirmat prezenta acestui virus. CNSPM precizeaza ca în prezent în Laboratorul National sunt examinate 164 de probe prelevate de la pacienti suspectati ca ar fi bolnavi de noua gripa.
[...](12/11/2009.)


Basarabia - Voronin încearca sa controleze puterea, din opozitie

Posted:

Fostul presedinte moldovean Vladimir Voronin încearca sa influenteze deciziile noii puteri de la Chisinau în timp ce se afla în opozitie, comenteaza site-ul postului Deutsche Welle citând analisti politici. Votul de marti din Parlamentul de la Chisinau a divizat vizibil grupul parlamentar al comunistilor, chiar daca deputatii PCRM au boicotat în ansamblu alegerea presedintelui. Ca sa nu ajunga niciun comunist la vot, Voronin i-a scos pe toti din sala si i-a convocat într-o camera separata. ``Domnul Votonin încearca sa îi pazeasca pe deputatii comunisti de interferente si influenta din afara partidului, pentru ca altfel nu ar exista unitate si coeziune în interiorul partidului``, explica analistul Igor Munteanu. Potrivit analistului politic, din opozitie lui Voronin îi va fi din ce în ce mai greu sa mentina unitatea comunistilor: ``Partidul Comunistilor este un conglomerat prea mare ca sa poata fi gestionat cu usurinta fiind în opozitie. În grupul parlamentar PCRM ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - Gheorghe Dinică, omagiat de The New York Times

Posted:

Gheorghe-DinicaPrestigiosul cotidian american The New York Times a anunţat trecerea în nefiinţă a actorului Gheorghe Dinică, marţi, printr-un articol omagial în care este prezentată activitatea acestuia, dar şi refuzul său de a se supune regimului comunist, amintind şi despre asemănarea acestuia cu Robert de Niro. În articolul din cunoscuta publicaţie americană, Gheorghe Dinică este portretizat ca un actor ``care şi-a încântat publicul spectator interpretând roluri diverse, de la politicieni venali la ţigani rebeli, în zeci de piese de teatru şi filme``. Materialul dedicat marelui maestru prezintă evoluţia carierei acestuia, începând cu momentul de debut, în piesa ``Străinul``, dupa Albert Camus, în 1963, până la producţiile străine la care a colaborat, cum ar fi lungmetrajul ``Tinereţe fără tinereţe`` al lui Francis Ford Coppola, din 2007, sau ``L`Homme Press`` (2005), unde a jucat alături de Anthony ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - Licitaţie cu bunurile lui Bernard Madoff

Posted:

Bernard-MadoffCirca 200 obiecte personale aparţinând lui Bernard Madoff şi soţiei sale, printre care ceasuri, bijuterii şi crose de golf, vor fi scoase la vânzare, sâmbătă, la New York, în cadrul unei licitaţii judiciare, relatează AFP. Vânzarea obiectelor care au aparţinut lui Bernard şi Ruth Madoff ar urma să aducă cel puţin 480.000 dolari, potrivit estimărilor făcute de casa de licitaţii Gaston and Sheehan, care a anunţat pe pagina sa de Internet că vânzarea va avea loc începând cu ora locală 10.00 (17.00 ora României) într-un hotel din New York. Omul de afaceri care a provocat investitorilor pierderi de 21,2 miliarde dolari - însumând pierderi reale fără a ţine cont de dobânzile promise - avea o slăbiciune pentru ceasuri: catalogul cuprinde 20 ceasuri de lux, modele Rolex estimate până la 75.000 dolari, un Blancpain, un ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - Topirea gheţii favorizează absorbţia CO2 de către plancton

Posted:

Topirea gheţii din Peninsula Antarctica, din cauza încălzirii globale, accelerează acest proces, dar permite oceanului, totodată, să reţină dioxidul de carbon, acest gaz fiind absorbit de plancton, au descoperit oamenii de ştiinţă de la British Antarctic Survey, informează AFP. Cele mai multe dintre efectele încălzirii globale prezintă un anumit feedback sau un efect retroactiv pozitiv: fără gheaţă, căldura razelor solare este mai puţin reflectată în atmosferă şi mai mult absorbită de apă, accentuând astfel mecanismul de topire a gheţii. Însă absorbţia de CO2 de către fitoplanctonul din oceanul proaspăt degajat de gheaţă încetineşte procesul de încălzire globală, au explicat cercetătorii britanici care au publicat, marţi, concluziile studiului lor, în ediţia online a revistei Global Change Biology. În ultimii 50 ani, aproximativ 24.000 kilometri pătraţi au fost eliberaţi de gheţuri în ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - Memorial în onoarea unui opozant al lui Hitler

Posted:

Autorităţile din Berlin au declarat marţi că vor să construiască un memorial în onoarea unui opozant al lui Adolf Hitler, care a încercat să îl ucidă pe fostul dictator nazist, într-un atentat cu bombă, în urma cu 70 de ani, informează AFP. Andre Schmitz, responsabil de Cultură la Berlin, a declarat că vrea să construiască un monument în memoria tâmplarului Georg Elser, pe locul fostei cancelarii a lui Hitler, din centrul capitalei. Georg Elser a detonat o bombă la 8 noiembrie 1939 într-o berărie din Munchen unde Hitler s-a deplasat, însoţit de înalţi oficiali ai partidului nazist, pentru a pronunţa un discurs, cu ocazia aniversării puciului său eşuat din 1923. Atentatul s-a soldat cu opt morţi şi peste 60 de răniţi, însă Hitler a scăpat, el părăsind berăria cu câteva minute mai devreme. Georg Elser, care ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - O nouă specie de dinozaur

Posted:

O nouă specie de dinozauri, care au trăit în urmă cu 197 milioane de ani şi ar putea fi strămoşii brontozaurilor, a fost descoperită în Africa de Sud, au anunţat, miercuri, cercetătorii sud-africani, citaţi de AFP. Scheletul acestui exemplar de dinozaur, lung de şapte metri, a fost descoperit în provincia Free State de o echipă de studenţi la arheologie de la Universitatea Witswatersrand din Johannesburg, coordonată de Adam Yates. Noua specie a fost numită Aardonyx Celestae, o combinaţie de cuvinte afrikaans şi grec ce s-ar putea traduce prin sintagma ``gheara pământului`` - pentru Aardonyx -, la care Adam Yates a adăugat prenumele soţiei sale scris în limba latină, Celestae. Specia Aardonyx Celestae ar putea fi un strămoş al impozanţilor dinozauri din clasa sauropodelor, cele mai mari animale vertebrate care au trăit pe Terra, din care ...[...](12/11/2009.)


Mozaic - Computer cu numai şase taste

Posted:

● Un nou model de computer îi încurajează pe vârstnici să acceseze Internetul[...](12/11/2009.)


Mozaic - Iepuraşul Jennifer Henschel cucereşte Italia

Posted:

Nu or fi nemţoaicele cele mai calde şi pasionale femei din lume, însă Jennifer Henschel cu siguranţă este excepţia care confirmă regula. Iar, recent, tânăra născută în Germania de Est a bifat un al doilea pictorial Playboy, în 2009. După ce, în martie, i-a impresionat pe argentinieni cu formele ei aproape perfecte - 90-62-85, tânăra de 23 de ani revine cu o nouă copertă în revista iepuraşului cu papion. De această dată, ceva mai aproape de casă. Jennifer este ``iepuraşul`` lunii noiembrie în Italia, ţară de care s-a declarat cât se poate de impresionată. Totodată, senzuala nemţoaică a declarat în paginile revistei şi motivul pentru care a decis să se dezbrace în Playboy: ``Această revistă este o rampă de lansare pentru cariera oricărei fete``. După Argentina şi Italia, care va fi oare următoarea ţară bifată pe harta ``...[...](12/11/2009.)


Deschiderea ediţiei

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Deschiderea ediţiei se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=34


Ultima oră

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Ultima oră se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=66


Economic Local

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Economic Local se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=86


Economic

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Economic se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=23


Social

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Social se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=22


Eveniment

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Eveniment se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=20


Actualitate

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Actualitate se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=21


VIDEO - SPORT

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea VIDEO - SPORT se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=122


Expres

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Expres se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=67


Sport

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Sport se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=24


Ştiri din Paşcani

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Ştiri din Paşcani se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=29


Bursa bârfelor

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Bursa bârfelor se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=30


National

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea National se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=87


International

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea International se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=88


Gripa A H1N1

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Gripa A H1N1 se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=135


Uniunea Europeana

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Uniunea Europeana se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=134


Mozaic

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Mozaic se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=108


Magazin

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Magazin se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=100


Basarabia

Posted:

Rss feed doar pentru sectiunea Basarabia se gaseste la http://www.bzi.ro/rss.php?data=2009-11-12&sect=101


Niciun comentariu: