Stirile mondene

Stirile mondene


Si-a dat demisia pentru ca era prea plinuta: Katie Green

Posted: 05 Oct 2008 07:14 PM PDT

Modelele cu forme par sa aiba zilele numarate. A simtit-o pe pielea sa Katie Green, care, dupa ce a obtinut un contract cu firma Wonderbra, a fost obligata sa slabeasca pentru a se încadra în cerintele pietii. Desi a încercat sa se conformeze, voluptuoasa satena a hotarât ca e mai bine sa renunte la slujba. Totul a început la câteva saptamâni dupa ce Katie a câstigat un contract cu firma de lenjerie intima Wonderbra. Brandul i-a sugerat sa fie impresariata de agentia Premier, una dintre cele mai bune în domeniu. Desi modelul avea o greutate de 66 de kilograme, managerii au obligat-o sa dea jos 13 kilograme. Au avut de câstigat lansându-ma ca un model cu forme. Apoi mi s-a spus sa scad enorm în greutate, pentru a putea fi ca si celelalte fete de pe podium, altfel sunt concediata, a dezvaluit Green. Britanica a slabit putin, dar ofertele întârziau sa apara. Când suna telefonul, erau cei de la Premier, care voiau sa afle cât am pierdut în greutate. M-au invitat la Londra si credeam ca voi face o sedinta foto. Dar m-au chemat sa ma cântareasca, a marturisit Katie.


Pictorial HOT in Dubai - Danielle Lloyd

Posted: 05 Oct 2008 07:19 PM PDT

Este model de succes, are sex-appeal si încearca sa o detroneze pe Gemma Atkinson cea care are cel mai vândut calendar. Danielle Lloyd este candidata numarul unu pentru a se încorona regina celui mai bine vândut calendar sexy. Fosta miss Marea Britanie, frumoasa a ales exoticul Dubai pentru a poza si se pare ca a fost o miscare înteleapta. Dar, în acelasi timp, si o provocare, deoarece în Emirate practicarea nudismului în public nu este privita cu ochi buni. Şedintele foto au avut loc dimineata devreme, în asa fel încât sa nu fie suparat nimeni. Doar ca în ultima zi se apropiase ora 7.30 dimineata si un echipaj de politie a parcat chiar lânga plaja. Toata lumea s-a speriat, dar se pare ca oamenii legii vroiau doar sa arunce o privire mai de aproape, a povestit Danielle.


Marirea de sani a Annei Nicole Smith, interzisa pe video

Posted: 05 Oct 2008 07:21 PM PDT

Desi nu mereu, justitia face dreptate în cazul oamenilor de care vor sa profite alte persoane. Astfel, chirurgului care i-a marit sânii Annei Nicole Smith si sotiei lui le-a fost interzis sa distribuie înregistrarea cu operatia. Procesul a fost intentat de Howard K. Stern, executorul testamentar al fostului iepuras Playboy. Barbatul a câstigat, tribunalul din Los Angeles interzicând doctorului Gerald Johnson si partenerei sale de viata sa distribuie filmarea cu Anna Nicole Smith. Sentinta s-a dat dupa ce, anul trecut, familia Johnson a primit dispozitii stricte. Howard Stern a sustinut ca diva nu si-a dat consimtamântul de a se înregistra operatia, sau ca filmul sa fie vazut de Thomas Riccio, care vinde obiecte care au legatura cu vedetele. Filmarea a fost editata de fiica lui Riccio într-un clip de cinci minute.


Jon Bon Jovi a fost dat in judecata

Posted: 13 Oct 2008 01:46 AM PDT

Daca pe meleagurile noastre cântaretii pot plagia fara griji, în afara nu se scapa asa usor. Astfel, trupa Bon Jovi este data în judecata pentru 400 de miliarde de dolari, dupa ce au copiat versurile melodiei unui muzician american. Procesul a fost intentat de Samuel Bartley Steele, un muzician din Massachusetts, care acuza trupa ca ar fi copiat versurile melodiei (Man I Really) Love This Team, care este folosita ca imn de catre echipa de baseball din orasul sau, The Red Sox.


Unele vedete fac copii, Avril Levine divorteaza

Posted: 13 Oct 2008 01:52 AM PDT

Dragostea vine si pleaca, daca între oamenii care s-au iubit cândva nu mai exista sentimente. Acest fapt îl traieste din plin si cântareata rock Avril Lavigne. Vedeta s-a despartit de sotul ei, Deryck Whibley, dupa doar doi ani de la oficializarea relatiei. Vedeta s-a despartit de sotul ei, Deryck Whibley, dupa doar doi ani de la oficializarea relatiei. Se pare ca problemele au aparut la începutul acestui an, când interpreta melodiei Complicated a pornit într-un turneu mondial. Se crede ca distanta a creat presiune în cuplu, dar si faptul ca, în timp ce cariera lui Avril este în plin avânt, solistul trupei SUM 41 a cam trebuit sa îsi ia ramas bun de la faima.


Hot Eva, insarcinata si cu un look de neuitat

Posted: 13 Oct 2008 02:35 AM PDT

Nascuta în Ungaria, realizata în Italia I s-a întâmplat Evei Henger, cea care a parasit tara natala dupa ce a devenit Miss, pentru a-si încerca norocul în Cizma. De atunci, au trecut niste ani. Popularitatea artistei care a cochetat si cu productiile soft pentru adulti a crescut cu fiecare an. Iar calendarul pe 2009, realizat în septembrie, în Maldive, demonstreaza ca timpul nu a atins-o pe frumoasa actrita. Interesant este ca fotografiile au fost realizate de Massimiliano Caroletti, partenerul de viata al unguroaicei. Şi poate chiar mai interesant este ca acest pictorial a fost realizat desi Eva era însarcinata. Ea urmeaza sa devina mama pentru a treia oara la începutul anului viitor.


Imaginea conteaza, chiar si in lumea care masoara timpul

Posted: 13 Oct 2008 02:52 AM PDT

Timpul inseamna bani, asta e clar, insa pe Charlize Theron timpul ar putea-o costa mai mult decat pe oricine. Dupa ce in urma cu cateva luni a semnat un contract cu firma producatoare de ceasuri Raymond Weil prin care se angaja sa poarte mereu in public doar ceasuri marca Raymond Weil, actrita a fost data in judecata de companie pentru ca nu a respectat prevederile contractului se pare ca Charlize si-a uitat acasa ceasul ... din greseala. Nu ar fi asa mare lucru daca nu ar fi platita pentru asta, dar avand in vedere ca aceasta companie ii da bani doar ca sa poarte un ceas, ar fi fost bine sa il poarte pur si simplu pentru ca acum risca sa plateasca 20 milioane USD daune.


Inca o vedeta fericita: Reese Witherspoon

Posted: 15 Oct 2008 02:45 AM PDT

Putine vedete au parte de relatii extraordinare, pline de iubire si armonie. Una dintre ele este Reese Witherspoon, care recunoaste ca este fericita datorita lui Jake Gyllenhaal. Ma simt bine cu Jake. El ma sustine. Sunt foarte fericita în viata. Sunt foarte norocoasa sa am multe persoane în jurul meu care sa ma sustina, care sa tina la mine. E tot ceea ce îti poti dori. Ma simt binecuvântata, a marturisit actrita. Vedeta are parte de clipe placute si pe platourile de filmare, în compania lui Vince Vaughn, cu care joaca în productia Four Christmases. Vince e cel mai amuzant om cu care am lucrat vreodata. Erau zile când filmam, iar eu râdeam atât de tare, încât stricam dubla. Îmi era frica sa nu fac pe mine de râs, a recunoscut Witherspoon.


Idila Bragelina s-a nascut din cuplul Smith

Posted: 21 Oct 2008 05:52 PM PDT

Angelina Jolie pune din nou paie pe foc in conflictul cu Jennifer Aniston dupa ce a declarat ca ea si Brad Pitt s-au indragostit pe platourile de filmare de la productia Mr. & Mrs. Smith si asta in timp ce actorul era casatorit Jennifer Aniston, informeaza FemaleFirst. Cele doua vedete au sustinut mereu ca in timpul filmarilor la Mr. & Mrs. Smith nu a existat o relatie intre ei, ci au fost doar buni prieteni. Acum insa, Angelina vine cu o poveste diferita. Intr-un interviu acordat cotidianului New York Times, actritei i-a scapat faptul ca s-a indragostit de Brad Pitt in timp ce amandoi lucrau la Mr. & Mrs. Smith.


Gillian Anderson (X-Files) a nascut al treilea copil

Posted: 21 Oct 2008 06:03 PM PDT

Actrita Gillian Anderson, cunocuta pentru rolul agentei Scully din celebrul serial The X-Files, a nascut saptamana trecuta, pe 15 octombrie, cel de-al treilea copil al sau, un baietel care a primit numele de Felix, informeaza aceshowbiz.com. Micutul Felix este cel de-al doliea copil al lui Gillian Anderson (40 de ani) impreuna cu iubitul ei, omul de afaceri Mark Griffiths. Cuplul mai are un baietel in varsta de doi ani pe nume Oscar. Iar actrita mai are o fata in varsta de 13 ani, Piper, dintr-un mariaj anterior. Se pare ca actrita s-a inspirat din piesa de teatru The Odd Couple (Un cuplu ciudat) in alegerea numelor celor doi baieti ai sai, avand in vedere ca cele doua personaje principale se numesc intocmai Oscar si Felix. Gillian Anderson a jucat de curand in cel de-al doilea lungmetraj inspirat de serialul care i-a adus celebritatea, The X-Files: I Want to Believe, si in comedia How to Lose Friends & Alienate People, amandoua filmele fiind catalogate de critici ca mediocre.


Anna Lesko ... ucraineanca care incita visele romanilor

Posted: 21 Oct 2008 06:17 PM PDT

Sexualitatea vine din inteligenta si din felul în care pui problema de fiecare data în fata unei femei. Asa considera Anna Lesko, cea care pozeaza ca Printesa Razboinica si sexy, evident, în ultimul numar al revistei Maxim. Un pictorial intitulat Razboi si pace, care aduce mai curând cu viata tumultuoasa a interpretei decât cu romanul lui Lev Tolstoi. Frumoasa si razboinica. Şi dispusa sa lupte oricât pentru viitorul ei, pentru portia de glorie pe care i-a harazit-o destinul. Asa apare Anna Lesko în ochii oricui se dovedeste capabil sa treaca peste etichetari de tipul: fosta iubita a lui Irinel Columbeanu. Şi totusi, iata ce marturiseste frumoasa de peste Prut, în interviul din Maxim: Mi-am dorit sa fiu celebra, dar nu cu pretul acesta si nu în felul acesta. În ziua de azi, este atât de usor sa devii celebru printr-o prostie sau printr-o exagerare.


Adio Singuratate!

Posted: 21 Oct 2008 06:18 PM PDT

Divortul este acum doar o amintire neplacuta pentru Paul McCartney, care se bucura de relatia cu Nancy Shevell. Pentru a avea mai mult timp ca sa-si împartaseasca sentimentele, iubita starului s-a mutat cu el în resedinta din Peasmarsh. Muzicianul nu a vrut sa supere pe nimeni, asa ca a cerut acordul fiicei concepute cu Heather Mills, Beatrice. Noua jumatate a starului Beatles a început sa petreaca aproape fiecare weekend la proprietatea lui McCartney, care a fost cumparata pentru prima sotie, Linda, ca dar de nunta, în 1969. Dar saptamâna trecuta, rockerul i-a cerut iubitei sale sa se mute definitiv în locuinta. Paul si Nancy sunt un cuplu solid atât cât se poate dupa o perioada scurta împreuna. Ea era mereu la Peasmarsh, asa ca i s-a parut normal starului sa-i ceara sa se mute cu el. Shavell înca mai calatoreste de aici în America, dar se stabileste în casa cu muzicianul. Cântaretul a întrebat-o pe Beatrice daca îi place de iubita lui si a primit un «Da» rasunator. A însemnat foarte mult pentru el, a marturisit un apropiat.


Melida Messenger - inca o sansa casniciei

Posted: 30 Oct 2008 05:45 PM PDT

Egoismul trebuie exclus atunci când întemeiezi o familie. Tocmai de aceea si modelul Melinda Messenger considera ca este necesar sa mai acorde o sansa casniciei sale cu Wayne Roberts, de care s-a separat acum sase luni. Cuplul s-a despartit în luna aprilie, dupa 11 ani de casnicie. Melinda, în vârsta de 37 de ani, a declarat ca ea si Wayne au pierdut acea legatura profunda pe care o aveau. Însa cei doi s-au hotarât sa-si mai acorde o sansa. Nu ne dorim nimic mai mult, decât sa facem lucrurile sa mearga între noi, a declarat modelul într-un interviu pentru revista Hello!.


Iata-l pe Zuma, fiul meu

Posted: 30 Oct 2008 05:59 PM PDT

Orice mama ar trebui sa fie mândra de copilul ei. Pentru ca nu toate femeile pot avea urmasi, trebuie sa pretuiesti ceea ce ai. Iar Gwen Stefani se arata foarte multumita de fiul sau nou nascut, Zuma. Solista devenita celebra ca vocea formatiei No Doubt, si-a pus pe site-ul oficial o poza cu ea si micutul. În fotografie, Gwen arboreaza zâmbetul unei mamici împlinite, în timp ce baietelul de numai zece luni scoate limba. Aceasta poza indica faptul ca este posibil ca Zuma sa calce pe urmele parintilor sai, Gwen si Gavin Rossdale. Ambii sunt sub lumina reflectoarelor si probabil vor ca si copilul lor sa fie.


Marimea inimii conteaza ... Jennifer Hudson infiinteaza o fundatie

Posted: 01 Nov 2008 10:49 PM PDT

Jennifer Hudson a trecut in ultima saptamana prin clipe de cosmar. Ea si-a pierdut mama, fratele si nepotul intr-o crima tragica. Acum, actrita si familia sa au pus bazele unei fundatii de ajutorare a familiilor care au pierdut persoane dragi in urma unor crime. Asociatia este infiintata in onoarea mamei sale, Darnell Hudson Donerson, a fratelui Jason Hudson si a nepotului Julian King. Fundatia Hudson - King pentru Familiile Victimelor Asasinate va oferi sprijin tuturor familiilor care au trecut printr-o astfel de tragedie. "Fundatia se ocupa sa asigure nevoile de baza hrana, imbracaminte, adapost, dar si servicii de consiliere pentru tratarea durerii sufletesti", spune Hudson. Jennifer Hudson a devenit celebra in 2005, la emisiunea de televiziune "American Idol" iar apoi a urmat rolul Effie White, din muzicalul "Dreamgirls" (2006), pentru care a primit premiul Oscar.


32 de milioane, pretul divortului Madonnei

Posted: 10 Dec 2008 06:13 PM PST

Când iubirea moare într-un cuplu, intervine divortul. Iar daca în despartire sunt implicate vedete, cu siguranta va cântari greu la buzunarul unuia dintre parteneri. Madonna stie acest lucru cel mai bine. Cântareata îi va plati lui Guy Ritchie 32 de milioane de lire sterline, dupa ce el va semna ca renunta la drepturile privind averea divei de 300 de milioane. De fapt, Regina pop îi va completa regizorului un cec de 12 milioane si îi va înmâna cheile de la o proprietate ce valoreaza 20 de milioane. Este de înteles ca Ritchie, 40 de ani, îsi va pastra de asemenea si pub-ul Punchbowl, în valoare de trei milioane de lire sterline, în urma întelegerii pe care au încheiat-o dupa divortul scurt care a avut loc la Înalta Curte, pe 21 noiembrie.


Angelina Jolie si soacra

Posted: 10 Dec 2008 06:33 PM PST

Se spune ca nora si soacra nu pot sa se sufere. Parea sa fie valabil si pentru Angelina Jolie, care, conform zvonurilor, nu s-ar fi înteles timp de ani de zile cu mama lui Brad Pitt, Jane. Dar, ca si în cazul sarcinii, vedeta din Changeling a negat speculatiile într-un mod practic. Ea a fost surprinsa cu zâmbetul pe buze, alaturi de parintii partenerului ei si de actor, în Hollywood. Actrita si mama iubitului sau, Jane Pitt, zâmbeau si râdeau pe covorul rosu, la premiera recentului film al lui Brad Strania poveste al lui Benjamin Button, lasând sa se înteleaga ca nu exista nici o divergenta între ele. Cea care i-a dat viata starului din Citeste si arde a fost extrem de apropiata de prima sotie a actorului, Jennifer Aniston, si a fost socata când cuplul a anuntat despartirea în 2005. Jane tine si acum legatura cu vedeta din Prietenii tai si se întâlneste cu ea, spre surprinderea Angelinei.


John Costelloe s-a sinucis

Posted: 26 Dec 2008 03:22 PM PST

Actorul John Costelloe, care a jucat in serialului "Clanul Soprano", s-a sinucis. Potrivit site-ului telegraph.co.uk, care citeaza un raport al politiei din New York, John Costelloe s-a impuscat, in locuinta sa din Brooklyn.Costelloe, in varsta de 47 de ani, este un fost pompier din New York, devenit celebru in 2006 pentru rolul Jim "Johnny Cakes" Witowski, iubitul unui mafiot homosexual din serialul "Clanul Soprano", difuzat si in Romania, noteaza Realitatea TV.Inainte de a se sinucide, John Costelloe a facut parte din distributia spectacolului "Gang of Seven", de pe Broadway, care a fost foarte bine primit de critici anul acesta.


Madonna la Bucuresti

Posted: 22 Feb 2009 04:44 PM PST

Madonna va sustine un concert la Bucuresti, în cadrul turneului mondial "Sticky & Sweet Tour", pe 26 august. Concertul va avea loc în parcul Izvor, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 3 martie. Preturile biletelor vor fi cuprinse între 120 si 800 de lei. DJ Paul Oakenfold, artistul care deschide toate show-urile din cadrul "Sticky & Sweet Tour", va fi Invitatul special al concertului sustinut de Madonna la Bucuresti. Concertul de aproximativ doua ore are patru parti "The Pimp", ce cuprinde un omagiu adus anilor 20 si stilului "gangsta pimp", "Old School", unde Madonna revine la stilul anilor 80, sectiunea dedicata muzicii si dansului din folclorul balcanic, cu influente din muzica tiganeasca, si sectiunea Rave. Costumatiile pe care Madonna le poarta în acest show sunt realizate de 36 de designeri.


Jennifer Aniston - cugetari despre viata

Posted: 09 Mar 2009 06:49 AM PDT

Când ajungi la o anumita vârsta si esti trecut prin multe relatii nereusite, te poti transforma într-o persoana care nu îsi mai face sperante în privinta unei vieti amoroase ideale.Unu din cele mai bune exemple este actrita Jennifer Aniston, fosta sotie a lui Brad Pitt. Prin viata ei, si asa destul de agitata au trecut in ultima vreme Vince Vaighn si Paul Sculfor, toti in incercarea de a face uitata iubirea pierduta in fata Angelinei Jolie: Brad Pitt. Desi acum, spune ea, se bucura de o noua poveste de iubire alaturi de John Mayer, actrita este reticenta atunci cand este vorba de perfectiune, potrivire, iubire, dupa declaratiile ei: Nu am o relatie perfecta si nu cred ca exista asa ceva. Ne amagim daca suntem de parere ca exista. Cine spune ca fiecare relatie trebuie sa dureze pentru totdeauna? Asta înseamna sa speri la prea mult. Cred ca fiecare relatie este o lume în sine, a spune Jennifer intr-un interviu recent.


David Letterman s-a insurat

Posted: 24 Mar 2009 08:00 PM PDT

Daca este cu adevarat puternica, dragostea îsi gaseste încununarea, mai devreme sau mai târziu. Iar protagonistii devin o pereche legata nu doar de sentimente, dar si de acte. Asa s-a întâmplat în cazul lui David Letterman, care a început sa formeze un cuplu cu Regina Lasko în 1986. De atunci, cei doi nu au încetat sa fie împreuna si în 2003 a venit pe lume rodul iubirii lor, Harry. Iar dupa 23 de ani de relatie, perechea a facut, în sfârsit, pasul cel mare. Vestea a fost data de celebrul prezentator luni, în timpul emisiunii sale, Late Show. Joi, 19 martie, 2009, la ora trei p.m., la Tribunalul districtual Teton din Choteau, Montana, m-am casatorit cu Regina Lasko, a marturisit Letterman.


Apetit pentru horror

Posted: 09 May 2009 07:05 PM PDT

Actrita Katie Holmes va juca în filmul horror Don't Be Afraid of the Dark, produs de Guillermo del Toro, anunta Variety. Filmarile sunt programate sa înceapa în aceasta vara la Melbourne. Lungmetrajul este bazat pe o productie de televiziune din 1973 si prezinta povestea unei fetite care se muta împreuna cu tatal ei si iubita acestuia. Ei descopera ca nu sunt singurii care locuiesc în casa, aceasta fiind plina de creaturi diabolice.


Kate Winslet si Daily Mail

Posted: 09 May 2009 07:09 PM PDT

Actrita Kate Winslet, care a câstigat anul acesta Oscarul pentru rolul din The Reader, a dat în judecata publicatia britanica Daily Mail. Vedeta cere daune în valoare de 169.000 de euro, dupa ce un articol spune ca Winslet ar fi mintit cu privire la regimul sau de slabit. Kate Winslet se declara ofensata si foarte tulburata de ceea ce s-a scris.


Titanic inca provoaca ecouri pentru protagonisti

Posted: 11 May 2009 10:51 PM PDT

Actorii Kate Winslet si Leonardo DiCaprio au facut o donatie de 30.000 de dolari ultimei supravietuitoare de pe vaporul Titanic. Potrivit Access Hollywood, cei doi protagonisti ai filmului Titanic din anul 1997 impreuna cu regizorul James Cameron au adunat respectiva suma de bani pentru a se asigura ca Millvina Dean in varsta de 98 de ani isi va putea achita cheltuielile de la azilul de batrani in care isi petrece ultima parte a vietii. Millvina Dean a fost cea mai tanara pasagera de pe vapor, avand numai 9 luni in anul 1912, atunci cand Titanicul s-a lovit de un iceberg in drumul sau spre New York si s-a scufundat. Fotograful Don Mullan a lansat un apel in editia de duminica, 10 mai 2009, a ziarului Irish Independent pentru a strange fonduri pentru batrana si i-a contactat de asemenea pe Kate Winslet, Leonardo Di Caprio si James Cameron cu scopul de a atrage atentia lumii asupra starii singurei persoane ramase in viata pana in anul 2009 dintre supravietuitorii tragediei din anul 1912, organizand la randul lui o expozitie de fotografie in scop caritabil.


Nicoleta Luciu: sunt o norocoasa

Posted: 13 May 2009 07:34 PM PDT

A fost, cândva, cea mai dorita femeie din România, însa sondajele site-ului nostru din aceasta primavara au distrus mitul numit Nicoleta Luciu. Acum, este o actrita de telenovele, o mamica fericita si o femeie aproape împlinita. Ştim cu totii ce îi lipseste... Desi si-a dublat practic greutatea, frumoasa Nicoleta Luciu sustine ca perioada natala a fost foarte frumoasa. Nu de alta, dar asa priveste lucrurile acum, de la cele 50 de kilograme la care a revenit cu multa truda si compot. Am avut norocul sa am alaturi oameni care m-au sustinut, care m-au facut sa ma simt frumoasa. În plus, am avut nasterea pe care mi-am imaginat-o. Fara dureri, fara contractii, am nascut usor si am avut noroc cu un copil cuminte care m-a lasat sa ma odihnesc. Sunt o norocoasa!, spune Nicoleta în Star.


Zambeste tot timpul ne sfatuieste Andreea Raicu

Posted: 13 May 2009 07:59 PM PDT

Andreea Raicu nu este doar o bruneta dulce si sexy. Are si creier! Pentru a intra în rând cu lumea, starleta si-a facut blog. Şi a tinut sa filosofeze despre viata în general si despre suferinta si esecuri, în particular. Ştiu ca esti suparat, dezamagit, deznadajduit, nu te mai intereseaza nimic. Toata teoria asta ti se pare o prostie, si nu vrei sa mai auzi altceva în afara celor care te macina. De acord, cu totii am trecut prin asta. Uneori poate fi ca un vertij care nu se mai termina, care te trage în jos, simti ca îti pierzi mintile, iar puterile te lasa, dar întotdeauna iese soarele. Întotdeauna! Fara exceptie! Trebuie doar sa crezi, scrie Andreea pe blogul ei.


Unde e Fat-Frumos? Unde ?

Posted: 09 Jun 2009 09:48 PM PDT

Se împlinesc doua decenii de când Ramona Badescu a deschis sirul româncelor dornice sa se afirme în showbizul de peste hotare si a parasit tara natala în cautarea celebritatii. A reusit sa devina cunoscuta în Italia, dar nu a fost deloc un drum usor. Acum îsi aduce aminte de acele timpuri cu un zâmbet nostalgic. Şi nu pare sa regrete nimic, chiar daca a avut parte de perioade grele si de neîmpliniri sentimentale.Am plecat în Italia dupa Revolutie, în martie 90, printr-o agentie, cu un contract de impresariat artistic pe care l-am avut pentru vara, pe o luna de zile. Nu planuiam decât sa stau cât dura contractul. Chiar înainte sa plec din România am rupt contractul, pentru ca mi-era frica, dar o prietena m-a încurajat si mi-a spus sa merg înainte, sa ma duc totusi în Italia pentru o luna de zile, sa vad cum e si apoi pot sa ma întorc, a povestit diva pentru Agentia de Presa Mondena.


Puya vrea o strada cu numele lui

Posted: 09 Jun 2009 10:01 PM PDT

Dupa o lunga perioada de absenta de la radio, Puya a acceptat invitatia lui Marian Soci si a venit în studioul Radio 21. Fanii lui Puya au vrut sa afle daca s-a gândit vreodata sa renunte la muzica. Eu traiesc din muzica de la 16 ani. Pentru mine si Sisu muzica nu e un hobby, noi din asta traim. Nu m-am gândit niciodata sa fac altceva. În plus, când faci o viata întreaga acelasi lucru, ajunge sa faca parte din tine si e foarte greu sa te lasi, a precizat artistul.


Influenta lui Michael Jackson asupra muzicii

Posted: 25 Jun 2009 08:30 PM PDT

Michael Jackson - cel mai de succes showman al tuturor timpurilor - a intrat in Cartea Recordurilor, cu 13 premii Gramy la activ, 13 single-uri clasate pe primul loc in topuri si vanzari de peste 750 de milioane de albume in intreaga lume. La noua ani de la lasarea sa pe piata muzicala, devine o figura dominanta in muzica pop si primul artist afro-american la MTV. Sunetul sau muzical distinct a influentat numerosi artisti de hip hop, pop si R&B contemporani. Supranumit "regele muzicii pop", Michael Jackson a fost unul dintre putinii artisti care au fost introdus in Rock and Roll Hall of Fame de doua ori.


Sandra Bullock, înşelată de soţul ei, a părăsit domiciliul conjugal

Posted: 18 Mar 2010 04:53 AM PDT

Sandra Bullock a părăsit reşedinţa unde a locuit în ultimii cinci ani împreună cu soţul ei, Jesse James, din cauza unei aventuri pe care acesta ar fi avut-o în timp ce actriţa americană participa la filmările pentru lungmetrajul "The Blind Side", informează accesshollywood.com
Citește mai departe...



P Diddy cumpără Crystal Palace!

Posted: 18 Mar 2010 04:55 AM PDT

Rapperul este dispus să dea 360 milioane strerline pentru gruparea veche de 105 ani care activează în liga a doua engleză. Asta pentru că îi place numele echipei.
Citește mai departe...


Cele mai inedite transformări ale Angelinei Jolie - GALERIE FOTO

Posted: 18 Mar 2010 09:10 AM PDT

De-a lungul carierei sale, Angelina Jolie a interpretat roluri cât mai diferite şi şi-a schimbat înfăţişarea în funcţie de ele. Un lucru este cert însă: fie blondă, fie mulatră sau sub forma unui dragon, Angelina tot rămâne preferata bărbaţilor.
Citește mai departe...


Femeia super-tatuată care i-a furat soţul Sandrei Bullock. VEZI GALERIE FOTO

Posted: 19 Mar 2010 01:45 AM PDT

Sandra Bullock nici nu s-a putut bucura prea mult de gloria de la Oscaruri că au şi apărut probleme în viaţa personală. Se pare că Jesse James o înşală de luni de zile pe Sandra Bullock cu un fotomodel îmbrăcat în tatuaje.
Citește mai departe...



Fotografii provocatoare ale Carlei Bruni, scoase la licitaţie - VEZI FOTO

Posted: 19 Mar 2010 02:41 AM PDT

Carla Bruni şi-ar dori acum să nu fi făcut niciodată acele fotografii, dar este deja prea târziu pentru regrete.
Citește mai departe...



Jesse James le-a cerut iertare Sandrei Bullock şi copiilor

Posted: 19 Mar 2010 04:38 AM PDT

Jesse James a rupt în sfârşit tăcerea. După ce a fost acuzat că şi-a înşelat soţia, James le-a cerut scuze Sandrei şi celor trei copii ai săi, asumându-şi responsabilitatea că le-a pricinuit multă suferinţă.
Citește mai departe...



Top 10 cele mai frumoase femei de la Bollywood. VEZI GALERIE FOTO

Posted: 19 Mar 2010 08:29 AM PDT

Nu e deloc uşor să ajungi star nici chiar la copia orientală a Hollywood-ului. Ca să fie remarcate, indiencele trebuie să aibă mai multe calităţi: să joace, să cânte, să danseze, să aibă o condiţie fizică extraordinară şi să fie iubite de lumina reflectoarelor.
Citește mai departe...



Un român în rolul de salvator al Americii?

Posted: 20 Mar 2010 04:00 AM PDT

Nu e chiar imposibil. Actorul de origine română, Sebastian Stan, este cotat cu şanse maxime să deţină rolul principal în superproducţia hollywoodiană "Captain America".
Citește mai departe...



Iri despre Moni Columbeanu: "E undeva între un Ferrari şi un Porsche 911 turbo"

Posted: 21 Mar 2010 04:18 AM PDT

Invitat la noua emisiune a lui Lucian Mândruţă, Irinel Columbeanu a vorbit despre reîncarnare, femeia perfectă şi iluziile bărbaţilor.
Citește mai departe...



"Piraţii din Caraibe" caută actriţe fără silicoane pentru Johnny Depp

Posted: 21 Mar 2010 07:42 AM PDT

Partenera lui Johnny Depp în filmul "Piraţii din Caraibe 4" trebuie să aibă dimensiuni de fotomodel, vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi să nu aibă implanturi în sâni, potrivit echipei de casting a peliculei care continuă cunoscuta franciză, informează
Citește mai departe...



Andreea Bănică: "Vedetele ca Bianca Drăguşanu şi Simona Sensual prind numai la proşti"

Posted: 22 Mar 2010 02:03 AM PDT

Andreea Bănică crede că vedetele care sunt pe val acum nu se compară cu cele care apăreau pe primele pagini ale ziarelor cu ani în urmă.
Citește mai departe...



Huidu către Bendeac: "Eşti un cocalar cu caracter infect"

Posted: 22 Mar 2010 02:56 AM PDT

Şerban Huidu este din nou implicat într-un scandal. De data asta Mihai Bendeac este victima atacului "cârcotaşului" pe blog. Conflictul a început de când Huidu a ironizat-o pe iubita lui Bendeac, iar acesta l-a ameninţat că-l "bate până îl lasă lat".
Citește mai departe...



Actorul Sacha Baron Cohen s-a căsătorit

Posted: 22 Mar 2010 07:11 AM PDT

Actorul britanic Sacha Baron Cohen şi iubita lui, actriţa australiană Isla Fisher, s-au căsătorit, la Paris, în cadrul unei ceremonii private.
Citește mai departe...



Demi Moore şi Nia Vardalos au salvat un tânăr de la sinucidere

Posted: 22 Mar 2010 07:31 AM PDT

Demi Moore şi Nia Vardalos au salvat viaţa unui tânăr de 18 ani din Orlando Florida. Tânărul respectiv i-a scris lui Moore pe Twitter că vrea să se sinucidă pentru că nu are niciun motiv să mai trăiască.
Citește mai departe...



Top 10 cele mai dorite femei din lume în 2010

Posted: 22 Mar 2010 08:26 AM PDT

Din top nu lipsesc Eva Mendes, Penelope Cruz sau frumoasa Jessica Alba. Printre atâtea dive de la Hollywood s-a făcut remarcată actriţa Emmanuelle Chriqui, o canadiană de origine marocană care se pare că a sucit minţile bărbaţilor şi a ajuns pe locul întâi, în timp ce Megan Fox,
Citește mai departe...



Radu Mazăre face baie în lapte şi vorbeşte despre virginitate şi pensie. VEZI VIDEO

Posted: 23 Mar 2010 04:07 AM PDT

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a făcut o serie de declaraţii despre viaţa sa cât şi despre planurile de viitor.
Citește mai departe...



Românca Oana Marian, asistenta lui Francis Ford Coppola

Posted: 23 Mar 2010 05:07 AM PDT

Absolventă de Yale, Oana Marian a lucrat ca asistent pentru Coppola şi Tim Roth, a avut un job la "Terminator 4" şi a realizat un clip în campania electorală a lui Obama.
Citește mai departe...



Andreea Esca va sta încă o lună cu piciorul în ghips

Posted: 23 Mar 2010 07:24 AM PDT

Andreea Esca a revenit duminică seara în România, după un consult medical făcut la Viena. Vedeta Pro TV are în continuare piciorul imobilizat după accidentul de schi de la începutul acestui an.
Citește mai departe...



Rapper-ul american Jay-Z vrea să investească la Arsenal Londra

Posted: 23 Mar 2010 07:34 AM PDT

Jay-Z a devenit susţinător al "tunarilor" când fotbalistul său favorit, Thierry Henry, juca pe Emirates.
Citește mai departe...



Fotografiile cu Angelina Jolie în adolescenţă vor fi scoase la licitaţie. VEZI GALERIE FOTO

Posted: 23 Mar 2010 08:28 AM PDT

O serie de fotografii alb-negru inedite cu Angelina Jolie, realizate de Harry Langdon când actriţa avea 15 ani, vor fi scoase la licitaţie vineri, la Hollywood, de casa Profiles in History, informează presa internaţională.
Citește mai departe...



20 de sportive sexy, provocatoare de pe coperţile revistelor - GALERIE FOTO

Posted: 24 Mar 2010 03:17 AM PDT

Sports Illustrated, Maxim, Playboy sau Vogue au reuşit de-a lungul vremii să satisfacă imaginaţia bărbaţilor şi să dezbrace de echipamentul sportiv vedete precum Maria Şarapova, Danica Patrick sau Ana Ivanovic.
Citește mai departe...


A aparut a doua amanta a barbatului Sandrei Bullock! Ea e stripteusa!

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Dennis Hopper are cancer in faza terminala

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

Avocatul Joseph Mannis s-a referit la starea de sanatate precara a starului din "Easy Rider" intr-o declaratie prezentata, miercuri, in fata justitiei, pentru a sublinia faptul ca actorul nu poate fi chestionat de avocatul sotiei sale in... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Horoscopul zilei de 25 martie!

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

BERBECVi se implinesc niste asteptari, scapati de niste griji, poate si de niste cheluieli ca vor pune umarul cei din jur si o sa va puteti vedea de alte treburi.TAURO sa faceti un efort financiar sa cumparati o aparatura de care ar avea nevoie unul... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Iubire ca-n povesti intre doua berze! Se reintalnesc in fiecare primavara

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

Cele doua berze au cuibul pe acoperisul unei scoli, iar localnicii le-au botezat Malena si Klepetan. Nu se stie de ce, femela nu migreaza iarna in tarile calde. Masculul pleaca, dar se intoarce in fiecare primavara, exact in aceeasi zi si la aceeasi... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Cofetarii din Constanta au facut un ou de ciocolata de o jumatate de tona

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

Oul cantareste o jumatate de tona si inauntru incap lejer opt adulti. Stim asta pentru ca fabricantii lui l-au testat, sa nu cumva sa se prabuseasca atunci cand copiii se vor inghesui sa faca poze.Maestrii cofetari au inceput sa lucreze la acest ou de... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Tatal lui Beyonce, dat in judecata intr-un proces de paternitate!

Posted: 24 Mar 2010 03:00 PM PDT

Avocatii celor doi negociaza o intelegere. Knowles a fost dat in judecata de Wright pentru stabilirea paternitatii fiului ei. Deocamdata, tatal lui Beyonce este obligat sa plateasca o pensie alimentara de 8.200 de dolari. Alexandra pretinde ca a avut o... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

In timp ce unii vor sa-l mareasca, Dudu Steel vrea sa scurteze ! Ei, cum din ce?

Posted: 24 Mar 2010 01:42 PM PDT

Dudu Steel s-a suparat groaznic pe organul care i-a pus o pâine pe masa si l-a facut celebru în România. Starul XXX se plânge ca penisul lui a ajuns la o lungime de-a dreptul incredibila: 27,4 centimetri. Şi asta nu ar fi nimic, doar ca nu îl mai asculta si îl tine treaz noaptea. Ma simt cam epuizat deoarece am mici probleme cu el. Nu prea mai pot sa dorm noptile si am slabit cu vreo trei kilograme deoarece penisul ramâne permanent în erectie, ore în sir, si nu ma pot odihni corespunzator, se vaita cel poreclit Elevul Porno, citat de Click.


Florin Piersic la 50 de ani de activitate artistică

Posted: 25 Mar 2010 12:19 AM PDT

Actorul Florin Piersic şi-a sărbătorit 50 de ani dedicaţi scenei şi cinematografiei româneşti, marţi seară, pe scena Sălii Palatului din Capitală, printr-un spectacol intitulat "Hoinărind printre amintiri", care a durat aproape cinci ore. Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Ileana-Stana Ionescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Draga Olteanu-Matei, Jean Constantin, Dorel Vişan, Corina Chiriac, Gabriel Cotabiţă, Mirabela Dauer şi Mădălina Manole s-au numărat printre artiştii care au urcat pe scenă urându-i, fiecare în felul său, "La mulţi ani!" lui Florin Piersic.


Jude Law într-o nouă reclamă Dior, regizată de Guy Ritchie

Posted: 25 Mar 2010 01:26 AM PDT

Cunoscutul actor Jude Law a filmat, miercuri, la Paris, pentru un spot publicitar al casei Dior care, potrivit presei britanice, ar fi rotunjit considerabil conturile starului britanic inclus constant în topurile celor mai frumoase vedete.
Citește mai departe...



Horia Tecău are o iubită fotomodel - GALERIE FOTO

Posted: 25 Mar 2010 04:33 AM PDT

Jucătorul de tenis este însoţit în majoritatea turneelor de o tânără care a jucat în videoclipul "Dragoste la prima vedere", al lui Alex. Bianca a declarat însă pentru sport.ro că între ea şi Horia a fost dragoste la a doua vedere.
Citește mai departe...



Cristi Brancu: "Curvele s-au făcut asistente TV". VEZI VIDEO

Posted: 25 Mar 2010 04:38 AM PDT

Ţinta bloggerilor au ajuns mai nou asistentele din emisiunile de divertisment. Acuzaţii tot mai dure la adresa "femeilor de Dorobanţi" au împânzit blogurile vedetelor autohtone în ultimele luni.
Citește mai departe...



Cine a îmbătrânit mai frumos: Nadia Comăneci sau Virginia Ruzici?

Posted: 25 Mar 2010 08:56 AM PDT

Încă din prima tinereţe ambele au ales să-şi petreacă partea a doua a vieţii departe de ţara în care s-au născut. Nadia avea 28 de ani când a emigrat în America, iar Virginia a rămas la Paris la vârsta de 27.
Citește mai departe...



Rezolva problema lui Busu! 25.03.2010

Posted: 25 Mar 2010 03:00 PM PDT

Pentru a afla raspunsul vezi video! continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Artistul Ion Barladeanu vorbeste despre intalnirea cu Angelina Jolie

Posted: 25 Mar 2010 03:00 PM PDT

Au baut impreuna si un pahar de vin. "Am ciocnit un pahar de vin. N-am putu sa il beau pe tot o data, ca hapsanu', ti-era rusine, ca stateai cu un inger la masa", povesteste artistul. A mai remarcat ca celebrele ei buze sunt un dar de la... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Bandit, motanul care adora apa! Vezi video!

Posted: 25 Mar 2010 03:00 PM PDT

Apa nu-l sperie deloc, ba chiar adora sa inoate si se lasa cu greu scos din bazin."Bandit" s-a nascut cu un defect la coloana vertrebala, asa ca stapanul il aduce in mod regulat la sedinte de hidroterapie. A ales acest tratament pentru ca... continuare...


This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now

Shopaholic - Fashion Blog

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Shopaholic Fashion Blog


Iri, ai rămas fără servitori?

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Bogătaşul de la Izvorani îşi cară singur cauciucurile luate de la supermarket E seară, ora opt şi jumătate... În poartă, la Izvorani, oare cine bate? ...


Concurenţii de la "Noră pentru mama" pleacă în vacanţă în Antalya

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Sfârşitul acestei săptămâni le aduce noi surprize concurenţilor de la "Noră pentru mama", cel mai urmărit reality-show din România. Astfel, în "Finala...


Sonia Trifan: «Îl fac cântăreţ pe Mitea»

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Interpreta Sonia Trifan are o propunere interesantă pentru Andrea Tonciu. După ce a cucerit lumea muzicală cu trupa de fete Dolls, cântăreaţa Sonia Tr...


VJ Oana face cadouri originale

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

VJ-iţa MTV Oana Tache (foto) nu putea lăsa sărbătoarea Paştelui să treacă pe lângă ea fără să o personalizeze. Oana s-a gân...


Botezatu şi-a întins faţa

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Cătălin Botezatu vrea să impresioneze juriul nu numai cu felul in care se mişcă la "Dansez pentru tine" (PRO TV), ci şi cu infăţişarea sa, el fiind su...


«Mănânc în fiecare pauză»

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Andreea Spătaru e hotărată să nu slăbească nici un gram la "Dansez pentru tine"Probabil că Andreea Spătaru e un caz unic la "Dansez pentru tine". Dint...


Alexandra Toader: «Mă trăgeai violent de sfârcuri»

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Alexandra Toader povesteşte in volumul "Gandurile unei lesbiene" primele momente de amor pe care le-a trăit cu iubita saPovestea dintre Alexandra Toad...


Gisele Bundchen renunţă la cariera de fotomodel

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Brazilianca Gisele Bundchen (29 de ani), considerată cel mai bine plătit fotomodel din lume, a făcut o mărturisire-şoc, la un eveniment organizat în S...


Andreea Tonciu şi-a zdrobit adversara la Sexy Kombat

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Andreea Tonciu a făcut show la Sexy Kombat, desfăşurat miercuri seara în Club Maxx din Capitală, unde şi-a bătut măr adversara, pe manechinul Raluca D...


Pepe pupăciosul

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Cantăreţul e la fel de indrăgostit de soţia lui, Oana Zăvoranu, ca in prima zi Cine-a spus că dragostea durează trei ani s-a inşelat. Cel puţin in pri...


Doru sau Dragoş va părăsi concursul

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Diseară, la primul duel din noul sezon de la "Dansez pentru tine" se vor înfrunta Dragoş Bucurenci şi Doru Todoruţ. Telespectatorii îl pot salva pe un...


Enache, cocoşat de sacoşe

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Adrian Enache vrea s-o impresioneze pe Iuliana Marciuc, asta e clar. De când au devenit oficial un cuplu, fostul amant încearcă s-o convingă prin toat...


George Michael şi-a înşelat iubitul!

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Cântăreţul a fost surprins în Australia sărutându-se cu un bărbat mai tânăr. Deşi cântăreţul George Michael (46 de ani) părea fidel în relaţiile sale ...


Botezatu: "Bianca nu mai există pentru mine"

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Relaţia dintre creatorul de modă Cătălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu pare a se fi incheiat definitiv! Cel puţin asta reiese din declaraţiile făcute d...


Iat-o pe fata cu cele mai lungi picioare din România

Posted: 25 Mar 2010 11:17 PM PDT

Daniela Aciu, o superbă tânără de 19 ani, este femeia cu cele mai lungi picioare din România. Manechinul din Zalău are 1,84 m şi picioarele ei măsoară...


Niciun comentariu: