Y! Alert: Stiri din finante

Yahoo! Alerts
My Alerts

The latest from Stiri din finante


Bancherul român de la Polul Nord Top
Abia când am ajuns la Polul Nord și nu mai puteam respira de frig am conștientizat că trebuie să alerg în condițiile alea". A fost poate primul moment în care Andrei a realizat unde se află după trei luni de antrenament, 500 km alergați, opt kg în minus și 5.000 de mailuri trimise în
 
Băncile-mamă au capitalizat subsidiarele din România cu 114 milioane euro în februarie Top
În a doua lună a anului trecut, grupul financiar portughez Millennium bcp a injectat 33, 9 milioane euro în subsidiara din România, în timp ce Banca Românească a primit de la grupul elen National Bank of Greece 43, 5 milioane euro În februarie 2010, Alpha Bank România, controlată de grupul
 
Franks, FMI: Băncile străine îşi menţin expunerea, creditarea ar trebui să se deblocheze Top
Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la o reluare a creşterii economice până la finele anului, iar în 2011 România ar putea ajunge la o creştere a PIB- ului de 3, 6%. Estimările înaintate de Fond arată că România ar putea înregistra o contracţie de 0, 5% în acest an.
 
Netopia: Băncile vor trimite peste 45 de milioane de SMS-uri către clienţi în 2010 Top
Oficialii Netopia estimeaca ca firma lor va asigura în acest an livrarea a 60% dintre aceste mesaje, adică circa 54 de miloane de SMS- uri. În 2009, prin platforma web2sms s- au trimis 35 de milioane de mesaje, aproximativ 50% din totalul pieţei care a avut un volum de 70 de milioane de SMS- uri. Din
 
Leul se apreciază semnificativ. Curs valutar 4,1641 lei/euro Top
Leul a câştigat mai mult de doi bani (0, 56%) faţă de euro şi a crescut cu peste 8 bani (2, 66%) în comparaţie cu dolarul. & #160; Vineri, cursul valutar al leului a urcat la un nou maxim al ultimelor 4 luni, la 4, 1874 lei/ euro. Dolarul a fost cotat la 3, 2851 lei.
 
Romtelecom a fost amendată cu 5.000 lei în cazul poliţei "cadou" Astra de asigurare a locuinţelor Top
Sancţiunea vine în urma unui acord incheiat între cele doua companii, prin care unii clienţi Romtelecom s- au trezit cu poliţe de asigurare a locuinţelor, gratuite pentru o perioada de trei luni, şi care ar fi încetat în cazul în care clienţii nu şi- ar fi exprimat acordul cu privire la
 
Activele bancare au scăzut cu 3,2% în primul trimestru al acestui an Top
Activele băncilor din România au scăzut uşor în primul trimestru al acestui an, la echivalentul a 78, 13 miliarde de euro la sfârşitul lunii martie, de la 78, 2 miliarde cât însumau la finalul anului trecut. Calculate în lei, însă, activele băncilor s- au diminuat cu 3, 2% la 320 de
 
Euro‑încurcătura Top
Europa a intrat într‑o situație mult mai dificilă. Trebuie să crediteze Grecia atât cu bani, cât și cu încredere, să creadă în Portugalia și Spania și să mizeze pe euro. Cam grea misiune, aproape imposibilă.
 
MACRO - Speriați de ursul vecinului Top
„Când ursul se joacă prin vecini, probabil că va veni să se joace și în curtea noastră", a afirmat recent primul-ministru bulgar Boiko Borisov.
 
FONDURI DE INVESTIȚII - Topul uriașilor Top
Clasamentul pe 2010 al celor mai mari 300 de fonduri de investiții cu capital de risc ridicat (private equity) din lume, realizat de revista „Private Equity International (PEI)", este condus de Goldman Sachs Principal Investment Area.
 
FINANȚE - Grecia și FMI strică somnul lui Boc Top
„Lucrurile nu mai sunt ca în urmă cu două săptămâni. Situația s-a schimbat după Grecia, iar deteriorarea acesteia duce la măsuri suplimentare în toate țările", declara săptămâna trecută Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional (FMI).
 
LEGISLAȚIE - Insolvența la stat Top
Un proiect de lege aprobat săptămâna trecută de Guvern și trimis Parlamentului spre dezbatere în procedură de urgență stipulează că unitățile administrativ-teritoriale ale căror datorii sunt mai vechi de 90 de zile și depășesc 15% din bugetul local anual vor fi considerate ca aflându-se în procedură de insolvență.
 
MĂSURI - Ce mai zice Patriciu Top
„Am spus-o de mult timp și o spun și acum: patru din cinci birocrați, afară", a declarat Patriciu într-un interviu pentru The Money Channel.
 
COMPANII - Declinul Holcimului Top
Compania Holcim, unul dintre cei mai mari trei producători de ciment la nivel mondial, a înregistrat o scădere de 40,4% a volumelor de ciment și clincher (materia primă de producere a cimentului) vândute pe piața românească în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2009, potrivit datelor publicate în raportul trimestrial al Holcim.
 
MILIARDARI - Grecii scot banii din țară Top
Confruntați cu o criză economică fără precedent, bogații greci sunt atât de îngrijorați de soarta banilor lor încât au început să-și îndrepte privirile către zone mai stabile din punct de vedere financiar.
 
MEDIA - PROfit la jumătate Top
Profitul EBITDA (înainte de taxe) al companiei PRO TV – deținută de Central European Media Enterprises (CME), care operează pe piețele de televiziune din România, Cehia, Bulgaria, Croația, Slovenia și Slovacia – înregistrat pe primul trimestru al acestui an a ajuns la 4,5 milioane de dolari, față de 9,7 milioane de dolari în primele trei luni ale anului precedent.
 
AUTO - Goana după Dacia Top
Francezilor le place atât de mult Dacia încât numărul de înmatriculări de autoturisme noi de acest tip a crescut cu 109% luna trecută în Franța, comparativ cu aceeași perioadă din 2009, până la 7.502 unități, potrivit Asociației Constructorilor Francezi de Automobile.
 
COVER STORY: AC/DC, un mega-business și o filosofie contra curentului online Top
Sunteți pregătiți? Doamnelor și domnilor, AC/DC!
 
În cușca leilor Top
Cum se poate ca vedeta unui festival de publicitate care adună laolaltă greii advertisingului global să fie un tip de numai 26 de ani?
 
Când Rabla lovește Mercedes Top
Ce șanse de creștere au vânzările de mașini premium după dezastrul de anul trecut? Studiu de caz, Mercedes România.
 
Too big to... jail Top
Criza a inventat o vorbă nouă: „too big to fail" („prea mare ca să eșuezi"), care face referire la companiile – și în special băncile de investiții, marile instituții financiare – pe care chiar gigantismul lor economic le ferește de faliment.
 
Skopek, BCR: "Nu avem neapărat o problemă cu faptul că ne pleacă unii clienți la altă bancă" Top
Despre cum a transformat Martin Skopek cea mai mare bancă românească într‑o subsidiară a Erste Group.
 
Care este planul de criză al restaurantului Wu Xing Top
A livra o comandă în fix 44 de minute în Bucureștiul lui 2010 sună a misiune imposibilă. De reușita ei depinde însă creșterea viitoare a businessului Wu Xing.
 
Doru Lionăchescu: „Zero măsuri" Top
„Ne așteaptă un deceniu greu. Minim. Poate o generație. Nu sunt soluții pe termen scurt. Cine promite pe termen scurt minte cu nerușinare", e viziunea lui Doru Lionăchescu, partener principal la casa de investiții Capital Partners, unul dintre invitații conferinței „Antreprenor" din 27 mai.
 
Infopress, cronica unui exit prematur Top
Doi ani de pierderi, zeci de milioane datorii, prăbușirea pieței. Chiar și în aceste condiții, ­cofondatorul celei mai mari tipografii din țară a reușit să găsească un salvator.
 
Împotriva tuturor Top
Bătălia epopeică a companiei Apple pentru un iPhone pierdut este doar cea mai recentă dintr‑o serie de dispute jenante.
 
Biletul lipsă Top
Să vinzi online bilete pentru spectacole pare un business de când Internetul. Atunci, de ce se înghesuie site‑urile de profil să iasă offline?
 
Cum profită Polonia de criză Top
Ca un licurici într‑o noapte fără lună, orice plus iese în evidență într‑un mediu economic dominat de minusuri. Este și cazul Poloniei, câștigătoare a crizei, care acum încasează toate beneficiile pe Bursa de la Varșovia.
 
Sobieski cucerește America Top
Votca Sobieski, mândria producătorilor de alcool din Polonia, a devenit în doar doi ani una dintre favoritele consumatorilor americani.
 
Panda se întoarce acasă Top
Sergio Marchione, președintele grupului Fiat, a anunțat relocarea producției modelului Panda din Polonia în Italia, cu începere de la mijlocul anului viitor. Fiat Panda este produs la fabrica din Tychy încă din 2003, iar de la anul va fi asamblat la Pomigliano d'Arco.
 
Bulă regenerabilă Top
Bulgaria ar putea avea de suferit din cauza posi­bilei explozii a „bulei" energiei regenerabile care este în curs de formare, avertizează Bojidar Danev, șeful Asociației Industriale Bulgare.
 
Ultimul zbor Top
Operatorul de zboruri low‑cost Ryanair, una dintre cele mai mari companii de profil din Europa, își va retrage zborurile de pe aeroportul Ferihegy din Budapesta cu începere din luna octombrie.
 
Trenul mătăsii Top
Beijingul readuce la viață ideea de „imperiu" prin lansarea celei mai ambițioase căi ferate de mare viteză din lume.
 
Portret de familie Top
Am fost prieten bun cu Pepe și María del Pilar și credeam că‑i cunosc destul de bine, dar citind „Correr el tupido velo" mi‑am dat seama că erau mai multe lucruri ignorate decât cunoscute despre ei.
 
Biosphere Top
De ce nu ar exista un Big Four și în muzică? Mare după mare, în ordine alfabetică: Anthrax, Megadeth, Metallica și Slayer. E pentru prima dată în cei aproape 30 de ani de carieră când apar împreună pe scena aceluiași festival. O altfel de avanpremieră Sonisphere București, 25–27 iunie 2010.
 
Cum vezi puterea? Top
Ați putea, dacă ați fi la putere, să vă concentrați cum trebuie la salvarea celorlalți? Ispitele puterii nu sunt întotdeauna megalomanii ușor de încadrat. Amă­nuntele sunt cele care mă preocupă. Știe un om de la putere să lupte cu ele?
 
Băieții răi din Boston Top
Se apropie concertul Aero­smith – sau „The Bad Boys from Boston", cum li s‑a mai spus –, o trupă care se laudă cu titlul de cel mai bine vândută formație americană de hard rock din istorie: 150 de milioane de albume.
 
Achetez votre billet Top
Dacă ajungeți la Paris până pe 19 iulie, puteți vedea la Pompidou, în cadrul unei „expoziții transnaționale și transgeneraționale" deschise în Galerie Sud, lucrările a cinci artiști români.
 
Sublim de ridicol Top
Expoziția deschisă luna trecută la Institutul Cultural Român (ICR) e o istorie a reclamei în România și, implicit, o istorie a unei meserii – cea de publicitar – așa cum a fost ea făcută sub două regimuri: cel capitalist interbelic și cel comunist.
 
Ați văzut „Capriciile"? Top
Experimentul artistic pe care Francisco de Goya l‑a făcut în 1797–1798 – o serie de 80 de gravuri grupate sub titlul „Los Caprichos", publicate în volum în 1799 – a stârnit tulburare în Spania epocii.
 
Al Di Meola & A.G. Weinberger Top
Nu e prima dată când Al Di Meola, unul dintre cei mai aplaudați chitariști contemporani, vine în România – a mai cântat în București și în septembrie 2008 –, dar e prima dată când susține un spectacol alături de instrumentiștii din trupa New World Sinfonia.
 
Carte: Andrei Pleșu - „Note, stări, zile: 1968–2009" Top
"Andrei Pleșu spune că are „o mulțime de rezerve“ în fața autorilor de jurnal: îl incomodează „egolatria pedantă, prezentă, inevitabil, îndărătul fiecărei note“. A consimțit totuși să‑și publice propriile „note“ – prima datează din ianuarie 1968, când avea 19 ...
 
Film: Lone Scherfig - „An Education" (DVD) Top
Filmul lansat anul trecut de regizoarea daneză Lone Scherfig – povestea simplă, bine croită, a unei liceene vrăjite de viața pe care i‑o oferă un bărbat de două ori mai în vârstă ca ea – „seamănă cu o poveste ...
 
Muzică: The Doors - „When You're Strange" (CD) Top
CD‑ul cu soundtrack‑ul „When You’re Strange“, documentarul premiat al regizorului Tom DiCillo despre The Doors, a fost lansat luna trecută în SUA; îl găsiți însă, cu 39,9 lei, și la Cărturești. Are 32 de înregistrări – piese live, câteva ...
 
Noua ordine economică Top
Națiunile bogate trebuie să vândă săracilor. Grecia ne arată că țările avansate nu‑și mai pot pava drumul spre prosperitate cu credite.
 
Firul de rugină Top
„Iron Man 2" e aici. Cu trena lui opulentă de hype, cu distribuția lui stelară și cu trucajele sale epatante, deschide seria de blockbustere ale verii. Un sezon hollywoodian disputat, prin tradiție, cu ferocitate. Primul a fost o surpriză plină de vigoare și de autoironie pe terenul bătătorit al filmelor cu eroi. Este și al doilea la înălțime?
 
Banca Carpatica a raportat o pierdere de 57,4 milioane de lei în T1 din 2010 Top
Banca Carpatica anunţă însă că un profit operaţional de peste 30 de milioane de lei, cu 74% peste cel realizat pe întreg anul 2009. Pierderea băncii a fost determinată de înregistrarea unui cost semnificativ al riscului, de aproape 88 de milioane de lei. Solvabilitatea însă se menţine bună,
 
Euro se apreciază cu un ban. Curs valutar 4,1756 lei/euro Top
Euro a câştigat mai mult de un ban (0, 28%) faţă de leu, iar dolarul a crescut cu aproape 10 bani (2, 87%) în faţa monedei naţionale. Ieri, BNR a afişat un curs valutar de de 4, 1641 pentru un euro şi 3, 1976 pentru un dolar.
 
Ionuţ Popescu a demisionat de la Eximbank Top
De la 1 mai 2010, Ionuţ Popescu nu va mai activa în cadrul Consiliului de administraţie al Eximbank. Potrivit contractului de mandat pe care l- au semnat membrii Consiliului, demisia trebuie anunţată cu trei luni înainte de a deveni efectivă. Din acest motiv, Popescu şi- a depus demisia la
 
BNR: Restanţele persoanelor fizice la bănci au crescut cu 27% în primul trimestru din 2010 (VIDEO) Top
Restanţele mai mari de 30 de zile ale populaţiei au depăşit în martie 3, 6 miliarde de lei, fiind cu 27% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut şi de 2, 6 ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele BNR. În continuare, trei sferturi din restanţele la cerdite
 
România a atras, până în prezent, fonduri europene nerambursabile de 5,5 miliarde euro Top
"La momentul de faţă au fost depuse peste 16.500 de proiecte cu o valoare total de 36 miliarde de euro. Suma este foarte mare, numărul de proiecte este foarte mare, nu toate aceste proiecte sunt eligibile, vorbind de proiectele depuse. Proiectele evaluate şi aprobate deja sunt 4.200, cu o valoare
 
Skopek, BCR: Clienţii care ne pleacă la altă bancă nu sunt neapărat o problemă Top
"Nu avem neapărat o problemă cu faptul că ne pleacă unii clienţi la altă bancă. Provocarea pentru noi este să descătuşăm potenţialul clienţilor pe care îi avem, adică să vindem mai multe produse aceluiaşi client", a declarat bancherul. Sosit în România în toamna lui 2006,
 
RL: Îţi mai dau băncile credit dacă eşti bugetar? Top
„Vă daţi seama, fiind bugetar, dosarul dumneavostră va fi privit cu mai multă atenţie." Acesta este doar unul dintre răspunsurile elegante pe care le- am primit de la un angajat al unei bănci locale în încercarea noastră de a contracta un credit. Îmbrăcat în hainele unui bugetar cu
 
Bruynseels, BCR: Cererea de credite nu a crescut chiar dacă dobânzile au scăzut (VIDEO) Top
"Cererea de credite nu a crescut în prima parte a acestui an. Singurul sector pozitiv a fost creditarea ipotcară, mai ales în jurul programului Prima Casă, unde am fost lideri de piaţă", a declarat preşedintele executiv BCR Dominic Bruynseels. Nici reducerea importantă a dobânzilor nu reuşit
 
Robert Rekkers: Eliminarea comisionului de rambursare anticipată va duce la migrarea clienţilor Top
"Probabil că va creşte migrarea între bănci. Nu pot să estimez amploarea fenomenului, dar cu siguranţă va creşte competiţia", a răspuns, miercuri, Rekkers, întrebat dacă aplicarea proiectului de ordonanţă ANPC va duce la refinanţări şi va creşte competiţia în piaţă. El a
 
Ţi-ai luat apartament scump şi ai rată mare. Ce şanse ai să-ţi refinanţezi creditul Top
Băncile se protejează împotriva plăţilor înainte de termen a creditelor prin implementarea unor clauze în contractele de credit care penalizează rambursarea anticipată. În momentul în care creditele se ieftinesc, persoana îşi poate achita anticipat creditul în curs printr- o refinanţare,
 
Bruynseels, BCR: Reducerea salariilor şi pensiilor în sistemul bugetar este soluţia cea mai sigură pentru bănci (VIDEO) Top
"Ştim cu toţii foarte clar ce impact va avea reducerea salariilor din sistemul bugetar sau a pensiilor. Cred că elementul pozitiv, dacă există aşa ceva, este că guvernul nu a ales opţiunea reducerii numărului efectiv de angajaţi. Cred că asta ar fost mai rău, cel puţin din punct de vedere
 
Piaţa asigurărilor din România a scăzut cu 5,2% în primul trimestru Top
Segmentul asigurărilor de viaţă a înregistrat cea mai bună evoluţie de pe piaţa de profil, generând un volum de prime brute subscrise de 419, 8 milioane lei, în creştere cu 6, 7% faţă de primele trei luni din 2009. Conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor spune că avansul a fost
 
Euro creşte spre 4,18. Curs valutar 4,1785 lei/euro Top
Leul a pierdut 0, 08% faţă de euro şi scade cu peste trei bani (0, 94%) faţă de dolar. Ieri, BNR a afişat un curs valutar de 4, 1751 pentru un euro şi 3, 2901 pentru un dolar.
 
Banca Transilvania a lansat o facilitate de refinanţare a creditelor pentru firme Top
Banca Transilvania a lansat planul B pentru companii, o facilitate de refinanţare destinată firmelor care plătesc rate mari la creditele contractate de la alte banci. Măsura are scopul de a sprijini firmele în procesul de investiţii. "Este un produs de refinanţare care credem că este foarte
 
Asiguratorii ar putea renunţa la asigurările de şomaj Top
"Toţi bugetarii şi- ar cumpăra o asigurare de şomaj în condiţiile actuale din piaţă, iar asigurătorii nu ar avea interesul să promoveze o poliţă care acoperă un astfel de risc", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România, Cristian Constantinescu.
 
Asiguratorii ar putea renunta la asigurarile de somaj, in contextul actual Top
Asiguratorii ar putea renunta in timp la asigurarile de somaj in contextul economic actual, in conditiile in care riscul este aproape certitudine, iar prima de asigurare ar fi mult prea ridicata, sustin reprezentantii companiilor de asigurari. "Toti bugetarii si-ar cumpara o asigurare de somaj in conditiile actuale din piata, iar asiguratorii nu ar avea interesul sa…
 
ANAT a lansat programul Zile gratuite de vacanta Top
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) a lansat "Zile gratuite de vacanta" in parteneriat cu hotelierii din Romania, program destinat turistilor care doresc sa-si petreaca concediul in Romania. Programul include oferte speciale, prin acordarea unui numar de zile gratuite de vacanta, dupa modelul "platesti 5 nopti si stai 6 sau chiar 7". Mai exact, cei care cumpara…
 
Impozitarea tichetelor de masa cu 16% aduce la bugetul de stat 345 milioane lei, sustine MFP Top
Impozitarea tichetelor de masa are un impact pozitiv asupra nivelului incasarilor de 345 milioane lei la nivelul a 6 luni ale anului 2010, in conditiile in care valoarea medie a tichetelor de masa in anul 2010 este 8,72 lei pe tichet, se arata intr-o analiza a Ministerului Finantelor Publice (MFP). Astfel, numarul tichetelor de masa distribuite pe anul 2009 a fost de…
 
Cat pierd la leafa cei platiti pe drepturi de autor Top
Guvernul intentioneaza sa opereze doua modificari substantiale ale taxarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala. Prima, deja exprimata oficial, se refera la introducerea retinerii la sursa a unui impozit de 16%. In acest moment, se aplica un impozit anticipat, de 10%, in fiecare luna, urmind ca, dupa expirarea anului fiscal si depunerea declaratiilor de venit…
 
Angajatii de la Finante vor lucra si in weekend Top
Angajatii de la Ministerul de Finante au fost anuntati ieri-dimineata ca vor munci si in weekend. Surse din minister au declarat ca angajatii vor lucra cate patru ore pe zi, sambata si duminica, pentru a finaliza documentele cerute de sindicate pentru a aviza in CES Scrisoarea de intentie ce urmeaza a fi trimisa de Guvern catre FMI. Ioan Nicolescu, secretar de stat…
 
Rasvan Radu, UniCredit Tiriac Bank: Creditarea a crescut in special in zona corporate Top
Presedintele UniCredit Tiriac Bank, Rasvan Radu, arata ca, desi situatiile financiare ale firmelor s-au inrautatit, exista si societati care se bucura de increderea bancilor. Acestea sunt companii care si-au restructurat repede costurile si au inceput sa faca investitii pentru a-si consolida pozitia in propriul sector. Mai au si un grad de indatorare scazut, iar cifra lor…
 
Criza a mai daramat un mit: Femeile CEO au fost anul trecut pentru prima data platite mai bine decat barbatii de pe pozitii similare Top
Salariile femeilor aflate in fruntea catorva dintre cele mai mari companii americane au inregistrat o crestere spectaculoasa in anul fiscal 2009, in timp ce managerii barbati si-au vazut diminuate veniturile, arata o cercetare Bloomberg. Carol Bartz, de la Yahoo, este directoarea executiva cel mai bine platita din SUA, cu remuneratii de 47 de milioane de dolari, in anul…
 
Audi A1 porneste de la 16.500 de euro in Romania (Foto) Top
Preturile celui mai nou reprezentant intrat in curtea celor de la Audi, modelul de oras A1, incep de la 16.500 de euro cu TVA pentru versiunea 1.2 TFSI 85 CP in varianta de echipare Attraction. A1 va fi disponibil la debutul modelului in Romania in trei versiuni de motorizare, doua pe benzina si una diesel, toate ridicandu-se la normele de poluare Euro 5…
 
Darian: Preturile apartamentelor vechi ar putea ajunge la 500 euro/mp Top
Valoarea apartamentelor vechi, in special cele neizolate termic si amplasate la periferia orasului, ar putea scadea cu 20-25% in urmatorul an, astfel incat preturile sa coboare pana la 500-700 euro/mp, nivel atins si de proiectele noi din imprejurimile oraselor, sustine Adrian Crivii, presedintele companiei de evaluare Darian. "In Romania, in ultimii 20 de ani nu s-a facut nici o investitie semnificativa in domeniul…
 
Ministerul Muncii si cel al Finantelor au cheltuit enorm in 2009 pe stimulentele angajatilor Top
Doua ministere au cheltuit enorm in anul de criza 2009 pe stimulentele angajatilor, potrivit unui document din dosarul de reduceri banesti pe care le pregateste Guvernul. Finantele au dat prime de cate 2.000 de lei, iar Ministerul Muncii a pierdut procese pentru sporurile salariatilor si le-a platit in medie cate 5.000 de euro. Un document care a fost luat in calcul…
 
Oferte pentru Grecia mai ieftine cu 50% Top
Cautati oferte in agentiile mai mici, care sunt mai flexibile si mai intelegatoare cu buzunarele clientilor. Anuntul operatorilor din turism privind ieftinirea vacantelor in Grecia nu putea decat sa ne umple de bucurie si, optimisti, am plecat intr-un periplu prin agentii pentru a descoperi cea mai tentanta oferta pentru o vacanta platita cu un salariu de criza. La inceput am fost mai ghinionisti si nu am gasit reduceri spectaculoase, dar am incercat…
 
Sfarsitul recesiunii e inca departe Top
Atitudinea detasata a FMI a facilitat intarzierea cu un an a ajustarii fiscale din Romania, care abia incepe, insa dintr-o situatie mult mai grea decat acum un an, iar in contextul masurilor anuntate de autoritati recesiunea ar putea continua cu usurinta si anul viitor, avertizeaza analistii ING. "Problemele severe persista in Romania. In urma atitudinii detasate a FMI fata de aceasta tara, ajustarea fiscala abia incepe. In plus, procesul incepe dintr-un punct…
 
Eximbank a cumparat ilegal stiri editoriale Top
Eximbank a transmis Societatii Academice din Romania contractele de achizitie de servicii de publicitate si promovare, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a respins saptamana trecuta recursul bancii, dar cere SAR sa utilizeze aceste date "protejand reputatia comerciala a Bancii noastre..., fara a cauza Eximbank prejudicii ce s-ar dovedi ulterior dificil de recuperat"…
 
Lucian Croitoru: Fara ajutorul de la FMI, cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei pe euro Top
Consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru a declarat joi, in cadrul unei intalniri cu doctoranzii Academiei de Studii Economice, ca in lipsa ajutorului de la FMI cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei/euro. El a tinut sa precizeze ca acest nivel nu este o estimare de suprafata, ci rezultatul unor calcule riguroase, informeaza Mediafax. Croitoru a adaugat ca desi partidele…
 
Anul 2015: euro versus leu. Care este raul cel mai mic? Top
Daca nu vom trece la moneda europeana peste 5 ani, va trebui sa ne asteptam la rate mai mari la banca. In schimb, daca reusim aderarea, alte riscuri pandesc populatia Romaniei. Leul va ramane si dupa 2015 moneda Romaniei, cred oamenii de afaceri din tara, dupa ce Comisia Europeana a publicat raportul de convergenta. In aceste conditii, intarzierea aderarii la Euroland se traduce la romani prin rate mai mari…
 
ACPR: Fiecare zi de greva generala aduce Romaniei un prejudiciu de 10 mil. euro Top
Fiecare zi de greva generala aduce Romaniei un prejudiciu de 10 mil. euro, considera Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), care face un apel catre marile centrale sindicale sa participe la sedinta CES de luni, pentru a gasi o cale de acceptare a scrisorii de intentie catre FMI. In caz contrar, sustine ACPR, transa cinci din imprumutul acordat de Fond…
 
Institutiile publice au primit in 2009 stimulente de peste un miliard de lei, in ciuda crizei Top
Peste un miliard de lei, adica aproximativ 270 de milioane de euro, au fost fondurile de stimulente ale institutiilor publice anul trecut, in ciuda faptului ca 2009 a fost un an de criza, relateaza Realitatea TV citand date ale ANAF. Aproape 80 la suta din totalul stimulentelor, adica 890 de milioane de lei, le-au luat angajatii Ministerului Finantelor. Pe locul doi…
 
Euro sare de 4,18. Curs valutar 4,1814 lei/euro Top
Leul a pierdut 0, 07% faţă de euro şi a scăzut cu mai mult de 4 bani (1, 28%) faţă de dolar. Ieri, BNR a afişat un curs valutar de 4, 1785 pentru un euro şi 3, 3209 pentru un dolar.
 
Pret record in Elvetia pentru o lada cu sticle de vin frantuzesc: peste 77.000 euro Top
O lada cu sticle de vin frantuzesc a fost vanduta, saptamana aceasta, in cadrul unei licitatii la Geneva, pentru pretul record de 109.250 franci elvetieni, (77.469 euro). Cumparatorul misterios, al carui nume nu a fost dezvaluit, este din Asia si a platit aceasta suma uriasa pentru o lada cu sase sticle de vin Hermitage La Chapelle 1961, dupa o licitatie a casei Christie's…
 
Euro a coborat sub 1,25 dolari Top
Moneda euro a coborat vineri sub pragul de 1,25 de dolari, pentru prima data de la inceputul lunii martie 2009, pe fondul ingrijorarilor persistente cu privire la situatia economica si bugetara a zonei euro. Dupa ce a urcat luni peste pragul de 1,30 de dolari, in urma anuntarii unui plan fara precedent de 750 miliarde de euro destinat statelor din zona euro…
 
Finantele au atras 2,5 miliarde lei de la banci pentru 12 zile Top
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras vineri de la banci 2,5 miliarde lei (598 milioane euro) pentru 12 zile la un randament mediu de 4,5% pe an, au declarat pentru NewsIn dealeri din piata interbancara. Finantele au nevoie de lichiditati pana pe 25 ale lunii, cand ar urma sa incaseze bani din taxe si impozite. MFP a atras cele 2,5 miliarde…
 
FMI face angajari. Vezi ce salarii au soferii, secretarele si directorii Top
Salariile soferilor de FMI variaza intre 2.500 si 3.700 de dolari pe luna (1.900-2.900 euro). O secretara cu experienta care lucreaza in echipa FMI de la Washington poate primi peste 5.200 de dolari (4.100 euro) lunar. Fondul Monetar International recruteaza in momentul de fata Macroeconomisti cu experienta, Analisti de business, Asistenti de research, Documentaristi…
 
Vladescu: Estimarea de scadere a economiei cu 0,5 la suta in 2010 ia in calcul reducerea consumului Top
Estimarea de scadere a economiei cu 0,5 la suta in 2010 ia in calcul reducerea consumului, pe fondul masurilor de ajustare a cheltuielilor publice pe care intentioneaza sa le implementeze autoritatile, potrivit ministrului Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. Oficialul MFP a precizat, referindu-se la ajustarea unui potential deficit bugetar de la 9,1 la suta din PIB…
 
Marile banci de investitii au profitat de criza Greciei Top
Marile banci de investitii, in special din Statele Unite, si unele fonduri de hedging au avut cel mai mult de castigat de pe urma crizei datoriilor din Grecia, in timp ce majoritatea institutiilor financiare europene, euro si BCE au avut de suferit, potrivit analistilor citati de AFP. "Castigatorii sunt cei care au cumparat asigurari pentru defaultul datoriilor grecesti…
 
Mobila si imbracaminte, in talciocul ANAF Top
Pentru a face rost de bani, Fiscul scoate la vanzare orice. De la alimente, produse de incaltaminte si imbracaminte si pana la cladirile apartinand firmelor care nu au mai putut sa-si plateasca datoriile la stat, toate sunt bunuri executate silit, pe care statul a pus sechestru. De la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) poti cumpara aproape orice…
 
MFP ar putea limita la 0,5% nivelul contributiilor virate in 2010 la pilonul II, spun sindicatele Top
Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa sisteze de la 1 iunie virarea a 2% din venitul brut al salariatilor catre sistemul de pensii private obligatori (pilon II), urmand sa se ajunga la un nivel al contributiei de doar 0,5% in acest an, au declarat pentru NewsIn surse sindicale. "Ministrul Sebastian Vladescu ne-a informat ca intentioneaza sa suspende transferul a 2 puncte…
 
Patriciu a inceput sa vaneze zeci de spatii comerciale in Capitala: a intrat in afaceri cu pariuri sportive si comert cu amanuntul Top
Omul de afaceri Dinu Patriciu si-a indreptat atentia asupra pietei pariurilor sportive, numai in ultimele saptamani deschizand cel putin 14 agentii in Capitala si in alte orase, prin intermediul Bet Arena Cafe, potrivit editiei de print a publicatiei Ziarul Financiar. Considerat cel mai bogat antreprenor roman, Dinu Patriciu a pornit recent doua afaceri, bazate…
 
Euro s-a depreciat în faţa dolarului la un nou minim al ultimelor 14 luni Top
Euro era tranzacţionat la 1, 2503 de dolari pentru o unitate, până la ora 8:20 GMT, cel mai redus nivel după martie 2009. Moneda unică europeană a pierdut peste 12% din valoare în faţa dolarului de la începutul anului. Moneda europeană s- a aflat sub presiune în cea mai mare parte a acestei
 
Exclusiv TMC>> Treichl: BCR a pierdut deliberat cotă de piaţă pe anumite segmente Top
Într- un interviu acordat, in exclusivitate, pentru The Money Channel, Treichl admite ca cea mai mare bancă din România a pierdut deliberat cota de piata pe anumite segmente. El este de parere ca bancile care au fost prea agresive acum regreta acest lucru. Potrivit lui Treichl, BCR are acum o lichiditate
 
Băncile îşi ţin banii la BNR cu dobândă de 2,5% pe an Top
BNR a atras în aprilie depozite pe termen foarte scurt de la bănci în valoare record de 80 de miliarde de lei (19,4 mld.euro), cu 122% mai mult decât in luna anterioară, arată datele băncii centrale.
 
RADET vrea să cumpere lapte praf în valoare de aproape 34.000 de euro Top
Laptele praf va fi livrat în ambalaje sigilate de 250 de grame sau 500 grame, rezistente la umididate, care să păstreze nealterate proprietăţile şi calităţile acestuia cel mult 15 zile după desigilare.
 
Termoelectrica va intra în faliment Top
Activele neprofitabile ale Termoelectrica vor fi eliminate, iar societatea va intra în faliment, după ce activele viabile vor intra în noua companie naţională, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, la o conferinţă de presă.
 
Mai puține deplasări și cheltuieli cu politicienii Top
Patronatele cer clasei politice să fie solidară cu măsurile de austeritate necesare ieşirii din criză, iar Guvernului, să adopte măsurile de austeritate într-un timp cât mai scurt.
 
Băsescu îi cere lui Boc să taie ajutorul de pamperşi Top
Şeful statului s-a declarat un adversar al tuturor "năzbâtiilor" din buget inventate în perioada "prieteniei parlamentare".
 
CE îi recomandă lui Videanu să nu acceseze fonduri europene Top
Marmosim, firma la care democrat-liberalul Adriean Videanu este acţionar majoritar, nu are dreptul în principiu de a accesa fonduri europene din cauza calităţii sale de ministru, susţine comisarul pentru Dezvoltare Regională, Johaness Hahn, în răspunsul dat acestuia la scrisoarea transmisă în luna aprilie. În consecinţă, Videanu a anunţat marţi că a renunţat la intenţia de a accesa fonduri europene, pentru a evita comentariile pe marginea acestui subiect.
 
Euro cotat la 4,17 lei Top
Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu cea europeană. Banca Naţională a României a afişat un curs de referinţă de 4,1756 lei/euro, cu o diferenţă de 1,15 bani faţă de precedenta referinţă.BNR anunța luni, un curs de 4,1641 lei/euro.
 
Ionuţ Popescu se retrage din CA al Eximbank Top
Ionuţ Popescu a demisionat din Consiliul de Administraţie al Eximbank, din cauza presiunilor exercitate în presă în legătură cu indemnizaţiile plătite membrilor CA.
 
Tranzacţiile imobiliare au crescut cu 2% în primul trimestru, la aproape 80.000 Top
Numărul tranzacţiilor imobiliare a continuat să crească în luna martie faţă de ianuarie şi februarie, astfel că nivelul din primele trei luni a crescut cu 2% comparativ cu perioada similară din 2009, de la 78.321 operaţiuni la 79.965, potrivit datelor notarilor publici.
 
Restanţele la credite au trecut de 850 de milioane de euro Top
Restanţele la credite mai mari de peste 30 de zile contractate de persoane fizice au crescut în martie faţă de februarie cu circa 150 de milioane de lei, la 3,62 miliarde de lei, deşi la finele primului trimestru numărul datornicilor era mai mic cu aproape 10.000 de persoane, potrivit datelor BNR.
 
Economia României a scăzut cu 3,4% în primul trimestrul din 2010 Top
Faţă de trimestrul IV din 2009 căderea este în medie de 0,5%.
 
Franks: FMI a propus măsuri mai echilibrate, iar autorităţile române au ales tăierea cheltuielilor Top
FMI a propus mai multe măsuri de reducere a deficitului bugetar mai echilibrate între creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, iar autorităţile române au optat pentru tăierea cheltuielilor, a declarat într-un interviu şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks.
 
Băsescu acceptă ca reducerile salariilor şi pensiilor să fie făcute în trepte Top
Preşedintele Traian Băsescu şi-a dat acordul pentru ca Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii să studieze variante de reducere în trepte a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, în funcţie de nivelul veniturilor, susţin surse sindicale participante la discuţia de azi cu şeful statului de la Parlament.
 
Impozit de 90% la companiile de stat Top
Ministerul Finanţelor Publice lucrează la un proiect de act normativ care prevede impozitarea cu 90% a tot ceea ce depăşeşte 9.500 de RON la salariile angajaţilor la companiile de stat, vizându-se crearea unui aşa-numit "fond de solidaritate", au confirmat pentru HotNews.ro surse din minister.
 
Hossu: „Toate prevederile din scrisoarea de la FMI ar trebui modificate" Top
Preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut Guvernului să nu valideze scrisoarea suplimentară a FMI-ului până nu se obţine şi aprobarea din partea Consiliului Economic şi Social. Acesta a fost convocat să analizeze scrisoarea de la FMI vineri dimineaţă la ora 10.00. Băsescu, însă, nu a exclus varianta în care scrisoarea să sufere anumite modificări, iar reprezentaţii instituţiei internaţionale să fie nevoiţi să revină la noi în ţară pentru o nouă negociere.
 
Tănăsescu: Taxele ar putea fi majorate, dacă măsurile asumate nu dau roade Top
Dacă măsurile de austeritate asumate de Guvern nu vor fi eficiente, este probabil ca o nouă misiune FMI să vină la Bucureşti pentru a discuta pe tema majorării taxelor, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
 
Companiile de stat au bugete de protocol de sute de mii de euro Top
Regia Naţională a Pădurilor şi unii operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei beneficiază de bani pentru protocol, deşi bugetul din acest an este unul de austeritate.
 
În Voluntari se construieşte o catedrală de peste şapte milioane de euro Top
Banii pentru construcţia catedralei vin atât de la bugetul local, cât şi de la Guvern.
 
Economia se adânceşte în recesiune Top
În timp ce mai toate statele europene au ieşit sau se pregătesc de ieşirea din recesiune, în România, criza pare că se adânceşte.
 
Bani mai puţini şi pentru salariaţii CEC şi Eximbank Top
După ce Ionuţ Popescu a demisionat ieri Consiliul de Administraţie al Eximbank, din cauza că nu a putut să-şi reducă indemnizaţia de membru, Boc a cerut azi reducerea cu 25% a drepturilor salariale în companiile de stat, inclusiv în Eximbank şi CEC.
 
Impozite mai mari pentru cei cu mai multe proprietăţi imobiliare Top
România este unul dintre statele europene cu cele mai mici impozite pe proprietate. În lipsa banilor, Executivul pare să-şi fi adus aminte de acest lucru, astfel încât a hotărât să impoziteze suplimentar persoanele care deţin mai multe imobile în proprietate, cu un impozit mai mare pentru a doua proprietate.
 
Băncile, disperate să „înhaţe" clienţi la Târgul Naţional Imobiliar Top
Noutatea absolută adusă Târgului Naţional Imobiliar (TNI) care va avea loc în perioada 13-16 mai, la Palatul Parlamentului, constă în participarea în număr fără precedent a instituţiilor financiare bancare şi nonbancare. Acest fapt marchează reluarea creditării în condiţii acceptabile, atât către persoane juridice, cât mai ales către cele fizice.
 
Adio adoptării euro în 2014! Top
România nu e pregătită să adopte moneda unică europeană. Inflaţia şi deficitul bugetar sunt principalele piedici în acest scop. Mesajul vine chiar din partea Comisiei Europene, care a recomandat azi aderarea Estoniei la zona euro de la 1 ianuarie 2011, anunţând însă că alte opt state candidate la aderarea la zona euro, printre care şi România, nu sunt pregătite.
 
Colectări sub aşteptări din accize şi impozitul pe profit Top
În luna aprilie, bugetul de stat s-a văzut sărăcit de o serie de venituri care au scăzut semnificativ, printre ele numărându-se colectările din impozitul pe profit sau cele din accize. Acest lucru a dat peste cap estimările făcute de Guvern. Pe de altă parte, încasări mai mari, peste sumele anticipate, au fost înregistrate la impozitul din venituri şi salarii, dar şi la TVA.
 
Interviu cu Florin Marcu - director general SindservPrimul serviciu de urgenţe electrice (2) Top
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
 
Vlădescu: Renegocierea măsurilor cu FMI ar fi o mare eroare Top
Deşi au anunţat noi măsuri de austeritate, reprezentanţii Executivului n-au lămurit dacă le vor renegocia cu fondul monetar.
 
Erste Bank va plăti în această lună dividende de 387 milioane de euro Top
Erste Bank va plăti în această lună acţionarilor dividende de 387 milioane de euro. Deţinătorii de acţiuni vor primi 0,65 de euro, iar cei care deţin titluri participative vor încasa 80 de euro pe unitate. Acţionarii au împuternicit Directoratul să răscumpere, în următorii 5 ani, capitalul participativ emis în 2009 şi să crească capitalul social cu 200 de milioane de euro.
 
Fermierii, amăgiţi cu plata subvenţiilor restante de anul trecut Top
Agricultorii sunt hotărâţi să continue protestele dacă nu vor primi banii promişi pentru plăţile restante de anul trecut. Preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, a menţionat că nu renunţă la suvenţiile datorate de stat.
 
ING: România va rămâne în recesiune şi în 2010 Top
Recesiunea va continua în România în 2010, pentru al doilea an la rând, estimează analiştii de la ING Bank România. Prelungirea perioadei de contracţie economică vine după ce guvernul a întârziat procesul ajustărilor fiscale până în acest moment, unul în care dezechilibrele sunt mult mai mari decât în urmă cu un an, consideră economiştii băncii.
 
Euro la 4,15 lei, 740.000 de şomeri şi şomaj de 8,3%, la sfârşitul anului Top
Produsul Intern Brut va scădea cu 0,1% în 2010, se arată într-un document întocmit de Ministerul Finanțelor Publice.
 
BNR: Cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei pe euro, dacă nu ne-ar fi ajutat FMI Top
Leul s-ar fi depreciat puternic în lipsa ajutorului de la FMI, iar cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei/euro, a declarat joi consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, citat de Mediafax, în cadrul unei întâlniri cu doctoranzii Academiei de Studii Economice. El a ţinut să precizeze că nivelul de 6 lei/euro nu este o estimare de suprafaţă, ci rezultatul unor calcule riguroase.
 
Euro creşte spre 4,18. Curs valutar 4,1785 lei/euro Top
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,1785 pentru un euro şi 3,3209 pentru un dolar. Ambele valute cresc.
 
Criza din jurul nostru pare o glumă Top
În timp ce în România alocaţiile şi indemnizaţiile pentru mame se reduc, guvernul ungar planifică reduceri de taxe pentru familiile cu copii, reforma sănătaţii din Bulgaria arată că numărul de spitale raportat la populaţie va fi mai mare decât în România, iar medicii cehi cer o mărire a salariului de la 2.000 la 2.700 de euro pe lună.
 
Muncă mai multă pe bani mai puţini Top
Pentru că firmele au redus la maximum cheltuielile cu angajaţii, recurgând la concedieri, salariaţii care au rămas se văd acum nevoiţi să muncească şi în locul celor daţi afară. În aceste condiţii, programul de muncă de opt ore este un vis pentru cei mai mulţi dintre cei care şi-au păstrat slujba, în timp ce stresul este din ce în ce mai mare.
 
Guvernul vrea să taie peste 5 miliarde lei din banii alocaţi salariilor bugetarilor Top
Guvernul îşi propune să reducă de la 1 iunie cheltuielile bugetare cu 5,39 miliarde lei prin diminuarea tuturor salariilor din sectorul bugetar, respectiv 1,06% din PIB, potrivit unui document al Ministerului Familiei.
 
România, campioană la taxele pe salarii Top
Intenţia guvernului Boc de a creşte contribuţiile de sănătate plătite de angajaţi şi angajatori de la 10,7 la 14% va pune o presiune suplimentară pe salariile din mediul privat, în condiţiile în care taxarea muncii în România este una dintre cele mai ridicate din Europa de Est.
 
BNR: Aproximativ 500.000 de bugetari nu au ce să facă în sectorul public Top
Aparatul bugetar este supradimensionat cu aproximativ 500.000 de oameni, nu doar 100.000-200.000 de angajaţi cum se vorbeşte în prezent, a declarat joi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, în cadrul unei întâlniri cu doctoranzii de la Academia de Studii Economice.
 
50 de români îşi pierd zilnic casele din cauza restanţelor la bănci Top
Peste 70% dintre restanţele pentru creditele imobiliare la bănci depăşesc termenul de 90 de zile, după care pot fi executate.
 
Lefuri sub 1.500 de lei, pentru jumătate dintre bugetari Top
Aproape jumătate dintre bugetarii care lucrează în administraţia publică, învăţământ şi sănătate, reprezentând 454.805 angajaţi, sunt plătiţi lunar cu până la 1.500 lei, în timp ce salariile între 4.000 lei şi peste 8.000 lei sunt împărţite între 54.315 persoane, reprezentând un indiece de 5,72%.
 
Panait, KTD Invest: Dacă măsurile anunţate vor fi adoptate, România va intra într-o depresie Top
România va intra într-o adâncă depresie dacă măsurile anunţate de Executiv vor fi puse în aplicare, susţine preşedintele KTD Invest, Iulian Panait. În opinia sa, guvernul acţionează în disperare de cauză. Ca dovadă, măsurile au venit prea târziu şi au fost luate toate odată, ceea ce a bulversat populaţia.
 
Cât costă vacanţa de Rusalii, la mare Top
După ce la începutul lunii au făcut bilanţul banilor cheltuiţi de turişti de 1 Mai, acum hotelierii vin cu noi oferte pentru minivacanţa de Rusalii. Şi asta pentru că weekendul viitor va avea pentru angajaţii români trei zile libere, ziua de 25 mai fiind declarată în Codul muncii sărbătoare nelucrătoare.
 
Patriciu vrea să facă bani din pariuri sportive Top
În afara Bucureştiului fostul proprietar al Rompetrol a deschis agenţii de pariuri sportive în Braşov, Turnu Severin, Târgu Mureş, Piteşti, Buzău şi Râmnicu Vâlcea.
 
Guvernul radiază din oficiu firmele aflate de 3 ani în dizolvare Top
Firmele vor fi lichidate în maxim un an de la înscrierea în Registrul Comerţului a deciziei de dizolvare, iar societăţile aflate acum în dizolvare sau lichidare voluntară de peste trei ani vor fi radiate din oficiu, modificări care au fost introduse de Guvern pentru o nouă tranşă din împrumutul CE.
 
FMI face angajări Top
Salariile şoferilor de FMI variază între 2.500 şi 3.700 de dolari pe lună (1.900-2.900 euro). O secretară cu experienţă care lucrează în echipa FMI de la Washington poate primi peste 5.200 de dolari (4.100 euro) lunar.
 
Mobilă și îmbrăcăminte, în talciocul ANAF Top
Pentru a face rost de bani, Fiscul scoate la vânzare orice. De la alimente, produse de încălțăminte și îmbrăcăminte și până la clădirile aparținând firmelor care nu au mai putut să-și plătească datoriile la stat, toate sunt bunuri executate silit, pe care statul a pus sechestru.
 
Un patron italian care locuia în Târgovişte s-a împuşcat în cap din cauza datoriilor Top
Un italian care locuia în Târgovişte a fost găsit mort, vineri dimineaţă, sub podul de la Viforâta, în apropiere de Târgovişte. Conform primelor informaţii, bărbatul s-ar fi împuşcat în cap din cauza datoriilor.
 
Chiriaşii locuinţelor ANL din Tulcea nu sunt dispuşi să devină proprietari Top
Mai puţin de un sfert din chiriaşii care locuiesc în apartamente construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în oraşul Tulcea şi-au exprimat dorinţa de a intra în proprietatea lor.
 
1.500 de farmacii sunt în insolvenţă şi alte 400 în faliment Top
Sistemul farmaceutic se află în dificultate din cauza lipsei fondurilor, 1.500 de farmacii fiind în insolvenţă şi alte 400 în faliment, iar multe spitale din ţară au dificultăţi financiare, spun reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România (CFR) şi ai Colegiului Medicilor din România (CMR).
 
Euro sare de 4,18. Curs valutar 4,1814 lei/euro Top
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,1814 pentru un euro şi 3,3633 pentru un dolar.
 
FMI e de acord cu renegocierea memorandumului Top
Fondul Monetar Internaţional este de acord cu modificarea memorandumului convenit cu Guvernul, dar condiţionează acest lucru cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 6,8%, a declarat pentru NewsIn preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor.
 
Fiscul bulgaresc ii controleaza pe spectatorii la concertul AC/DC Top
Inspectorii fiscali bulgari ii vor controla pe spectatorii si comerciantii care vor fi prezenti in aceasta seara la concertul AC/DC de pe stadionul Vasil Levski din Sofia, a anuntat Agentia Nationala Fiscala a Bulgariei.
 
Unimpresa aprecieaza masurile fiscale ale Romaniei Top
Pastrarea cotei unice, a nivelului TVA si neimpozitarea profitului reinvestit vor stimula intreprinzatorii italieni sa contribuie, in continuare, la sustinerea economico-sociala a Romaniei, prin investitii si prin asigurarea unor locuri de munca stabile, se arata intr-un comunicat al Camerei de Comert Italiane pentru Romania si Unimpresa, remis miercuri, Agerpres.
 
Bancomate cu citire biometrica in Polonia Top
Grupul bancar polonez BPS instaleaza un bancomat cu citire biometrica, care se bazeaza pe analiza vaselor sanguine, asigurand astfel o securitate sporita a retragerii de bani din automate, scrie publicatia franceza 20minutes.
 
Bancile elene si-au sporit dependenta de fondurile BCE Top
Dependenta bancilor din Grecia si Irlanda de imprumuturile acordate de Banca Centrala Europeana (BCE) este disproportionata fata de volumul activelor lor, conform unui raport publicat de agentia de evaluare financiara Fitch Ratings, transmite Bloomberg.
 
Raportul CE: Moneda nationala din Romania s-a stabilizat in mare parte anul trecut Top
Deficitul de 8% din PIB prognozat pentru Romania in previziunile de primavara ale Comisiei Europene, mai ridicat decat tinta de 6,3% din PIB din legea privind bugetul pentru 2010, este si urmarea faptului ca in prezent masurile prevazute pentru atingerea tintelor initiale pentru acest an sunt insuficiente - releva raportul de convergenta al CE, prezentat miercuri la Bruxelles. Raportul evalueaza rezultatele obtinute de 9 tari din UE, inclusiv Romania, in perspectiva aderarii la zona euro.
 
Veniturile colectate de Fisc in luna aprilie au reprezentat 98,55 la suta din program Top
Veniturile bugetare colectate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala /ANAF/ in luna aprilie 2010 au fost de 13,209 miliarde lei, reprezentand 98,55 la suta din programul bugetar (13,403 miliarde lei), informeaza ANAF. Veniturile bugetului de stat au fost in luna aprilie 2010 de 9,025 miliarde lei, reprezentand 96,64 la suta din prevederile bugetare (9,338 miliarde lei).
 
Volum de prime brute subscrise de 2,293 miliarde lei, in primul trimestru din 2010 Top
Piata asigurarilor din Romania a incheiat primul trimestru din 2010 cu un volum de prime brute subscrise in valoare totala de peste 2,293 miliarde lei, in scadere nominala cu 5,29 la suta fata de aceeasi perioada a anului 2009, potrivit datelor provizorii transmise de societatile de asigurari la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
 
Daniel Oajdea: Nu ar trebui reduse pensiile sub 10 milioane de lei Top
Deputatul democrat liberal Daniel Oajdea este de parere ca pensiile sub 10 milioane de lei vechi (1.000 lei) nu vor fi reduse, in opinia sa aceasta suma reprezentand un venit de "subzistenta".
 
Restaurant turcesc pe strada Franceza, in Bucuresti Top
Aromele mancarurilor turcesti au luat cu asalt strada Franceza din Centrul Vechi al Capitalei, unde gurmanzii sunt intampinati cu perne confortabile si decoratiuni turcesti.
 
Peste 500 de sindicalisti protesteaza la Guvern si Cotroceni. Cer sa vorbeasca cu presedintele Top
Peste 500 de sindicalisti au venit, vineri, pentru a doua zi consecutiv, la sediile Guvernului si Presedintiei pentru a protesta fata de masurile de austeritate anuntate de autoritati si il cheama pe presedintele Basescu sa vina intre ei si sa isi ceara scuze pentru situatia in care s-a ajuns.
 
Hossu: Reducerea liniara cu 25% a salariilor in sistemul bugetar este neconstitutionala Top
Reducerea liniara cu 25% a salariilor in sistemul bugetar este o masura neconstitutionala, intrucat incalca legea contractelor colective de munca, astfel ca aceasta masura nu poate fi impusa prin lege, a declarat vineri presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
 
Stolojan: Nu vad posibila aderarea Romaniei la euro in 2015 Top
Prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan crede ca Romania nu va adera la moneda unica europeana in 2015, intrucat, la nivelul UE, exista discutii privind introducerea unor noi criterii de competitivitate si inasprirea restrictiilor din pactul de stabilitate.
 
Cinci secunde in plus ar fi permis evitarea catastrofei de la Smolensk Top
Inregistrarile efectuate de cutiile negre ale aeronavei prezidentiale poloneze, care s-a prabusit la 10 aprilie in Rusia, arata ca accidentul ar fi putut fi evitat, daca pilotii ar fi avut la dispozitie inca cinci secunde, relateaza RIA Novosti.
 
Varianta oficiala: indemnizatia pentru mame scade cu 25%! Top
Mamele vor primi de la 1 iunie o indemnizatie pentru cresterea copilului cu 25% mai mica fata de valoarea din prezent, a explicat pentru incont.ro Andreea Vass, consilierul pe probleme economice a primul ministru Emil Boc. Asta inseamna ca statul va economisi 25% din sumele pe care le acorda pana acum.
 
BERD: investitie de 7,9 miliarde de euro in actiuni anticriza Top
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a investit 7,9 miliarde de euro in 2009, incercand sa sprijine sectoarele atinse de criza din cele 29 de tari in care actioneaza, informeaza organizatorii celei de-a 19-a Reuniuni Anuale a Bancii, de la Zagreb.
 
Stolojan: Daca tai 25 la suta fara sa regandesti sistemul bugetar ajungi intr-o fundatura Top
Reducerea salariilor in sectorul bugetar trebuie facuta in paralel cu o reforma a posturilor, iar in caz contrar Romania va ajunge "intr-o fundatura", a declarat joi, in cadrul unei dezbateri publice, prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan.
 
Treichl, Erste Bank: Criza a venit pentru Romania intr-un moment bun Top
Romania arata mai bine acum decat in urma cu doi ani, criza contribuind la ajustarea unor dezechilibre, astfel ca acum romanii sunt mai cumpatati si economisesc mai mult, spune Andreas Treichl, CEO al grupului austriac Erste, actionarul majoritar al BCR.
 
Al doilea val de recesiune in Europa de Est? Top
Redresarea economica fragila a tarilor din Europa de Est ar putea fi compromisa de programele de austeritate fiscala din Vest, care vor avea efect negativ direct asupra cresterii economice a tarilor europene dezvoltate, declara Erik Berglof, economist-sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare.
 
Pretul aurului atinge un nivel record, iar euro se depreciaza la minimul a 18 luni fata de dolar Top
Pretul aurului a atins vineri un nou nivel record, aproape de 1.250 dolari pe uncie, iar euro s-a depreciat la minimul ultimelor 18 luni in raport cu dolarul, investitorii orientandu-se catre plasamente mai sigure din cauza riscurilor din zona euro si instabilitatii de pe pietele valutare.
 
Directorul CFR Marfa si-a dat demisia Top
Directorul general al CFR Marfa, Mihai Frasinoi, si-a dat demisia, invocand motive personale, si va reveni la conducerea regionalei din Craiova a companiei, in locul sau fiind numit directorul adjunct tehnic, George Micu.
 
Dragnea: Solutia de iesire din criza ar fi ca PDL sa fure mai putin, nu cu camionul, ci cu Loganul Top
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Botosani, ca solutia de iesire din criza ar fi ca PDL sa fure mai putin, "nu cu camionul, ci cu Loganul", apreciind ca situatia actuala din Romanie este efectul instituirii unui "stat aproape mafiot, clientelar".
 
Pe o piata in usoara scadere, A&D Pharma creste cu 33% Top
A&D Pharma, compania olandeza care detine cea mai mare activitate comerciala integrata din domeniul distributiei, serviciilor de vanzare si marketing si a vanzarii cu amanuntul a produselor farmaceutice din Romania, anunta vanzari consolidate neauditate nete in valoare de 150 de milioane de euro pentru primele trei luni ale anului. Acestea reprezinta o crestere cu 33% de la 113,2 milioane Euro raportat in T1 2009.
 
Criza nu sta in Calea Victoriei Top
La inceputul lunii aprile, pe timp de criza prelungita, pe Calea Victoriei s-a deschis un nou magazin de lux - Victoria Men, adica varianta magazinului Victoria 46, pentru barbati.
 
IIF: Romania va avea cea mai drastica ajustare fiscala dintre tarile din Est membre ale UE Top
Dintre tarile est-europene membre UE, Romania va cunoaste in 2010 cea mai drastica ajustare fiscala, ca efect al reducerii salariilor si a pensiilor, a personalului din administratie si a cheltuielilor publice, apreciaza Institutul International de Finante, in ultimul raport despre Europa Centrala si de Est.
 
Cele mai asteptate jocuri video din 2010 Top
Vesti bune pentru impatimitii jocurilor video: 2010 se anunta mult mai interesant in ceea ce priveste noile titluri decat anul precedent.
 
Alpha Bank Romania majoreaza dobanzile Top
Alpha Bank majorează dobanzile la produsele de economisire, pentru depozitele la termen constituite in lei de catre persoanele fizice acestea ajungand pana la 11,25%p.a , iar pentru certificatele de depozit pana la 12,75% p.a . In acelaşi timp, banca vine cu o oferta speciala pentru studenţi şi pensionari, ce beneficiază de dobanzi majorate pentru depozitele la termen
 
Premii la plata cu cardul de credit BCR MasterCard Top
Clientii Bancii Comerciale Romana (BCR) posesori de carduri de credit emise sub sigla MasterCard pot castiga, in urma utilizarii cardului pentru plati la comercianti, mai multe premii intre care si noul autoturism Golf. Posesorii de carduri co-branded sau de credit BCR MasterCard sunt inclusi in aceasta promotie in momentul in care efectueaza cel putin 2 tranzactii de
 
Dobanzi de pana la 14% pe an Top
Banca Comercială Carpatica a majorat, incepand cu data de 30 octombrie 2008, cu pană la 2,5 pp, dobanzile la produsele de economisire. Noile niveluri ating valori de pană la 14%, după cum urmează: Cel mai atractiv produs de economisire oferit de BCC rămane, in continuare, Depozitul Sibiu 2007, cu un nivel de dobandă de 13,50%, bonificat la
 
Rezultate financiare peste estimări, după primul an de Millennium Bank Top
La un an de la intrarea pe piaţa romanească, rezultatele financiare ale Millennium Bank depăşesc aşteptările. La 30 septembrie 2008, suma totală a activelor a ajuns la aproximativ 945 de milioane RON (253 de milioane de euro), o valoare cu 222% mai mare decat cea inregistrată la 31 decembrie 2007. Volumul total al imprumuturilor acordate de
 
Confort Business de la BRD si AIG Top
BRD, impreună cu AIG Romania şi cu brokerul de asigurări Gras Savoye Romania, a lansat un nou produs: asigurarea Confort Business, destinată clienţilor persoane fizice autorizate şi companiilor. Asigurarea Confort Business este un serviciu opţional ataşat cardurilor din gama business in Lei, Euro sau USD. Obiectivul lansării noului produs este acela de a oferi clienţilor un plus
 
OTP a lansat o oferta speciala pentru depozitele pe 3 luni Top
OTP Bank Romania marchează, pe piaţa locală, cea de-a treia ediţie a evenimentului internaţional consacrat, Savings Day (Ziua Economisirii), prin lansarea unei oferte speciale pentru depozitele pe 3 luni. Oferta se va intinde pe durata unei luni calendaristice şi se adresează clienţilor persoane fizice. Promoţia a debutat pe 31 octombrie a.c., şi va consta intr-o creştere a
 
Clientii buni castiga intotdeauna! Top
Ca urmare a initiativei de a sprijini atat clientii cat si piata romaneasca, pe langa seria de masuri luate pentru a ajuta persoanele fizice si juridice sa faca fata conditiilor economice actuale, Bancpost si EFG Retail Services lanseaza promotiile “Clientii buni castiga intotdeauna” cu premiul lunar de 20.000 de lei pentru toti clientii de credite de
 
Noi depozite la Emporiki Bank Top
Emporiki Bank a lansat recent doua produse de economisire la termen, adresate clientilor persoane fizice si PFA: depozitul cu dobanda progresiva - Depozaur - si depozitul cu dobanda in avans - Avantastic. Cele doua depozite au cea mai variata oferta din punct de vedere al termenului de constituire si moneda, oferind posibilitatea clientilor de a-si alege
 
Dobanzi mai mari la BCC Top
Banca Comercială Carpatica a majorat, incepand din 06 ianuarie 2009, dobanzile practicate pentru depozitele la termen oferite, in lei, pe o perioadă de o lună, precum şi la depozitele originale Vivat şi Progres acordate pe o perioadă de 6 şi 12 luni. Conform noilor niveluri, BCC bonifică dobanzi mai mari cu pană la 2 p.p. Astfel,
 
BCR sustine proiectele de afeceri Top
Banca Comerciala Romana (BCR) acţionează consecvent in direcţia acordării unui sprijin real clienţilor săi, in condiţiile asigurării unui management adecvat al riscului menit să protejeze clienţii inşişi, banca şi acţionarii. Această abordare este susţinută fără rezerve de banca-mama, Erste Group, atat pe segmentul retail cat şi pe cel al companiilor. ,,Erste va continua să asigure, ca şi pană
 
60.000 de lei pentru Sărbătorile oraşului Slobozia, în plină criză Top
Risipă pe bani publici. 60.000 de lei - atât s-a plătit, în plină criză, din bugetul local al municipiului Slobozia pentru organizarea sărbătorilor oraşului.
 
3,5 milioane de euro, cheltuielile parlamentarilor pentru deplasările în străinătate Top
Cele mai mari costuri pentru astfel de deplasări decontate de Cameră, peste 70.000 de lei (aproximativ 17.000 de euro) au fost pentru deputatul PD-L pentru diaspora, William Brânză.
 
Fiscul vinde benzină cu 3,6 lei litru Top
Oricine poate participa la licitațiile Fiscului, atât persoanele fizice cât și juridice.
 
Cursul oficial a crescut la 4,1814 lei/euro Top
Banca Nationala a Romaniei ( BNR ) a anuntat vineri un curs de referinta de 4,1814 lei/euro, mai mare cu 0,29 bani comparativ cu ziua anterioara. Joi, cursul oficial a fost de 4,1785 lei/euro.Dobanzile overnight au fost vineri de 4,13% pe an (Robid) si 4,63% pe an (Robor), in crestere cu 0,60 puncte procentuale fata de sedinta precedenta. [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Guvernul anuleaza ajutorul financiar pentru mame la nasterea copilului si tineri la prima casatorie Top
Guvernul va anula ajutorul financar de 230 lei platit mamelor la nasterea copilului, precum si alocatia de 200 euro destinata tinerilor aflati la prima casatorie, drepturi care vor mai putea fi solicitate pana la finalul lunii octombrie doar pentru nasteri si casatorii inregistrate pana la 1 iunie. Dupa data de 31 octombrie 2010, pana la care trebuie depuse cererile de plata, aceste drepturi financiare vor fi prescrise, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta pentru reducerea cheltuielilor sociale aflat in stadiu de elaborare,... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Hossu: Reducerea liniara cu 25% a salariilor in sistemul bugetar este neconstitutionala Top
Reducerea liniara cu 25% a salariilor in sistemul bugetar este o masura neconstitutionala, intrucat incalca legea contractelor colective de munca, astfel ca aceasta masura nu poate fi impusa prin lege, a declarat vineri Bogdan Hossu (foto), presedintele Cartel Alfa. "Reducerea liniara a salariilor este o masura neconstitutionala. Exista o decizie a Curtii Constitutionale legata de acest lucru de acum un an-un an si jumatate, (...) care prevede clar ca o asemenea decizie nu este valabila", a spus... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Problemele zonei euro ar putea compromite relansarea economica a Europei de Est Top
Problemele zonei euro ar putea submina relansarea economica a Europei de Est, regiune care a iesit recent din cea mai dificila criza dupa caderea comunismului, a declarat Thomas Mirow, presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). "Criza din Grecia poate submina eforturile de relansare, mai ales daca bancile elene si sucursalele lor regionale vor fi afectate de incertitudinile de pe piata, in pofida sanatatii lor. Masurile decisive adoptate de statele din Uniunea... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Finantele au atras 2,5 mld. lei de la bancile comerciale pentru 12 zile Top
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras vineri de la bancile comerciale 2,5 miliarde de lei printr-un imprumut cu scadenta la 12 zile, la o dobanda de 4,5% pe an, dupa ce joi a respins toate ofertele institutiilor de credit in cadrul licitatiei pentru obligatiuni cu scadenta la trei ani. Finantele au organizat joi o licitatie prin intermediul careia intentiona sa vanda obligatiuni de stat de tip benchmark cu scadenta la trei ani, in valoare totalã de 900 milioane de lei. Ministerul a respins insa toate ofertele bancilor... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Euro s-a depreciat vineri in fata dolarului la un nou minim al ultimelor 14 luni Top
Moneda euro s-a depreciat vineri in fata dolarului la un nou minim al ultimelor 14 luni, in contextul intensificarii ingrijorarilor ca masurile fiscale de austeritate adoptate de statele din zona euro vor frana revenirea economiei din regiune si provoca turbulente sociale, transmite Reuters. Euro era tranzactionat la 1,2503 de dolari pentru o unitate, pana la ora 8:20 GMT, cel mai redus nivel dupa martie 2009, relateaza Mediafax.Moneda unica europeana a pierdut peste 12% din valoare in fata dolarului de la inceputul anului.Moneda... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Jaf la Raiffeisen in Arad: Doi barbati mascati au amenintat casierita cu pistolul si au furat 10.000 de lei Top
O sucursala Raiffeisen Bank din cartierul Aurel Vlaicu al municipiului Arad a fost jefuita, vineri dupa-amiaza, de doi barbati cu fetele acoperite care au intrat in unitate si au amenintat-o pe casiera cu un pistol, au spus pentru DailyBusiness.ro surse din cadrul politiei Arad. Potrivit bancii, suma sustrasa este de 10.000 lei.Casierita a actionat butonul de panica, dar cei doi barbati au reusit sa fuga."Echipajul de securitate a fost sesizat de personalul bancii si s-a prezentat in foarte scurt timp de la activarea... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Directorul Raiffeisen International despre Romania: Nu aveti industrie, dar vad multe Ferrari pe strada Top
Herbert Stepic (foto), directorul general al Raiffeisen International, a declarat ca banca nu poate hotari cum sa cheltuiasca romanii creditele, daca pe masini scumpe sau pe case, mentionand ca multe state est europene au avut "un inteligent" care le-a spus ce sa faca timp de 50 de ani in regimul comunist. "Bancile, ca toate companiile, vor sa satisfaca nevoile. Daca dupa 50 de ani de comunism prima nevoie a fost pentru frigidere, apoi pentru televizoare, ulterior pentru masini si ultima data pentru case, am finantat ce ni s-a cerut", a... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
UniCredit deschide clubul optimistilor: Romania va avea o crestere economica de 0,4% in 2010 Top
Romania va inregistra in acest an o crestere economica de 0,4%, urmata de un avans de 3,5% in 2011, potrivit estimarilor incluse de UniCredit intr-un raport privind situatia sistemului bancar din Europa Centrala si de Est (ECE), dupa recesiune. Estimarea optimista a UniCredit vine dupa cele mai recente prognoze, revizuite in scadere, ale Fondului Monetar International (FMI), potrivit carora economia Romaniei va stagna sau chiar va scadea anul acesta.Pe ansamblul celor 17 state incluse in... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Guvernul suspenda autorizatiile antrepozitarilor fiscali si impune conditii mai dure pentru avizare Top
Guvernul va suspenda la 1 septembrie valabilitatea autorizatiilor detinute de antrepozitarii fiscali de produse accizabile si ii va obliga pe acestia sa obtina un nou aviz, dar conditionat de lipsa datoriilor bugetare si plata unei garantii, noua autorizatie urmand sa fie acordata pentru maxim un an. Limitarea termenului de valabilitate a autorizatiilor pentru antrepozitarii fiscali de produse accizabile si introducerea unor noi conditii de avizare sunt prevazute intr-un proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Guvern pentru combaterea... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Aurul a atins un nivel record, iar euro a scazut la minimul a 18 luni fata de dolar Top
Pretul aurului a atins vineri un nou nivel record, aproape de 1.250 dolari pe uncie, iar euro s-a depreciat la minimul ultimelor 18 luni in raport cu dolarul, investitorii orientandu-se catre plasamente mai sigure din cauza riscurilor din zona euro si instabilitatii de pe pietele valutare. Cotatia aurului pe piata spot a urcat la 1.248,95 dolari, pana la 10:46 GMT, de la 1.231,83 dolari in inchiderea sedintei de tranzactionare de joi, transmite agentia Reuters, citata de Mediafax."Aurul a beneficiat de cererea ridicata pentru... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Indemnizatia de stat pentru cresterea copilului va fi redusa cu 25%, de la 1 iunie Top
Cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului va fi redus, de la 1 iunie, cu 25%, diminuare aplicata la cuantumul rezultat din echivalentul a 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni., a declarat consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass-Paul, citata de Mediafax. "Varianta agreata pentru noua indemnizatie pentru cresterea copiilor in Romania este pastrarea perioadei de acordare a indemnizatiei la doi ani si a procentului de 85% din nivelul salariului obtinut in ultimele 12 luni lucratoare si... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Guvernul are la dispozitie sase saptamani pentru aplicarea masurilor convenite cu FMI Top
Guvernul are la dispozitie maximum sase saptamani pentru aplicarea masurilor convenite cu FMI, printre care reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor si cu 15% a pensiilor, a declarat, intr-un interviu acordat "Stirilor ProTv", reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, relateaza Mediafax. In cazul in care Executivul nu va reusi sa diminueze cheltuielile, Tanasescu este de parere ca mai exista doar doua solutii. Guvernul fie ar putea fi nevoit sa ia decizia majorarii taxelor - TVA, cota unica - sau ar putea lua un mix de masuri,... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Guvernul s-a angajat in fata FMI sa disponibilizeze 70.000 de bugetari pana la inceputul anului 2011 Top
Guvernul s-a angajat in fata FMI sa limiteze fondul de salarii in 2011 la 39 de miliarde de lei si sa reduca numarul de angajati din sectorul bugetar la 1.290.000, de la 1.360.376 cati sunt in prezent, se arata in ultima forma a scrisorii de intentie, conform NewsIn. Conform unor declaratii facute de reprezentantii FMI, aparatul bugetar din Romania este supraincarcat cu circa 250.000 de angajati, care ar trebui disponibilizati in urmatorii ani. [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
BERD a redus prognoza de crestere pentru Romania in 2010 de la 1,3% la zero Top
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,3% la zero, apreciind ca noile masuri de reducere a deficitului bugetar vor limita cererea interna. Astfel, institutia financiara internationala anticipeaza un avans de 3% in 2011."In Romania si Bulgaria (...) au fost convenite masuri suplimentare semnificative de restrangere fiscala care vor limita cresterea cererii interne", se arata... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Taiem si din banii pentru pensiile private: Vladescu vrea sa limiteze contributia pentru pilonul II la 0,5% Top
Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa limiteze de la 1 iunie virarea a 2% din venitul brut al salariatilor catre sistemul de pensii private obligatori (pilon II), urmand sa se ajunga la un nivel al contributiei de doar 0,5% in acest an, au declarat surse sindicale, conform Money.ro, care citeaza agentia NewsIn. "Ministrul Sebastian Vladescu ne-a informat ca intentioneaza sa suspende transferul a 2 puncte procentuale catre pilonul II de pensii incepand cu 1 iunie, economiile urmand a se ridica la peste 3 miliarde lei in acest an", au precizat... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Gazprom, "Hard as a Rock" în Bulgaria Top
Preşedintele Gazprom a criticat autorităţile bulgare pentru întârziere a proiectului South Stream, cu ocazia deplasării sale la Sofia pentru concertul AC/DC
 
Vladescu: Secretarii de stat si membrii cabinetelor acestora nu mai au voie sa faca parte din CA si AGA Top
Sebastian Vladescu , ministrul de Finante, a semnat un ordin adresat tuturor secretarilor de stat si membrilor cabinetelor acestora, prin care acestia trebuie sa se retraga din Consiliile de Administratie si Adunarile Generale ale Actionarilor, pana luni. In cazul in care, pana luni, 18.05.2010, nu se va pune in aplicare acest ordin, Vladescu va cere demiterea secretarilor de stat si a membrilor cabinetelor acestora.De asemenea, ministrul solicita ca suma primita de demnitarii membri in diverse... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Gigi Becali riscă să ajungă cu toate conturile blocate Top
Milionarul este acuzat că nu și-a onorat până la capăt promisiunea de a dota cu aparatura de ultimă generație "Spitalul de Copii Marie Curie". Acum, cei care au furnizat echipamentele vor să fie executat silit pe motiv de neplată.
 
Românii fură soft de 183 milioane de dolari anual Top
Rata pirateriei software în România a fost de 65% în 2009. În același perioadă valoarea comercială a software-ului ilegal a ajuns la 183 milioane de dolari.
 
Boc cere ministrilor sa ii demita "fara somatie" pe sefii din subordine care nu combat evaziunea Top
Premierul Emil Boc a cerut ministrilor implicati sa finalizeze proiectul de combatere a evaziunii fiscale pana la sedinta de miercuri a Guvernului, pentru a fi dezbatut in prima lectura, si sa ii schimbe "fara somatie" pe sefii structurilor din subordine care nu actioneaza impotriva evazionistilor, conform Mediafax. Solicitarea a fost formulata in reuniunea de sambata, de la Guvern, a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, din care fac parte reprezentanti ai ministerelor Finantelor, Internelor, Justitiei, Agentiei Nationale de... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
FT: Temeri serioase la adresa monedei euro Top
Moneda euro s-a prabusit la cel mai slab nivel din ultimele 18 luni si s-ar putea afla in fata unei perioade prelungite de slabiciune, considera analistii citati de Financial Times. Motivul temerilor: pesimismul general de pe continent cauzat de aplicarea masurilor de austeritate in randul mai multor state membre UE. Spania si Portugalia au anuntat masuri de austeritate care ar putea trage in jos performanta intregii zone UE, scrie publicatia britanica."Euro va continua sa slabeasca, poate chiar semnificativ", a spus un analist al companiei UBS.Euro... [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 
Euro la cel mai scăzut nivel de la prăbușirea Lehman Brothers Top
Euro a coborât la cel mai scăzut nivel de la prăbușirea băncii Lehman Brothers, în toamna anului 2008, pe fondul îngrijorărilor investitorilor că moneda unică a celor 16 state europene se îndreaptă spre "dezintegrare", scrie Bloomberg.
 
BERD a redus prognoza de creştere economică a României pentru 2010 de la 1,3% la zero Top
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,3% la zero, apreciind că noile măsuri de reducere a deficitului bugetar vor limita cererea internă.
 
Peste 100.000 de romani au luat credit rapid, in ultimul an Top
Institutiile financiare nebancare care acorda imprumuturi rapide au castigat lupta cu criza. Din cauza reducerii salariilor si a accesului tot mai greu la un credit bancar, unii romani sunt nevoiti sa ia imprumuturi rapide cu dobanzi usturatoare. Peste o suta de mii de romani au apelat la astfel de credite in ultimul an, conform Realitatea.net. Partea mai putin placuta o reprezinta dobanzile uriase si plata saptamanala a ratelor. Imprumuturile se acorda pe o perioada de cel mult un an, iar [ Citeste articolul pe DailyBusiness.ro ]
 

CREATE MORE ALERTS:

Auctions - Find out when new auctions are posted

Horoscopes - Receive your daily horoscope

Music - Get the newest Album Releases, Playlists and more

News - Only the news you want, delivered!

Stocks - Stay connected to the market with price quotes and more

Weather - Get today's weather conditions




You received this email because you subscribed to Yahoo! Alerts. Use this link to unsubscribe from this alert. To change your communications preferences for other Yahoo! business lines, please visit your Marketing Preferences. To learn more about Yahoo!'s use of personal information, including the use of web beacons in HTML-based email, please read our Privacy Policy. Yahoo! is located at 701 First Avenue, Sunnyvale, CA 94089.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Buna ziua tuturor celor

Sunt Mrs.Rosita Dawson, o reputație, legitimă și un creditor bani acreditat companie. ne împrumut bani pentru a persoanelor fizice la o rată de 3%, care au nevoie de asistență financiară. Ai un credit rău sau vă aflați în nevoie de bani pentru a plăti facturile? Vrem să folosim acest mediu pentru a vă informa că am acorda asistență beneficiar de fiabile ca vom fi bucuroși să vă ofere un împrumut. Nu verificare de credit, 100% Guaranteed.email:(dawsonrositaloans@live.com)

solicitantul va începe rambursarea creditului 6 luni de la împrumut a fost transferat la el / ea.

Imposibilitatea de a plăti înapoi împrumutul de la această dată așteptat / perioadă, acțiuni legale vor fi luate împotriva reclamantului de către avocatul nostru imediat.

Solicitant care nu este în măsură să se întâlnească cu rambursarea va fi dat două săptămâni mai mult ca o perioadă de grație înainte de acțiunile legale vor fi luate.

Particularități: împrumutatul trebuie să furnizeze fie una dintre următoarele: Licența -A de conducere, un pașaport internațional sau o carte de identitate valabilă poartă numele lui / ei. Vi se cere sa completati formularul de mai jos înainte de a putea continua cu împrumut dumneavoastră.

CREDIT formularul de cerere:

Numele solicitantului: ...............
Adresa: ................
Oraș: ..................... ..
State: ........................
Tara: .................. ..
Sex: ......................
Starea civila: ................
Varsta: ........................ ..
Ocupația: ...................
Rate Venit: ...................
Spune-i: ........................ ...
Numărul de birouri: ................
Mobil: ..................... ..
Suma solicitată: ...............
Durata de împrumut: ..................
Scopul de împrumut .....................

După depunerea cererii de împrumut, vă puteți aștepta la un răspuns preliminar mai puțin de 24 de ore și de finanțare în termen de 72-96 de ore de la primirea informațiilor avem nevoie de tine ma contactati pe email companiei noastre: dawsonrositaloans@live.com

Cu respect.
D-na Rosita Dawson.