Zi de Zi

Zi de Zi


Centrul Medical Cardiomed aduce inovatii in medicina mureseana

Posted: 27 Nov 2009 04:58 AM PST

La Targu-Mures s-a deschis ieri Centrul Medical de Imagistica si Cardiologie Cardiomed, un centru modern dotat la cel mai înalt standard din România cu aparatura de ultima generatie. Cladirea, situata pe Bulevardul 22 Decembrie 1989 nr. 78, este structurata pe doua nivele si dispune de cinci cabinete de ecocardiografie, test de efort, stomatologie, angiocardiografie si CT, unde functioneaza „bijuteria" clinicii, un angio CT 64 multislice. De asemenea, clinica este dotata cu patru saloane, unul beneficiind de doua paturi, aparat de monitorizare al pacientului si grup sanitar.

Investitie realizata de prof. dr. Benedek Imre
Ideea realizarii, precum si investitia in sine apartine cardiologului muresean prof. dr. Benedek Imre, seful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu-Mures, care a dorit sa asigure pacientilor mureseni conditiile in care trebuie sa fie tratati pacientii in secolul XXI. In cadrul Centrului se poate face intreaga gama de investigatii cardiovasculare neinvazive si invazive. Serviciile medicale sunt asigurate de catre specialisti de renume in domeniu, cu o vasta experienta in efectuarea intregii game de explorari cardiovasculare. „Centrul va avea un rol definitoriu pentru asigurarea asistentei medicale de a oferi bolnavilor cardiovasculari o noua sansa, dar si un rol de avangarda in promovarea cercetarii atat pe plan local cat si la nivel national", a declarat Theodora Benedek.
Pacientii vor putea apela la consultatii in cadrul centrului atat cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist cat si fara bilet de trimitere. „Consultatiile se fac contra cost, total. Speram ca anul viitor sa avem un contract cu Casa de Asigurari", a precizat Benedek Imre. In ceea ce priveste prezenta unui cabinet stomatologic, cardiologul a precizat ca o mare parte din bolile cardiovasculare isi au originile in gura motiv pentru care, pacientii cardiaci care vin la consultatii, vor putea beneficia si de consultatii stomatologice. Pe viitor, Benedek Imre doreste sa extinda aria de activitate a centrului cu alte ramuri ale medicinii, dar si saloane pentru pacienti.


Angiocardiograf
Angiocardiograf cu brat mobil la care se pot efectua o serie de investigatii, de la arteriografii pana la coronarografii. Adica se poate vedea periferia, venele, arterele, inclusiv arterele coronare.


Test de efort
Pacientului i se face un EKG, iar la recomandarea medicului, daca este cazul, i se face testul de efort, investigatie folosita pentru a evalua functia cardica, in special in raport cu efortul fizic.


Angio CT 64 multislice
Procedura de examinare a pacientului cu angio CT-ul depinde de tipul de investigatii pe care le are de efectuat pacientul si tipul de patologie. Anumite proceduri si patologii presupun si administrare de substante de contrast-injectarea unei substante care sa permita vizualizarea mult mai buna a vaselor si a tumorilor si aprecierea gradului de vascularizatie a tumorilor. Astfel, la un pacient la care nu trebuie administrata substanta de contrast achizitia dureaza aproximativ 10-15 secunde, iar in cazul in care aceasta substanta este administrata, achizitia poate sa dureze in functie de complexitatea investigatiei si 10-15 minute. Doza de iradiere la care pacientul este supus este extrem de redusa datorita faptului ca aparatul are inclus un detector care permite ajustarea gradului de iradiere in functie de absorbtia radiatiilor, astfel pe zonele in care nu are suficient tesut osos, persoana respectiva se va iradia mai putin, iar in zonele cu tesut osos iradierea va fi mai mare. Astfel, se poate ajusta gradul de iradiere fata de alte aparate, iradierea pacientului fiind de pana la 5-6 ori mai mica. „Datorita softurilor pe care le are instalate acest aparat se pot investiga toate tipurile de patologii, pornind de la patologiile inflamatorii si terminand cu patologiile tumorale. Se pot aprecia dimensiunile, localizarea. Exista softuri de verificare al diagnosticului pe care il pune medicul, softuri de detectare automata a leziunilor care, bineinteles trebuie ulterior si ele confruntate. In afara de aceste lucruri se pot efectua si alte investigatii, cum ar fi evaluarea cordului cu vizualizarea arterelor coronare, vizualizarea gradului de contractie, a contractibilitatii miocardului. De asemenea, se poate investiga colonul. Pana la aducerea acestui aparat colonul putea fi investigat numai pe cale clasica. Aceasta investigatie este mult mai usor tolerata deoarece trebuie efectuata doar o insuflatie a pacientului. Este senzatia pe care o are un pacient cand spune ca este balonat, este un usor disconfort", a explicat dr. Mihai Lazar. Medic specialist radiolog la Institutul National de Boli Infectioase prof. dr. Matei Bals din Bucuresti si specialist pentru aplicatii soft pe Romania din partea firmei Siemens. 


Cresterea traumatismelor de coloana vertebrala pun in alerta ortopezii

Posted: 27 Nov 2009 04:50 AM PST

Specialistii oropezi doresc crearea unui nucleu al chirurgiei coloanei vertebrale la Targu-Mures, care sa fie un punct de referinta pe harta Romaniei. Acestia sustin ca, deoarece chirurgia coloanei vertebrale nu este în planurile Ministerului Sănătăţii ar trebui create centre unde activitatea sa nu fie sustinuta "dupa ureche", ci cu sprijin material logistic. "Pot să fie create centre de chirurgie spinală care vor aduce un mare beneficiu şi din punct de vedere financiar, pentru că pacienţii cu traumatisme ale coloanei vertebrale au costuri foarte mari de spitalizare şi de recuperare", a declarat dr. Dorin Sălcudean, unul din medicii Clinicii de Ortopedie si Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu-Mures.
De asemenea, seful clinicii dr. Tiberiu Bataga doreste infiintarea in Targu-Mures a Societatii Romane de Chirurgie Spinala, in acest sens vizand dezvoltarea unui parteneriat cu Scoala de Chirurgie Spinala din Marea Britanie, in vederea obtinerii unor burse pentru medicii romani de a studia acolo si de a perfectiona anumite tehnici. In aceasta idee a fost invitat la Targu-Mures  profesorul James Wilson MacDonald din Oxford,  invitat de onoare al cursului "Concepte Curente in Chirurgia Spinala, gazduit in perioada 26-28 noiembrie de Clinica de Traumatologie nr I. "Am dorit sa facem acest parteneriat cu profesorul si cu Scoala de Chirurgie Spinala din Marea Britanie. Chirurgia spinala in Romania se face foare bine in anumite centre, dar ar fi timpul sa avem o societate profesionala in care sa putem impartasi din activitatile noastre, sa ne putem pune la punct in ceea ce priveste dotarile, si sa avem posibilitatea ca tinerii nostri medici si rezidenti sau specialisti sa se prezinte cu burse la aceasta scoala  ca sa invete  tehnici folosite acolo", a declarat  Tiberiu Bataga. Dr. Răzvan Melinte, unul din medicii români care a lucrat împreună cu dr. James Wilson MacDonald sustine ca datorita numarului mare de accidente rutiere a crescut si numarul traumatismelor de coloana, insa sunt multre cazuri grave nu sunt tratate corect în speranţa că aceste leziuni ar putea fi ireversibile. "Din păcate, datorită sistemului de acordare a primului ajutor, în mare parte a ţării, leziunile sunt foarte grave, sunt tratate insuficient, iar bolnavii ajung târziu la noi. Noi avem privilegiul de a avea la Târgu Mureş un serviciu SMURD, iar pacienţii ajung într-o stare în care se mai poate face ceva", a declarat Razvan Melinte, unul din medicii colectivului Clinicii de Ortopedie si Traumatologie.
 


Vor primi sau nu angajatii Aeroportului Transilvania prime şi sporuri?

Posted: 27 Nov 2009 04:50 AM PST

Ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Mures s-a aprobat proiectul prin care Bugetul CJ Mureş pe anul 2009 se majorează atât la venituri cât şi la cheltuieli cu suma de 2.802.000, ajungând la un volum de 206.705.022 lei. Problema pentru care preşedinta CJ Mures, Lokodi Edita Emoke, e nemulţumită este aceea că în bugetul Aeroportului Transilvania erau prevăzute anumite prime şi sporuri pentru angajaţi. Dar membrii CJ nu au parte de aceste prime. "Eu am spus că aceste sporuri sunt prevăzute în bugetul Aeroportului. După ce a apărut ordonanţa de Guvern care ne obligă pe noi bugetarii, să reducem cheltuielile cu 15,5%, inclusiv suspendarea primelor, am atras atenţia conducerii aeroportului că ei nu sunt o societate comercială care se autoîntreţine ci sunt legaţi la bugetul Consiliului Judeţean. Deci trebuie foarte clar să respecte legea. Trebuie să respecte şi ei pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie reducerea salariului personalului cu 15,5%. Noi am spus că au bani suficienţi în bugetul lor pentru a se gospodări corect şi le-am atras atenţia să respecte legea", a declarat Lokodi Edita Emoke, preşedinta Consiliului Judeţean.
În timpul şedinţei preşedinta CJ Mures s-a arătat deranjată de atitudinea conducerii aeroportului şi de faptul că se tot discută de ceva timp această problemă.Conducerea Aeroportului Transilvania nu a putut da detalii clare legate de această problemă spunând că nu ştie dacă se vor da prime şi sporuri pentru angajaţii aeroportului, deşi în mod normal el ar trebui să dea aceste informaţii. " Noi trebuie să dăm un răspuns până mâine Consiliului Judeţean. Nu am înţeles care este problema... noi trebuie să reducem salariile angajaţilor pe aceste trei luni însă angajaţilor nu li se vor lua banii înapoi. Nu trebuie să mă întrebaţi pe mine cum se va face reducerea în situaţia în care salariile pe octombrie deja s-au dat. Dacă va exista o legislaţie care spune că aceste prime şi sporuri nu se vor da atunci nici noi nu le vom da. Deocamdată nu ştiu dacă vor fi sau nu... maine vom da un raspuns", a declarat Petru Runcan, directorul Aeroportului Transilvania.  
Prin urmare este o ceaţă totală în legătură cu primele şi sporurile angajaţilor aeroportului şi urmează să vedem în următoarea perioadă care va fi soluţionarea acestei probleme.


Prioritatea lui Mircea Geoana: „Un guvern competent, cu premier independent, în persoana lui Klaus Iohannis”

Posted: 27 Nov 2009 04:49 AM PST

Mircea Geoana, candidatul PSD la Presedintia României apreciaza ca desi rezultatul primului tur este bun, batalia pentru accederea la Palatul Cotroceni este departe de a se fi terminat. Potrivit lui Mircea Geoana, doar doua promisiuni a facut actualul presedinte si pe amândoua le-a încalcat. A spus ca românii vor trai bine si a spus ca va termina cu coruptia. Astazi, românii nu traiesc bine, iar România este considerata cea mai corupta tara din Europa

Reporter: Domnule presedinte, primul tur de scrutin va plaseaza umar la umar cu Traian Basescu. Sunteti multumit de acest rezultat?
Mircea Geoana, candidatul PSD la Presedintia României: Rezultatul primului tur este bun si le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine. Dar batalia nu s-a terminat înca. Ne asteapta un drum greu pentru a obtine victoria pe 6 decembrie. Trebuie sa ne pastram luciditatea si sa fim constienti ca fiecare candidat porneste practic de la zero. De aceea, fac un apel la activistii nostri sa fie pregatiti, sa se mobilizeze exemplar si sa fie vigilenti în ziua votului. Nici sondajele, nici calculele electorale nu câstiga alegerile. Doar voturile aduc victoria.
Rep.: Din analizele pe care le-ati facut, care este lectia scrutinului din 22 noiembrie?
M.G.: Rezultatul votului arata foarte clar ca românii nu îl mai vor pe Traian Basescu. Aproape 70% dintre români au votat împotriva actualului presedinte. Doar doua promisiuni a facut actualul presedinte si pe amândoua le-a încalcat. A spus ca românii vor trai bine si a spus ca va termina cu coruptia. Astazi, românii nu traiesc bine, iar România este considerata cea mai corupta tara din Europa. Acesta este verdictul pe care oamenii l-au dat prin vot, dupa un mandat dominat de scandal si dezbinare.
Rep.: Traian Basescu si-a continuat atacurile împotriva dumneavoastra si a lui Crin Antonescu. Credeti ca aceasta strategie îl va ajuta în alegeri?
T.B.: Asta este tot ce stie sa faca Traian Basescu. Nu stie sa creeze locuri de munca. Nu stie sa vina cu solutii pentru agricultura, pentru pensionari sau pentru familiile tinere. Stie doar sa creeze crize si sa-i dezbine pe oameni. Traian Basescu nu este capabil sa creeze stabilitate politica, nu este capabil sa fie presedintele tuturor românilor.
Rep.: V-ati asigurat sustinerea liberalilor pentru turul al doilea, ceea ce reprezinta un succes politic major. Cât de necesar este acordul politic cu Crin Antonescu?
M.G.: Acordul politic si sustinerea din partea domnului Crin Antonescu sunt o garantie ca vom pune capat crizei politice declansate de Traian Basescu. Am sustinut semnarea unui acord cu PNL pentru a readuce normalitate si stabilitate în tara. Un guvern competent, cu premier independent, în persoana lui Klaus Iohannis, cu sprijin parlamentar solid si transparent reprezinta prioritatea acestui moment. Trebuie sa avem un guvern functional înainte de Craciun, care sa îsi asume un program energic de salvare a locurilor de munca.
Rep.: Sunteti foarte aproape sa deveniti urmatorul presedinte al României. Cum veti aplica rezultatele referendumului din 22 noiembrie?
M.G.: Ca viitor presedinte, voi respecta votul pe care românii l-au dat la referendum. Voi înfiinta un Forum Constitutional, cu cei mai buni specialisti si cu reprezentantii societatii civile. Am vorbit înca din 2005 despre parlamentul unicameral si consider ca este o idee valoroasa. Dar sunt si alte lucruri de substanta care pot fi îmbunatatite în actuala Constitutie.
Rep.: V-ati simitit dezavantajat de modul de organizare a primului tur de scrutin?
M.G.: Da si ma astept la mai rau pentru turul al doilea. Organizarea alegerilor a fost cea mai defectuoasa din ultimii 20 de ani, ceea ce confirma suspiciunile potrivit carora Vasile Blaga a fost instalat de Traian Basescu la Ministerul de Interne pentru a înlesni fraudele electorale. Turismul electoral al PDL a fost de o amploare fara precedent, exact asa cum a atras atentia si Dan Nica. Iata ca acum vedem cu exactitate ce anume l-a deranjat pe Traian Basescu la colegul nostru. L-a deranjat ca Dan Nica nu a fost de acord sa închida ochii la frauda electorala pe care Traian Basescu o pregatea pentru alegerile din acest an.
Rep.: Ce mesaj ati dori sa transmiteti românilor pentru 6 decembrie?
M.G.: Adevarata majoritate, poporul român, s-a saturat de certuri, de scandal si dezbinare. A venit vremea sa ne unim pentru locuri de munca sigure, pentru agricultura si industrie, pentru salarii si pensii de decente. Vreau o Românie a bunei guvernari si a bunului simt. si înainte de toate, vreau o Singura Românie, în care tineri si batrâni, agricultori si muncitori, cei de la oras si de la sat, oameni de stânga si de dreapta, toti sa ne dam mâna si sa muncim pentru a duce tara înainte. Pentru aceasta îi chem pe români alaturi de mine si îi astept la vot pe 6 decembrie.


Acord pentru iesirea României din criza

Dupa 20 de ani de la Revolutia româna sperantele si aspiratiile celor mai multi dintre români au fost risipite într-o tranzitie fara sfârsit.
Formatiunile politice semnatare îsi asuma obligatia de a împlini aceste aspiratii si de a reda românilor o guvernare democratica dedicata interesului public.
Dorim sa redam românilor o tara de care sa fim mândri, o tara în care sa fie respectati lideri politici si de administratie, o tara în care sa aiba sansa sa se realizeze pe deplin în plan personal, profesional si social.
Dupa cinci ani de mandat, presedintele Traian Basescu lasa o tara în haos:
- O Românie fara un Guvern legitim;
- O Românie macinata de conflicte artificiale între puterile statului, între stat si societate precum si între diferitele categorii sociale;
- O Românie în prag de colaps economic;
- O Românie a carei administratie a fost ocupata de oameni politici incompetenti, instalati abuziv în fruntea institutiilor publice;

I. Principii care stau la baza Guvernarii comune:
1. Reducerea fiscalitatii ca motor al dezvoltarii economiei;
2. O guvernare în folosul tuturor românilor printr-o distribuire echitabila a resurselor rezultate în urma dezvoltarii economice;
3. Transparenta si eficienta în cheltuirea banului public;
4. Respectarea efectiva a drepturilor si libertatilor individuale (dreptul la initiativa economica, dreptul la sanatate, dreptul la educatie, dreptul la protectie sociala, dreptul la un mediu sanatos);
5. Respectarea prevederilor cuprinse în „Pactul pentru Justitie";
6. Descentralizarea si depolitizarea administratiei publice;
7. Sprijinirea categoriilor sociale defavorizae (a familiilor tinere, a pensionarilor si a celor cu venituri mici);
8. Modernizarea agriculturii si a satului românesc;

II. Obiective
Formatiunile politice semnatare îsi asuma urmatoarele obiective:
1. Scoaterea României din criza economica, politica si morala;
2. Refacerea solidaritatii si încrederii între români;
3. Asigurarea unei guvernari care sa determine o dezvoltare echilibrata a României;
4. Refacerea prestigiului international al României si promovarea unei politici externe în beneficiul românilor;
5. Reluarea dialogului si cooperarii între puterile statului, între Guvern si partenerii sociali;

În baza principiilor de la punctul I si pentru îndeplinirea obiectivelor de la punctul II formatiunile politice semnatare hotarasc urmatoarele:
1. Sustinerea lui Mircea Geoana în turul II al alegerilor prezidentiale;
2. Crearea unei majoritati stabile pentru sustinerea unui Guvern condus de Klaus Iohannis;
3. Elaborarea unui Program de guvernare pentru scoaterea României din criza.

Semneaza:
Presedinte PNL, Crin Antonescu
Presedinte PSD, Mircea Geoana

Data:
25 noiembrie 2009


Primarii liberali din Mures saluta acordul PSD-PNL

Posted: 27 Nov 2009 04:48 AM PST

În urma cu doua zile Alianta PSD+PC a semnat un acord politic cu PNL pentru formarea unei majoritati si deasemenea sustinerea lui Klaus Johannis pentru preluarea functiei de premier. Prin acest tratat Mircea Geoana a facut un pas foarte important pentru asigurarea functiei de presedinte al României. Cotidianul Zi de zi a vrut sa afle si parerea primarilor PNL din judetul Mures despre aceasta „cununie" dintre cele doua partide si cum vor proceda edilii referitor la aceasta problema. Toti primarii respecta aceasta decizie luata la nivel înalt si sunt de acord cu sustinerea lui Johannis pentru functia de premier.  
Astfel le-am adresat primarilor doua întrebari: 1.Ce parere aveti despre acordul politic semnat între PSD si PNL? si 2. Sunteti de acord cu nominalizarea lui Klaus Johannis pentru functia de premier? Raspunsurile au fost destul de variate...  



1. Faptul acesta reprezinta un curs normal al evenimentelor ce trebuiau sa aiba loc în situatia de fata. Acest parteneriat va asigura viitorul tarii iar o majoritate solida va asigura bunul mers al politicii din România. Deasemenea, masurile anticriza vor putea fi luate mult mai usor odata cu formarea acestei majoritati.  
2. Da, sunt de acord cu nominalizarea lui Klaus Johannis în functia de premier. Are o experienta bogata, e un om serios si vine din Ardeal. Eu cred ca se va descurca foarte bine având în vedere ca are girul celor mai importanti oameni din politica de la nivel central.
Ioan Nicoara, primar Iernut
 

1. Aceasta este o decizie luata la nivel înalt de catre presedintii celor doua partide, la nivelul conducerii deci cred ca trebuie sa o respectam. Din punctul meu de vedere nu pot exprima o parere pro sau contra. Ca si primar voi lasa electoratul PNL din localitate sa decida singur asupra ceea ce va alege. Nu voi încerca sa influentez pe nimeni.
2. Sunt de acord cu acesta nominalizare. Pentru noi primarii, Klaus Johannis este persoana care cunoaste cel mai bine problemele cu care ne confruntam iar un premier ca acesta chiar este necesar. Am mai avut premieri veniti tot din aceasta sfera dar cred ca independenta lui Johannis va face ca toata lumea sa fie tratata pe picior de egalitate.
Ioan Mocean, primar Sarmasu


1. Eu ma supun comandamentului din partid ca sa zic asa. Este foarte important ca acest scandal economic si politic sa înceteze. Acesta este singurul lucru de care ar trebui sa se tina cont în momentul de fata. Nu stiu înca ce se va întâmpla pentru ca nu am primit nici o informatie dar banuiesc ca se va organiza o campanie în toata regula.
2. Cred ca în România exista o deceptie la nivelul persoanelor politice iar eu nu pot fi entuziasmat atât de usor de o nominalizare sau alta. Desigur, fiecare om trebuie sa aiba o sansa iar Klaus Johannis este una din acele persoane care bucura de atentia si sprijinul unor persoane influente din conducere. Eu sper din tot sufletul ca el sa se descurce în aceasta functie.
Mircea Rusu, primar Band


1. Eu zic ca este un lucru foarte bun. Este singura sansa pentru ca toata aceasta nebunie sa înceteze. Chiar daca nu îmi convine Mircea Geoana trebuie sa alegem din doua rauri pe cel mai mic. Eu voi încerca, atât cât îmi permite legea, sa influentez electoratul sa voteze cu Mircea Geoana.
2. Categoric... sunt de acord cu nominalizarea lui Johannis în functia de premier. În primul rând, Klaus Johannis este primar la fel ca si noi. De asemenea, el a facut o treaba buna în Sibiu si sunt absolut sigur ca se va descurca. Trebuie sa i se dea o sansa si lui Johannis iar el va demonstra ca este foarte bun. Îi va da o lectie lui Boc. Cetatenii îsi vor da seama de calitatile lui Klaus Johannis iar României îi vor fi deschise mai multe usi.
Gheoarghe Chira, primar Breaza  


1. Sunt de acord cu acest protocol atâta timp cât o sa fie o întelegere în folosul comunitatii. Din punctul meu de vedere s-a vazut forte clar ca PD-L-ul împarte fondurile pe criterii politice. Se vede o diferenta clara în ceea ce priveste conducerea PSD si cea PD-l. Voi încerca sa influentez electoratul din localitatea Cozma pentru a vota cu PSD.
2. Sunt de acord cu nominalizarea lui Johannis în primul rând pentru ca este un independent. În al doilea rând ministri care compun cabinetul lui Johannis o sa fie oameni importanti din punct de vedere politic. Îl sustin pe Klaus Johannis pentru ca are si ceva radacini aici în Cozma. si nu în ultimul rând el se bucura de un importana sprijin politic.  
Petru Ormenisan, primar Cozma  


1. Aceasta este singura solutie a iesirii din criza în care se afla România astazi. Având în vedere conjunctura din prezent, s-a format un nucleu politic care daca va functiona o sa aduca o viata mai buna pentru toti cetatenii României. Voi încerca sa influentez electoratul pentru a vota cu Mircea Geoana iar acest lucru îl voi face doar spre binele localitatii noastre. Pentru ca din acest motiv mergem la vot... pentru un trai mai bun.  
2. Da, Klaus Johannis este cea mai buna solutie. Eu am militat mereu pentru un Guvern tehnocrat. Sprijinul politic pe care îl are Johannis din partea celor mai mari partide îl va ajuta sa schimbe lucrurile. Iar faptul ca este independent, reprezinta un mare beneficiu. Chiar avem nevoie de asa ceva.
Vasile Veres, primar Craiesti    


1. Aceasta intentie a existat si înainte de alegeri si este o chestiune absolut normala. Daca acest protocol vizeaza bunastarea românilor aste o solutie foarte buna. Au fost încercate foarte multe variante însa nici una nu s-a dovedit a fi cea corecta. Cred ca este o varianta buna dar o sa las pe fiecare om sa hotarasca. Fiecare dintre noi are dreptul la un vot secret si asta e primul lucru care conteaza.
2. Sunt de acord cu propunerea lui Johannis în functia de premier pentru ca el se trage din breasla noastra, a primarilor. Cred ca mentalitatea nemteasca ce ne caracterizeaza pe noi, primarii ardeleni, va fi un lucru foarte bun pentru România. Am mare încredere în el dar trebuie sa fie lasat sa îsi faca singur Guvernul, si sa decida singur. Sunt de acord si am mare încredere în el."  
Ioan Oltean, primar Cucerdea   


1. Gasesc acest protocol ca fiind inoportun pentru ca toate aceste lucruri trebuiau sa fie lasate dupa ce se alegea Presedintele. Parerea mea este ca electoratul trebuie sa ia singur o decizie si nu o sa influentez în nici un fel acest lucru.
2. Da, sunt de acord cu nominalizarea lui deoarece este o persoana neutra din punct de vedere politic. Este omul cel mai potrivit si un bun gospodar. Acest lucru se vede si pe domeniu personal dar si la primaria din Sibiu. Daca exista o majoritate care îl doreste pe acest om ca si premier noi, ca primari, trebuie sa respectam aceasta decizie.
Lucretia Cadar, primar Deda  


1. Este foarte bine. Este adevarat ca am ales raul cel mai mic din cele doua. Trebuie ca lumea sa îl aleaga pe cel mai bun pentru a asigura linistea tarii. Alta solutie chiar nu era. Voi încerca sa conving electoratul sa îl aleaga pe Mircea Geoana pentru asigurarea unui viitor mai bun.  
2. Cred ca Klaus Johannis este o solutie foarte buna datorita deschiderii pe care o are fata de Europa. Atragerea investitorilor germani este una din calitatile pe care le are Johannis. Am încredere ca va face treaba buna daca va ajunge premier.
Ioan Meghesan, primar Ogra    


1. Sunt de acord cu protocolul semnat de liderii de la Bucuresti si încercam sa facem în asa fel încât sa fie stabilitate si administratia locala sa revina la normalitate si sa se termine cu atâta politica inutila. Mai pe scurt, administratie mai multa si politica mai putina, asta ne dorim.
2. Este o nominalizare buna si personal îmi pun sperante ca lucrurile se vor îndrepta în România cu un asa premier.
Alexandru Iurian, primar Zau de Câmpie


BC Mures vrea sa reintre în carti pentru play-off

Posted: 27 Nov 2009 04:47 AM PST

Formatia BC Mures va întâlni sâmbata, 28 noiembrie, de la ora 18.00, la Cluj Napoca, echipa locala Gladiatorii, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a Diviziei A la baschet masculin. Înaintea partidei muresenii ocupa pozitia a 9-a în clasament, cu patru victorii si sapte înfrângeri, în timp ce clujenii se situeaza pe locul 13, cu patru victorii si sase esecuri. „Va fi un meci dificil, dar avem sanse bune sa îl câstigam, deoarece echipa este într-o panta ascendenta mai ales odata cu reîntoarcerea lui Cooley", a declarat Szalkay Jozsef, presedintele BC Mures.
Oficialul muresean si-a manifestat optimismul si totodata speranta ca meciul de mâine de la Cluj Napoca sa însemne pentru „tigrii" reintrarea în cartile calificarii în play-off-ul campionatului. „Urmeaza câteva meciuri teoretic mai usoare. Recunosc ca m-as multumi ca la sfârsitul turului sa avem o linie de clasament cu sapte victorii si opt înfrângeri, ceea ce ar însemna ca am fi în carti pentru play-off", a încheiat Szalkay Jozsef.


Programul complet al etapei:
Gladiator Cluj Napoca – BC Mures
CSU Cuadripol Brasov – Dinamo Bucuresti
CSM Bucuresti – SCM U Craiova
Gaz Metan Medias – Elba Timisoara
CS Otopeni – Energia Rovinari
U Mobitelco Cluj – CSU Alassib Sibiu
CSM Oradea – CSA Steaua Turabo
CSU Ploiesti – BCM U Pitesti


Clasament:
1.  U Mobitelco Cluj Napoca     11  10  1  980-772   21
2. CSU Ploiesti                 11  10  1  980-772   21
3. Gaz Metan Medias             10   9   1  905-697   19
4. BCM Elba Timisoara         11   7   4  911-864   18
5. CSU Atlassib Sibiu             10   8   2  757-686   18
6. BCM U Pitesti             11   7   4  843-773   18
7. Energia Rovinari             11   5   6  834-854   16
8. CS Otopeni                 10   5   5  732-761   15
9. BC Mures                 11   4   7  875-910   15
10. CS Municipal Bucuresti         11   3   8  808-887   14
11. CSA Steaua Turabo         10   4   6  807-813   14
12. Dinamo Bucuresti             11   3   8  768-829   14
13. Gladiator Cluj Napoca         10   4   6  768-814   14
14. CSM Oradea                 10   3   7  725-809   13
15. SCM U Craiova              11   2   9  828-938   13
16. CSU Cuadripol Brasov         11   1 10  748-1007 12



FC Municipal - Metalul Vlahita, penultima etapa la fotbal feminin

Posted: 27 Nov 2009 04:47 AM PST


Sambata de ora 14.00 stadionul Trans Sil va gazdui partida dintre FC Municipal si Metalul Vlahita, contand in cadrul penultimei etape a turului diviziei A la fotbal feminin. Targumuresencele antrenate de Seches Carol se afla inaintea acestei etape pe locul secund al clasamentului, cu 24 puncte si un golaveraj zdrobitor (70-6), in urma formatiei craiovene Sporting, care are 27 puncte (noua victorii in tot atatea partide) si un golaveraj 48-1.
Partida se va disputa pe terenul divizionarei secunde, avand in vedere ca jocul baietilor este ultimul pe teren propriu din acest an. Calitatea acestuia va fi oricum superioara terenului secund si dupa disputarea meciului dintre divizionarele B FC Municipal si Muresul Deva. Targumuresencele au pierdut singura partida din aceasta editie la actuala lidera cu scorul de 1-0 in etapa a IV-a, intr-un joc disputat pe un teren desfundat, in care au irosit situatii de gol. Gazdele au inscris la una din putinele ocazii avute. In timp ce muresencele au avut situatii cand mingea s-a oprit aproape pe linia portii. Sunt hotarate insa sa-si ia revansa in retur. In ultima etapa a turului, care se va disputa peste o saptamana, fetele de la FCM se vor deplasa la Bucuresti, unde vor intalni echipa AFC Fair Play. Adversara de sambata se afla pe pozitia a VII-a a clasamentului cu patru victorii, o remiza si patru infrangeri, totalizand 13 puncte si un golaveraj "decent", nu doar pentru intrecerea feminina, 18-23. Au realizat insa in urma cu doar zece zile o mare surpriza, cand in cadrul partidei restanta din etapa a V-a au invins ocupanta locului III, Clujana Cluj, campioana en titre, cu scorul de 1-0.
Arbitri partidei de pe Trans Sil vor fi targumuresenii Kusztos Laszlo Istvan, la centru, Aurel Sebastian Moldovan si Iszlai Istvan la cele doua tuse.


Municipalii vor victorie in ultimul meci „acasa” din tur

Posted: 27 Nov 2009 04:47 AM PST

Sambata de la ora 11.00 FC Municipal intalneste pe teren propriu pe Muresul Deva intr-un meci contand pentru etapa a XVI-a, penultima a turului diviziei secunde la fotbal. Este ultimul meci al muresenilor in fata propriului public din acest an. Cele doua s-au mai intalnit de doua ori. Editia trecuta, in etapa a VII-a a turului, muresenii obtineau pe teren propriu o victorie muncita in fata unui adversar cu pretentii la acea vreme. Golul care a consemnat victoria a fost reuşit de Vancea spre finalul partidei, in minutul 79. care a fructificat o pasă a lui Turcu, după ce acesta a „furat" o minge la centrul terenului, surprinzând o echipă pregătită să plece pe contraatac. In retur, intr-o partida disputata intr-o zi de marti in epilogul etapei a XXIV-a, muresenii inregistrau prima infrangere din retur. In pozitia de lider, debutul jocului a fost unul nefericit, in care au primit un gol reusit de Pribac din lovitura libera de la 35 de metri in minutul 2. Saim a reusit sa restabileasca egalitatea in minutul 26. Finalul meciului a fost la fel ca si debutul. Cu trei minute inainte de fluierul final, acelasi Pribac a reluat in plasa mingea respinsa de Botoser. Atunci, FC Municipal ramanea totusi pe prima pozitie a clasamentului, profitand de faptul ca nici urmaritoarele (CSM Ramnicu Valcea si Unirea Alba Iulia) nu au reusit sa se impuna.

Muresenii vin dupa patru remize consecutive
O coincidenta poate fi considerat faptul ca si in aceasta editie confruntarea dintre cele doua gaseste echipa targumureseana pe un loc promovabil. Elevii lui Cosmin Bodea au ramas insa datori fata de suporteri. Dupa victoria in fata Jiului Petrosani, 2-1 in etapa a XII-a, au reusit patru remize consecutive. Prima din aceasta serie, cea de la Arad cu UTA, poate fi considerata una importanta, unde „municipalii" s-au straduit sa ramana neinvinsi in fata uneia dintre echipele valoroase ale seriei. Au reusit un 0-0. Urmatoarele pot fi considerate mai degraba semiesecuri. In fata Universitatii Cluj au reusit in repriza secunda o revenire la care putini mai sperau dupa 0-2 la pauza, chiar cu sanse de victorie la final. Au urmat doua rezultate de 1-1, adevarat ambele in deplasare, la doua dintre echipele aflate in subsolul clasamentului, Ariesul Turda si Silania Simleul Silvaniei. Intre aceste doua jocuri au fost si alte asemanari: de fiecare data o victorie i-ar fi urcat pe prima pozitie, in ambele au condus cu 1-0, ambele goluri fiind reusitele lui Vancea.

Municipalii, datori fata de suporteri
In restanta disputata miercuri muresenii au dominat o prima repriza in care au si fructificat avantajul prin golul lui Vancea din debutul partidei. Golgheterul muresenilor in aceasta editie a facut practic legea in prima parte cand, pe un teren moale si denivelat si-a depasit deseori adversarii. Ocaziile nefructificate s-au razbunat insa, la fel ca in partida de sambata trecuta de la Turda. Gazdele, ramase in inferioritate numerica din minutul 58, au jucat cu un plus de determinare si au reusit egalarea la o balbaiala a apararii. Au urmat minute cu faze la ambele porti, reusind sa se apropie de poarta cei care se tineau mai bine pe picioare pe un teren impropriu. O astfel de faza a fost si cea in care Raul Crisan a fost eliminat. Pitesteanul Catalin Popa era mai aproape de faza decat cei care au contestat vehement decizia acordarii celui de-al doilea galben. Acesta a impresionat pe multi aratand ca a fost calcat pe mana. Patimasii din tribune intrebau cum primeste cartonas un jucator care are interventia medicului, fara sa tina cont ca un jucator poate fi calcat pe mana doar cazut. Caderea sa a determinat acordarea cartonasului. Totusi, muresenii au ramas datori permitand adversarilor sa domine in anumite perioade si sa aiba emotii chiar pentru acel punct obtinut.
Pentru jocul de sambata Cosmin Bodea nu va conta pe aportul lui Luput, care la Simleu a primit al patrulea cartonas galben si va fi suspendat sambata. Rares Vartic, targumuresean transferat in vara tocmai de la Deva, initial inlocuitorul lui Luput, acuza probleme in urma unei lovituri primita in jocul de la Turda. Un alt fost component la Muresului Deva venit inaintea aceste editii este Alin Bitis. Ambii sunt decisi sa aiba o evolutie buna in jocul de sambata si sa obtina victoria pentru actuala echipa.

Muresul Deva ramane un adversar periculos
Oaspetii se afla pe penultimul loc, cu doar 12 puncte, obtinute din trei victorii si tot atatea rezultate de egalitate. Dupa un debut foarte promitator, cu doua victorii si o remiza in primele trei etape, a urmat o serie neagra, cu sase infrangari consecutive. Desi vin la Targu-Mures pe postura de aoutsideri, Muresul este o echipa a surprizelor. Cinci dintre puncte realizate au fost obtinute in deplasare. Mai mult, au reusit sa incurce doua dintre fruntase: victorie la Jiul Petrosani si remiza la Universitatea Cluj. Au mai obtinut un punct la Craiova, cu Gaz Metan CFR. Pe teren propriu au tinut UTA in sah, obtinand un 1-1, dar au cedat in fata codaselor Ariesul Turda si Silvania, echipe in fata carora FC Municipal a reusit doar cate un punct in ultimele doua partide disputate. Devenii vin dupa doua infrangeri consecutive si trei partide in care nu au reusit sa inscrie vreun gol. Mai mult, in etapa trecuta, 0-2 la Vanju Mare cu Drobeta, nu au expediat niciun sut pe spatiul portii. Este un lucru ingrijorator pentru echipa antrenata de Gheorghe Barbu, care pe langa situatia delicata pe care o au in clasament au de sustinut ultimele doua jocuri cu doua dintre formatiile care lupta pentru promovare. Dupa FCM urmeaza FC Arges. Impotriva acestora au dovedit o mai mare mobilizare. Echipa din Deva nu are suspendati, in schuimb Dosan si Grigoruta sunt accidentati.



Partida va ficondusa de o brigada de arbitri care il va avea la centru pe clujeanul Gheorghe Mihai Prodan. Acesta va fi ajutat de asistentii Iulius-Radu Timar, din Marghita si Carmen Neagu, din Oradea. Rezerva de arbitru a fost desemnat Ionuţ Dan Gherle, din Cluj, iar observator din partea Federatiei Romane de Fotbal Gherghely Iosif  din Baia Mare.


Formatiile probabile:
FC Municipal: Stetca, Maghici, Balau, Gongolea, Szilagyi, M. Pop, Luput, Stere, Sfarlea, Vancea, Prodan. Antrenori: Cosmin Bodea, principal, Mircea Muntean si Flavius Moldovan, secunzi. Muresul: Rahoveanu, Bud, Pistol, Stoica, Cîmpean, Lintaru, J.Vajda, Sătmar, Moca, Pribac, Bajko. Antrenori: Gheorghe Barbu, principal, Constantin Olariu, secund.


"Va fi un joc dificil, ca toate celelalte. Terenurile pe care am jucat ultimele meciuri ne-au dezavantajat. Sper ca pana sambata sa reusim sa ne revenim dupa oboseala cumulata in ultimele zile, sa ne recuperam jucatorii accidentati si sa obtinem cele trei puncte. Trebuie sa incheiem turul pe unul din primele doua locuri, dupa care ne vom aseza si vom analiza situatia si ce avem defacut in retur."
Cosmin Bodea, antrenor principal FC Municipal


 „Va fi un meci dificil pentru noi. Intalnim un adversar cu un obiectiv diferit fata de noi. Noi avem problemele noastre si nu avem nimic de pierdut. Mergem la Targu- Mures sa jucam fotbal, sa ne jucam sansa. Ma bucur ca cei doi jucatori plecati in vara de la noi s-au integrat. Asta e viata, fiecare isi urmeaza drumul lui".
Gheorghe Barbu, antrenor principal Muresul


Programul etapei:
Fortuna Covaci        -        Drobeta Tr. Severin
FC Argeş            -        Arieşul Turda
Minerul Lupeni        -     UTA Arad
CS Otopeni            -     U Cluj     ora 13.00
Gaz Metan CFR        -     Jiul Petroşani
FC Baia Mare            -     CSM Rm. Vâlcea
Bihor Oradea            -     Dacia Mioveni
FCM Tg. Mureş        -     Mureşul Deva
Şimleul Silvaniei     -     sta


Clasament:                                                                     adevar
  1. FC Argeş Piteşti             14  9  1   4  22-12  28     +10
  2. FCM Târgu-Mureş         14  7  6   1  21-12  27     + 6
  3. UTA Arad                 14  7  6   1  19-10  27     + 3
  4. Universitatea Cluj         14  7  5   2  22-  9  26     + 5    
  5. Dacia Mioveni             15  6  7   2  15-10  25     + 1
  6. Jiul Petroşani             14  6  4   4  18-14  22     + 1
  7. CS Otopeni                 14  6  5   3  26-15  20     + 2 *
  8. Silvania Şimleu Silvaniei     15  5  4   6  15-21  19     -  5
  9. CSM Râmnicu Vâlcea         14  4  6   4  24-18  18     -  6
10. Gaz Metan CFR Craiova     14  4  6   4  18-18  18     -  3
11. Drobeta Turnu Severin         14  5  2   7  12-20  17     -  4
12. FC Baia Mare             14  4  4   6  14-19  16     -  2
13. FC Bihor Oradea             14  3  5   6  18-20  14     -  7
14. Arieşul Turda             14  4  1   9  16-21  13     -11
15. Minerul Lupeni             14  2  7   5    9-14  13     -  5
16. Mureşul Deva             14  3  3   8    8-23  12     -  6
17. Fortuna Covaci             14  1  2 11  14-35    5     -16
echipa penalizata cu 3 puncte


Soos Tibor convocat în familia echipei nationale de baschet

Posted: 27 Nov 2009 04:46 AM PST

Fostul component al formatiei BC Mures si actualul antrenor al echipelor de baby si minibaschet ale clubului muresean, Soos Tibor, a fost recent convocat pentru functia de antrenor al lotului national de baschet, categoriile U 13 si U 14. Cum a primit vestea si care sunt obiectivele sale la echipa nationala, va invitam sa aflati în interviul urmator.

Reporter: Cum ati primit vestea convocarii în functia de antrenor al echipei nationale?
Soos Tibor: Când am fost sunat de domnul Ion Constantin de la Federatia Româna de Baschet am fost surprins placut, m-am bucurat foarte tare. S-a întâmplat dupa recentul trial national pentru copii nascuti în 1996-1997, care a avut loc la Miercurea Ciuc.
Rep.: Care credeti ca sunt motivele pentru care ati fost numit în functia de selectioner?
S.T.: Antrenez de aproximativ patru ani, perioada în care m-am dedicat cât de mult am putut pentru a-i învata pe copii tainele acestui sport frumos care este baschetul. Cred ca un factor esential în convocarea mea la echipa nationala sunt rezultatele bune obtinute în 2008 si în acest an la competitiile la care am participat.
Rep.: Ce obiective aveti din aceasta functie?
S.T.: Acum ramâne de vazut daca voi fi chemat în continuare la echipa nationala. În caz afirmativ, speranta mea este ca împreuna cu celalalt antrenor sa facem o treaba cât mai buna si sa obtinem rezultate pe masura. Precizez ca viitoarea actiune a echipei nationale va avea loc la mijlocul lunii decembrie, la Bucuresti.
Rep.: Pe ce loc credeti ca se va clasa BC Mures la finalul sezonului?
S.T.: Nu pot decât sa sper într-o clasare cât mai buna, cum ar fi prezenta în play-off, dar daca suntem optimisti am putea sa ne gândim chiar la un loc între primele sase echipe ale campionatului.


Am fost colegi la “Tudor Vladimirescu” in clasa B primara!

Posted: 27 Nov 2009 04:46 AM PST

Zilele insorite ale acestui sfarsit de Brumar ne-a indreptat pasii spre Gimnaziul "Tudor Vladimirescu" din cartierul cu acelasi nume. Situat pe un teren generos, gimnaziul cuprinde cateva cladiri, carora recent li s-a adaugat inca una moderna, dotata cu toate cele necesare educatiei sportive. In cladirea principala, la etajul doi se afla clasa I B, cu un efectiv de 17 prichindei ce invata dupa metoda Step by Step.
"Buna ziiiiiuaaa!" ne saluta in cor copiii, foarte multumiti la aflarea vestii ca vor aparea in ziar. Sala frumos amenajata, prietenoasa, cu parchet laminat, mochete pe jos, mobilier modern, biblioteca si calculator, ca in orice clasa europeana. Cele doua invatatoare, Ütő Rozália şi Pázsint Györgyi se ocupa cu multa daruire de elevii despre care afirma ca sunt foarte harnici si ascultatori. "Avem o clasa deosebita, cu parinti care ne ajuta," spune Rozália, care din 1985 preda la aceasta scoala. Tot de la ea aflam ca la inceput de an scolar se duc impreuna cu cativa parinti la centrele comerciale si cumpara rechizite pentru toti copiii din clasa, pentru a evita orice discriminare. Amandoua sunt de acord ca metoda Step by Step, din pacate inca nu indeajuns de cunoscuta la noi in tara, ajuta foarte mult la dezvoltarea copilului. Ofera acea libertate de a se ocupa de fiecare copil in parte si de a-l conduce dupa propriul sau ritm spre cele mai bune rezultate. "De mica am vrut sa ma fac invatatoare, dar s-a intamplat ca mai intai sa fiu inginer in industria textila", povesteste Györgyi. Dupa terminarea colegiului de psihopedagogie si a unui curs de specializare Step by step, ea a realizat ca de fapt asta era ce vroia sa faca de cand lumea!
Amandoua povestesc despre dragostea sincera a copiilor care le spun cateodata Mama, sau Buni, considerand ca Rozalia, originara din Tara Barsei, seamana cu buna lor de la tara! Si ea nu se supara, din contra, e fericita. "Nu se poate compara cu nimic sentimentul acela de satisfactie cand alearga cu bratele deschise spre tine, te inconjoara cu dragoste sincera de copil, cand cresc sub ochii tai dornici de a invata cat mai multe..." amandoua incearca sa gaseasca un raspuns la intrebarea de ce au ales aceasta meserie. In cele din urma cadem de acord ca daca ar putea gasi motivele exacte, nu ar mai fi "iubire adevarata." Apoi incercam sa aflam de unde rasar viitorii veterinari! "Am acasa un sarpe, o broasca testoasa, o soparla, doi caini si un iepuras", spune Egon si nu e singurul care adaposteste tot felul de animalute in apartament!
Multe ar mai fi de povestit, dar copiii se grabesc la masa. Amanam disecarea problemelor spinoase pe alta data!


Rotary Club Téka la al patrulea bal caritabil

Posted: 27 Nov 2009 04:46 AM PST

Sambata, 28 noiembrie, Clubul Rorary Téka organizeaza traditionalul bal cu scop caritativ, la Business Hotel din Targu-Mures, prilej cu care Attila Jeszenszky, secretarul clubului, ne-a acordat urmatorul interviu.

Reporter: Cum a luat finta Clubul Rotary Téka?
Attila Jeszenszky: Clubul nostru este unul relativ tanar, a fost infiintat acum cinci ani, dar ca si organizatie non-guvernamentala Clubul Rotary a fost infiintat cu peste o suta de ani in urma, de avocatul Paul Harris, fiind primul club a luat finta la Chicago. Acolo s-au intrunit oameni de afaceri, cu bun simt, care au dorit sa se implice in societate, si au reusit cu ajutorul acestei organizatii foarte multe lucruri, ceea ce dorim si noi la randul nostru. In cadrul clubului nostru am avut anumite proiecte, raportate si la posibilitatile noastre, deoarece un club tanar nu poate avea fonduri atat de importante, precum cele din tarile dezvoltate, unde acestea functioneaza de zeci de ani.
Rep.: Cine sunt membrii Clubului Rotary Teka?
A.J.: In cadrul clubului nostru avem oameni de afaceri, oameni din administratia locala, oameni specializati in anumite domenii, medici, ingineri, oameni valorosi, care incearca sa realizeze ceva pentru comunitatea din care facem parte.
Rep.: Balul de sambata reprezinta un moment de bilant?
A.J.: Nu pot spune ca anul se incheie cu acest bal pe care-l organizam in fiecare an.  "Anul Rotary" incepe pe data de 1 iulie, cand se formeaza echipa de conducere, care este aleasa dintre membrii clubului si se face schimbarea stafetei in cadrul clubului. Practic, balul are loc ia mijlocul anului Rotary, care in acest an a ajuns la a patra editie.
Rep.: Cate cluburi Rotary exista in Targu Mures?
A.J.: Primul club infiintat a fost Club Rotary 1, al doilea a fost Club Rotary Cetatea Medievala, dupa care a urmat clubul nostru, infiintat in februarie 2005.  Este un district national, pentru Romania si Moldova, care trebuie sa fie de accord cu infiintarea unui nou club intr-o localitate. In Targu-Mures, fiind deja doua cluburi infiintate, nu prea au fost de acord, dar dupa depunerea anumitor proiecte, a fost aprobat cel de-al treilea club Rotary, urmat de cel de-al patrulea, Club Rotary Maris.
Rep.: Ce invitati vor onora balul Rotary de sambata seara?
A.J.: La acest bal caritativ ne-am gandit sa avem si invitati de seama si avem onoarea de a-l avea prezent pe Füzesi Oszkar, ambasadorul Republicii Ungare la Bucuresti. De asemenea, din partea autoritatilor locale judetene va fi prezenta Lokodi Edita Emőke, alaturi de care avem o buna colaborare. Caracterul balului este unul caritativ, dar acest lucru nu ne impiedica sa ne si distram, astfel ca am invitat si personalitati din domeniul artistic si aici ma refer la actorii Nagy Istvan si Gasparik Attila, care vor sustine un show pentru cei prezenti precum si trupa Autostop MS, care va completa oferta muzicala a balului.
Rep.: In ce consta caracterul caritabil al balului?
A.J.: In fiecare an, balul are un scop caritabil, iar in acest an dorim sa sprijinim Biblioteca Teleki, care este o perla a Targu-Muresului. Ne-am gandit sa sprijinim aceasta institutie printr-un proiect alaturi de Rotaract Teka Club,
care reprezinta de fapt aripa tanara a Clubului Rotary Teka, ei fiind cei care vor duce mai departe activitatea noastra.


Spectacol de 1 Decembrie cu elevii LPS Târgu-Mures

Posted: 27 Nov 2009 04:46 AM PST

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, elevii Liceului cu Program Sportiv "Szasz Adalbert" din Târgu-Mures au sustinut un spectacol deosebit, matinal si timpuriu la Casa de Cultrura Mihai Eminescu de la ora 11.00. Aproximativ 40 de elevi s-au pregatit timp de doua saptamâni pentru a reusi sa puna în scena „Reprezentarea satului românesc în perioada razboiului." Conditia tarancii ce-si asteapta barbatul din armata, a iubitei ce-si asteapta viitorul sot si într-un final, nunta de la tara. Poezii si cântele patriotice, dansuri si nu în ultimul timp seriozitate. Spectacolul a durat aproximativ o ora si jumatate. Elevii s-au pregatit, constiinciosi sub îndrumarea profesoarei Nagy Ilona, în final fiind mândri de propriile prestatii. Felicitari!


Florin Piersic distins cu Medalia de Aur a Artelor Transilvane

Posted: 27 Nov 2009 04:45 AM PST


Joi 3 decembrie, Teatrul National din Târgu-Mures va gazdui, începând cu ora 19.00, o noua editie a galei „Zece pentru Mures", eveniment organizat de Imagine Communication Târgu-Mures, Realitatea TV Târgu-Mures, în parteneriat cu Metro Media Transilvania. Potrivit lui Sergiu Zeres, directorul postului de televiziune Realitatea TV Târgu-Mures, gala „Zece pentru Mures" îsi propune sa stabileasca o grila de valori morale si profesionale la nivelul personalitatilor orasului, realizata în urma unei ample cercetari sociologice.

Reporter: Pentru început, va rog sa ne spuneti câteva cuvinte despre gala "Zece pentru Mures".
Sergiu Zeres, director Realitatea TV Târgu-Mures: „Zece pentru Mures" va avea loc în succesiunea evenimentelor de final de an, organizate la Târgu-Mures, începând din 2002. Gala „Zece pentru Mures" premiaza, joi, 3 decembrie, la Teatrul National, începând cu ora 19.00, pe baza opiniei târgumuresenilor, activitatea publica a personalitatilor orasului, în cursul anului 2009 si are la baza cea mai ampla cercetare sociologica realizata la nivelul orasului, de un institut national de sondare a opiniei publice. Scopul de baza al proiectului este stabilirea unei grile de valori morale si profesionale, asa cum le dezvaluie perceptia publica a târgumuresenilor. Asistam, în fiecare an, 2009 fiind, prin consultarile electorale, un caz special, la o afluenta a discursurilor publice ale personalitatilor orasului, mai mult sau mai putin pline de continut. Tragem linie si îi punem pe decidentii orasului, fata în fata cu cei care i-au propulsat în functii publice, târgumuresenii simpli, cei care le evalueaza prestatia. „Zece pentru Mures" devine, astfel, oglinda în care se privesc cei care ocupa diferite pozitii publice.
Rep.: Care va fi formatul editiei din acest an?
S.Z.: Prima parte a galei se va contura în jurul premierii celor mai apreciati târgumureseni. Decernarea premiilor se va face pe baza sondajului realizat, la nivelul municipiului, de institutul national de sondare a opinei publice, Metro Media Transilvania. Noutatea din acest an este marcata de categoriile nou incluse în evaluarea publica, respectiv "cel mai bun liceu" si "cea mai buna universitate". Am pornit de la premisa ca, la 20 de ani de la Revolutie, este momentul ca Târgu-Muresul sa îsi defineasca propriile valori. si am considerat ca sursa originara a acestei grile se gaseste pe bancile liceelor si ale facultatilor târgumuresene. O alta noutate, dezvaluita acum în premiera, este decernarea distinctiilor pentru cel mai iubit târgumuresean si cea mai iubita târgumureseanca. Partea a doua a serii este rezervata unei reprezentatii extraordinare a spectacolului "Straini în noapte", care îi are pe afis pe Florin Piersic si Emilia Popescu, într-o productie regizata de Radu Beligan.

"Florin Piersic are o legatura speciala cu Târgu-Muresul si profita de fiecare ocazie în care apare într-un discurs public, pentru a marca aceasta relatie. Pe de alta parte, am mizat si pe viceversa acestei afinitati, publicul din Târgu-Mures având o sensibilitate aparte pentru orice act artistic ce îl priveste pe Florin Piersic"

Rep.: Cine sunt invitatii speciali ai galei "Zece pentru Mures"?
S.Z.: Invitatii de onoare ai galei sunt Ladislau Boloni si Raed Arafat, care vor fi distinsi pentru întreaga activitate si pentru promovarea imaginii orasului unde si-au început cariera profesionala. Florin Piersic va primi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, iar moderatorul evenimentului este reputatul jurnalist Mihai Tatulici.
Rep.: De ce Florin Piersic si Ladislau Boloni?
S.Z.: Florin Piersic are o legatura speciala cu Târgu-Muresul si profita de fiecare ocazie în care apare într-un discurs public, pentru a marca aceasta relatie. Pe de alta parte, am mizat si pe viceversa acestei afinitati, publicul din Târgu-Mures având o sensibilitate aparte pentru orice act artistic ce îl priveste pe Florin Piersic. În legatura cu Ladislau Boloni, l-am vizitat, recent, împreuna cu o echipa de la Realitatea TV Târgu-Mures la Liege, orasul pentru care a câstigat, împreuna cu Standard, echipa pe care o antreneaza, ultima editie a campionatului Belgiei. Felul în care este tratat Boloni la Liege, de comunitatea locala si personalitatile orasului, este unul aparte, care m-a facut sa regret ca, din pacate, acest lucru nu se întâmpla si la Târgu-Mures, la nivelul pe care marele sportiv îl merita. "Zece pentru Mures" va fi momentul în care el va primi aceasta recunoastere si, poate, startul unui drum pe parcursul caruia vom învata sa ne apreciem adevaratele valori.
Rep.: Unde pot fi achizitionate biletele?
S.Z.: Biletele se gasesc la Teatrul National si la Palatul Culturii, costul unui bilet fiind de 60 de lei.


Cadânene au scapat de mahomedani si au venit la Balul Bobocilor „UPM”

Posted: 27 Nov 2009 04:45 AM PST

Miercuri seara, la Teatrul National s-a desfasurat Balul Bobocilor de la Universitatea Petru Maior din Târgu-Mures. M-am dus cu sufletul la gura pentru a le vedea pe studentele ce tocmai au calcat pragul universitatii de care m-am despartit acum câteva luni. Zece boboace, zece cadâne au pornit miercuri seara pe drumul spre marele titlu de Miss Boboc 2009. Doar una dintre ele a ajuns la el, dar pâna acolo e poveste lunga.

Concursul de Miss Boboc, o adevarata provocare pentru boboace
Concursul a început cu prezentarea fiecarei cadâne în parte. Imbracate în costume occidentale au defilat în fata publicului timp în care au fost prezentate de mahomedanul-prezentator, Vlad Chico. Descrierea primului sarut, folosind trei cuvinte diferite extrase pe rând, a fost momentul de maxima comicitate al serii. Ciocolata, sensibil, ciocan: „Primul tau sarut a fost dulce ca o ciocolata. Ai fost atât de „sensibil" încât l-am simtit ca pe o lovitura de ciocan." La proba individuala, boboacele au avut ocazia de a-si scoate talentele la vedere: demonstratii de dans: tango, salsa, tiganeasca, rumba, scenete comice, dansuri în umbra, etc. Fetelor li s-au impus toate tinutele, de la tinuta orientala pâna la rochiile de seara, tinuta de zi sau tinuta sport, tocmai pentru a-si arata toate laturile. În legatura cu visele proaspetelor studente, „sa termin facultatea", „sa ajung functionar public", „sa fiu o doamna de afaceri" sau „sa ajung în Egipt" au fost doar o parte din ele.     

Vita de Vie au cântat pentru „oameii de la teatru"
Trupa de dans „Impuls", ansamblul „sireagul", trupa de umor „astia" si „Andarcavar Bend" au fost cei care au avut grija ca atmosfera dintre probe sa nu ramâna fada. În timp ce juriul s-a retras pentru a delibera, pe scena au „explodat" invitatii mult asteptati ai serii: Vita de Vie. Un concert poate nu prea potrivit pentru o sala de teatru. Lumea a stat pe scaune chiar si la „Basul si cu toba mare" ceea ce nu le-a prea convenit trupetilor care încercau sa anime publicul dupa fiecare piesa. Cam în zadar.

Andra Milasan, cea mai frumoasa boboaca de la UPM
Dupa concertul „Vita de Vie" a sosit si momentul asteptat: desemnarea câstigatoarelor. Zânele desertului de aur au urcat pe dune astfel: Miss Popularitate, o tânara ce „sarea în ochi" prin puternica-i personalitate – Raluca Pascan, locul trei a fost ocupat de Mirabela Dragomir, locul doi i-a revenit Andrei Magheran iar Miss Boboc 2009 a fost desemnata Andra Milasan. „Toate concurentele au fost frumoase si toate meritau sa câstige. Sunt extrem de fericita; nu ma asteptam sa câstig...dar speram." a marturisit Miss Boboc, Andra Milasan. After-party-ul a avut loc în club Apollo, imediat dupa terminarea concursului. Felicitari boboacelor si succes la examene!
P.S. Mai ales la cel de asigurari si reasigurari.


Sorina Maria Craciun vrea eventul!

Posted: 27 Nov 2009 04:45 AM PST


Sala Sporturilor din Târgu-Mures va gazdui, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie, cea de-a X-a editie a Cupei României la Taekwondo WTF. Promotorul evenimentului este Ministerul Tineretului si Sportului, organizator principal fiind Federatia Româna de Taekwondo WTF, iar parteneri Clubul Taekwondo Mures si Directia pentru Sport a judetului Mures. La startul competitiei se vor alinia si peste zece sportivi ai Clubului Taekwondo Mures, dintre care sase fac parte din lotul national al României. „Va fi o competitie foarte dificila, dar speram sa câstigam toate locurile întâi", a declarat Matei Dorina, presedintele Clubului Taekwondo Mures.
Printre sportivii mureseni care îsi vor disputa suprematia nationala se numara si Sorina Maria Craciun, detinatoare a Cupei României, cucerita în 2008 si a Campionatului National editiile 2008 si 2009.
„Îmi doresc foarte mult sa câstig Cupa României si astfel sa realizez din nou eventul, asa cum s-a întâmplat în 2008. Stiu ca nu va fi deloc usor, dar m-am antrenat cu seriozitate, motiv pentru care sper într-o frumoasa victorie", a declarat Sorina Maria Craciun.



Programul competitiei
Duminica, 29 noiembrie
Ora 13.00 – 19.30: Sosirea si înregistrarea concurentilor
Ora 19.30 – 20.30: Cântar pentru categoriile programate sâmbata

Luni, 30 noiembrie
Ora 8.00 – 13.00: Peliminarii
Ora 13.00 – 14.30: Deschidere oficiala, pauza
Ora 14.30 – 15.30: Cântar pentru categoriile programate duminica
Ora 14.30 – 18.30: Semifinale si finale

Marti, 1 decembrie
Ora: 8.30 – 13.00: Preliminarii
Ora 13.00 – 14.00: Pauza de masa
Ora 14.00 – 18.00: Semifinale si finale
Ora 18.00 – 19.00: Festivitatea de premiere
Ora 19.00 – 19.15: Închiderea evenimentului



La multi ani, Nicolae Vulpe!

Posted: 27 Nov 2009 04:45 AM PST


Astazi, vineri 27 noiembrie un alt membru al familiei FC Municipal Targu-Mures isi aniverseaza ziua sa de nastere. Mai putin cunoscut, maseurul Nicolae Vulpe se ingrijeste de starea sanatatii jucatorilor, de problemele lor. Aproape ca un tata, acesta le impartaseste din experienta sa, ii pregateste fizic si chiar psihic inaintea fiecarei partide si la antrenamente. Astazi nu are timp de sarbatorit dar Nea Nicu spera ca sambata, dupa meci sa-si poata sarbatori aniversarea in urma unei noi victorii, asteptata si de suporteri. "Toti sunt baieti deosebiti si-mi face mare placere sa lucrez alaturi de ei, sa-i sprjin, sa-i povatuiesc. Multi ani nu a fost echipa in Targu-Mures si lipsa oamenilor cu experienta in acest domeniu mai putin cunoscut era un lucru de inteles", a declarat acesta.
Nicolae Vulpe implineste 59 de ani si a venit de la FC Brasov, unde a lucrat alaturi de actualul antrenor al reprezentativei Romaniei, Razvan Lucescu. A venit alaturi de Cosmin Bodea pe care il cunostea din acea perioada. El este omul care se afla alaturi de jucatori la bine si la rau, le cara echipamente, mingi si toate cele necesare.
Ii uram la multi ani, sanatate si sa aiba la randul sau grija de sanatatea jucatorilor pentru ca acestia sa poata oferi satisfactii suporterilor!


PSD Mures îngrijorata de eventuale diversiuni electorale

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

PSD Mures atrage atentia alegatorilor din judetul Mures ca în perioada campaniei electorale pentru turul II al alegerilor prezidentiale si inclusiv în ziua votului, este posibil ca anumite persoane purtând haine (pelerine, geci, hanorace) cu inscriptia PSD + PC sa încerce ofere produse alimentare, bani sau bunuri în vederea acordarii votului. „PSD Mures nu a utilizat si nu va utiliza astfel de practici ilegale în timpul campaniei electorale sau în ziua votului. Mai mult, conform informatiilor detinute persoane îmbracate în aceste haine inscriptionate în acest fel pot aparea în inregistrari video care sa compromita imaginea noastra, în sensul în care ar putea fi plasati în imagini dând bani, produse alimentare sau bunuri unor asa zisi alegatori, pentru ca mai apoi materialul video sa poata fi utilizat în scopul compromiterii. Dragi mureseni, va rugam, pe aceasta cale ca în cazul în care veti fi interpelati de astfel de persoane sau daca veti observa ca se deruleaza un asemenea eveniment sa anuntati de îndata Politia pentru identificarea si pedepsirea celor ce se fac vinovati de astfel de diversiuni", se arata într-un comunicat de presa remis de biroul de presa al PSD Mures.
Potrivit social-democratilor mureseni, în momentul de fata, persoane necunoscute au lansat în productie comenzi pentru confectionarea unor piese de îmbracaminte, inscriptionate cu sigla PSD + PC, cu socpul de a crea diversiune în rândul alegatorilor.


ITM, casa de 4 milioane euro sau sediu cu parcare de doua milioane

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST


Inspectoratul Teritorial de Munca Mures se va muta în sediu nou. Va fi sau o casa de 4 milioane euro sau un sediu cu parcare de doua milioane de euro. Prima de 2.200 de metri patrati, al doilea imobil cu 2000 metri patrati si parcare de amenajat pentru o suta de masini. Acum doua saptâmâni, ministrul demisionat interimar Gheorghe Pogea prin Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a organizat o licitatie pentru achizitionarea unui spatiu destinat ITM Mures. La prima licitatie, surpriza, s-a prezentat doar omul de afaceri târgumuresean Ioan Bojan. Din motive asupra carora vom reveni, nu a fost adjudecata licitatia. Ea a fost repetata miercurea trecuta. Au fost doua oferte. Una prezentata de Ioan Bojan, un bloc de locuinte de 2.200 metri patrati, situat între Poli II si Poclos, cladire noua neterminata însa, fara parcare, spatiu aflat în proprietatea unei societati comerciale, si Lucian Cuesdeanu, ca persoana fizica, cu cladirea de pe strada Gheorghe Doja nr. 43 A, la 2.000 de metri patrati, ce-i drept finalizata de câtiva ani, plus spatiu de parcare pentru pâna la o suta de masini. Din comisie au facut parte directorul adjunct al ITM Mures, Eva Man, doi reprezentanti ai Ministerului Muncii, Gigel Patrascu de la Finante, Ferencz Bernat si altii.
Cladirea lui Bojan nu are parcare chiar daca e ciudat ca în caietul de sarcini e trecut doar un necesar de patru locuri de parcare. Stim cât e de greu sa asiguri parcare pentru 80 de angajati si foarte multi cetateni ce vin la ITM. E drept e spatiu nou la Bojan, dar pretul cerut trece de 2.000 de euro metru patrat construit, pe când cladirea lui Cuesdeanu ajunge la 1.000 de euro metru patrat construit, plus parcare mare. Mai exact ITM ar trebui sa îi plateasca lui Ioan Bojan 4,2 milioane de euro sau lui Lucian Cuesdean, pe persoana fizica, 2,1 milioane de euro.
Care sunt preturile pietei nu va mai spunem pentru ca stie orisicine.
Ce va decide Comisia va fi extrem de important în acest an de criza când Ministerul Muncii trebuie sa asigure pensii si salarii, fara sa fie bani de la buget, dar cu milioane de euro pentru investitii...
Vom reveni cu amanunte despre aceasta licitatie pe final de mandat guvernamental.


PSD Mures felicita Politia si Jandarmeria Româna!

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

PSD Mures felicita Politia Româna si Jandarmeria Româna pentru modul exemplar în care a înteles sa vegheze la buna desfasurare a alegerilor din 22 noiembrie.
Ne exprimam, pe aceasta cale, convingerea ca politistii si jandarmii vor actiona, în continuare, cu demnitate, în spiritul si pentru aplicarea legii, sub imperiul juramântului fata de România si de poporul român.
Doar prin astfel de actiuni ferme, românii îsi vor recapata încrederea în institutiile statului.
Ne bucura faptul ca politistii si jandarmii au înteles ca sunt mai presus de o competitie electorala, au înteles ca aplicarea legii în sensul asigurarii ordinii publice este esentiala pentru functionarea statului de drept si ca linistea noastra, inclusiv a familiilor lor este sfânta.
Suntem convinsi ca aceasta va fi si de acum încolo atitudinea Politiei Române si a Jandarmeriei Române.
Va multumim!

Cu deosebita consideratie,
Alexandru Petru FRATEAN, presedinte PSD Mures


Terenurile pentru staţiile de pompare a apei, aprobate

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean s-a hotărât că se aprobă proiectul de hotărâre privind punerea la dispoziţia proiectului "Reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Mureş", a terenurilor necesare pentru reabilitarea staţiei de pompare din Voiniceni, Campeniţa, Pogăceaua, reabilitarea rezervorului de 1000 m³ din Voiniceni, Cîmpeniţa, Sărmaşu şi reabilitarea rezervorului de 500 m³ din Pogăceaua.


Dobânzi pentru credite în scadere la Banca Româneasca

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Banca Româneasca a modificat în scadere ratele de dobânda de baza pentru creditele de consum fara garantii, dar si pentru cele cu garantii imobiliare, în concordanta cu evolutia indicilor de referinta Euribor, Robor si Libor, se arata într-un comunicat al bancii, citat de Agerpres. Astfel, pentru creditele de consum în lei Banca Româneasca ofera o dobânda de baza de 11,38%, în scadere de la 11,77%, în timp ce pentru cele în euro, noua dobânda de baza valabila este de 3,642 la suta (de la 5,1%).  Noile rate de dobânda de baza sunt valabile atât pentru creditele în sold, cât si pentru cele încheiate dupa data de 25 noiembrie 2009. Pentru creditele de consum acordate în franci elvetieni, noua dobânda de baza aplicabila începând cu aceasta data este de 3,5385%, de la 4,4158%. La dobânzile de baza mentionate, se adauga marjele fixe diferentiate în functie de tipul de produs si stipulate în contractele de credit. În aceste conditii, ratele aferente creditelor contractate în lei, euro si franci elvetieni scad cu pâna la trei la suta, 16%, respectiv 10%.


1 decembrie, zi nelucratoare la Raiffeisen Bannk

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Unitatile Raiffeisen Bank, inclusiv call center-ul bancii, nu vor fi deschise marti, 1 decembrie, se arata într-un comunicat al bancii, citat de Agerpres. Call Center-ul va asigura asistenta permanenta pentru carduri, MyBanking, Raiffeisen Online si clientii Exclusive. Nu se vor putea efectua tranzactii prin Raiffeisen Direct, cu exceptia acelor clienti care si-au activat facilitatea Raiffeisen Direct Interactiv si au setate plati prestabilite. Programul pentru efectuarea tranzactiilor prin Raiffeisen Direct Interactiv este 8.00 – 17.00.


Ambasadorul Ungariei la Targu-Mures

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Füzesi Oszkár, ambasadorul Republicii Ungare la Bucuresti va fi prezent sambata, 28 noiembrie la Targu-Mures. Vizita ambasadorului maghiar este prilejuita de editia a patra a Balului Rotary Club Téka, care va avea loc, sambata, 28 noiembrie, la Bussines Hotel din Targu-Mures, incepand cu ora 19.00. 
 


Înca o cismea la Târnaveni

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Cismeaua de pe strada Rândunelelor a fost adaugata pe lista cismelelor publice ale caror consumuri le suporta Primaria municipiului Târnaveni. Potrivit portalului tirnaveni.ro, în momentul de fata exista sapte puncte de consum ca cismele stradale pe strazile Avram Iancu, Colonia Dâmbau, Cartierul Livezii, Strada Pinului, Strada Rândunelelor si doua pe strada Dezrobirii. Numarul total de persoane arondate acestor cismele este de peste 1.400, iar consumul lunar estimat este de aproape 1700 de mc, care reprezinta o cheltuiala lunara de peste 4.500 de lei suportata de administratia locala.


Festival de colinde la Colegiul Papiu

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mures va gazdui sâmbata, 12 decembrie, de la ora 10.00, festivalul de colinde "Marut, Margaritar". Evenimentul se adreseaza tuturor unitatilor de învatamânt din România, profesorii de muzica fiind rugati sa transmita, pâna ce târziu vineri, 4 decembrie, numarul de elevi participanti, titlurile colindelor (maxim trei/participant) si numele profesorului îndrumator, la adresa de e-mail codruta.condrut@yahoo.com, persoana de contact inspector de specialitate prof. Codruta Condrut.


Teatrul Ariel are o nouă clădire!

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Ieri, Consiliul Judeţean a hotărât că aprobă documentaţia tehno-economică şi indicatorii pentru începerea amenajării clădirii Teatrului Ariel. Valoarea acestei investiţii este de 7 812 105,00 lei. Teatrul pentru copii şi tineret Ariel oferă atât pentru copii cât şi pentru adulţi spectacole inedite, având succes în ţară şi în străinătate. Potrivit expunerii de motive în prezent, Teatrul Ariel îşi desfăşoară activitatea într-o clădire veche, care a fost retrocedată în anul 2004, plătind  chirie în valoare de 3860 euro/lună. În vederea amenajării unui sediu nou pentru Teatrul Ariel s-a achiziţionat în anul 2008 imobilul situat în centrul municipiului Targu-Mureş, str. Poligrafiei nr.4.

 

 


Se elibereaza din nou retete gratuite si compensate

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

De ieri, farmaciile muresene au inceput sa elibereze medicamente gratuite si compensate. Colegiul Farmacistilor Mures a anuntat ca Presedintele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Mures a suplimentat fondul pentru retetele unice si pensionari. "Cele 198 de farmacii din judetul Mures aflate in relatii cu CJAS Mures au inceput sa elibereze de ieri retete si pe acest segment", a precizat Iustina Vas, presedintele Colegiului Farmacistilor Mures. Suma alocata depaseste 2.000.000 de lei noi.


Cinci cazuri noi de gripa porcina in Mures

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

 Ieri au fost confirmate inca cinci cazuri de gripa cu virusul AH1N1 in judetul Mures. Dintre acestea, patru cazuri sunt din Targu-Mures si un caz din Sighisoara. În această perioadă se efectuează triajul epidemiologic al contacţilor, după care se va trece la curăţenie generală si la dezinfecţie. Toţi contacţii vor fi supravegheaţi de către medicii de familie, iar la reluarea activităţii, se va efectua triajul epidemiologic, atât în rândul copiilor, cât şi al personalului angajat. Pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor prin noul virus gripal A/H1N1, gripa se transmite de la om la om, atât pe cale aeriană (vorbit, strănut, tuse), cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secreţiile sale nazofaringiene. DSP Mures recomanda muresenilor sa-si acopere nasul si gura cu batista, in timpul stranutului sau al tusitului, sa evite aglomeratiile sau contactul apropiat cu persoane care prezinta semne clinice evidente de afectiuni respiratorii-febra, tusa, stranut, ochi congestionati, etc.  


Fanfara “Armonia” Târnaveni scutita de taxe

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Fanfara "Armonia" din Târnaveni a scapat de taxe pentru Casa de Cultura. Decizia a apartinut Consiliului Local din Târnaveni care la ultima sedinta desfasurata a aprobat ca în cadrul activitatii atelierelor specializate de la Casa de Cultura, activitatea fanfarei "Armonia" sa fie scutita de taxe. Nu acelasi lucru s-a aprobat însa si în cazul celorlalte ateliere specializate care îsi desfasoara activitatea în cadrul Casei de Cultura, care vor fi nevoite sa achite o taxa lunara în functie de numarul de copii înscrisi. În cadrul Casei de Cultura din Târnaveni mai activeaza atelierul de pictura, cercul de muzica usoara si cel de dansuri populare, ai caror membri sunt nevoiti sa achite taxe în functie de numarul de membri.


IUBCvT va fi dotat cu echipamente de inalta performanta

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu-Mureş a depus la Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) proiectul "Cercetare avansată în transplantul de cord şi cord pulmon în corelaţie cu biologia regenerării tisulare cardiovasculare", în valoare de 36 milioane de lei. Proiectul va consta dotări cu echipamente medicale de înaltă performanţă, şi va fi finanţat din fonduri europene. Proiectul asigură dezvoltarea IUBCvT în domenii în care nu s-a achiziţionat aparatură medicală, modificări ale spaţiilor din cadrul institutului, dar şi parteneriate cu cercetători din strainătate, de la laboratoare de regenerare tisulară din Canada şi Ungaria (Debrecen). Prorectorul UMF, Klara Branzaniuc, care este şi consultantul ştiinţific al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş, arătat că personalul medical va putea fi calificat pentru acest proiect de cercetare prin şcoala post-doctorală în străinătate, pentru care UMF a depus un alt proiect referitor la finanţarea unor burse.


Martori absenti la procesul permiselor frauduloase

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Întrucât niciunul din cei sase martori citati cu mandat de aducere în dosarul filierei de eliberare frauduloasa a permiselor de conducere auto la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges nu a fost prezent în sala de judecata, Curtea de Apel Târgu-Mures ar putea dicta amenzi judiciare pentru trei sefi de post. Potrivit Agerpres, ca urmare a constatarii lipsei martorilor, instanta a decis sa emita noi mandate de aducere cu executare pentru cei sase martori si sa transmita Inspectoratului Judetean de Politie Arges ca sefii de post din localitatile de domiciliu ale acestor martori - Babana, Mioveni si Bradu - sunt pasibili sa fie amendati cu câte 1.000 de lei daca nu se conformeaza. În lipsa celor sase martori, judecatorul Mihaela Cretu a stabilit un nou termen de judecata pentru azi la ora 9.00.


Asfaltari în cartierul reghinean Apalina

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Doua strazi care sunt situate în comunitatea rroma din Apalina au fost asfaltate. Totul arata ca nou, având în vedere ca în trecut carosabilul din acea zona era greu de parcurs pe jos si asta din cauza noroiului. "Totdeauna am avut speranta ca se va face drumul acesta. Am ajuns si noi, rromii din Apalina, sa avem o viata mai curata si mai igienica", a declarat Iosif Biga, reprezentantul comunitatii rrome din Apalina, pentru DAReghin TV. Costurile pentru asfaltarea zonei sunt de peste 120.000 de euro. La proiectul respectiv a contribuit si primaria municipiului Reghin prin cofinantarea lui cu 7.500 de euro.


Licitatie pentru asfaltari la Râciu

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Primaria comunei Râciu a anuntat, pe site-ul www.e-licitatie.ro, demararea licitatiei pentru realizarea proiectului „Modernizare, asfaltare drumuri comunale comuna Râciu". Valoarea estimata a contractului este de 6.802.973 lei, fara TVA,  garantia de participare este de 135.000 lei, iar garantia de buna executie în cuantum de 10% din pretul contractului fara TVA. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 decembrie, ora 10.00, acestea urmând sa fie deschise în aceeasi zi, la ora 12.00, la sediul primariei din Râciu, strada Gheorghe Sincai nr. 58.


Majorari la bugetele ministerelor

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Bugetele ministerelor Finantelor, Agriculturii, Apararii, Justitiei, Internelor si Externelor, vor fi majorate in total cu 265 milioane lei, in contul sumelor retrase la rectificare pentru concediul neplatit din octombrie. Bugetele vor fi suplimentate cu sume retrase din Fondul de rezerva bugetara al Guvernului. Executivul si-a angajat, in 15 septembrie, raspunderea in fata Parlamentului asupra unui pachet de legi printre care si legea de reorganizare a unor autoritati si reducere a cheltuielilor bugetare, care introduce concediul neplatit in sectorul public pentru o perioada de 10 zile, in intervalul octombrie-decembrie.


City’us se desparte de fani

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Duminică, 29 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Targu-Mures se va disputa patida de futsal dintre City'us si ACS Odorheiu Secuiesc. Partida este programata in cadrul etapei a XII-a, prima din retur si ultima partida pe teren propriu din acest an a echipei antrenata de portughezul David Goncalves. Intre cele doua partidele au fost de fiecare foarte disputate. In prima etapa a actualei editii muresenii s-au impus cu scorul de 4-0. In prezent harghitenii ocupa locul IV al clasamentului, cu 24 puncte, in timp ce City'us ocupa locul II, cu 30 puncte. Pana la sfarsitul anului se va mai disputa o etapa, săptămâna viitoare, cand tîrgumureşenii se vor deplasa la Focşani. La jocurile din cadrul campionatului de futsal intrarea este libera.


Oficii postale închise în 1 decembrie

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Oficiile postale din întreaga tara vor fi închise, marti, pe 1 decembrie, de Ziua Nationala a României, se arata într-un comunicat al Postei Române. Trimiterile postale vor înregistra timpi de circulatie mai mari, iar abonamentele la presa scrisa aparuta pe 1 decembrie, distribuite prin posta, vor ajunge la destinatari a doua zi.


Mircea Geoana si-a lansat cartea „Încredere”

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Candidatul PSD la alegerile prezidentiale, Mircea Geoana, si-a lansat miercuri cartea „Încredere", la Casa Capsa din Bucuresti, în prezenta mai multor personalitati, facându-le o scurta prezentare a acesteia si a crezului privind proiectul de societate pe care vrea sa-l contureze. „Este o carte prin care va ofer cu extrem de multa modestie si fara pretentia de a fi o capodopera de arta, este pur si simplu o relatare simpla, o capcana într-un fel, datorita stilului oarecum autobiografic si relativ simplu în care relatez episoade din viata mea, încercând dupa aceea sa generalizez la valori si concepte si chestiuni care ma caracterizeaza", a declarat Mircea Geoana.


Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Mureş, centrul de Exploatare MT şi JT Reghin

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Str. Parcul Tineretului, nr. 1
tel. 0265-511.129
Call Center Distribuţie: TelVerde – 0800-801-929
                                               
Vă aducem la cunoştinţă că în data de 28.11.2009  între orele 900 – 17.00  se va întrerupe alimentarea cu energie electrică, pentru efectuarea unor lucrări în instalaţiile electrice din localitatile: Suseni, Luieriu, Sacalu de Padure
  Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de aceste întreruperi şi vă mulţumim pentru înţelegere.
*Întreruperile programate pot fi vizualizate şi pe www.electricats.ro

Conducerea S.D.E.E. Mureş


Final „in familie” in Liga a III-a la fotbal

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

In ultima etapa a turului diviziei C la fotbal, seria a VI-a programeaza partida dintre Unirea Ungheni si Avantul Reghin. Situatia celor doua echipe este diferita. In timp ce echipa lui Ioan Orosfoia se afla pe locul IX, cu 20 puncte, Avantul, antrenata de Viorel Suciu ocupa ultima pozitie, cu 12 puncte. Cele doua au obtinut rezultate pozitive in ultimaetapa disputata. In timp ce echipa din Ungheni a obtinut doua remize consecutive in deplasare, ambele la acelasi scor, 2-2, precedate de o frumoasa victorie cu una dintre fruntasele seriei, 3-1 cu Bihorul Beius, Avantul a zdrobit in ultima partida de pe teren propriu pe aceeasi echipa bihoreana, scor 5-0. Partida va fi arbitrata de o brigada care il va avea la centru pe Valentin Gheorghe Gavrilă (Brad), ajutat de asistentii Cristian Ştefan Petrean si Alin Gabriel Saraol (ambii din Deva). Observatorii partidei vor fi Nicolae Botezatu (Piatra Neamţ) si Virgil Lup (Aiud).


Vizita edililor din Târnaveni în Franta, decontata

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Cheltuielile legate de vizita unor alesi locali în Franta au fost aprobate la ultima sedinta desfasurata a Consiliului Local. Potrivit portalului tirnaveni.ro, vizita a avut loc la începutul lunii octombrie si a fost prilejuita de aniversarea a 25 de ani de la Semnarea Cartei de Înfratire între localitatile Ronchin din Franta si Halle din Germania. Din delegatie au facut parte presedintele comitetului de înfratire consilierul Octavian Popa, consilierii Incze Csaba, Coros Ioan, secretarul Stefan Blanaru si translatorul Vasile Baciu. Cheltuielile au totalizat suma de 3.000 de lei si au fost aprobate de catre consilieri.


Salon anual de pictura in Sala Unirea

Posted: 27 Nov 2009 04:42 AM PST

Sâmbătă, 28 noiembrie, Asociatia Artistilor Plastici, filiala Mures, organizeaza vernisajul Salonului anual de pictură. Ajuns la editia a 33-a, evenimentul va incepe la ora 11 in sala de expozitii de pe strada Revolutiei  nr. 9.


Niciun comentariu: