Stiri Noi - Toate ştirile |
- Diaconescu a venit la DNA, unde a fost înştiinţat că a încălcat interdicţiile impuse
- BBC ameninţă că-l va da în judecată pe Stig, pilotul misterios al Top Gear
- Zece senatori PDL, aşteptaţi să demisioneze şi să formeze un nou grup independent
- A doua sesiune a bacalaureatului începe în 23 august, cu peste 65.000 de candidaţi
- O strategie europeană pentru rromi este imposibilă
- Borduri de sute mii de euro montate acum două săptămâni, scoase pentru a fi înlocuite, în Ploieşti
- 300 de angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public protestează în Parcul Kiseleff din Bucureşti
- Producatorul scannerelor de format mare Colortrac a participat la Conferinta Internationala a Utilizatorilor ESRI - California
- Germania are datorii neachitate faţă de România de aproape 19 miliarde Euro
- Circa 850 de romi vor fi expulzaţi din Franţa pe parcursul lunii august
- 100 de curiozităţi despre lumea în care trăim
- Un muncitor a fost prins sub pământ în timp ce lucra la un sitem de canalizare Bărbatul lucra într-un şanţ adânc de circa doi metri când pământul s-a prăbuşit peste el. Ca să-l scoată, pompierii au săpat cu mâinile şi au oprit circulaţia pe Drumul Naţion
- Ce cont îţi trebuie pentru a avea o rentă lunară de 20.000 de euro din investiţii
- Imobiliarii, bancherii şi retailerii străini au adus cei mai mulţi bani în ţară
- Autostrada Transilvania se face doar cu bani de la buget până în 2013
| Diaconescu a venit la DNA, unde a fost înştiinţat că a încălcat interdicţiile impuse Posted: 20 Aug 2010 05:34 AM PDT ora 15:34Diaconescu a venit la DNA, unde a fost înştiinţat că a încălcat interdicţiile impuseDan Diaconescu s-a prezentat vineri la DNA, pentru ca procurorii anticorupţie să îi prezinte un document din care rezultă că a încălcat o parte din obligaţiile impuse, potrivit declaraţiilor patronului OTV.Procurorii i-au adus la cunoştinţă patronului OTV "că a spus neadevăruri despre anchetă la mai multe posturi de televiziune", a spus Diaconescu. Întrebat când va mai veni la DNA, Diaconescu a răspuns "Nu ştiu, mă aştept să fiu arestat în orice clipă". Realitatea.net This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| BBC ameninţă că-l va da în judecată pe Stig, pilotul misterios al Top Gear Posted: 20 Aug 2010 05:21 AM PDT ora 15:21BBC ameninţă că-l va da în judecată pe Stig, pilotul misterios al Top GearBBC ameninţă că îl va chema în instanţă pe Stig, şoferul misterios al emisiunii Top Gear, pentru a-l împiedica să-şi publice autobiografia. Stig, şoferul anonim care îşi ascunde identitatea în spatele unei căşti de protecţie cu vizor fumuriu, intenţionează să scrie o autobiografie, însă BBC se opune deoarece asta ar însemna să-şi dezvăluie identitatea, relatează www.guardian.co.uk. Avocaţii BBC insistă asupra faptului că este obligat prin contract să-şi menţină ascunsă identitatea. Antena3.ro This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Zece senatori PDL, aşteptaţi să demisioneze şi să formeze un nou grup independent Posted: 20 Aug 2010 04:45 AM PDT ora 14:45Zece senatori PDL, aşteptaţi să demisioneze şi să formeze un nou grup independentZece senatori PDL ar intenţiona să demisioneze din partid, la începutul sesiunii parlamentare sau chiar la şedinţa de plen a sesiunii extraordinare, urmând să formeze, în primă instanţă, un nou grup independent în Senat, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare. Mediafax This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| A doua sesiune a bacalaureatului începe în 23 august, cu peste 65.000 de candidaţi Posted: 20 Aug 2010 02:49 AM PDT ora 12:49A doua sesiune a bacalaureatului începe în 23 august, cu peste 65.000 de candidaţiPeste 65.000 de candidaţi ar putea participa la a doua sesiune a examenului de bacalaureat, care începe în 23 august, în primele două zile fiind organizate probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.După prima sesiune a bacalaureatului au fost respinşi 61.946 de candidaţi. Pe lângă cei respinşi în prima sesiune, la examenul care va avea loc între 23 august şi 9 septembrie (ziua în care vor fi afişate rezultatele finale) se vor putea înscrie şi candidaţi care nu au promovat în alte sesiuni sau care nu au participat până în august 2010 la nicio testare de acest fel. Mediafax This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| O strategie europeană pentru rromi este imposibilă Posted: 20 Aug 2010 01:28 AM PDT ora 11:28O strategie europeană pentru rromi este imposibilăO strategie europeană pentru rromi nu este posibilă, în momentul de faţă, pentru că nu există competenţe la nivel comunitar. Această părere este exprimată la RFI de consilierului prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban.El îl contrazice practic pe preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului spunea joi, 19 august, că e nevoie de o astfel de strategie la nivel european.România a propus acest lucru în 2008, preciza Traian Băsescu, dar Comisia Europeană nu a realizat strategia, după ce unele ţări au apreciat că nu e necesar. Cosmin Ruscior - RFI This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Borduri de sute mii de euro montate acum două săptămâni, scoase pentru a fi înlocuite, în Ploieşti Posted: 20 Aug 2010 01:23 AM PDT ora 11:23Borduri de sute mii de euro montate acum două săptămâni, scoase pentru a fi înlocuite, în Ploieşti Bordurile din Ploieşti au picat testul de calitate, adică nu erau puse în linie dreaptă, ci şerpuiau pe şosea.Bordurile fuseseră montate în urmă cu două săptămâni. Inspectorii şi-au dat seama că n-au fost puse drept, aşa că acum, muncitorii le scot, iar în locul lor vor pune altele. Realitatea.net This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| 300 de angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public protestează în Parcul Kiseleff din Bucureşti Posted: 20 Aug 2010 12:59 AM PDT ora 10:59300 de angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public protestează în Parcul Kiseleff din BucureştiProtestatarii sunt nemultumiţi de planul de disponibilizări care urmează să fie pus în aplicare de Administraţia Domeniului Public.300 de angajaţi ADP din sectorul 1 au organizat un protest spontan în Parcul Kiseleff. Salariaţii au primit înştiinţările de concediere în această dimineaţă. Realitatea.net This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Posted: 20 Aug 2010 12:57 AM PDT ora 10:57Producatorul scannerelor de format mare Colortrac a participat la Conferinta Internationala a Utilizatorilor ESRI - CaliforniaColortrac, lider in productia de scannere si solutii de scanare profesionala de format mare (A1, A0, B0), a prezentat publicului o gama completa de scannere SmartLF pentru harti la Conferinta Internationala a Utilizatorilor ESRI din San Diego, California - cel mai mare eveniment international in domeniul GIS (Geographic Information Systems), ce s-a desfasurat intre 12 – 16 Iulie 2010. Infonews |
| Germania are datorii neachitate faţă de România de aproape 19 miliarde Euro Posted: 20 Aug 2010 12:12 AM PDT ora 10:12Germania are datorii neachitate faţă de România de aproape 19 miliarde Euro O mai veche datorie a Germaniei fata de BNR ar putea aduce bani la bugetul statului. E vorba de contractul de Clearing semnat intre Guvernele Romaniei si Germaniei la 23 martie 1939, in care Romania se obliga sa livreze marfuri diverse catre Germania, care urma sa le achite la un pret mai mare cu 10 % fata de valoarea medie a preturilor mondiale. Deutsche Welle This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Circa 850 de romi vor fi expulzaţi din Franţa pe parcursul lunii august Posted: 19 Aug 2010 11:45 PM PDT ora 09:45Circa 850 de romi vor fi expulzaţi din Franţa pe parcursul lunii augustMinistrul francez pentru Imigraţie, Eric Besson, a anunţat că aproape 850 de romi din Franţa vor fi expulzaţi în ţara lor de origine, pe tot parcursul lunii august."În mare, aproape 850 de persoane prezentate drept romi între ghilimele vor fi retrimise în ţara lor de origine în august", a declarat ministrul, în cursul unei deplasări la Washington. Mediafax This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| 100 de curiozităţi despre lumea în care trăim Posted: 19 Aug 2010 10:53 PM PDT ora 08:53100 de curiozităţi despre lumea în care trăimUnele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele politice si militare... un melanj de informatii mai mult sau mai putin inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva momente de reflectie... Adrian Nicolae - Descopera.ro This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Posted: 19 Aug 2010 10:47 PM PDT ora 08:47Un muncitor a fost prins sub pământ în timp ce lucra la un sitem de canalizare Bărbatul lucra într-un şanţ adânc de circa doi metri când pământul s-a prăbuşit peste el. Ca să-l scoată, pompierii au săpat cu mâinile şi au oprit circulaţia pe Drumul NaţionUn muncitor a fost prins sub pământ în timp ce lucra la un sitem de canalizareBărbatul lucra într-un şanţ adânc de circa doi metri când pământul s-a prăbuşit peste el. Ca să-l scoată, pompierii au săpat cu mâinile şi au oprit circulaţia pe Drumul Naţional 7, unde s-au format cozi imense de maşini."Bărbatul era total acoperit, echipa de intervenţie a muncit, a săpat cu mâinile efectiv", a declarat Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş. Realitatea.net This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Ce cont îţi trebuie pentru a avea o rentă lunară de 20.000 de euro din investiţii Posted: 19 Aug 2010 08:52 PM PDT ora 06:52Ce cont îţi trebuie pentru a avea o rentă lunară de 20.000 de euro din investiţiiNu există statistici oficiale cu numărul exact al conturilor individuale de investiţii ale persoanelor fizice administrate de societăţi specializateRomânii înstăriţi, care dispun de minimum 100.000-300.000 lei, pot opta pentru deschiderea unui cont individual de investiţii la una dintre societăţile de administrare a investiţiilor (SAI) sau societăţi de brokeraj. Loredana VOICULESCU - Gandul This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Imobiliarii, bancherii şi retailerii străini au adus cei mai mulţi bani în ţară Posted: 19 Aug 2010 08:49 PM PDT ora 06:49Imobiliarii, bancherii şi retailerii străini au adus cei mai mulţi bani în ţarăÎn primele şase luni, aceştia au injectat în filialele locale peste 960 milioane euro Gran Via România a investit aproape 123 de milioane de euroInvestitorii imobiliari străini au adus în primele şase luni cei mai mulţi bani la capitalul firmelor pe care le deţin în România, pe poziţia a doua plasându-se băncile, acestea fiind urmate de companiile de retail, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Mediafax. Adrian Ungureanu - Curierul National This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| Autostrada Transilvania se face doar cu bani de la buget până în 2013 Posted: 19 Aug 2010 08:46 PM PDT ora 06:46Autostrada Transilvania se face doar cu bani de la buget până în 2013Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a spus joi, după ce a inspectat lucrările de construcţie ale Autostrăzii Transilvania şi ale variantei de ocolire Cluj Est, că această autostradă nu beneficiază până în 2013 inclusiv decât de bani de la bugetul de stat, potrivit NewsIn.Radu Berceanu a explicat că iniţial finanţarea acestei autostrăzi a fost gândită prin credit furnizor, aceasta însemnând că antreprenorul îşi finanţează lucrările de construcţie, ulterior plata făcându-se eşalonat către acesta. Romania Libera This posting includes an audio/video/photo media file: Download Now |
| You are subscribed to email updates from Toate ştirile To stop receiving these emails, you may unsubscribe now. | Email delivery powered by Google |
| Google Inc., 20 West Kinzie, Chicago IL USA 60610 | |
Claim Your Bonus Points Now!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu