Mihail Gorbaciov nu mai poate participa la Gala „Zece pentru România” Posted: 19 Dec 2009 11:36 AM PST  „Aş fi vrut să vin în România, dar nu pot; este cu adevărat un caz de forţă majoră. Vă spun asta pentru a înţelege că nu a fost o decizie uşoară, dar a fost singura posibilă în circumstanţele actuale", se arată în mesajul fostului conducător al URSS, care urmează să fie  
|
Viitorul Guvern va aproba bugetul de stat pe 2010 miercuri, în prima ședință Posted: 19 Dec 2009 11:12 AM PST  Potrivit unor surse oficiale, Legea bugetului va fi aprobată într- o şedinţă ce s- ar putea desfăşura chiar miercuri, 23 decembrie, după momentul învestirii Guvernul de către Parlament, sau cel târziu joi. În privinţa listei miniştrilor şi a programului de guvernare, sursele menţionate  
|
CFR Călători a anulat 21 de trenuri din cauza zăpezii Posted: 19 Dec 2009 09:56 AM PST  Trenurile circulau pe rutele din şi spre Constanţa - Buzău şi din şi spre Iaşi - Galaţi. CFR Călători a anunţat, vineri seară, că, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, circulaţia feroviară se realizează în continuare cu dificultate. Din acest motiv, peste 40 de trenuri  
|
DN 58, Reşiţa-Anina, a fost închis la 18.30, numărul drumurilor naţionale închise ajunge la cinci Posted: 19 Dec 2009 09:33 AM PST  Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, pe întreg teritoriul ţării. În vederea evitării înzăpezirii autovehiculelor, traficul este în continuare închis pe următoarele drumuri naţionale: DN 22, km 2+ 800 – km 78+ 714, Râmnicu Sărat - Brăila; DN 24D, km 9+ 140 – km  
|
Trafic întrerupt pe DN22C în Constanţa, după răstunarea unei autocisterne încărcată cu kerosen Posted: 19 Dec 2009 09:00 AM PST  Un reprezentant al Infotrafic a declarat sâmbătă, pentru NewsIn, că accidentul nu s- a soldat cu victime, dar zona a fost izolată de pompieri, din cauza kerosenului care se scurge pe drum. La acest moment se lucrează la rute ocolitoare, potrivit sursei citate.  
|
Georgia a promis să trimită aproape 1.000 de militari în Afganistan Posted: 19 Dec 2009 08:22 AM PST  "Ţara mea a promis că va trimite aproape 1.000 de oameni, ceea ce va face din Georgia cel mai mare contribuabil ca număr de militari în raport cu numărul său de locuitori", a spus el pentru Wall Street Journal. 170 de militari georgieni se află deja în Afganistan, din noiembrie, servind  
|
Marko Bela şi Emil Boc au avut o întâlnire, sâmbătă, cu preşedintele Traian Băsescu Posted: 19 Dec 2009 08:14 AM PST  "Într- adevăr, am avut o scurtă întâlnire cu domnul preşedinte, pentru prima dată după formarea alianţei PDL- UDMR. Am discutat despre calendarul învestirii noului guvern. Ne- a rugat ca, în cel mai scurt timp să avem guvern, să acţionăm cât mai repede", a declarat Marko pentru NewsIn,  
|
Teodor Baconschi a fost propus la conducerea MAE Posted: 19 Dec 2009 07:56 AM PST  Teodor Baconschi a confirmat astăzi, pentru NewsIn, că a fost anunţat că urmează să fie propus pentru portofoliul Afacerilor Externe şi a spus că va veni duminică în ţară pentru a participa la audierile de săptămâna viitoare din Parlament. S- a născut în 1963, la Bucureşti şi  
|
Un cutremur puternic de 6,4 grade magnitudine de moment s-a produs în Taiwan Posted: 19 Dec 2009 07:47 AM PST  Cutremurul s- a produs la 25 kilometri sud- est de oraşul Hualien, la 21.02 (15.02, ora României), potrivit USGS.  
|
Miniştrii propuşi au o nouă întâlnire cu premierul desemnat Emil Boc la Palatul Victoria Posted: 19 Dec 2009 07:22 AM PST  La Palatul Victoria au ajuns premierul desemnat Emil Boc şi majoritatea miniştrilor propuşi de PDL, dar şi Sebastian Vlădescu şi Cătălin Predoiu, numele vehiculate pentru Finanţe şi Justiţie. De la ora 18.00, Boc a convocat şedinţă de guvern informală pentru discutarea bugetului de stat  
|
Parlamentul polonez a aprobat bugetul pe 2010, cu un deficit record de circa 7,5% din PIB Posted: 19 Dec 2009 07:07 AM PST  Parlamentarii au votat bugetul cu 237 voturi pentru, 190 împotrivă şi o abţinere. Poriectul ţinteşte un deficit bugetar de 52, 2 miliarde zloţi (17, 8 miliarde dolari), la un nivel al veniturilor de 249 miliarde zloţi şi cheltuieli de 301, 2 miliarde. "Este un proiect responsabil şi prudent.  
|
BCE: Băncile est-europene sunt suficient de solide pentru a rezista şocurilor financiare Posted: 19 Dec 2009 06:33 AM PST  "Având în vedere activitatea economică slabă din Europ Centrală şi de Est, deteriorarea calităţii activelor bancare va devei probabil o vulnerabilitate importantă", scrie BCE în Raportul de Stabilitate Financiară, citat de Bloomberg. "Creşterea şomajului, scăderea veniturilor şi  
|
Directorul ThyssenKrupp se teme de apariţia unei bule speculative pe piaţa materiilor prime Posted: 19 Dec 2009 06:22 AM PST  "Îngrijorarea mea este că, după bula imobiliară, s- ar putea produce o bulă a materiilor prime", a afirmat Ekkehard Schulz, într- un interviu ce va fi publicat duminică de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung. "Speculatorii şi jucătorii financiari, ce operează cu uşurinţă cu produse  
|
Patru drumuri naţionale au circulaţia întreruptă, potrivit situaţiei CNADNR de la 14.15 Posted: 19 Dec 2009 06:05 AM PST  Astfel, pe DN 22, circulaţia este întreruptă la poziţiile kilometrice 2+ 800- 78+ 714, între localităţile Râmnicu Sărat (BZ) şi Brăila (BR), din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În prezent se acţionează cu utilaje specifice pentru deblocarea părţii carosabile. Şi DN 23B este  
|
Ford începe să-şi îmbunătăţească situaţia, pe măsură ce sectorul auto iese din criză Posted: 19 Dec 2009 05:06 AM PST  Preşedintele executiv al constructorului auto, Bill Ford Jr, a afirmat că grupul va avea nevoie de mai mult timp decât estima iniţial pentru a- şi reduce gradul de îndatorare în 2010. Ford este singurul dintre cei trei mari constructori auto americani care nu a apelat la fonduri publice la  
|
Un elicopter al Ministerului de Interne efectuează o misiune de salvare în judeţul Buzău Posted: 19 Dec 2009 04:45 AM PST  Potrivit sursei citate, echipajele MAI şi SMURD vor evacua persoanele aflate în zonele izolate din judeţ, care prezintă o urgenţă medicală, printre acestea aflându- se o gravidă, care va fi transportată din localitatea Arcanu în municipiul Buzău, precum şi alte două persoane din Băile  
|
Ce poţi face în timpul liber din săptămâna 21-27 decembrie Posted: 19 Dec 2009 04:35 AM PST  Luni, cel mai cunoscut cor de gospel din lume, Harlem Gospel Choir, va concerta la Sala Palatului, începând cu ora 20.00. "Îngerii din Harlem", cum au fost supranumiţi de Bono, solistul U2, după o colaborare, îl vor avea invitat pe Ioan Gyuri Pascu, alături de care au pregătit un moment  
|
Peste 70 de localităţi din aria de activitate a Enel Distribuţie Dobrogea nu au electricitate Posted: 19 Dec 2009 04:18 AM PST  Astfel, în judeţul Constanţa 21 de localităţi sunt nealimentate cu energie electrică şi 2 parţial. 11 linii de medie tensiune sunt avariate total şi 6 parţial, iar 77 de posturi de transformare sunt inactive. În ceea ce priveşte judeţul Tulcea, situaţia este următoarea: 22 de localităţi  
|
Încă șapte noi falimente bancare în SUA. Numărul de bănci închise în 2009 a ajuns la 140 Posted: 19 Dec 2009 04:04 AM PST  Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), agenţie care administrează schema de garantare a depozitelor în SUA, a anunţat că şapte bănci din şase state americane, cu active totale de 14, 4 miliarde dolari, au fost închise vineri. Două din bănci sunt din California: Federal Bank of  
|
Şase persoane au murit în urma intemperiilor în Turcia Posted: 19 Dec 2009 03:54 AM PST  În localitatea Yukariyagcilar, un minaret a fost smuls de rafalele violente de vânt vineri seară. Patru persoane au murit şi două au fost rănite. Cadavrul unui păstor a fost descoperit în oraşul Menemen din provincia Izmir, în urma unei minitornade, fenomen extrem de rar în Turcia. Un  
|
Circulaţia Eurostar a fost suspendată până duminică din cauza condiţiilor meteo dificile Posted: 19 Dec 2009 03:27 AM PST  "Serviciul este suspendat întreaga zi de sâmbătă din cauza condiţiilor meteo dificile", a spus Petrovic. "În 15 ani nu ne- am confruntat niciodată cu o astfel de situaţie. Cinci trenuri au intrat în pană în tunel în cursul nopţii. În prezent, două treimi dintre cei 2.000 de pasageri  
|
Acordul in extremis vizând combaterea încălzirii climatice de la Copenhaga este deja contestat Posted: 19 Dec 2009 03:14 AM PST  La rândul său, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a explicat că este vorba de un acord pozitiv, pentru că angajează întreaga comunitate internaţională, dar că nu este perfect, nefiind un tratat cu obiective constrângătoare. "Textul pe care- l avem nu este perfect, pentru că  
|
CFR Călători anulează alte şase trenuri duminică, călătorii vor fi preluaţi de alte garnituri Posted: 19 Dec 2009 02:47 AM PST  Astfel, Rapid 791 şi 792 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur, sunt anulate în data de 20 decembrie 2009. Călătorii vor fi preluaţi de trenurile Intercity 591 şi Rapid 694 fără plata suplimentelor şi a tichetelor de călătorie. De asemenea, este anulat Acceleratul 1676 Galaţi  
|
Procurorul-şef care ancheta dosarul permiselor în Covasna, reţinut pentru fapte de corupţie Posted: 19 Dec 2009 02:04 AM PST  Purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Liviu Naghi, a declarat corespondentului NewsIn că Alexandru Kiss a fost adus în arest la ora 1.00 noaptea şi urmează a fi prezentat instanţei. Propunerea anchetatorilor este de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit unor surse, procurorul a fost  
|
Un nou deces de gripă A/H1N1 în ultimele 24 de ore Posted: 19 Dec 2009 02:01 AM PST  Un nou deces de gripa A/ H1N1 a fost înregistrat în ultimele 24 de ore, în România, numărul total ajungând astfel la 30, în timp ce bilanţul îmbolnăvirilor de gripă porcină a crescut, în acelaşi interval, cu 81 de cazuri, potrivit bilanţului de sâmbătă al Ministerului Sănătăţii. Adrian  
|
Patru trenuri vor ajunge în Bucureşti Nord cu întârzieri de până la 120 minute Posted: 19 Dec 2009 01:13 AM PST  Acestea sunt: Tr. 1722 Sibiu - Bucureşti (întârziere de 120 min.), Tr. 558 Bicaz - Bucureşti (30 min.), Tr. 1724 Tg. Jiu - Bucureşti (120 min.) şi Tr. 742 Satu Mare - Bucureşti (75 min.). CFR mai anunţă că, deşi vântul suflă cu intensificări în partea de sud şi de sud- est a  
|
Boc convoacă sâmbătă o şedinţă informală de Guvern pentru discutarea proiectului de buget pe 2010 Posted: 19 Dec 2009 12:57 AM PST  Preşedintele Traian Băsescu a declarat pe 17 decembrie că a convenit cu reprezentanţii FMI un calendar foarte strâns, care presupune adoptarea bugetului pentru 2010 până pe 16 ianuarie, aşa încât România să poată primi, pe 17 februarie, 2, 3 miliarde de euro, care vor merge jumătate  
|
A fost emisă o nouă atenţionare de cod galben de ninsori Posted: 19 Dec 2009 12:53 AM PST  În intervalul 19.12.2009 ora 20 - 20.12.2009 ora 10, în regiunile sudice va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare viscolind ninsoarea. Citeşte mai departe pe realitatea.net  
|
Sâmbătă dimineață: Circulaţia rutieră este întreruptă pe 8 drumuri naţionale, pe alte 10 se desfăşoară cu dificultate Posted: 19 Dec 2009 01:51 AM PST  Astfel, potrivit situaţiei de sâmbătă, de la ora 09.17, circulaţia este întreruptă pe DN 22 (Râmnicu Sărat- Brăila), la poziţiile kilometrice 2+ 800- 70+ 000, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, vântului puternic şi vizibilităţii reduse. Compania Naţională de Autostrăzi  
|
Pogea i-a predat Finanţele lui Vlădescu şi pleacă la schi în Austria Posted: 19 Dec 2009 12:45 AM PST  "Nu am dorit eu să mai continui la Ministerul Finanţelor, pentru că trebuie să ştii să ieşi din scenă la momentul potrivit, înainte să fie necesar. I- am predat Finanţele lui Sebastian Vlădescu şi am avut o discuţie lungă cu el. I- am prezentat bugetul pe 2010", a spus Pogea. "Mă  
|
Un oraş din Rusia ridică o statuie dedicată crizei economice Posted: 19 Dec 2009 12:39 AM PST  Statuia dedicată crizei economice va fi dezvelită la facultatea de Psihologie Socială de la Universitatea din oraşul Ekaterinburg, din Rusia. Modeul acesteia a fost ales în cadrul unui concurs la care au participat circa 20 de proiecte, dintre care unul a fost trimis din Marea Britanie. Concursul  
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu