Stirile sociale din Romania |
- Mansardarea se va putea face fara unanimitate intre vecini
- 44 de persoane au fost intepate de “dragonul de mare” pe litoral
- Mii de romani se intorc acasa: aglomeratie la vama Nadlac
- Statul pierde un miliard de euro din cauza contrabandei cu tigari
- Noi disponibilizari si proteste anuntate in cadrul Politiei
- O noua directiva UE incurajeaza antreprenoriatul in randul femeilor
- Serviciile pentru pasapoartele simple si-au prelungit programul de lucru
- Economii de 25 de milioane de euro dupa reevaluarea ajutoarelor sociale
- Manelistii vor fi obligati sa plateasca impozit pe venit
- Subventiile la incalzire ar putea fi mentinute si in aceasta iarna
| Mansardarea se va putea face fara unanimitate intre vecini Posted: 28 Jul 2010 02:10 PM PDT Parlamentarii au aprobat recent un proiect de lege ce aproba mansardarea fara semnatura tuturor proprietarilor din blocul respectiv. Astfel, daca doua treimi din locatarii unui imobil sunt de acord cu mansardarea acestuia, santierul poate fi deschis. Pana nu demult, pentru construirea unor apartamente mansardate peste terasa blocului era nevoie de unanimitate intre vecini, lucru ce ingreuna sau chiar oprea definitiv deschiderea santierului. Potrivit EVZ, acest proiect de lege a fost aprobat deoarece parlamentarii considera ca mansardarea fara unanimitate intre vecini va ajuta la extinderea imobilelor cu mai multe etaje ajutand in acelasi timp si la economia tarii. Pe cealalta parte se afla Radu Opaina, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania care declara ca aceasta noua lege va crea un dezastru social incalcand dreptul la proprietate al locatarului. Conform Legii 170/2010, adoptata la jumatatea acestei luni de catre Parlament si trimisa spre promulgare la presedintele Traian Basescu, daca 66% dintre proprietarii unui imobil semneaza ca sunt de acord cu mansardarea, ceilalti proprietari se vor trezi cu apartamente pe terasa blocului impotriva dorintei lor. Totusi, proprietarii aflati impotriva mansardarii vor primi o despagubire ce va fi stabilita pe cale conventionala sau judecatoreasca. Aceasta lege a fost votata de 250 de parlamentari. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| 44 de persoane au fost intepate de “dragonul de mare” pe litoral Posted: 29 Jul 2010 10:30 PM PDT Ministerul Administratiei si Internelor avertizeaza ca numarul victimelor pestelui veninos, numit popular "dragon de mare", s-a inmultit alarmant in ultimele zile, numai joi, 29 iulie, pana la ora 15.30 fiind inregistrate 15 cazuri pe litoralul Marii Negre. Solicitarile victimelor intepate de aceasta specie veninoasa de peste catre SMURD au venit in special din statiunea Mamaia dar si din Neptun, Saturn, Olimp sau Navodari. Potrivit Mediafax, in perioada 25-29 iulie, 44 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, dupa ce au fost intepate de Trachinus Draco (dragonul de mare). Dintre victime 31 au fost adulti si 13 copii. Din fericire niciun pacient nu a necesitat internare, prezentand doar reactii alergice locale pentru care li s-a oferit tratament in serviciul de urgenta al spitalului. Medicii recomanda atat turistilor, cat si pescarilor din zona, sa evite contactul cu pestii marini si sa ceara asistenta medicala imediata in cazul in care sunt intepati. De asemenea, echipajele SMURD Constanta si specialistii in cercetari marine roaga persoanele aflate pe litoral sa trateze cu mare seriozitate pericolul pe care il reprezinta "dragonul de mare", deoarece acesta sta ascuns in nisip putand fi calcat din greseala. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Mii de romani se intorc acasa: aglomeratie la vama Nadlac Posted: 31 Jul 2010 10:09 AM PDT Aproximativ 27.000 de persoane au intrat in ultimele 24 de ore in Romania prin vama Nadlac, majoritatea fiind romani intorsi in tara pentru o luna de vacanta alaturi de familie. Potrivit Mediafax, Biroul de Presa al Politiei de Frontiera Arad a inregistrat 37.000 de persoane care au intrat in tara prin vamile aradene, cea mai aglomerata fiind Nadlac. Pentru a evita cresterea semnificativa a timpului de asteptare la controlul de frontiera personalul a fost suplimentat alaturi de numarul de artere de pe sensul de intrare. De asemenea autoritatile anunta ca DN 7 este extrem de aglomerat, echipale de politie patruland zona pentru a se asigura ca nu se formeaza blocaje. Cu toate astea, exista probleme pe centura rutiera a municipiului Arad, parte din DN 7, unde exista trei treceri la nivel cu calea ferata, astfel ca in acele zone ajung sa se formeze cozi de masini de cativa kilometri ori de cate ori se coboara barierele pentru trecerea trenului. Autoritatile de frontiera recomanda celor care asteapta rude din strainatate sa le transmita sa aleaga vamile din Turnu si Varsand care sunt mult mai putin aglomerate decat Nadlac. O aglomeratie similara este asteptata de catre politistii de frontiera la sfarsitul lunii august pe sensul de iesire din tara, cand toti romanii se vor intoarce la munca in strainatate. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Statul pierde un miliard de euro din cauza contrabandei cu tigari Posted: 02 Aug 2010 01:43 AM PDT In ultimul an si jumatate pretul la tigari a crescut cu peste 65%, datorita majorarii accizei cu 48%, diferenta de curs valutar si cresterea TVA. Astfel in 2010 un roman fumator este nevoit sa plateasca cu 37,5% mai mult pentru un pachet de tigari legal fata de anul trecut. Acest lucru ii indeamna din ce in ce mai mult pe romani sa apeleze la tigarile de contrabanda. In acest fel statul pierde un miliard de euro. Potrivit Capital.ro, specialistii spun ca statul este principalul vinovat in aceasta problema deoarece nu a calculat corect majorarea accizei. "In cazul tutunului, cresterea TVA are efect de multiplicare, pentru ca TVA intra in baza de calcul a accizei (acciza se calculeaza pe pretul maxim de vanzare cu amanuntul, care include si TVA)" spune Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications la JTI Romania. Bugetul statului roman pierde la fiecare punct procentual de evaziune fiscala aproximativ 30 de milioane de euro anual. Anul trecut piata neagra a cauzat pierderi statului de 500 de milioane de euro, iar in acest an gaura ar putea ajunge la un miliard de euro. In ianuarie 2010 contrabanda cu tigari depasea 36% din piata. Desi Guvernul incearca sa gaseasca solutii efectele sunt exact opuse asteptarilor. In momentul de fata in Romania nu mai exista tigari legale ieftine. 76,5 euro la mia de tigarete este valoarea accizei dupa majorarea TVA-ului, o valoare peste cea de 74 de euro la mia de tigari stabilita de Codul Fiscal. Cu toate aceste calcule se preconizeaza ca pierderea pe care o va suferi bugetul de stat datorita contrabandei va fi dubla fata de anul trecut, adica aproximativ un miliard de euro. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Noi disponibilizari si proteste anuntate in cadrul Politiei Posted: 02 Aug 2010 11:34 AM PDT Presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) Marin Gruia a anuntat ca politistii vor recurge la noi proteste daca Ministerul Administratiei si Internelor va face disponibilizari in structurile institutiei. Se pare ca vor avea loc noi disponibilizari incepand cu data de 1 ianuarie 2011 insa cifra viitorilor someri din politie este inca necunoscuta. "Nu se stie numarul, se vor stabili criterii de evaluare si, in functie de acestea, se va stabili si numarul. Din informatiile care se vehiculeaza ar fi vorba de cateva mii de oameni, din toate structurile, la nivel national. Se aude ca ar fi vorba de 9.000 – 10.000 de persoane, dar oficial nu a zis nimeni nicio cifra", a declarat Gruia citat de editia online a ziarului Gandul. Presedintele SNPPC a mai spus ca in cazul unor viitoare disponibilizari activitatea polististilor ar fi serios ingreunata in conditiile in care exista deja un deficit de aproximativ 8.000 de persoane. O eventuala diminuare de personal ar duce la obligarea prestarii orelor suplimentare de catre politistii ramasi, acest lucru insemnand "munca fortata" chestiune care incalca Constitutia Romaniei. Miercuri, 3 iulie, sindicalistii vor mai avea o intalnire cu oficialii Ministerului Administratiei si Internelor in cadrul careia se va prezenta un proiect de restructurare si criteriile pe care se vor face urmatoarele disponibilizari. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| O noua directiva UE incurajeaza antreprenoriatul in randul femeilor Posted: 04 Aug 2010 12:34 PM PDT Reprezentatia Comisiei Europene in Romania informeaza ca incepand de miercuri, 4 august, lucratorii care desfasoara o activitate independenta si partenerii acestora vor avea dreptul la concediu de maternitate si pensie, conform unei noi legislatii a Uniunii Europene. Potrivit ziarului Gandul, prin aceasta noua hotarare lucratorii independeti vor avea parte de o protectie sociala mai buna si, pentru prima oara, dreptul la concediu de maternitate. Legislatia este valabila in toate statele membre ale Uniunii Europene si trebuie pusa in vigoare de catre acestea in mediul lor intern in maxim doi ani de zile. De asemenea, aceasta noua directiva a Uniunii Europene imbunatateste drepturile in materie de protectie sociala a milioane de femei angrenate intr-o activitate independenta, consolidandu-le spiritul anteprenorial. Un studiu arata ca numai unul din trei anteprenori este o femeie. "Noua legislatie europeana asigura egalitatea deplina, in practica, intre barbati si femei in viata profesionala, promovand spiritul antreprenorial in randul femeilor si permitandu-le femeilor care desfasoara o activitate independenta sa se bucure de o mai buna protectie sociala. Solicit statelor membre sa inceapă rapid punerea in aplicare a directivei, astfel incat cetatenii nostri sa simta beneficiile acesteia in viata de zi cu zi", a declarat Viviane Reding, comisara europeana pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie si vicepresedinta Comisiei Europene. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Serviciile pentru pasapoartele simple si-au prelungit programul de lucru Posted: 05 Aug 2010 02:29 PM PDT Serviciile pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple, din cadrul prefecturilor, au hotarat sa-si prelungeasca programul de lucru, inclusiv sambata, deschizand in acelasi timp mai multe ghisee pentru a acoperi cu succes numarul mare de cereri venite din partea cetatenilor romani ce lucreaza in strainatate, informeaza Mediafax. Directia Generala de Pasapoarte (DGP) a anuntat printr-un comunicat emis joi, 5 august, ca ghiseele pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple vor fi deschise de luni pana sambata. Pentru acoperirea tuturor orelor de lucru angajatii au fost chemati chiar si din concediu urmand ca atunci cand activitatea institutiei va fi mai redusa, acestia sa fie recompensati cu zile libere pentru orele de munca prestate suplimentar. Oficialii DGP au explicat ca serviciile pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple se confrunta cu acest val mare de cereri datorita cetatenilor romani ce lucreaza in strainatate si isi petrec vacanta de vara in tara, acestia profitand de prezenta lor in Romania incearca ca in scurtul timp pe care il au la dispozitie sa-si obtina documentele de calatorie pentru a se putea intoarce in toamna la munca. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Economii de 25 de milioane de euro dupa reevaluarea ajutoarelor sociale Posted: 06 Aug 2010 09:50 AM PDT Statul va reusi sa faca economii de aproximativ 25 de milioane de euro datorita deciziei de anulare a pensiilor de invaliditate si a altor ajutoare sociale acordate ilegal. Evaluarile efectuate in acest an au dezvaluit ca aproape un sfert din cei care primesc ajutoare sociale nu se incadreaza in conditiile cerute, acestia nefiind bolnavi sau au o stare materiala buna. Potrivit AGERPRES, premierul Emil Boc a declarat ca in momentul de fata sunt 288.401 de persoane ce beneficiaza de venit minim garantat, dintre acestea fiind verificate 85.000 de dosare. In urma acestor verificari, 20.000 de dosare au fost suspendate, statul facand o economie anuala de 45,6 milioane de lei. In privinta persoanelor cu handicap exista 549.906 dosare din care au fost verificate 51.000. Dintre acestea s-au depistat 7.300 ca fiind in neregula urmand sa fie anulate. Astfel economiile statului mai cresc cu inca 39,5 milioane de lei. Cat despre pensiile de invaliditate, 915.656 romani primesc acest ajutor, dintre care 645.000 de dosare putand fi revizuite. Pana acum s-au verificat 48.869 de astfel de dosare, dintre care doar 3.403 au mai primit decizii de invaliditate. Premierul a anuntat ca toti functionarii care au acordat pe nedrept ajutoare sociale vor fi sanctionati conform legii. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Manelistii vor fi obligati sa plateasca impozit pe venit Posted: 08 Aug 2010 11:18 AM PDT Premierul Romaniei Emil Boc a declarat astazi, 7 august, ca toti interpretii de manele vor fi obligati de acum inainte sa plateasca impozit pe veniturile obtinute, la fel ca orice cetatean. De asemenea, ministrul a mai adaugat ca normele de aplicare vor fi elaborate pana la sfarsitul acestei luni, anunta Mediafax. Boc s-a aratat foarte deranjat de faptul ca manelistii nu platesc impozite pe veniturile obtinute din cantarile de la nunti sau botezuri si a cerut o rezolvare imediata a acestei situatii. "Se poate face prin controale indirecte, care vor permite ca si manelistii sa fie tratati ca toti cetatenii acestei tari si sa platească impozite si taxe legale. E problema Finantelor sa stabileasca modul in care se face aceasta impozitare, dar exista metoda controlului indirect". Premierul a mai declarat ca impozitarea manelistilor este extrem de corecta deoarece orice contribuabil din Romania, care realizeaza venituri trebuie sa plateasca un impozit aferent la bugetul de stat. Cat despre normele de aplicare ale Codului Fiscal, aceasta este treaba sefului ANAF care le va aproba prin ordin pana la sfarsitul lunii august. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| Subventiile la incalzire ar putea fi mentinute si in aceasta iarna Posted: 18 Aug 2010 12:05 AM PDT Presedintele Institutului de Studii si Proiectari Energetice (ISPE), Dan Gheorghiu a declarat ca grupul interministerial, format din reprezentanti ai ministerelor Economiei, Muncii, Administratiei, Mediului si Finantelor, precum si din oficiali ai Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei si ai ISPE, va propune premierului Emil Boc ca subventiile pentru plata energiei termice sa fie mentinute si in aceasta iarna, iar investitiile in sistemele actuale sa fie sistate, anunta Mediafax, Emil Boc a cerut ministrilor ca pana in data de 19 august sa-i fie prezentat un raport privind variantele de subventii la energia termica furnizata in sistem centralizat populatiei. Dan Gheorghiu a precizat ca o parte din banii pentru inlocuirea sistemelor centralizate actuale de furnizare a caldurii catre populatie ar putea fi obtinuti din vanzarea certificatelor de CO2. Totusi, presedintele ISPE nu a putut spune care va fi nivelul investitiilor pentru inlocuirea tuturor sistemelor termice din cele 85 de orase unde caldura este oferita in sistem centralizat. Traian Basescu anunta in luna mai, dupa negocierile cu FMI, ca Guvernul va lua mai multe masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care si diminuarea subventiilor la incalzire prin directionarea fondurilor catre persoanele cu adevarat nevoiase. Copyright © 2009 - Stiride10.ro - Stiri comentate. Stiri cu personalitate Acest feed este doar pentru folos personal, necomercial. Folosirea acestui feed pe alte site-uri incalca drepturile de copyright. ) Subiecte similare:
|
| You are subscribed to email updates from Stirile sociale To stop receiving these emails, you may unsubscribe now. | Email delivery powered by Google |
| Google Inc., 20 West Kinzie, Chicago IL USA 60610 | |
Claim Your Bonus Points Now!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu