Stiri din sport |
- FC Vaslui, la două puncte de primul loc al Ligii I
- Judokanele vor să scrie istorie la Campionatele Europene, precum gimnastele
- Dorin Goian, în echipa săptămânii din Europa!
- La Steaua, Cupa României este şi anul acesta un "obiectiv secundar"
- "Sportul românesc trăieşte doar prin excepţii"
- CSA Steaua, în semifinalele play-off-ului de baschet masculin
- Guardiola: "O să jucăm până n-o să mai putem, tot mai rapid"
- Lille, în finala Cupei Franţei pentru prima oară din 1955!
- Internazionale Milano, cu un pas în finala Cupei Italiei
- Clubul Dinamo critică modul în care a fost reţinut Andrei Mărgăritescu
FC Vaslui, la două puncte de primul loc al Ligii I Posted: 18 Apr 2011 12:20 PM PDT FC Vaslui s-a apropiat la doar două puncte de liderul Oţelul Galaţi, după ce a învins luni, pe teren propriu, formaţia Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-0 (3-0). Golurile au fost reuşit de Wesley Lopez ('20-penalty), Adailton ('37) şi Yerro Bello ('41).Meciul nu a fost lipsit de obişnuitele parlamentări la deciziile arbitrilor, gazdele acuzându-l pe arbitrul Sebastian Colţescu de faptul că a acordat în mod eronat lovitură de pedeapsă pentru gazde la duelul din minutul 18 dintre portarul Pleşca şi brazilianul Adailton, mai ales că "centralul" indicase iniţial lovitură de colţ. Medieşenii aua susţinut, de asemenea, că portarul Pleşca a respins balonul înainte să depăşească linia porţii la splendida lovitură de cap a lui Adailton, 17 minute mai târziu.FC Vaslui: 1. Kuciak - 4. Genchev, 3. Papp, 28. Cânu, 20. Milanov - 8. Ad. Gheorghiu (11. Milislavljevici '64), 30. R. Costin, 80. Wesley, 18. Sânmărtean - 10. Adailton (6. Rivas '69), 25. Yero Bello (19. Temwanjera '79). Antrenor: Viorel Hizo. Gaz Metan Mediaş: 12. Pleşca - 3. Trtovaci, 13. Akaki, 25. Markovici (18. Bawab '46), 29. Vukadinovici - 16. R. Zaharia, 21. Todea, 15. Hoban, 6. Bozeşan (17. Dudiţă '76) - 80. Miclea (5. A. Muntean '63) - 20. D. Roman. Antrenor: Cristian Pustai. La partida de la Vaslui au asistat aproximativ 4.000 de spectatori. La finalul meciului, antrenorul-secund al gazdelor, Dorel Zotincă, s-a declarat satisfăcut de rezultatul final, dar nu şi de ratările elevilor săi şi ai lui Viorel Hizo."Suntem bucuroşi pentru că am câştigat un meci foarte importnat prin prisma ultimelor rezultate din campionat. Am reuşit să ne apropiem foarte mult de cele două echuipe din faţă. A fost un meci foarte greu, însă am înscris foarte repede şi ni l-am făcut mai uşor. Dincolo de jocul bun prestat astăzi de noi, râmn ratările nepermise care în ultimele meciuri ne-au privat de nişte puncte importante", a spus Zotincă. La rândul său, finanţatorul vasluienilor s-a plâns de numărul mare de cartonaşe galbene încasate de jucătorii săi. "Sunt entuziasmat de victorie, dar au luat câţiva jucători cartonaşe galbene şi nu vor putea juca la Cluj. Daca nu ai vazut meciul, zici ca a fost macel. Nu ne gândim la titlu, nici vorbă. Ipotetic, avem cel mai uşor program. Pe hârtie doar, pe câmpie e altceva. Cel mai greu meci este la CFR Cluj, avem jucători suspendaţi", a declarat Adrian Porumboiu la GSpTV.De partea cealaltă, tehnicianul oaspeţilor a afirmat că pregătise partida pentru un 0-0."La acest scor îmi este foarte greu să mai comentez ceva. A fost o victorie clară şi meritată a Vasluiului. Planul meu cu care am venit aici s-a năruit. Am încercat să jucăm la 0-0, iar pe final să riscăm, însă socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Îmi doresc să ne revenim cât mai repede, să uităm acest duş rece. Ne pregătim de meciul cu Urziceni, pentru că nu am mai câştigat de la partida cu Pandurii. În această seară, Vasluiul, care are jucători experimentaţi, a ajuns repede la 2-0, apoi a picat şi golul trei dintr-o gereşeală mare în apărare. La acest scor e greu să mai reintri în joc, să mai opui rezistenţă. În repriza a doua ne-am găsit mai mult în teren, dar ei puteau mări diferenţa. Dacă înscriam repede în repriza a doua, poate mai reuşeam ceva. Am greşit mult şi nepermis în acest meci", a spus Pustai. |
Judokanele vor să scrie istorie la Campionatele Europene, precum gimnastele Posted: 18 Apr 2011 12:39 PM PDT |
Dorin Goian, în echipa săptămânii din Europa! Posted: 19 Apr 2011 01:54 AM PDT Românul Dorin Goian a fost inclus în echipa săptămânii a Europei de către prestigiosul cotidian L'Equipe, alături de nume precum Pepe, Mario Gomez, ori Gregory Coupet.Alături de cei trei jucători menţionaţi, iată-i şi pe ceilalţi "premianţi" ai jurnaliştilor francezi: Uchida (Schalke 04), Sakho (Paris Saint-Germain), Antoine Griezmann (Real Sociedad), Manuel Pablo (Deportivo ), Thomas Müller (Bayern Munchen), Giovinco (Parma) şi Mounier (OGC Nice). Dorin Goian a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în partida câştigată sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei AS Roma, fiind lăudat de întreaga presă italiană pentru evoluţua sa. |
La Steaua, Cupa României este şi anul acesta un "obiectiv secundar" Posted: 19 Apr 2011 06:18 AM PDT Antrenorul Stelei, Sorin Cârţu, a declarat marţi că obiectivul său pentru acest final de sezon este ocuparea unuia dintre primele două locuri în Liga I, Cupa României fiind un "obiectiv secundar". Tehnicianul s-a grăbit, totuşi, să adauge faptul că acest lucru nu înseamnă că va trata superficial cele două partide cu FC Braşov din semifinalele competiţiei."Ştim foarte bine care e obiectivul principal al echipei, trasat de patron, acela de a fi în primele două locuri. Cupa este un obiectiv secundar. Dar pentru că în suita de meciuri vine acest meci de Cupă, el e cel mai important acum. E un meci diferit faţă de cel din campionat, este o altă competiţie şi se joacă într-o dublă manşă. Important e să-ţi iei nişte asigurări pentru partida retur. La final, după cele două partide noi să ajungem în finala competiţiei. După aia, cel mai important va fi meciul cu Dinamo. Este o şansă mare a lor, au un stimul în plus pentru că finala Cupei se va juca la Braşov. Au posibilitatea de a o câştiga, jucând pe teren propriu. Sunt convins că cele două meciuri cu Steaua sunt cele mai importante pentru ei anul acesta", a spus Cârţu. Acesta a mai adăugat că se aşteaptă ca elevii săi să facă uitată înfrângerea cu 0-3 din Ghencea, din campionat, în faţa ardelenilor, din 5 martie."Să vedem, nu trebuie spus, trebuie arătat. Dacă s-au considerat prejudiciaţi atunci ca imagine, după tot ce s-a întâmplat, au acum posibilitatea să îndrepte acest lucru", a declarat antrenorul Stelei.Cârţu a discutat pe larg şi cazurile lui Ricardo şi Bonfim:"Au venit deja de ieri la antrenament. Am avut o discuţie cu ei în faţa echipei. Le-am explicat că în mod intenţionat nu am vrut să vorbesc atunci. Le-am explicat de ce am procedat acum aşa. Este un interes în primul rând al lor, al jucătorilor. Am făcut un compromis să nu prejudiciez interesul jucătorilor. Ei ar putea juca şi cu Braşov, o să vedem. Pedeapsa cea mai grea care i se dă unui jucător este să-i iei din bani. Sunt de atâta timp în fotbal şi ştiu. E mai grea pedeapsa asta decât de a merge la tineret, la echipa a doua", a precizat tehnicianul.Antrenorul Stelei şi-a declarat dezacordul în ceea ce priveşte programarea partidelor de Liga I în ziua de Paşte. "E o sărbătoare, foarte importantă, pe care e normal să o petreci în familie. Nu ar trebui să joci sau să faci alte activităţi. Dar nu eu decid strategia de disputare a campionatului. Eu aş fi văzut ca toată lumea să joace sâmbătă. Semifinalele Cupei să se joace miercuri, iar etapa sâmbătă. Ce era o aşa mare problemă cu televiziunile? Un respect pentru toată lumea, pentru religie... Toată lumea era acasă duminică. Aşa cred că e şi în Italia", a explicat el. Cârţu a vorbit pe larg şi despre acuzele de "aranjament" referitoare la partida cu Sportul Studenţesc, de sâmbătă."Până acum se scufundau planetele, dispărea Universul. Acum, simţim aşa puţin şanse la campionat şi începem să vedem scenarii. Aşteptăm acum să joace şi el cu Sportul. Dacă bate pe Sportul, să spunem că e aranjament, naşul cu finul. Face şi el la fel cum au făcut şi cei de la Galaţi când am jucat cu Urziceniului. Noi nu aveam voie să batem pe Urziceni aici, dar ei aveau voie să bată cu 3-0 la Urziceni. O să bată Rapid pe Sportul, ce trebuie să facem noi? Conexiuni? Trebuie luat jocul băiatului (n.r. - fundaşul echipei Sportul Studenţesc, Alin Raţiu, care a greşit la golul victoriei marcat de Maicon) şi dacă a lăsat-o în minutul 85, o fi lăsat-o şi prin minutul 15, minutul 20. Atunci când iei banii o laşi de multe ori. Trebuie văzut tot jocul lui, nu că a trecut o minge pe lângă el. Irimia n-a dat gol de lângă Tănase?", a mai spus Cârţu. De partea cealaltă, antrenorul braşovenilor, Antonio Conceicao, a afirmat că Steaua este favorită în "dubla" din semifinalele Cupei României."Va fi un joc dificil dar noi mergem cu gândul de a obine un rezultat favorabil. Trebuie să ne gândim la ambele partide nu doar la manşa tur, şi în acest fel vom pregăti acest joc. Trebuie să facem în aşa fel încât calificarea să se decidă la Braşov, pentru că acasă se poate spune că avem şanse mai mari la calificare. Cu toate acestea, trebuie să fim realişti şi să spunem că această dublă manşă are o favorită teoretică şi aceasta este Steaua, însă în astfel de partide, echipele mici se motivează mult mai bine şi pot face surprize. Băieţii sunt pregătiţi să scrie istorie, dar ştim cu toţii că această posibilitate de a ajunge în finală va fi foarte muncită. În meciul de campionat noi am venit cu câteva surprize, însă acum adversarii ne-au urmărit foarte mult jocul şi ştiu la ce să se aştepte. Eu însă voi căuta soluţii pentru a muta fără să dezechilibrez echipa. Trebuie să ne gândim la variante pentru că, pentru FC Braşov este foarte greu să recupereze jucătorii într-un timp foarte scurt, aşa că trebuie să rulăm întreg lotul. Vom vedea...însă este clar că 5 jocuri în 15 zile înseamnă foarte mult pentru FC Braşov, care nu are un lot numeros precum au echipele mari", a declarat Conceicao. |
"Sportul românesc trăieşte doar prin excepţii" Posted: 19 Apr 2011 07:40 AM PDT Fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Român, Ion Ţiriac, şi fostul secretar general al COR, Dan Popper, au o viziune sumbră asupra viitorului sportului românesc. Fostul mare tenismen consideră că "nu am semănat nimic, astfel că nu avem ce culege", în timp ce Dan Popper consideră că "sportul nu mai reprezintă nimic, cei îndreptăţiţi nu îl mai ajută cu nimic"."După părerea mea există excepţii, trăim doar prin excepţii. Nu am semănat nimic, astfel că nu avem ce culege. Din punct de vedere matematic, Popper are dreptate, practic nu prea are. Dacă nu faci oaze, atunci tineretul se va duce doar pe internet, iPad, şi nu către sport. Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii ar trebui să semene. Treaba cu comitetele olimpice locale trebuie rezolvată, centrele olimpice de juniori trebuie să ia juniorul gata făcut, pentru ca la 11-13 ani să ştie deja care e specializarea unui sportiv", a spus Ţiriac, după Adunarea Generală Ordinară a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Iată şi declaraţiile lui Dan Popper:"După părerea mea, România poate să ia o medalie de aur întâmplător la toate sporturile la Jocurile Olimpice de la Londra. Sportul nu mai reprezintă nimic, cei îndreptăţiţi nu îl mai ajută cu nimic, s-au schimbat atât de multe. Este un moment prielnic pentru a face o selecţie la toate sporturile, pentru că lumea este săracă acum şi aşa îi poţi atrage pe copii la sport. La Jocurile Olimpice de la Atena am făcut un pariu cu Ion Ţiriac. Dacă eu pierdeam, îi dădeam salariul meu pe o lună, dacă eu câştigam, atunci primeam de la Ţiriac salariul meu pe un an de la COR. Am câştigat şi l-am primit. I-am zis ca la Londra să caute România după locul 50 în clasamentul pe medalii", a spus Popper. Acesta declarase, înaintea JO-2004 că România va obţine peste 18 medalii, în timp ce Ţiriac a mizat pe mai puţine. Palmaresul României la acea ediţie a fost de 19 medalii (8 de aur, 5 de argint şi 6 de bronz).La rândul său, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat că, în opinia sa, sportivii români vor obţine între 8 şi 12 medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, dintre care trei de aur la gimnastică, scrimă şi canoe. "Domnul Popper e puţin departe de COSR acum. Dacă înainte de Sydney sau Atena era în interior şi putea să aibă o părere, acum este mai greu. Sunt convins că vom avea rezultate corecte. România se poate întoarce cu 8-12 medalii, acum câte de aur, mi-e greu să zic. Mi-ar plăcea să ne întoarcem cu 11 medalii, dintre care trei de aur, cel puţin aşa arată statisticile din ultimii trei ani. Aurul ar putea veni de la gimnastică, scrimă şi canoe. Anul acesta stăm mai bine decât înainte de Beijing. Delegaţia de la Londra va fi comparabilă cu cea de la Beijing", a spus Morariu. Oficialul şi-a exprimat satisfacţia pentru performanţele sportivilor români din ultima vreme."Nu pot decât să mă bucur pentru rezultatele din ultima perioadă. Nu este decât meritul unor nebuni frumoşi, care au obţinut rezultate cu bani foarte puţini. Acum îi avem pe Belu şi Bitang, care la gimnastică pot face din locul cinci, locul trei şi din locul trei, aur. Apoi mai e Nicu Vlad, Ana Pascu. Avem o elită de conducători, cu antrenori foarte buni, consacraţi şi tineri care înnobilează", a precizat Morariu. Referitor la problema financiară, şeful COSR a afirmat că premierile sportivilor ar putea creşte doar dacă şi economia României îşi va mai reveni. "Deocamdată sunt în vigoare cuantumurile de la Beijing. Ne vom adresa Guvernului şi putem spera ca anul viitor economia să meargă mai bine, finanţele să meargă mai bine, iar sportivii să primească premii mai mari", a completat Morariu. |
CSA Steaua, în semifinalele play-off-ului de baschet masculin Posted: 19 Apr 2011 10:58 AM PDT Echipa de baschet masculin CSA Steaua Turabo s-a calificat marţi în semifinalele play-off-ului de baschet masculin, după ce a învins şi în cel de-al treilea meci formaţia BC Mureş, în deplasare, scor 98-87 (25-19, 26-24, 29-21, 18-23). În celelalte două meciuri, disputate în Capitală, roş-albaştrii se impuseseră cu 83-75 şi cu 102-97.Marcatori: BC Mureş: J. Forte (21 de puncte), J. Straight, A. Mladenovic (19), J. Cooley (16), A. Căpuşan (6), L. Dumitru (3). CSA Steaua: J. Jackson (23), V. Stănescu (19), V. Căruţaşu (18), H. Nikolov (12), A. Mandache, G. Hafnar, I. Tomeljak (7), B. Popescu (5). Iată rezultatele înregistrate luni în celelalte sferturi de finală:BCM U Piteşti-CSU Ploieşti 72-74 (în primele două meciuri 80-97 şi 77-86, 0-3 scor general), meci transmis de TVR 3CSU Atlassib Sibiu-U Mobitelco Cluj 63-81 (75-98, 74-85, 0-3), CSM Oradea-Gaz Metan Mediaş 75-89 (77-84, 64-85, 0-3) Semifinalele sunt programate tot în sistemul "cel mai bun din cinci meciuri", la datele 29-30 aprilie, 4-5 şi 8 mai (CSU Ploieşti - CSA Steaua şi "U" Mobitelco Cluj - Gaz Metan Mediaş). Finalistele sezonului vor juca şapte meciuri în lupta pentru titlul naţional, meciurile fiind programate (dacă se vor juca toate), la datele 14-15, 21-22, 28 mai, 1 şi 5 iunie. |
Guardiola: "O să jucăm până n-o să mai putem, tot mai rapid" Posted: 19 Apr 2011 01:03 PM PDT Tehnicianul Josep Guardiola a prefaţat meciul din finala Cupei Spaniei, de miercuri, contra marilor rivali de la Real Madrid, anunţând că echipa sa va încerca să evolueze cât mai rapid posibil."Să jucăm, să jucăm până n-o să mai putem este unica posiblitate de a-i înfrunta. Acest lucru nu ne garantează nimic, dar trebuie să îndrăzneşti, să fii curajos, să încerci să câştigi. Ei pot juca şi altfel decât cum au evoluat sâmbătă şi trebuie să fim pregătiţi. Real nu a jucat aşa pe parcursul sezonului. Trebuie să facem ca balonul să circule cât mai repede, să facem totul cât mai repede. Dacă eşti lent, apărătorul va fi la post. Dacă jocul va fi cât mai rapid, va fi şi mai dificil pentru ei", a declarat Guardiola, care a cucerit Cupa Spaniei la cârma Barcelonei în urmă cu doi ani.De partea cealaltă, potarul Iker Casillas a declarat că, pentru echipa sa, acest trofeu este unul "vital", mai ales ţinând cont de faptul că nu a mai fost adus pe Santiago Bernabeu din 1993."Este un trofeu vital pentru Real. Nu ne putem permite să-l ratăm pentru al 17-lea sezon consecutiv. Pentru noi, este o chestiune foarte importantă, vitală. Ştim că nu va fi uşor. Va fi un joc plapitant şi plin de încărcătură emoţională, pentru că se întâlnesc cele mai valoroase echipe ale Spaniei. Totul este posibil în această partidă. Meciul de sâmbătă a fost un punct de cotitură pentru noi, care ne-a ridicat moralul. Jose Mourinho este un învingător şi, încă de la început, a acordat o atenţie deosebită acestui trofeu. Mourinho este o persoană pentru care toate meciurile sunt importante", a declarat şi Casillas.La rândul său, lusitanul de pe banca tehnică a madrilenilor nu a dorit să comenteze criticile aspre aduse luni de către legendarul Alfredo Di Stefano:"Este unul din cele mai importante personaje din istoria lui Real Madrid. El trebuie respectat, nu trebuie să comentăm pe marginea declaraţiilor sale. Dar antrenorul sunt eu. Eu sunt cel care face echipa şi sunt doar antrenor, nimic altceva. Iar deciziile sunt ale mele. Nu există favorit la meciul de mâine, iar acesta nu va semăna cu cel de sâmbătă. Când vom avea posesia, vom ataca şi vom încerca să înscriem. Când nu vom fi la balon, va trebui să ne apărăm şi s-o facem cât mai bine", a spus Mourinho. A şasea finală a Cupei Spaniei dintre Real Madrid şi FC Barcelona se va disputa miercuri noapte, la Valencia, pe Mestalla. |
Lille, în finala Cupei Franţei pentru prima oară din 1955! Posted: 19 Apr 2011 01:33 PM PDT Lille s-a calificat în finala Cupei Franţei pentru prima oară în ultimii 56 de ani, după ce a învins în deplasare formaţia Nice, scor 2-0 (1-0), graţie golurile marcate de E. Hazard ('44), în urma unei pase splendide a lui Ludovic Obraniak, şi Gervinho ('46). Lille se impusese şi în campionat, cu acelaşi scor, în 15 ianuarie.Cealaltă semifinală este programată miercuri, PSG urmând a întâlni în deplasare divizionara secundă Angers.Finala se va juca pe data de 14 mai, la Paris. |
Internazionale Milano, cu un pas în finala Cupei Italiei Posted: 19 Apr 2011 01:44 PM PDT Internazionale Milano a devenit favorită la calificarea în finala Cupei Italiei, după ce a dispus marţi de AS Roma, chiar pe Olimpico, scor 1-0 (1-0), prin golul înscris de Stankovic ('45). Returul este programat pe San Siro, în data de 11 mai.Fundaşul Cristian Chivu a fost rezervă, nefiind folosit niciun minut în acest joc, la oaspeţi. AS Roma: Doni - Riise, Juan, Burdisso, Cassetti ('79 Aleandro Rosi) - De Rossi, Pizarro - Vucinic, Perrotta ('73 Fabio Simplicio), Taddei - Borriello ('63 Jeremy Menez). Antrenor: Vicenzo Montella.Internazionale: Julio Cesar - Nagatomo, Lucio, Ranocchia, Maicon - Stankovic, Cambiasso, Zanetti - Sneijder - Milito ('75 Giampaolo Pazzini), Pandev ('82 Joel Chukwuma Obi). Antrenor: Leonardo.Miercuri este programată şi prima manşă a celeilalte semifinale, AC Milan - Palermo. Şi finala Cupei se va disputa tot în sistem tur-retur, în datele de 29 mai, respectiv 11 iunie. |
Clubul Dinamo critică modul în care a fost reţinut Andrei Mărgăritescu Posted: 19 Apr 2011 02:10 PM PDT Clubul Dinamo Bucureşti a remis presei, miercuri seară, un comunicat în care critică autorităţile pentru modul în care a fost reţinut mijlocaşul Andrei Mărgăritescu.Iată comunicatul integral: "Jucătorului Andrei Mărgăritescu i s-a interzis deplasarea pentru meciul oficial cu Gloria Bistrita, fiind solicitat să se prezinte la audieri privind un subiect necunoscut la FC Dinamo Bucureşti. Astăzi, 19 aprilie, echipa noastră a avut un program de pregătire în cantonamentul de la Săftica şi s-a deplasat, la ora 16:45, spre aeroport, unde era prevăzută îmbarcarea stabilită pentru cursa de linie Otopeni-Cluj. În timp ce antrenorul Ioan Andone acorda declaraţiile de presă privind meciul cu Gloria Bistriţa, Andrei Mărgăritescu a fost reţinut înainte de îmbarcare, spre surprinderea generală a pasagerilor şi a delegaţiei clubului nostru, jucători, membri ai conducerii tehnice, etc. FC Dinamo Bucureşti îşi arată surprinderea faţă de acţiunea cu exces mediatic în care a fost implicat jucătorul Andrei Mărgăritescu pe "Aeroportul Internaţional Henri Coandă", înainte de decolarea spre Cluj, pentru meciul oficial cu Gloria Bistriţa, contand pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României Timişoreana. Jucătorului Andrei Mărgăritescu i s-a interzis astfel deplasarea pentru meciul oficial cu Gloria Bistriţa, fiind solicitat să se prezinte la audieri privind un subiect necunoscut clubului. Considerăm pe această cale că factorii implicaţi puteau recurge la o altă procedură în contextul dat, şi nu la una de tip flagrant. Se putea astfel evita reţinerea unui sportiv într-un spaţiu public şi în echipamentul clubului, se putea evita implicarea emoţională a întregului lot de jucători, cu 24 de ore înaintea unui meci oficial. Clubul nostru i-a pus la dispoziţie jucătorului Andrei Mărgăritescu un avocat care să-l asiste în investigaţia în care este implicat". |
You are subscribed to email updates from Sport To stop receiving these emails, you may unsubscribe now. | Email delivery powered by Google |
Google Inc., 20 West Kinzie, Chicago IL USA 60610 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu