Modificarea Codului penal: Crimele din timpul Revolutiei sunt imprescriptibile

Bucuresti, 20 februarie 2012 Deputatii din Comisia juridica a parlamentului României, au aprobat luni modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilitatii faptelor de omor, informeaza Agerpres. "Am discutat astazi modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilitatii infractiunii de omor. Este o lege foarte importanta si aceasta lege face ca, practic, toate infractiunile de omor contra pacii si omenirii sa fie imprescriptibile. Pana acum, daca o infractiune de omor nu a fost urmarita si judecata intr-un termen de timp, raspunderea penala se prescria pentru cel care a savarsit aceasta fapta. Iata ca prin aceasta modificare adusa in sedinta Comisiei juridice de astazi, practic, aceste infractiuni nu se prescriu. Este o lege care va intra la vot in plenul Camerei Deputatilor, urmand a fi trimisa la promulgare", a declarat la finalul sedintei presedintele Comisiei juridice, Daniel Buda. El a precizat ca modificarea adusa Codului penal se refera si la faptele de omor petrecute in timpul Revolutiei. "Inclusiv faptele de omor petrecute in timpul Revolutiei vor deveni imprescriptibile", a afirmat democrat-liberalul.
Citeste articolul original aici

Niciun comentariu:

Stiri romanesti ~ stirile din Romania