×

Get YOUR Rewards

Join for free and start earning points. Redeem them for gift cards or cash!

Microsoft Rewards Bonus Points Claim Your Bonus Points Now!

The Positive Portal | Bluaz

Stirile mondene

Stirile mondene


Mircea Radu dă startul ediţiei a zecea din ÎnTrecerea anilor

Posted: 27 Jan 2011 03:29 AM PST

Sâmbătă, 29 ianuarie, ora 21.10Sâmbătă seară, la TVR 1 se transmite penultima ediţie ÎnTrecerea anilor din acest sezon. Telespectatorii vor afla care sunt primele două decade care au avut cele mai bune punctaje de-a lungul celor zece ediţii ale emisiunii, difuzate între 27 noiembrie 2010 şi 29 ianuarie 2011. Acele perioade vor intra în marea finală ÎnTrecerea anilor de pe 5 februarie. Vă mai amintiţi „Stupid Cupid"? Lora de la fosta trupă Wassabi este prezentă la ÎnTrecerea anilor din 29 ianuarie, pentru a readuce parfumul anilor '50. Competiţia dintre anii '50 si '90 îi va mai reuni şi pe The Magic Platters, urmaşii celebrilor The Platters, care vor interpreta melodiile „Only You" şi „Great Pretenders", dar şi pe italianul Ryan Paris cu al său hit „Dolce Vita". În anii '50, compozitorul şi producătorul Buck Ram căuta interpreţi pentru cântecele sale. Vrând să formeze o trupă, angajează patru băieţi şi o fată. Acest grup primeşte numele The Magic Platters. Au loc schimbări în trupă, rearanjează melodia „Only You", dar cel mai mare hit al lor abia acum apare. Bill Halley căuta o trupă pentru a înregistra coloana sonoră pentru filmul său „Rock Around The Clock". Succesul se dovedeşte a fi uimitor, prin urmare coloana sonoră "Rock Around The Clock" devine un hit universal. Această piesă este cel mai mare hit al grupului.La terminarea liceului, italianul Ryan Paris (pe numele adevarat Fabio Roscioli) decide să-şi construiască o carieră în domeniul muzicii. Devine cunoscut în anul 1983 datorită cântecului „Dolce Vita". Discul cu această piesă a fost vândut în peste 5 milioane de exemplare. Melodia a urcat rapid în topurile americane şi europene, ajungând să ocupe primul loc o perioadă îndelungată. Pentru acest hit, Ryan Paris primeşte douăsprezece discuri de aur, două discuri de argint şi două discuri de platină.Tot la ediţia din 29 ianuarie, invitaţii lui Mircea Radu la ÎnTrecerea anilor vor mai fi: Mirabela Dauer (care va cânta „Te aştept să vii"), Daniel Iordachioaie cu melodia „Mare albastră", astronautul Dumitru Prunariu, actorii Cezara Dafinescu şi Ion Lucian, interpreţii de muzică populară Nicolae Sabău („Tropotiţi ficiori cu foc") şi Floarea Calotă („Constantine, Constantine").


Pregătiri intense pentru participarea României la concursul Eurovision

Posted: 27 Jan 2011 04:22 AM PST

Trupa Hotel FM are un program din ce în ce mai încărcat.Au mai rămas trei luni până la plecarea delegaţiei române la Dusseldorf, iar pregătirile pentru participarea la concursul Eurovision din acest an sunt în toi.Gabriel Băruţa, compozitorul piesei "Change", lucrează la forma finală a acesteia. La orchestraţia piesei, el a colaborat cu violonişti de la filarmonica din Oradea şi alţi instrumentişti, iar rezultatul final promite să fie unul foarte bun. În paralel, echipa din TVR a demarat mai multe acţiuni pentru o cât mai bună prezentare a României la concursul din luna mai. Pe plan intern, au loc discuţii cu stilişti şi fotografi profesionişti, coregrafi, alţi specialişti, sponsori, iar pe plan internaţional, sunt în toi discuţiile cu oficialii EBU, cu reprezentanţii celorlalte televiziuni participante, cu jurnalişti străini. În acest sens, detaliile despre turneul de promovare şi întâlnirile pe care băieţii de la Hotel FM le vor avea cu presa şi publicul din fiecare ţară sunt în curs de finalizare.Zilele acestea, cei trei membri ai trupei Hotel FM se află la Bucureşti (ei locuiesc în Oradea) unde vor avea un program încărcat: întâlniri cu stilişti, şedinţe foto, mai multe sesiuni de înregistrări, interviuri, prezenţe în diverse emisiuni tv. Astfel, publicul larg va avea ocazia să îi vadă în direct la emisiunile Tonomatul DP2 (vineri, 28 ianuarie, de la ora 8.10 la TVR 2), Ne vedem la TVR (sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 15.15 la TVR 1) şi Super ofertă : Hotel FM ! (duminică, 30 ianuarie, de la ora 21.10 la TVR Internaţional).Luni, 31 ianuarie, trupa Hotel FM, în postura de reprezentantă a României la Eurovision, va avea o primă întâlnire oficială cu presa centrală. Cu toate că nu au studii muzicale sau o carieră consacrată în domeniu, ei au câştigat dreptul de a cânta pe scena la care mulţi artişti faimoşi visează încă să ajungă. În cadrul acestei întâlniri ei vor vorbi despre cum au reuşit această performanţă, care este povestea lor şi despre cum se pregătesc pentru cea mai importantă competiţie din viaţa lor - Eurovision 2011. �


Câştigători la Oscarurile circului!

Posted: 29 Jan 2011 11:51 AM PST

Trupa Alma's a Circului Globus a cucerit Monte Carlo. Cele 23 de acrobate din trupa de fete au dovedit că nu sunt doar frumoase, ci şi talentate. Ele au câştigat "Clovnul de bronz" la Festivalul Internaţional de Artă a Circului de la Monte Carlo, precum şi două premii speciale.


Adelin Petrişor trimisul special TVR în Egipt

Posted: 31 Jan 2011 02:03 AM PST

Echipa TeleJurnalului din care fac parte reporterul special Adelin Petrişor şi cameramanul Cătălin Popescu a ajuns în cursul nopţii în Egipt si va transmite corespondenţe în fiecare jurnal TVR.Echipa TVR vă va ţine la curent cu desfăşurarea evenimentelor, cu atmosfera de pe străzile din Cairo şi cu situaţia românilor care sunt în Egipt. Urmăriţi Jurnalele TVR si www.tvr.ro pentru ultimele detalii!


Trupa Hotel FM : conferinţă de presă cu live report pe Facebook

Posted: 31 Jan 2011 07:56 AM PST

Pentru prima dată la o conferinţă de presă, reprezentanţii României la Eurovision au răspuns azi, 31 ianuarie, în timp real nu numai la întrebările jurnaliştilor din sală, ci şi la cele primite pe internet din întreaga lume. Întrebările au fost trimise de fani pe pagina de Facebook a concursului Eurovision România (la adresa www.facebook.com/eurovision.romania) iar răspunsurile au fost postate în limba engleză, în timp real, pe măsură ce ele erau date.Gabriel Băruţă, David Bryan şi Alex Szüs, cei trei membri ai trupei Hotel FM, ce vor reprezenta România la concursul Eurovision, au avut luni, 31 ianuarie, prima lor întâlnire cu presa în această calitate. După o scurtă prezentare a celor trei (detalii în attach), discuţia s-a concentrat pe pregătirile pentru concursul de la Dusseldorf. Gabriel Băruţa a menţionat că se lucrează atât la forma finală a piesei, cât şi la spectacolul pe care îl vor prezenta în Germania: „Vrem să fie totul de bun simţ, nu vrem să aducem nimic kitschos, nimic exagerat. Nu cred că avem şanse cu ceva nenatural". Din acest motiv, piesa „Change" va fi reorchestrată cu „instrumente naturale" : tobă, pian, viori fără efecte electronice. În paralel cu pregătirile pentru spectacol, echipa TVR lucrează la stabilirea detaliilor pentru filmarea videoclipului piesei „Change" şi pentru turneul european de promovare. În această etapă, turneul urmează să includă destinaţii precum: Chişinău, Londra, Roma, Budapesta, Atena, Bruxelles şi Sofia. Tot în cadrul activităţilor de promovare, în 9 aprilie, trupa Hotel FM urmează să susţină un concert alături de mari nume ale scenei româneşti ce va fi difuzat pe TVR 1 şi TVR Internaţional. Alături de trupa Hotel FM, în sala de la Hotel Rin din Bucureşti s-a aflat echipa TVR, condusă de Marina Almăşan, precum şi specialiştii care, în această perioadă, s-au ocupat de imaginea celor trei : Rodica Puca - stilist şi consilier de imagine, Simona Hulber - designer vestimentar şi creator, Ioana Chiriţă - fotograf şi Cătălin Dulu - hair stilist (detalii despre ei în attach).Concursul Eurovision va avea loc la Düsseldorf pe 10, 12 şi 14 mai. Pentru marele premiu al concursului se vor lupta artişti din 43 de ţări, 38 concurând în cele două semifinale, iar ceilalţi cinci intrând direct în finală. Trupa Hotel FM cu piesa "Change" va concura pentru România în a doua jumătate a celei de-a doua semifinale, pe 12 mai.


Un spectacol eveniment, în regia lui Andrei Şerban

Posted: 31 Jan 2011 08:30 AM PST

Andrei Şerban revine în forţă şi la Bulandra şi la Teatrul Naţional din Capitală. Cunoscutul regizor, stabilit in Statele Unite, s-a întors pe scena Naţionalului, pe care l-a condus în anii '90, de data aceasta ca să susţină o conferinţă despre Cehov şi fricile omului modern. În public au fost mulţi oameni de teatru, inclusiv actori ai primei scene, care au spus ca şi-ar dori să lucreze din nou cu Andrei Şerban. Regizorul colaborează cu Teatrul Bulandra, unde a montat Ivanov de Cehov. Un material de Mirela Nagâţ şi Dana Vlad


Imunitatea diplomatică, pașaport pentru fărădelegi?

Posted: 01 Feb 2011 06:55 AM PST

Emisiunea "Operațiuni speciale" - care va fi difuzată pe TVR 2 miercuri, 2 februarie, începând cu ora 20.30 - readuce în discuție cazul lui Teo Peter, basistul trupei Contact, care și-a pierdut viața în decembrie 2004 într-un accident rutier provocat de un angajat al ambasadei SUA în România. Sergentul Cristopher Van Goethem, care conducea autoturismul oficial al ambasadei, a reuşit - profitând de imunitatea diplomatică de care beneficia - să părăsească ţara înainte ca autorităţile române să îl poată interoga şi supune testelor de sânge, lucru care a provocat nemulțumirea opiniei publice.Van Goethem a fost judecat de un tribunal militar american, scăpând cu o mustrare oficială, iar accidentul a tensionat relațiile bilaterale România-SUA. Într-o telegramă confidențială adresată Departamentului de Stat și dată publicității în decembrie 2010 de WikiLeaks, ambasadorul de-atunci al SUA în România, Nicholas Taubman, nota că accidentul era "o problemă extrem de dificilă încă de la început şi (...) singura 'pată neagră' în experienţa bilaterală recentă." În telegramă se arăta şi faptul că opinia publică din România a văzut cu ochi critici felul în care autoritățile americane au gestionat cazul.Sunt legile doar pentru oamenii obișnuiți, așa cum reiese din tragedia în care și-a pierdut viața unul dintre cei mai respectați muzicieni români? Este imunitatea diplomatică un pașaport pentru fărădelegi? Acestea sunt întrebarile la care la care va încerca să răspundă ediția de miercuri, 2 februarie, a emisiunii "Operațiuni speciale". Gazda emisiunii, Iulia Tîlvescu, îl va avea ca invitat în studio pe comisarul şef Carol Virna, şeful Direcţiei 1 din Poliţia Rutieră Română, care va dezvălui telespectatorilor şi alte cazuri în care diplomaţi străini au provocat tragedii pe drumurile din România.Operaţiuni speciale, emisiunea unicat despre cei care luptă împotriva infracţionalităţii, a revenit la TVR 2, din 3 noiembrie 2010, cu un nou sezon. În fiecare săptămână, la Operaţiuni speciale îi puteţi vedea şi cunoaşte pe cei care nu se arată niciodată:agenţi sub acoperire, coordonatori ai acţiunilor antimafia, investigatorii fraudelor, strategii operaţiunilor forţelor specialeterestre şi aeriene, ai serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi anticorupţie. La Operaţiuni speciale gazda emisiunii, IuliaTîlvescu, îi are ca invitaţi chiar pe protagoniştii acţiunilor prezentate. Împreună, ei dezvăluie pentru telespectatori lumeaserviciilor secrete şi tenebrele lumii interlope, unde traficul de droguri, arme, sclavia umană, crima sunt un mod de viaţă.Foto: Mitingul de protest privind procesul morții lui Teo Peter organizat în februarie 2006 de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România��


No Comment - Vatican: Din dorinţa de-a fi aproape de Papa

Posted: 03 Feb 2011 08:40 AM PST


Bartolomeu Anania în dialog cu Eugenia Vodă într-un interviu din 2003

Posted: 04 Feb 2011 07:01 AM PST

Ediţie de colecţie Profesioniştii cu Bartolomeu Anania. Sâmbătă, 5 februarie, ora 23.30, la TVR 1Este un portret în dialog al unui om care a trăit momente de glorie, dar și de mare suferinţă. Eugenia Vodă vă așteaptă să îl cunoașteţi pe Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, dar și pe omul Bartolomeu Anania, care a trăit o viaţă plină de credinţă și iubire.Interviul cu părintele Bartolomeu Anania face parte din primul dublu DVD consacrat emisiunii Profesioniștii, care a fost lansat în anul 2009. DVD-ul, editat de TVR Media, mai cuprinde interviurile realizate de Eugenia Vodă cu Ieromonah Iustin Marchiş, Preot Constantin Coman, PS Sofronie Drincec şi PS Virgil Bercea. Unul dintre cele mai longevive programe ale Televiziunii Române, emisiunea Profesioniştii este difuzată de TVR 1 din anul 2000 şi a oferit publicului înregistrări unicat cu Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Leopoldina Bălănuţă, Octavian Paler. Emisiunea Profesioniştii a fost distinsă cu numeroase premii, printre care „Premiul Clubului Român de Presă" pentru cel mai bun talk-show, „Premiul criticii" pentru cea mai bună emisiune de televiziune, dar şi premiul APTR pentru talk-show.Eugenia Vodă completează arhiva de aur a Televiziunii Române cu fiecare ediţie a emisiunii Profesioniştii, aceasta rămânând constantă în privinţa calităţii invitaţilor şi a calităţii produsului de televiziune.�


Interviuri neconvenţionale: despre teatru şi viaţă cu regizorul Andrei Şerban

Posted: 06 Feb 2011 05:18 AM PST

"Ceea ce vreau este să bat la o uşă a necunoscutului, care este în mine şi în noi toţi (...) această uşă, dacă se deschide, descopăr că este o altă realitate, o a doua realitate - mult mai misterioasă, mult mai adâncă decât aceea pe care o văd la televizor zi de zi, decât aceea de care mi-e lehamite, de care ne e silă, care ne trezeşte negativitate. Nu! Asta refuz!". "De câte ori vin în România şi văd spectacole, şi nu numai în România, peste tot în lume, am impresia că teatrul nu ne dă hrana de care vorbeam înainte, nu ne dă asta. Ce este mai important? Să umpli sălile sau să transmiţi o calitate de hrană spirituală la un nivel la care teatrele nu o prezintă acuma? Problema teatrului românesc şi a teatrului în lume este că nu îşi reaminteşte originea pentru care teatrul, acum două mii de ani, a venit pe lume. Sursa teatrului a fost aceea spirituală, adânc spirituală. Teatrul de azi este complet nespiritual, transmite emoţii destul de familiare, sentimentale, despre viaţă. Este aproape la nivel de soap opera (...) ceea ce lipseşte adânc este valoarea, deschiderea spre o altă dimensiune, pe care teatrul antic o avea, Shakespeare o avea, Cehov o are, de a ne pune întrebări mai adânci despre noi înşine şi despre necunoscut..."Un interviu realizat de Mirela Nagâţ


Niciun comentariu: