Stiri Noi - Gandul.Info - Stiri de prima pagina |
- Guvernul negociază cu FMI scăderea taxelor pe salarii. Ce câştigi şi ce pierzi
- 18 milioane de euro pentru linişte în tabăra PD-L şi UDMR la moţiunea de cenzură. Printre beneficiari: oraşul care l-a trimis pe Igaş în Senat şi liceul unde a învăţat Udrea
- Ce a înţeles Udrea din stenogramele lui SOV: „Băsescu este ultimul bastion al democraţiei”
- Cristian Tudor Popescu despre o secvenţă românească din interiorul selectei Trilaterale
- Noul Logan va fi mai ieftin. Dacia: „Nu implementăm tehnologie de dragul tehnologiei”
- Moţiunea de cenzură, citită în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului
- De la “pedelistul Bute”, la “comuna liberală Pechea”: cum şi-au revendicat parlamentarii victoria pugilistului român
- Fermecătorul Preda, chiriaşul Blaga sau blândul Eliade. Din viaţa de familie a scriitorilor români
- Numărul de nunţi a scăzut la jumătate din cauza crizei, iar divorţurile au crescut cu 17% pe timp de vară
- Ce crede reprezentantul român la FMI despre reducerea cotei unice la 12%: Nu e o idee bună
- S-au votat „bonusurile” pentru bugetari: media stimulentelor din 2009 se va introduce în salariul brut
- Obama, frustrat că n-a aruncat nimic în aer la filmările pentru emisiunea „MythBusters”
- Ce îşi cumpără românii strâmtoraţi de criză: telefoane şi televizoare
- EBA despre efectele crizei asupra femeilor din România
- Guvernul vrea să concedieze 630 de angajaţi din teatre şi muzee. Cum motivează ministerul Culturii decizia: sunt „cheltuieli nejustificate de performanţa obţinută”
- Bayern Munchen - CFR Cluj 3-2. Jucătorii clujeni au marcat de două ori în propria poartă
- Românii, hărţuiţi la serviciu: stau des peste program şi nu-şi permit pauză de masă
- Ce pericole se ascund în suplimentele naturale
- „Ursul păcălit de vulpe” sau cum să nu iei ţeapă la Loteria Vizelor - VIDEO
- Românii sunt cei mai pesimişti est-europeni. În 2008 erau cei mai optimişti
- De ce costă acest ceas 312 mii de dolari. VEZI FOTO PLUS VIDEO
- Cele mai mici telefoane mobile din lume
- Cât ar câştiga Lucian Bute într-un meci cu americanul Kelly Pavlik
- SUA, pe primul loc în topul celor mai admirate 50 de ţări; România se află după locul 20
- Mircea Lucescu, printre primii 50 de antrenori ai deceniului. Pe ce locuri sunt Iordănescu şi Piţurcă
- Unde să te angajezi în România? Vezi oraşele şi domeniile cu cele mai multe joburi vacante!
Guvernul negociază cu FMI scăderea taxelor pe salarii. Ce câştigi şi ce pierzi Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Ce a înţeles Udrea din stenogramele lui SOV: „Băsescu este ultimul bastion al democraţiei” Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT Pe Elena Udrea o bucură apariţia stenogramelor în care Sorin Ovidiu Vântu discută cu angajaţii săi şi le dă indicaţii editoriale. Într-o postare de marţi pe blogul personal, Udrea afirmă că stenogramele confirmă ceea ce ea spusese în urmă cu o săptămână şi anume că strategia mogulilor de a scăpa de guvern şi de preşedinte este o tentativă de lovitură de stat. |
Cristian Tudor Popescu despre o secvenţă românească din interiorul selectei Trilaterale Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Noul Logan va fi mai ieftin. Dacia: „Nu implementăm tehnologie de dragul tehnologiei” Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Moţiunea de cenzură, citită în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Fermecătorul Preda, chiriaşul Blaga sau blândul Eliade. Din viaţa de familie a scriitorilor români Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Ce crede reprezentantul român la FMI despre reducerea cotei unice la 12%: Nu e o idee bună Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Obama, frustrat că n-a aruncat nimic în aer la filmările pentru emisiunea „MythBusters” Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Ce îşi cumpără românii strâmtoraţi de criză: telefoane şi televizoare Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
EBA despre efectele crizei asupra femeilor din România Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Bayern Munchen - CFR Cluj 3-2. Jucătorii clujeni au marcat de două ori în propria poartă Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Românii, hărţuiţi la serviciu: stau des peste program şi nu-şi permit pauză de masă Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Ce pericole se ascund în suplimentele naturale Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
„Ursul păcălit de vulpe” sau cum să nu iei ţeapă la Loteria Vizelor - VIDEO Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Românii sunt cei mai pesimişti est-europeni. În 2008 erau cei mai optimişti Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
De ce costă acest ceas 312 mii de dolari. VEZI FOTO PLUS VIDEO Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Cele mai mici telefoane mobile din lume Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Cât ar câştiga Lucian Bute într-un meci cu americanul Kelly Pavlik Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT Lucian Bute vrea ca în 2011 să se bată de trei ori, cum de altfel a tot făcut în ultima vreme – cu excepţia lui 2010 când, dus cu vorba de politicieni, care i-au promis că îi pot organiza un meci la Bucureşti, a pierdut câteva luni şi a boxat doar de două ori – iar unul dintre aceste meciuri îl poate face bogat |
SUA, pe primul loc în topul celor mai admirate 50 de ţări; România se află după locul 20 Posted: 18 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
Unde să te angajezi în România? Vezi oraşele şi domeniile cu cele mai multe joburi vacante! Posted: 19 Oct 2010 04:00 PM PDT |
You are subscribed to email updates from Ziarul Gandul To stop receiving these emails, you may unsubscribe now. | Email delivery powered by Google |
Google Inc., 20 West Kinzie, Chicago IL USA 60610 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu