Ungaria introduce moneda paralelă: francul albastru Posted: 29 Mar 2011 10:27 PM PDT |
Prima casă: garanţie de stat redusă, drepturi şi pentru cei care sunt deja proprietari. Puncte forte, puncte slabe - o analiză completă Posted: 30 Mar 2011 07:11 AM PDT 



Modificări importante ale programului guvernamental Prima casă au fost aduse în şedinţa Executivului. Nu mai există limită de vârstă iar în program se pot înscrie şi cei care au deja o casă. Guvernul a pus pe gânduri băncile, cerându-le să participe şi ele cu bani la garantarea creditelor acordate prin acest program.Care va fi reacţia băncilor în faţa acestor condiţii noi? Răspunde la Ora de ştiri Constantin Rudniţchi [87706]Statul a alocat în total, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, suma de 1,5 miliarde de euro. Datorită acestui program, aproape 35 de mii oameni sunt astăzi proprietari. Urmăriţi în galeria media o analiză a Telejurnalului pe această temă [87691]Acum guvernul invită toate băncile care au intrat în program în toate cele trei faze ale sale să continue creditarea în condiţiile reducerii la jumătate a garanţiilor acordate de stat. În noua etapă a programului Prima Casă nu vor intra decât o parte dintre bănci. Este vorba de cele care-şi permit să acorde credite fără să schimbe condiţiile de creditare, transmite Telejurnalul.Piaţa imobiliară [87695]Începutul de an a adus dezgheţul pe piaţa imobiliară. Cel puţin asta arată numărul în creştere al ofertelor. Şi preţurile sunt în uşoara creştere, dar analiştii imobiliari spun că este vorba mai degrabă despre o testare a pieţei.Proprietarii din Bucureşti solicitau în februarie aproape 1.100 de euro pe metrul pătrat în cazul locuinţelor vechi, respectiv peste 1.300 de euro pentru construcţii noi. Prima casă, ultima variantă [87705] Proiectul "Prima casă" a fost aprobat în vara lui 2009. De atunci, aproape 33.500 de oameni au beneficiat de program, cu tot ceea ce a construit el: şi speranţa unei locuinţe şi nervii de a îndura birocraţia românească. Proiectul s-a făcut mai mult după modelul un pas înainte, unul înapoi - un material marca "Ora de ştiri" în galeria media.  
 |
De vineri plătim cu 2 lei mai mult/lună pentru curentul electric! Posted: 30 Mar 2011 08:40 AM PDT Factura lunară la energie electrică plătită de populaţie va creşte cu 4,5% începând de vineri, 1 aprilie, transmite Mediafax, citând surse din Ministerul Economiei. Creşterea este determinată de introducerea unei contribuţii pentru sprijinirea producătorilor de energie care poluează mai puţin.Moise Guran explică la Ora de Business unde se duc aceşti bani "Consumatorii casnici vor plăti lunar cu 1,8 lei pe 100 kWh mai mult pentru sprijinirea producţiei de energie în unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă. Nu este vorba de creşterea preţului energiei, ci de un cost suplimentar", au declarat pentru Mediafax sursele din minister. Tariful pentru 100 kWh, consumul mediu lunar pe gospodărie în România, este în prezent de 40 lei, astfel că valoarea facturii va creşte cu 4,5%. Banii colectaţi vor fi folosiţi pentru investiţii în unităţi de producţie de înaltă eficienţă, care consumă mai puţine materii prime şi emit mai puţine noxe. Valoarea contribuţiei este stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi va fi inclusă în factura lunară la electricitate. Ordinul şefului ANRE intră în vigoare vineri, 1 aprilie. Contribuţia va fi acordată lunar producătorilor de energie electrică şi termică în intervalul 2011-2023, ca bonus pentru sprijinirea sectorului de cogenerare. Schema de sprijin, prin care autorităţile române estimează că vor aloca 17,2 miliarde lei în intervalul menţionat, a fost autorizată de Comisia Europeană în 2009 şi va fi administrată de transportatorul naţional de energie Transelectrica (TEL). În România au fost autorizate 41 de capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă, printre care unităţi aparţinând OMV Petrom (SNP), Complexul Energetic Craiova şi ELCEN Bucureşti.  
 |
În Italia, Dacia se vinde pe Facebook! Posted: 30 Mar 2011 09:42 AM PDT |
Ora de Business: şansă din cupru Posted: 30 Mar 2011 09:58 AM PDT |
Zăcăminte noi, numai bune de exploatat! O descoperire de miliarde Posted: 30 Mar 2011 11:50 AM PDT |
Nu toate băncile intră în programul Prima Casă Posted: 30 Mar 2011 10:14 PM PDT |
Bănci care vor să intre în Prima Casă, cu gândul la relansarea economică Posted: 31 Mar 2011 09:57 AM PDT |
Lecţii de management american Posted: 31 Mar 2011 10:26 AM PDT |
Judecă tu: Reducerea taxelor şi impozitelor poate contribui la relansarea economiei? Posted: 31 Mar 2011 10:34 AM PDT |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu