Actualitate

Stiri Noi - Romanian-Portal.com – Cel mai complex portal pentru diaspora romana

Stiri Noi - Romanian-Portal.com – Cel mai complex portal pentru diaspora romana


Probleme pentru Google: Sute de mii de conturi Gmail au fost şterse

Posted: 28 Feb 2011 01:56 PM PST

google_logoZeci de mii de conturi Gmail au fost şterse, inclusiv fiecare email, aplicaţie, contact sau informaţii din calendar, a confirmat compania Google, informează dailymail.co.uk.

Problema a apărut duminică după-amiază, când mii de oameni s-au plâns că tot conţinutul conturilor lor a dispărut.

"Am pierdut toate emailurile/folderele din Gmail. De ce s-a întâmplat asta? Cum pot să recuperez totul?" sau "toate conturile, setările emailurile, contactele mele au dispărut pur ţi simplu" sunt doar câteva dintre mesajele trimise de utilizatorii Gmail către companie.

Se pare că aproape 600.000 de utilizatori au fost afectaţi, iar Google a încercat timp de câteva ore să repare problema serviciului care este utilizat de aproximativ 2 milioane de oameni.

Unul dintre utilizatorii Gmail a scris într-o postare pe blog: "Din mesajele postate pe forumuri şi pe Twitter este clar că sute, dacă nu cumva mii de oameni au rămas fără conturi Gmail".

În seara de duminică, un purtător de cuvânt al Google a declarat pentru Huffington Post: "Am rezolvat problema pentru o parte dintre utilizatori. Inginerii noştri lucrează şi încearcă să readucă totul la normal cât mai repede posibil. Ne pare foarte rău pentru neplăcerile create utilizatorilor noştri".

Primele estimări au arătat că 0,23 la sută dintre utilizatorii Gmail au fost afectaţi, însă acestea au fost revizuite de Google la 0,08 la sută.

Romanian Portal News
Sursa: mediafax.ro


Un român povesteşte cum poţi scăpa de plata asigurării auto în Marea Britanie

Posted: 28 Feb 2011 01:50 PM PST

vama_frantaNumeroşi imigranţi est-europeni, inclusiv români, îşi înmatriculează maşinile şi plătesc asigurări foarte mici în ţările de origine, iar ulterior conduc cu documentele invalide în Marea Britanie. Principalul motiv prin care justifică înşelăciunea ţine de costurile piperate ale asigurărilor auto în străinătate.

"Sunt şocat de preţul asigurărilor în Marea Britanie, ţinând cont că este de şapte ori mai ieftin să fac asigurarea acasă (...). Am înmatriculat maşina acolo şi o folosesc cu numere de înmatriculare din România", a povestit Alex Dettmar, un imigrant român în vârstă de 30 de ani, care locuieşte în Brent Cross. El recunoaşte că se deplasează de două ori pe an la Calais (Franţa) pentru a părea că a fost acasă.

Imigranţii est-europeni îşi înmatriculează maşinile în ţările de origine şi plătesc asigurări foarte mici, care devin însă invalide dacă locuiesc în străinătate mai mult de şase luni. După această perioadă, străinii conduc în Marea Britanie autovehiculele fără asigurare.

Ediţia electronică de luni a publicaţiei "The Daily Mail" scrie despre metoda de înşelăciune a imigranţilor din arhipelagul britanic.

Romanian Portal News
Sursa: adevarul.ro


Niciun comentariu: