Stiri Noi - Romanian-Portal.com – Cel mai complex portal pentru diaspora romana

Stiri Noi - Romanian-Portal.com – Cel mai complex portal pentru diaspora romana


SUA-China, divorţ înainte de căsătorie

Posted: 01 Feb 2010 04:00 PM PST

sua_china_negocieri_1„Afacerea Google", vânzări de arme către Taiwan, ameninţări cu sancţiuni economice: scandalurile se ţin lanţ în ultimul timp între Washington şi Beijing. Nimic nu ar fi prevestit, după vizita euforică, din noiembrie anul trecut, a preşedintelui Barack Obama în China, că  relaţiile sino-americane se vor deteriora atât de rapid.

Reacţiile Chinei la vânzările de armament american către Taiwan  au fost, de-a lungul timpului, dure, dar ameninţarea de acum - că va impune sancţiuni împotriva companiilor din SUA - este peste aşteptări. Aceste convulsii nu fac decât să confirme că Beijingul este din ce în ce mai arogant şi triumfalist, susţin experţii.

„De anul trecut,  comportamentul Chinei s-a schimbat. Naţionaliştii şi susţinătorii liniei dure au fost marginalizaţi din sânul puterii comuniste chineze, locul lor fiind luat de „lideri cu instincte mai liberale şi mai internaţionaliste" , spune Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană (CER) cu sediul la Londra. El susţine că această schimbare a determinat guvernele şi instituţiile europene să-şi revizuiască strategiile faţă de China.

În Europa, dar şi în Statele Unite, China este văzută, în cel mai bun caz, ca o enigmă, dacă nu de-a dreptul un potenţial pericol.
„Pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, la orizont se prefigurează o nouă superputere,  nedemocrată, dar lumea nu este încă pe deplin conştientă", susţine specialista pe probleme chineze, Marie Holzman.

Grant nu vede cu ochi buni curtea pe care o fac ţările europene Chinei şi „utopice parteneriate strategice" pe care statele europene vor să le încheie cu Beijingul, susţinând că acestea sunt în avantajul statului comunist care merge pe principiul „dezbină şi cucereşte". „Când China se va trezi, lumea va tremura", previziona Napoleon.

Alianţa China şi SUA ar fi de neînvins

Tot mai mulţi analişti spun că, în momentul de faţă, pe scena politică internaţională se conturează două superputeri: China şi SUA. Dacă ­s-ar alia, ar fi imbatabile. Fostul preşedinte american, Bill Clinton a văzut potenţialul uriaş al acestei ţări, dar şi riscurile unei Chine slabe care ar putea destabiliza regiuni întinse din Asia. Succesorul său, Barack Obama, a căutat oportunităţi de a colabora mai îndeaproape cu această naţiune gigantică de 1,3 miliarde de oameni.

Liderul democrat de la Casa Albă consideră această cooperare esenţială în următorii ani. În timpul recentei sale vizite la Beijing spunea că provocările majore ale secolului XXI, cum sunt schimbările climatice, proliferarea nucleară sau redresarea economiei, pot fi rezolvate doar prin conlucrarea celor două superputeri. 

Şi liderii chinezi sunt de părere că relaţiile dintre China şi SUA sunt printre cele mai importante din lume, deoarece sunt conştienţi că fără ajutor american, ar  dura mult pentru ca şi chinezii să atingă prosperitatea. Niciodată cele două ţări nu au fost mai dependente una de alta ca acum. Fără piaţa şi investiţiile americane, lucrurile nu ar fi mers aşa de bine în China.

Dar, în acelaşi timp, mulţi americani ar fi resimţit mai grav criza economică actuală fără mărfurile ieftine importate din ţara comunistă. Nici administraţia americană nu ar fi fost în măsură să susţină crahul financiar dacă Banca Centrală a Chinei nu ar fi cumpărat, numai anul trecut, titluri ale Trezoreriei americane în valoare de 800 de miliarde de dolari, scrie „Der Spiegel".

Dar există şi reversul medaliei. În SUA sunt deja apeluri din partea oamenilor de afaceri către Administraţie să protejeze companiile naţionale de concurenţa din China.

Beijingul a pătruns şi în curtea Rusiei

Statele mici şi sărace, fără resurse minerale importante, păreau candidaţi neatractivi pentru investiţii din partea celei de-a treia economii a lumii. Dar, în timp ce devine tot mai agresivă economic faţă de SUA, China se mişcă uşor spre zone sărace din Europa de Est şi din Asia Centrală, construind treptat relaţii financiare cu foştii sateliţi ai Rusiei.

Astfel, China manifestă un interes în creştere faţă de Republica Moldova, un fost stat sovietic mai sărac decât multe ţări din Africa, comentează Reuters. Beijingul a semnat în iulie 2009 un memorandum de înţelegere pentru un credit de un miliard de dolari către Republica Moldova, echivalentul unei zecimi din PIB-ul acestei ţări şi de departe cel mai mare împrumut pe care îl va primi.

„Prin întărirea prezenţei sale în curtea Rusiei, China îşi construieşte mai multe pârghii în negocierile generale cu Moscova", spune Innes-Ker, analist al Economist Intelligence Unit (EIU). Şi Lilit Gevorgyan, expert la IHS Global Insight, este de acord că Beijingul vrea să câştige „dividende politice".

Cap de pod spre UE

China va avea nevoie de pârghii tot mai puternice în relaţia cu Rusia, pe măsură ce acordurile bilaterale în domeniul hidrocarburilor se extind. Moscova asigură aproape 8% din totalul petrolului brut importat de China, iar Gazprom se află în negocieri avansate pentru un acord de furnizare de gaz.

„Timp de decenii, Rusia a avut relaţii dificile cu puternicul său vecin estic, însă acum omul său forte, premierul Vladimir Putin, a decis să le lase în urmă şi să se îndrepte spre o cooperare economică mai strânsă", susţin analiştii IHS Global Insight  subliniind, totuşi, că între cele două puteri se menţine neîncrederea.

Pentru China, împrumutul către Republica Moldova nu este lipsit de potenţial comercial şi ar putea constitui o modalitate de a-şi stabili o clientelă atât în curtea Uniunii Europene, cât şi a Rusiei. O altă zonă în care Beijingul a intrat puternic în competiţie cu Rusia şi SUA, pentru influenţă şi resurse, este Asia Centrală. 

"Prin întărirea prezenţei sale în curtea Rusiei, China îşi construieşte mai multe pârghii în negocierile generale cu Moscova."
Innes-Ker
analist al Economist
Intelligence Unit (EIU)


Avertismentul „Dalai Lama"

Beijingul a pus în gardă Washingtonul, ieri, faţă de o eventuală întâlnire între preşedintele american Barack Obama şi Dalai Lama, şef spiritual al budiştilor tibetani, estimând că ea „ar submina serios" relaţiile China-Statele Unite. Dalai Lama va efectua începând 16 februarie o vizită de 10 zile în SUA, care va începe în capitala americană.

Purtătorul său de cuvânt nu a confirmat dacă el s-ar întâlni cu preşedintele Barack Obama. „Ne opunem ferm unei asemenea întâlniri care ar submina serios bazele politice ale relaţiilor sino-americane", a declarat presei un oficial al Partidului Comunist chinez.

 

Romanian-Portal News
Sursa: adevarul.ro


România va face parte din strategia Dunării

Posted: 01 Feb 2010 04:00 PM PST

Laszlo_Borbely_1Dunărea va avea, din 2011, o strategie de dezvoltare pentru ţările riverane fluviului, potrivit Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely a condus delegaţia României care a participat, luni şi marţi, la Conferinţa privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, ce a avut loc la Ulm, în Germania.

La eveniment au participat miniştrii din ţările riverane Dunării, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European. De asemenea, la conferinţă a fost prezentă şi Danuta Hubner, membră a Parlamentului European, fost comisar pentru politica regională.

'În cursul anului 2008, Austria şi România a iniţiat demersurile pentru a avea o strategie a Dunării, demersuri pe care Consiliul Europei le-a oficializat, în luna iunie 2009. Tot în 2008, ca ministru al Dezvoltării, am semnat două acorduri cu colegii din Ungaria şi Bulgaria pentru susţinerea acestei strategii', a declarat, în cadrul conferinţei, ministrul Mediului.

Strategia va fi adoptată în 2011, când Ungaria va deţine Preşedinţia UE şi va viza problematica privind coeziunea şi aspectele financiare, urmărind să desfăşoare acţiuni menite să creeze legături de cooperare în domeniul protecţiei mediului dincolo de graniţele administrative.

Ministrul Laszlo Borbely a subliniat că 'Strategia Dunării ne va oferi ocazia de a valorifica la maximum oportunităţile politicilor Uniunii Europene în toate domeniile De aceea, pentru România Strategia UE pentru regiunea Dunării, reprezintă o prioritate pe agenda Guvernului'.

Conferinţa de la Ulm a deschis procesul de consultare publică lansat de Comisia Europeană pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării, la care toate statele riverane sunt invitate să participe. În cadrul procesului de consultare, Comisia Europeană va organiza, în statele membre riverane Dunării, o serie de conferinţe tematice cu factorii interesaţi, respectiv autorităţi ale administraţiei publice naţionale, regionale, locale, dar şi reprezentanţi ai mediului privat.

România va fi gazda ultimei conferinţe de acest nivel privind Strategia UE pentru regiunea Dunării care va avea loc în luna iunie 2010, la Constanţa.

Pentru România, Strategia UE pentru regiunea Dunării va reprezenta asumarea rolului de promotor şi iniţiator al unui nou format de cooperare care va contribui la susţinerea angajamentelor externe în plan regional, va permite relansarea economică a judeţelor din bazinul Dunării şi crearea de noi locuri de muncă.

Priorităţile României la Dunăre sunt legate de reconcilierea politicilor şi strategiilor definite pentru sectoare care ar putea antrena investiţii durabile şi care ar eficientiza navigaţia pe Dunăre: protecţia mediului, navigabilitatea şi dezvoltarea economică. În acest sens, utilizarea sistemelor inovative şi a tehnologiilor verzi ar putea reprezenta o alternativă la soluţiile actuale de transport fără ca biodiversitatea şi ecosistemele aflate de-a lungul Dunării să fie afectate.

 

Romanian-Portal News
Sursa: agerpres.ro


Niciun comentariu: