Stiri Noi - Stiri Money.ro

Stiri Noi - Stiri Money.ro


Ostahie: Retailul îşi revine în 2011, imobiliarele, în 2012 – 2013

Posted: 25 Mar 2010 02:26 PM PDT

Proprietarul Altex consideră că acest an va fi unul activ pe segmentul de M& amp; A (Mergers & amp; Aquisitions - fuziuni şi achiziţii), compania sa fiind curtată, la rândul ei, de fonduri de investiţii care strâng informaţii pentru a se decide ulterior asupra achiziţiilor. "2010 va



PhenomenOn, un fenomen în muzica românească

Posted: 25 Mar 2010 02:06 PM PDT

Ceea ce în urmă cu trei ani părea un moft de copil, a fost punctul de plecare al unui proiect muzical care acum este încurajat de voci importante ale muzicii şi show bizz- ului românesc şi internaţional. Se numeşte PhenomenOn şi este cea mai tânără trupă rock din România (cei patru membri



Boc: Lucrăm la simplificarea declaraţiilor fiscale, pentru a se ajunge în 2011 la o declaraţie unică

Posted: 25 Mar 2010 01:36 PM PDT

Boc a declarat, la inaugurarea unui centru auto de lângă Cluj- Napoca, faptul că specialiştii Executivului lucrează şi la o soluţie de compensare a datoriilor pe care statul le are la firmele private, relatează Mediafax. "Lucrăm acum la simplificarea declaraţiilor fiscale, dar nu numai,



Martin Macha, consultant Mercer: România este în continuare atractivă pentru investitorii străini

Posted: 25 Mar 2010 01:34 PM PDT

"Investitorii străini vor veni în continuare în România, inclusiv datorită politicilor de reducere a costurilor practicate de companii din Europa de Vest. Ce a fost mai rău a trecut, dar există încă provocări", a precizat Macha, reprezentantul al firmei de consultanţă Mercer. El a punctat


Germania şi Franţa au ajuns la un acord privind sprijinul pentru Grecia, care include şi FMI

Posted: 25 Mar 2010 01:02 PM PDT

Acordul franco- german oferă "un cadru european format din împrumuturi bilaterale din partea statelor din zona euro" şi o contribuţie a FMI, a anunţat preşedinţia franceză. Ajutorul pus la dispoziţie Greciei va fi folosit doar dacă va fi necesar. Sarkozy şi Merkel s- au întâlnit,



Romania's core bourse BSE ends session with a 2% hike, underpinned by Banca Transilvania shares

Posted: 25 Mar 2010 12:49 PM PDT

The board of Romania's fifth bank by assets Banca Transilvania (TLV) proposed shareholders to list the lender on the stock exchange in Vienna and to hike the share capital by 391.58 million lei. The shareholders will tackle the proposals at the general meeting on April 28. Liquidity compressed to 18.07



Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Londra a emis o serie de bilete la preţ redus

Posted: 25 Mar 2010 12:45 PM PDT

După ce şi- a rezolvat problemele legate de infrastructură şi buget, Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Londra a trecut la treburile de detaliu ale evenimentului. Oficialii Olimpiadei din 2012 au decis să ofere o parte din bilete de intrare la preţuri accesibile, pentru a evita



NATO asigură Georgia că rămâne favorabilă unei aderări a acesteia la un moment dat

Posted: 25 Mar 2010 12:06 PM PDT

"Poziţia NATO nu s- a schimbat" cu privire la candidatura Georgiei la NATO, a spus secretarul general Anders Fogh Rasmussen, după discuţii la Bruxelles cu Saakaşvili. "Vă pot asigura că termenii comunicatului final al summitului NATO din Bucureşti din aprilie 2007", pe tema promisiunii unei



Ionescu, AMCC: Cei care au plătit avans pentru locuinţele neconstruite riscă să piardă banii (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:49 AM PDT

Dezvoltatorii nu mai au bani să ridice casele aşa că intră în insolvenţă. Aproape 70% din românii care au apucat să dea avans 20- 25% s- ar putea afla în situaţia de a rămâne fără banii respectivi. Dezvoltatorii care nu au apucat să construiască, până acum, vor obţine cu greu



INS: Record negativ! Avem cea mai mică rată medie a locurilor de muncă vacante din 2005 până în prezent (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:39 AM PDT

Cea mai mare ofertă de locuri de muncă s- a înregistrat în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (3, 42%), respectiv administraţie publică (2, 14%). La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei medii a locurilor de muncă vacante, s- au regăsit activităţile din industria



BNR: Ritmul concedierilor din construcţii se va tempera în următoarele luni (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:36 AM PDT

Cererea redusă a ţinut pe bară până acum companiile din insdustrie şi construcţie, dar lucrurile încep să se schimbe. Aşteptăril managerii din industrie şi construcţii chestionaţi de BNR indică o perspectivă optimistă. Banca centrală subliniază, totuşi, că evoluţia pozitivă a



Analiştii: Banca Naţională va reduce dobânda cheie cu 0,25-0,5 puncte (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:35 AM PDT

Banca Naţională a României ar putea reduce din nou dobânda de politică monetară. De la începutul acestui an, BNR a redus deja dobânda cheie de două ori, cu câte 0, 5 puncte procentuale, până la 7%. Analiştii spun că principalul motiv pentru o reducere de jumătate de punct procentual



Novodkinn, ambasadorul Norvegiei: Norvegia îşi va tripla investiţiile în România din 2011 (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:33 AM PDT

"Asigurăm deja asistenţă pentru România din 2009 până în 2011 în valoare de 100 de milioane de euro. Pentru o ţară ca Norvegia este o sumă considerabilă. Multe dintre proiecte sunt în domeniul eficienţei energetice, mediu şi industria verde. Am convenit recent asupra unui noi pachet de



Rezumat bursier: Bursa a închis pe verde. Acţiunile Băncii Transilvania au crescut cu 4,82% în şedinţa de astăzi (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:32 AM PDT

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a câştigat 1, 96%, în şedinţa de tranzacţionare de joi, pe fondul creşterii acţiunilor Băncii Transilvania, în contextul în care aceasta a anunţat că vrea să se listeze la Bursa din Viena şi să- şi majoreze capitalul social. În schimb,



Laufer, Retail Group: Scandalul TVA-ului va descuraja achiziţia unei locuinţe (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 10:29 AM PDT

"Acum lumea este mult mai speriata sa achizitioneze fiind in plin scandal TVA- ul care se doreste a fi aplicat retroactiv. eu cred ca o solutie buna de deblocare a pietei imobilire si ca sa apara tranzactii in perioada urmatoare este eliminarea chiar si acelei taxe de 3% pe tranzactie. Cred ca ar incuraja



Firmele care amână plata obligaţiilor fiscale vor fi penalizate în funcţie de perioada de întârziere

Posted: 25 Mar 2010 10:27 AM PDT

Proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului care modifică Codul de Procedură Fiscală menţionează că firmele vor plăti atât o dobândă de întârziere, cât şi o penalitate de întârziere, care va fi calculată în funcţie de perioada cu care a fost depăşit termenul de scadenţă.



Bursa a închis pe verde. Acţiunile Băncii Transilvania au crescut cu 4,82% în şedinţa de astăzi

Posted: 25 Mar 2010 09:25 AM PDT

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a câştigat 1, 96%, în şedinţa de tranzacţionare de joi, pe fondul creşterii acţiunilor Băncii Transilvania, în contextul în care aceasta a anunţat că vrea să se listeze la Bursa din Viena şi să- şi majoreze capitalul social. În schimb,



Boc: Majorarea salariilor profesorilor ar închide România

Posted: 25 Mar 2010 09:06 AM PDT

"Dacă am avea bani să mărim salariile cu 33%, aşa cum practic se solicită în momentul de faţă, am face- o, pentru că ştiu că a investi în educaţie nu e un lucru pierdut, cu o singură condiţie: să ai la momentul acesta resursele financiare aferente. Economia românească nu a crescut



Cabinetul Boc a decis prelungirea măsurii care prevede plafonarea lefurilor şefilor de la stat (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 08:38 AM PDT

Măsura de austeritate luată de Cabinetul Boc anul trecut expira la jumătatea acestui an, dar premierul a decis s- o prelungească din lipsă de bani. Există directori care sperau la lefuri mult mai mari incepand de la 1 iulie. "Ordonanţa face exact ceea ce spuneţi, adică până la 1 iulie



Viorel Ştefan, Comisia buget-finanţe: România riscă o criză de tip W, urmând să reia căderea economică

Posted: 25 Mar 2010 08:34 AM PDT

"La nivelul Departamentului de specialitate al PSD ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu faptul că s- ar putea ca România să nu fie pe finalul de criză. Noi apreciem că România riscă o criză de tip W, adică după o uşoară creştere să se reia căderea economică, să intrăm din nou



Publika TV şi publika.md se pregătesc de lansare (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 08:30 AM PDT

Începând din luna aprilie, moldovenii vor avea o televiziune de ştiri realizată la cele mai înalte standarde ale momentului, Publika TV. Lansarea va fi însoţită şi de apariţia site- ului publika.md. Publika Tv înseamnă ştiri 24 de ore din 24, informaţii obiective, imparţiale şi



Nabucco, mai degrabă o viziune de viitor decât o prioritate imediată pentru CE

Posted: 25 Mar 2010 08:29 AM PDT

Nabucco e mai degrabă o viziune de viitor decât o prioritate imediată pentru Comisia Europeană. Aceasta a fost declaraţia comisarului european pentru energie Gunter Oettinger care a anunţat că primele livrări de gaz prin Nabucco ar putea să aibă loc în 2018, nu în 2014. Reprezentanţii



GM prezintă prototipul EN-V

Posted: 25 Mar 2010 08:16 AM PDT

EN- V, acronim pentru „Electric Networked- Vehicle", păstrează principiul cheie al mobilităţii personale, libertatea, ajutând simultan la eliminarea dezbaterilor ecologice privind autovehiculele cu motor şi la redefinirea designului de top. EN- V este un autovehicul electric cu două locuri,



Pe internet, mieii costă mai puţin decât în piaţă (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 08:06 AM PDT

"Ce mi- o venit in minte: sa- i pun pe internet, sa dau un anunt online. Cum am pus anuntul, dupa o juma de oră telefonul a si inceput sa sune", a declarat ciobanul Luca Dumitru. Pe internet, mieii costă mai puţin decât în piaţă. Zece lei kilogramul în viu, 20 de lei, tăiat. De asemenea,



CNVM a suspendat avizul potrivit căruia certificatele CO2 sunt valori mobiliare (VIDEO)

Posted: 25 Mar 2010 07:59 AM PDT

& #160; Preşedintele Bursei sibiene, Teodor Ancuţa, spune că decizia Curţii de Apel este nedreaptă şi dezavantajează piaţa de capital. "Am aflat cu stupoare ca in maxim 10 zile aceasta clasificare a fost suspendata de Curtea de Apel Bucuresti, deci cu o rapiditate extraordinara a fost anulat



Niciun comentariu: