Stirile mondene

Stirile mondene


Cu Putin la vânătoare de balene

Posted: 26 Aug 2010 11:57 PM PDT

După ce la începutul lunii august l-am putut urmări pe premierul rus stingând incendii la bordul uni avion, acum îl putem vedea pe Vladmir Putin la vânătoare de balene. El s-a alăturat unei expediţii ştiinţifice care studiază fenomenul migrării acestor cetacee, în zona Penisulei Kamceatka. Vremea nu a fost tocmai favorabilş şi a dat bătăi de cap escortei premierului rus, a cărei barcă a fost cât pe ce să fie răsturnată de valuri. Într-un final, Vladimir Putin a găsit grupul de balene şi a reuşit să ţintească, însă nu din prima. Cu sageata folosită de premierul Putin s-a luat o probă din pielea balenei, pentru a identifica ulterior specia cetaceeelor, pentru a afla de unde vin şi încotro se îndreaptă.


Paris Hilton arestată pentru posesie de cocaină

Posted: 28 Aug 2010 11:54 AM PDT

Paris Hilton a fost arestată pentru posesie de cocaină. Vedeta, moştenitoare a cunoscutului lanţ hotelier, a fost reţinută de poliţia din Las Vegas. Oamenii legii au oprit maşina în care se afla Paris şi după ce au descoperit că şoferul conducea sub influenţa drogurilor au dispus un control amănunţit al vehicului. Starleta în vârstă de 29 de ani a fost reţinută şi eliberată ulterior pe cauţiune. Nu este prima ei aventură de acest fel. În urmă cu două luni, Paris Hilton a fost arestată în Africa de Sud, în timpul Cupei Mondiale la Fotbal, pentru posesie de marijuana. Cu câteva săptămâni înainte de incident, ea a fost interogată, pe acelaşi motiv, într-un aeroport din Corsica. În 2007, Paris Hilton a petrecut 23 de zile la închisoare pentru că a condus sub influenţa alcoolului.


O nouă campanie de imagine pentru Vladimir Putin

Posted: 29 Aug 2010 05:07 AM PDT

Premierul rus Vladimir Putin a declanşat o nouă ofensivă de imagine în massmedia. După ce a participat la stingerea incendiilor de pădure pilotind un avion-cisternă şi a vânat balene în scopuri ştiinţifice, Putin a găsit o nouă provocare: va conduce 2.000 de kilometri prin Siberia.Nonconformistul premier rus, fost preşedinte şi deloc imposibil viitor şef al statului, va testa maşina şi recent finalizata autostradă transsiberiană, dar şi propriile resurse. Vladimir Putin a plecat de la Habarovsk şi, după ce va străbate 2.000 de kilometri, îşi va finaliza aventura la Chita, în Siberia. Putin le-a explicat reporterilor că vrea să vadă cu ochii săi cum se călătoreşte pe autostrada siberiană şi cum evolueaza construcţiile în derulare din apropierea ei. Foarte atent la imaginea sa, fostul preşedinte s-a oprit să alimenteze la o benzinărie şi a profitat de ocazie pentru a servi un sendiş şi pentru a discuta cu oamenii întâlniţi acolo.


Serialul TVR „Mad Men”, multipremiat la Gala Emmy

Posted: 30 Aug 2010 04:20 AM PDT

Duminică seară a avut loc la Los Angeles cea de-a 62-a gală a premiilor Primetime Emmy, la care drama „Mad Men" s-a numărat printre marile câştigătoare.Având 17 nominalizări, serialul TVR 1 „Nebunii de pe Madison Avenue - Mad Men" a câştigat la ediţia din acest an premiul la categoriile „Cel mai bun scenariu", „Cel mai bun serial dramă" şi „Cea mai bună coafură". Este pentru a treia oară consecutiv când „Mad Men" câştigă premiul pentru „Cel mai bun serial dramă", îmbogăţind astfel palmaresul deja impresionant obţinut în numai trei ani: nouă Premii Emmy, patru Globuri de Aur şi alte 29 de de trofee şi distincţii internaţionale.Acţiunea serialului se petrece în New-York-ul anilor '60 şi redă stilul de viaţă al angajaţilor din agenţiile de publicitate de pe Madison Avenue. Povestea se centrează în jurul competiţiei acerbe dintre cei care au ridicat vânzările la rang de artă. Serialul face o incursiune atât în viaţa profesională cât şi în cea de familie a unor personaje-cheie din lumea publicităţii anilor '60.Tot aseară, îndrăgitul bucătar Jamie Oliver, ale cărui documentare sunt difuzate la TVR 2 încă din 2004, a câştigat premiul Emmy la categoria „Cel mai bun Reality Show" cu programul: „Jamie Oliver's Food Revolution" Premiile „Primetime Emmy" sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences şi recompensează excelenţa programelor de televiziune americane difuzate în prime time.


Putin pe drumurile Rusiei - lovitură după lovitură... de imagine

Posted: 30 Aug 2010 10:13 PM PDT

Echipat cu o pernă, un termos şi câteva cd-uri, premierul rus a plecat cu maşina în călătorie prin Extremul Orient rus. Pe drum, Vladmir Putin a făcut câteva popasuri, a inaugurat tronsoane de oleoduct, a stat de vorbă cu şoferii maşinilor de mare tonaj şi a dat interviuri presei ruse la volan, în timpul mersului. Cu amănunte de la Moscova, corespondentul TVR Liviu Iurea


Argentinienii, cei mai buni la tango!

Posted: 31 Aug 2010 01:17 PM PDT

Argentienienii sunt cei mai buni dansatori de tango. Lucru reconfirmat cu ocazia celei de a opta ediţii a campionatului mondial de tango organizat la Buenos Aires. Argentinienii au câştigat primele două locuri, urmaţi de un cuplu din Japonia.


Fotbal pentru viaţă – 134.000 de euro în 80 de minute

Posted: 02 Sep 2010 06:34 AM PDT

Transmis în direct la TVR 2, evenimentul Fotbal pentru viaţă a reuşit performanţa de aduna 134.000 de euro în 80 de minute. Aseară, pe stadionul Dinamo, la iniţiativa Fundaţiei „Salvaţi-vă îngerii" şi a Fundaţiei „Gheorghe Hagi", Gheorghe Popescu, Gheorghe Hagi, Miodrag Belodedici, Ilie Balaci, respectiv Dan Bittman, Virgil Ianţu, Șerban Huidu, Robert Turcescu şi mulţi alţii au jucat Fotbal pentru viaţă. Fondurile strânse în urma acestui meci caritabil vor fi donate Spitalului de Pediatrie „Marie Curie" din Bucureşti.„Mulţumesc tuturor românilor frumoşi care ieri au înţeles că doar împreună putem face ceva pentru copiii bolnavi de astăzi şi de mâine. Bilanţul aproximativ al evenimentului Fotbal pentru viaţă arată aşa: în total au fost cam 25.000 de sms-uri, ceea ce înseamnă aproximativ 50.000 de euro, 4.200 de euro din bilete, 80.000 din donaţii de la firme, companii şi oameni de afaceri, şi muuuuuuuuuuuuuuulte promisiuni pentru zilele viitoare. În 80 de minute, datorită TVR 2 am adunat 134.200 euro. Mulţumesc TVR! Mulţumesc Români! Continuaţi să donaţi în contul Fundaţiei Salvaţi-vă îngerii!: RO11BRDE 410SV080 44 77 4100. Campania pentru construcţia noului spital de pediatrie Marie Curie continuă!", a declarat Liana Stanciu, organizator al evenimentului caritabil, cea care, împreună cu Mihai Georgescu, patronează Fundaţia „Salvaţi-vă îngerii".Nu doar sumele adunate aseară demonstrează interesul românilor pentru partida amicală de fotbal. Şi cifrele de audienţă arată că telespectatorii au urmărit cu interes meciul de pe TVR 2. Astfel, pe intervalul 20.39 - 21.49, când a fost transmisă partida de fotbal, TVR 2 a înregistrat, la nivel naţional, o audienţă medie de 430.000 de telespectatori (rating mediu - 2,1 %). Pe target comercial (urban, 18-49), finalul meciului, când se executau loviturile de la 11 metri, a adus 3,6 puncte de rating postului TVR 2. Numărul maxim de telespectatori care au urmărit Fotbal pentru viaţă a fost atins la ora 21.33. La nivel naţional, 610.000 de telespectatori urmăreau în acel minut TVR 2, ceea ce corespunde unui rating de 3% şi 7,5% cotă de piaţă.Întrucât campania de strângere de fonduri pentru Spitalul „Marie Curie" continuă, iar interesul telespectatorilor pentru meciul de aseară este foarte mare, TVR 2 va relua în perioada următoare partida de fotbal dintre selecţionatele gloriilor fotbalului românesc şi cea a artiştilor.


Traian Băsescu: Trec prin criză cum treceam prin furtunile pe mare, cu fruntea sus

Posted: 04 Sep 2010 04:23 AM PDT

Preşedintele Traian Băsescu este de părere că romanii trebuie să înfrunte criza fără a cere cuiva ajutorul. Nici macar al statului. După numai câteva ore de la numirea noilor miniştri ai guvernului, şeful statului s-a relaxat în staţiunea Neptun, împreună cu soţia. Preşedintele a declarat reporterilor că trece prin criză aşa cum trecea prin furtunile pe mare - cu fruntea sus.


Festival acasă la Mircea Dinescu

Posted: 06 Sep 2010 12:15 PM PDT

Mircea Dinescu organizează, începând din acest an, un Festival al Degustătorilor de Film şi Artă Culinară. Locul festivalului: conacul şi moşia deţinute de poet în comuna Cetate, judeţul Dolj.


No Comment - Pakistan: Angelina Jolie şi sinistraţii

Posted: 08 Sep 2010 01:26 PM PDT


Niciun comentariu: