Primul lucru pe care l-am simtit cand mi-am luat copilul in brate a fost ca nu-mi apartine. M-a invadat fara nicio ezitare un adevar exterior constiintei mele: copilul asta vine de altundeva catre mine si poarta in el o stiinta stelara care imi este straina, secreta. L-am intors pe toate partile ca sa-l spal, sa-l hranesc sau sa-l imbrac cu sfiala pe care o ai de obicei fata de lucrurile mai mari sau de dincolo de tine. Pana au aparut primele cuvinte, tacerea lui mi se parea plina de intelesuri, zambetele - un fel dar aruncat din cand in cand cu bunavointa celui superior, parca induiosat de starea mea de muritor izolat aici in lume, intre limitele ratiunii mele.
Citeste articolul original aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu