Y! Alert: Stirile din economie

Yahoo! Alerts
My Alerts

The latest from Stirile din economie


"Dacă mărim salariile profesorilor cu 33%, va creşte inflaţia" Top
Bugetul de stat nu poate suporta creşterea salariilor profesorilor cu încă 33%, a spus ieri premierul Emil Boc, argumentând că actualele condiţii economice nu permit o astfel de majorare, care ar duce doar la creşterea inflaţiei şi dublarea preţurilor unor produse."Salariile profesorilor, aşa cum au fost mărite în 2008, cu 17%, se vor plăti în continuare la toţi, dar majorarea suplimentară, cu 33%, astăzi economia românească nu are banii necesari s-o facă. Sau aş putea să am un pix cu care să majorez salariile cu 33%, dar vă garantez că săptămâna viitoare se vor regăsi în inflaţiei. Ce cumpăram astăzi cu 10 lei, săptămâna viitoare vom cumpăra cu 20 de lei", a spus Boc.Declaraţia premierului a venit la scurt timp după amplele proteste de ieri, din Capitală. Profesorii au ieşit în stradă, nemulţumiţi, în principal, de scăderea veniturilor în urma aplicării legii de salarizare unitară, dar şi de concedierile anunţate. Liderii de sindicat spun că protestele vor continua, pentru că negocierile cu guvernul nu au avut niciun rezultat. "A rămas stabilit pe săptămâna viitoare să încercăm să discutăm atât cu Ministerul Muncii, cât şi cu reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, dar dacă ei vor avea aceeaşi poziţie ca şi până acum, înseamnă că noi vom avea o perioadă foarte grea şi avem nevoie de sprijinul tuturor celor care lucrează în învăţământ, pentru a învinge această aroganţă şi acest dispreţ pe care îl manifestă Guvernul României, actual, faţă de învăţământ", a declarat preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu.
 
Evoluţia cursului valutar Top
Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de patru lei şi şase bani pentru un euro. Dolarul american este cotat la trei lei şi patru bani.
 
Japonezii dezvoltă surse curate de energie Top
Japonezii demonstrează încă o dată că energia viitorului poate fi cea furnizată de Soare. Multe dintre ţările asiatice încearcă să înveţe din experienţa niponă şi să-şi dezvolte propriile capacităţi de exploatare şi utilizare a celei mai ieftine şi curate surse de energie.
 
Dispar albinele Top
Alertă de gradul zero în Statele Unite. Experţii din toate colţurile ţării s-au reunit la San Francisco în încercarea de a găsi o explicaţie pentru dispariţia masivă a albinelor. Un răspuns ar putea fi folosirea la scara industrială a pesticidelor care afectează viaţa insectelor.
 
Măsuri anticriză în Portugalia şi Spania Top
Portugalia şi Spania iau măsuri pentru a evita o criza similară cu aceea din Grecia. In Portugalia, planul de austeritate propus de guvern a fost aprobat aseară de Parlament. Şi Spania a adoptat măsuri dure pentru reducerea deficitului. Efectele sunt resimţite de micii comercianţi care fac eforturi să supravietuiască. Dupa ce Grecia a adoptat un plan de măsuri extrem de dur în încercarea de a reduce uriaşul deficit bugetar, o serie de alte ţări-considerate vulnerabile- au trecut la măsuri similare pentru a nu fi afectate de sindromul elen. Spania are un deficit de 10%din PIB şi speră că aplicând programul de austeritate să-l reducă la jumătate până în 2012. Acum are cea mai ridicată rata a şomajului din UE - peste 19%- iar multe familii spaniole sunt grav lovite de criză.Portugalia, care înregistrează şi ea un deficit de peste 8%, a dat unda verde programului de austeritate, în ciuda opoziţiei comuniştilor şi a absenţei din Parlament a social-democraţilor. Documentul a fost votat aseara de legislativ si va fi prezentat imediat Comisiei Europene. Planul se bazează în principal pe reducerea cheltuielilor publice, relansarea privatizarilor, îngheţarea salariilor funcţionarilor, plafonarea ajutoarelor sociale şi impozitarea cu 45% a veniturilor mai mari de 150.000 de euro pe an.
 
Guvernul pregăteşte noi impozite Top
Zeci de mii de firme s-ar putea închide după introducerea impozitul forfetar, avertizează Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. Reprezentanţii acestuia susţin că un astfel de impozit ar trebui să se aplice şi societăţilor din domeniile petrolului, tutunului şi alcoolului.
 
Acord de ajutor pentru Grecia Top
Acordul la care a ajuns Uniunea Europenă pentru a ajuta Grecia să iasă din criză este foarte important şi pentru România, ţinând cont că există riscul de contaminare a întregii regiuni. Este declaraţia făcută astăzi, la Bruxelles, de preşedintele Traian Băsescu. După săptămâni întregi de controverse şi tergiversari, liderii europeni au stabilit aseară un mecanism de intervenţie financiară care sa poata fi imediat activat, dacă este cazul.
 
Investiţii pe Aeroportul Otopeni Top
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă formaţiunile de check-in şi înregistrare a pasagerilor pentru toate cursurile interne vor fi realizate in Terminalul Plecări Internaţionale, începând din 28 martie. De duminică la aeroportul din Otopeni vor începe lucrările de modernizare a echipamentelor de securitate pentru controlul bagajelor in Terminalul Plecari Interne. Nu sunt insa sinugurele modificări pe care administraţia le face. Există un întreg proiect de extindere a aeroportului, derulat pe mai mulţi ani de zile.
 
Boc: "Plătiţi drepturile sociale sau vă dau afară! Există bani, dar sunteţi incompetenţi" Top
Premierul Emil Boc a atras atenţia sâmbătă, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii, asupra faptului că există cazuri de întârzieri nejustificate în plata unor indemnizaţii, din cauza proastei organizări, subliniind că, dacă aceste situaţii nu vor fi soluţionate, se va recurge la demiteri. "Acolo unde apar întârzieri din cauza indolenţei, incapacităţii profesionale sau, ştiu eu, prostiei, v-aş ruga să luaţi măsuri pentru a-i demite. Nu vreau să mai aud la Bucureşti plângeri că la nu ştiu ce direcţie de muncă nu s-a plătit indemnizaţia pentru creşterea copiilor sau un alt drept social prevăzut, pentru că cineva nu a prelucrat un dosar în termen. Răspundeţi de aplicarea acestei legi acolo, iar unde nu interveniţi, schimbăm în bloc, şi prefecţi, şi directori de direcţii de muncă", a precizat Boc, adăugând că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, poate garanta că nu este nicio problemă cu asigurarea resurselor financiare pentru plata salariilor, pensiilor, alocaţiilor sociale prevăzute de lege. Primul-ministru a mai arătat că autorităţile locale trebuie să intervină dacă apar probleme generate de comoditate sau incompetenţă. Premierul a menţionat că Guvernul a primit mai multe sesizări referitoare la întârzieri, constatând însă că de multe ori a fost vorba de proastă organizare. "Vreau să vă atrag atenţia dvs. şi să îi trageţi de urechi fie pe cei de la direcţiile de muncă, fie de la direcţiile de finanţe, în cazul în care apar întârzieri nejustificate cu privire la plata unor indemnizaţii sau drepturi. Nu avem probleme în ţară cu plata resurselor financiare. Avem bani pentru salarii, pentru pensii, pentru plata alocaţiilor şi a celorlalte drepturi prevăzute de lege, evident, nu alte drepturi care nu au acoperire legală", a spus premierul Emil Boc. De asemenea, şeful Executivului a mai spus că legea salarizării unitare trebuie aplicată pentru a asigura un tratament egal şi nediscriminatoriu tuturor acelora care sunt plătiţi din fonduri publice."Aici nu avem altceva de făcut decât să spunem lucrurilor pe nume şi oamenilor exact cum stă situaţia, fără ocolişuri şi fără niciun fel de înfrumuseţare. În domeniul învăţământului, în 2008, a fost adoptată legea cu privire la majorarea salariilor profesorilor cu 50 %. Imediat, în noiembrie 2008, din cei 50% majorarea salarială, 17% s-au aplicat pentru toţi profesorii. Diferenţa de 33% nu s-a mai aplicat din cauza insuficienţei resurselor financiare şi evident din cauza crizei financiare", a explicat Boc. Premierul a precizat că Guvernul propune aplicarea unitară a legii salarizării, care vizează o creştere cu 17% încă din 2008 a salariilor profesorilor. "Sentinţele judecătoreşti acolo unde ele există îşi urmează cursul firesc şi sunt eşalonate conform graficului prevăzut de lege şi ne asigurăm ca toţi profesorii să aibă resursa financiară pentru plata salariilor aşa cum scrie în legea unitară", a mai spus acesta.
 
Ministrul Muncii face apel la români să se recalifice Top
Guvernul va face tot ce-i stă în putinţă pentru a crea condiţiile necesare ieşirii din recesiune, a precizat, sâmbătă, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan, vorbind despre importanţa creării şi asigurării locurilor de muncă, necesitatea recalificării persoanelor care vor să se angajeze şi despre creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, notează Agerpres."Am lansat un program ambiţios de recalificare. Din ce în ce mai mulţi angajatori lucrează cu tehnică de ultimă generaţie şi au nevoie de oameni calificaţi pentru o astfel de tehnică. Fac apel la oamenii din ţară să se înscrie într-un program de recalificare. O altă problemă cu care ne confruntăm este şcolarizarea elevilor. Şi în celelalte ţări din Europa se discută despre ocuparea tinerilor, ceea ce învaţă ei nu se cere neapărat pe piaţa muncii, aşadar, curricula de şcolarizare trebuie legată de cererea de pe piaţa muncii', a mai spus Mihai Şeitan. De asemenea, oficialul a vorbit şi despre alte soluţii oferite pentru ieşirea din criză."Suntem într-o perioadă de criză din care nu am ieşit încă, dar facem tot ce ne stă în putinţă pentru a crea condiţiile necesare ieşirii din recesiune. De mare importanţă în aceste momente este să asigurăm locuri de muncă, să menţinem un şomaj scăzut şi să nu îl creştem sub nicio formă. Sperăm ca investiţiile lansate prin bugetul statului să poată crea locuri de muncă în domeniul infrastructurii şi astfel să se producă o absorbţie a şomajului. Totodată, vrem să realizăm un sprijin pe zona industrială şi aici pot da exemplu Programul Rabla care a decurs bine până în acest moment", a precizat Mihai Şeitan. Ministrul Muncii a menţionat şi introducerea şomajului tehnic ca modalitate de micşorare a cheltuielilor cu salariile şi contribuţiilor sociale, precizând totodată că, de la începutul anului, peste 1.700 de firme din întreaga ţară au solicitat intrarea în şomaj tehnic pentru aproximativ 47.000 de angajaţi. Oficialul a adus în discuţie şi proiectul legii pensiilor care prevede că vârsta de pensionare va ajunge, gradual, la 65 de ani pentru femei, la egalitate cu cea a bărbaţilor, din anul 2030. "Într-o primă fază, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 58 de ani şi nouă luni, cât este în prezent, până la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor de la 63 de ani şi nouă luni, la 65 de ani, până în anul 2015. Se va păstra însă excepţia celor care lucrează în condiţii speciale, precum minerii sau cei care sunt expuşi mediului radioactivităţii, pentru care se va prevedea în continuare o reducere cu maxim 10 ani a vârstei de pensionare", a menţionat ministrul Muncii. Mihai Şeitan va avea în cursul zilei de sâmbătă o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi administraţiei miniere, în cadrul căreia se va discuta problema reducerii vârstei de pensionare la mineri. Acesta a declarat că minerii care lucrează în subteran beneficiază deja de această facilitate de a se pensiona la 55 de ani şi că, în principiu, este de acord ca şi cei care lucrează la suprafaţă să aibă aceleaşi condiţii de pensionare, dar la o vârstă mai apropiată de cea de 65 ani.
 
Românii, la cumpărături în Ungaria Top
Pentru locuitorii din vestul ţării, iepuraşul vine din Ungaria. Înaintea Sărbătorilor de Paşti, mulţi trec graniţa doar ca să-şi facă toate cumpărăturile. În ţara vecină, preţurile la alimente sunt mai mici, iar calitatea mai bună, spun românii. În unele localităţi maghiare, magazinele au oferte afişate în limba română, astfel încât clienţii români să nu aibă vreo problemă în alegerea celor mai bune produse.
 
38,9% din pensionarii din România nu au vârsta de pensionare Top
Numărul pensionarilor din România se cifra, în februarie, la 5.525.600 persoane, pensia medie fiind de 676 lei, conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Din totalul pensionarilor, doar 2.152.700 persoane s-au pensionat la limita de vârstă şi aveau stagiu complet de cotizare, pensia medie în cazul lor fiind de 937 lei. Dintre aceştia, 1.883.600 pensionari erau beneficiari de asigurări sociale, cu o pensie medie de 1.016 lei, iar 269.100 erau pensionari agricultori, cu o pensie medie de 384 lei. Numărul pensionarilor beneficiari de asigurări sociale de stat (inclusiv de ajutor social) se ridica la 4.763.500 persoane, pensia medie fiind în cazul acestora de 735 lei, iar al agricultorilor se cifra la 762.100 persoane, cu o pensie medie de 308 lei.  
 
Preţul cărnii de miel, între 20 şi 25 de lei Top
Sute de bucureşteni s-au înghesuit la târgul de miei din sectorul 4, singurul de acest fel deschis în Capitală. Oamenii nu s-au speriat de vremea ploioasă şi spun că nici preţul cerut de ciobani n-a fost chiar de speriat, 20 de lei kilogramul de miel. Un dezavantaj este acela că nu poţi cumpăra o jumătate de miel, sau doar un sfert. La hipermarket, în schimb, poţi cumpăra exact cât îţi trebuie. Preţul trece însă de 23 de lei kilogramul.
 
Leul, prima depreciere Top
Moneda nationala s-a apreciat nesemnificativ in debutul sedintei interbancare de astazi, urmand tendinta pozitiva a valutelor din regiune. Primele tranzactii s-au realizat la la 4,0710 - 4,0730 lei/euro. Ulterior, bancile afisau cotatii de 4,0690 - 4,0710 lei/euro. Referinta BNR este de 4,0704 lei/euro, fata de la 4,0682 lei/euro, paritate afisata vineri. Astazi, BNR a redus dobanda de politica monetara, pana la nivelul minim istoric de 6,5%. Analistii spun ca BNR a preferat sa iefti... ( read more )
 
BNR ieftineste creditele in lei Top
De la inceputul acestui an, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a diminuat de trei ori dobanda-cheie. In luna ianuarie, dobanda de politica monetara a fost redusa cu 0,5%, coeficient aplicat si la corectia din februarie 2010. Un nivel al dobanzii-cheie similar a mai fost inregistrat doar in perioada perioada iunie- noiembrie 2007. Atunci, BNR a stabilit o dobanda de politica monetara de 7%. Liber la credite Prin reducerea dobanzii-cheie se urmareste dezghetarea credita... ( read more )
 
Grecii se tem de FMI Top
George Papandreou a declarat ca spera ca executivul pe care il conduce nu va trebui sa ceara un imprumut de la FMI, pentru a depasi grava criza financiara pe care o traverseaza Grecia. Totusi, pana la sfarsitul lunii mai, autoritatile de la Atena trebuie sa imprumute 15,5 miliarde de euro, pentru a-si achita o parte din datorii si pentru a finanta reforma finantelor publice. In plus, trebuie sa respecte programul de austeritate, pentru a nu pierde din nou increderea investitorilor ... ( read more )
 
Dacia Duster are aproximativ 400 de comenzi pana in prezent Top
Dealerii Dacia au primit pana in prezent circa 400 de comenzi pentru SUV-ul Duster, iar trei sferturi dintre clienti au optat pentru varianta 4X4 a modelului, a declarat pentru MEDIAFAX Paul Schiaucu, vicepresedintele Asociatiei Concesionarilor Dacia si Renault (ACODAREN)."Cu toate ca nu au fost livrate inca masinile, avem deja multe comenzi. Clientii care au comandat noul model vor putea intra in posesia masinilor dupa 18 aprilie, dupa operatiunea "Porti Deschise", cand vom prezenta masinile in... ( read more )
 
Moody's: Legea falimentului personal ar afecta negativ sistemul bancar Top
Legea insolventei persoanelor fizice, care a trecut saptamana trecuta de Senat, ar avea efecte negative semnificative asupra sistemului bancar din Romania, apreciaza Moody's, estimand, intr-un scenariu optimist, ca institutiile de credit ar putea avea nevoie de suplimentarea capitalului cu 10%.Proiectul legislativ prevede ca debitorul de buna credinta care cere deschiderea procedurii de insolventa personala va putea fi descarcat total sau partial de datoriile anterioare sau ulterioare desc... ( read more )
 
Franta vrea sa aduca in Europa energia solara produsa in Africa Top
Franta vrea sa dezvolte o retea de linii electrice de dimensiuni mari pe sub Marea Mediterana, pentru a transporta in Europa energie electrica solara produsa in Africa.Dezvoltarea proiectului, denumit Transgreen, va necesita implicarea mai multor companii, precum furnizori de electricitate, operatori de retele electrice sau producatori de echipamente de inalta tensiune.Aceste companii vor fi coordonate de grupul francez EDF, au declarat surse apropiate situatiei.Participantii la proiect vor efec... ( read more )
 
Circ la spital Top
Circ si sange la camera de garda a spitalui de urgenta din Iasi, umpluta rapid de zeci de oameni care au uitat de cele sfinte si au baut pana au cazut pe jos. La propriu. A fost insa si veselie: unii au cantat, iar altii, dimpotriva, se credeau.... posedati de demoni.
 
Cererea lui Voicu Top
Catalin Voicu vrea sa fie audiat. Senatorul a trimis o cerere catre conducerea Senatului in care sustine ca votul din 24 martie, pentru arestarea sa, e lovit de nulitate. Asa ca solicita sa fie ascultat de plenul Camerei superioare, cu ocazia primei sedinte. Senatorul spune ca "trebuie sa-i fie respectat dreptul constitutional si legal de a fi ascultat in plenul Senatului in vederea incuviintarii cererii de arestare preventiva." Voicu invoca legea suprema in stat si spune ca nu a fost indeplinita "conditia minima obligatorie" de a se exprima in fata senatorilor, iar retinerea sau arestarea vreunui senator se face dupa o ascultare prealabila. Cererea vine dupa ce Senatul a dat aviz de arestare preventiva, iar ulterior, instanta suprema a decis judecarea lui Catalin Voicu saptamana viitoare.Senatorul este cercetat in legatura fapte de coruptie si este acuzat de trafic de influenta si fals.
 
Afaceri cu statul Top
Cantat in melodii de acum mai bine de 20 de ani, metroul bucurestean intra tot mai des in reparatii. De vina sunt multe vagoane foarte vechi dar...si un contract pagubos cu firma de mentenanta. Un acord prin care in cei 15 ani de derulare, Metrorex si...implicit statul se obliga sa plateasca 300 de milioane de euro. O afacere foarte buna daca tinem cont de faptul ca...dupa 6 ani banii au fost deja platiti iar vagoane vechi...sunt inca pe sine.
 
Festivalul scrumbiei Top
Inabusita pe gratar, in suc propriu, inundata apoi de suc de lamaie si cateva cristale de sare. Scrumbia de Dunare, caci despre ea vorbim, a fost vedeta la Galati. Mii de oameni veniti din toate colturile tarii au sarbatorit Floriile pe malul Dunarii, la cea de-a noua editie a Festivalului Scrumbiei.
 
A fost ora Pamantului Top
Intunericul a invelit Pamantul, aseara, timp de o ora. Luminile s-au stins pentru a marca inceputul a 60 de minute de spectacol, pentru sute de milioane de oameni. Din Australia si pana in America de Sud, in 125 de tari de pe Glob... a fost Ora Pamantului.
 
Satui de Sarkozy Top
Demonstratie impotriva presedintelui Nicolas Sarkozy, la Paris. Sute de francezi au iesit in strada, satui de politica liderului de la palatul Elysee. Oamenii sunt de parere ca pe zi ce trece, Sarkozy se transforma intr-un monarh, iar masurile pe care le promoveaza nu fac decat sa le ofere si mai multe beneficii celor care au deja aproape tot. Miscarea de protest a fost initiata de mai multi bloggeri si a fost promovata pe internet, prin intermediul retelelor de socializare. Desi evenimentul n-a avut tocmai succesul scontat, manifestantii au anuntat ca vor repeta actiunea pe 8 mai, cand spera sa li se alature in jur de 100.000 de persoane. O demonstratie similara a adunat anul trecut la Roma, 350.000 de oameni care au scandat lozinci impotriva lui Silvio Berlusconi.
 
"Maestrii" in IT Top
Suntem maestri la atacuri informatice. Romania se afla pe locul al doilea in topul tarilor de unde sunt lansate actiuni ilegale pentru obtinerea de date. In general, romanii sunt interesati de fraude comerciale. Un sondaj efectuat de o companie de securitate informatica arata ca peste 21% dintre tentativele inregistrate in lume au la origine computere din tara noastra. I-am depasit pana si pe americani in acest domeniu, dar nu insa si pe chinezi. Un oras din estul Chinei ramane in continuare capitala spionajului cibernetic mondial. In ce consta acesta? Hackerii recurg la mesaje electronice insotite de documente aparent legitime, a caror deschidere duce insa la infectarea computerului. Scopul final este evident, obtinerea accesului la date sensibile.
 
Stiri pe scurt Top
Musafir surpriza Agitatie intr-un sat din China, dupa ce un urs Panda a ajuns in gospodariile oamenilor. Animalul se afla in cautare de hrana atunci cand s-a ratacit. Localnicii care l-au zarit au chemat imediat echipele de interventie insa pana ca acestea sa ajunga la fata locului, ursul a fugit in padurea din apropiere. Nu este insa exclus ca un astfel de incident sa se repete si asta pentru ca din cauza temperaturilor scazute, bambusul a inghetat, iar animalele sunt foarte infometate. Festivalul baloanelor Primul festival al baloanelor cu aer cald a adunat sute de indonezieni in apropierea Jakartei. Oamenii au asteptat cu orele la coada ca nu cumva sa rateze ocazia de a admira capitala de sus. A fost un spectacol total, marturisesc cei care au luat parte la eveniment, chiar daca vremea n-a tinut mereu cu ei. Continua cautarile Continua cautarile celor 46 de marinari sud-coreeni, disparuti acum doua zile, in Marea Galbena. Familiile victimelor au sosit la locul naufragiului si se roaga pentru o minune. E insa putin probabil ca vreo persoana sa mai fie gasita in viata, marturisesc indurerati oficialii de la Seul. Nici acum, cauzele exploziei navei militare nu se cunosc iar epava acesteia n-a fost inca adusa la mal.
 
Angajat la UE Top
Uniunea Europeana a scos la bataie peste 300 de locuri de munca in administratia publica pentru romani! Salariul este extrem de motivant. Incepe de la 4.000 de euro pe luna si poate ajunge chiar si pana la 17.000 de euro.
 
Trend de primavara Top
Oficial a inceput primavara, asa ca doamnelor si domnisoarelor aveti toate motivele sa fiti frumoase! Tenul trebuie intens hidratat, se poarta culorile tari, machiaje colorate, iar la capitolul unghii puteti sa va jucati cat vreti. Moda de anul acesta nu impune o limita sau un trend demn de urmat. Cu cat aveti mai multa imaginatie... cu atat mai bine.
 
Finanţările europene vor fi stimulate Top
Privitor la fondurile europene, România a atras mai puţin de 5 % din suma de 4,3 miliarde de euro alocată pentru dezvoltarea resurselor umane, până în anul 2013. Evaluarea proiectelor dureaza prea mult, iar banii se rambursează cu întârziere. Potrivit declaraţiilor ministrului Muncii, cei responsabili cu atragerea fondurilor europene vor putea primi majorari de salarii. Deficitul de personal va fi acoperit prin transferuri şi detaşări de la alte instituţii. Acolo unde va fi cazul, vor fi angajate cel mult 100 de persoane, pentru toate autorităţile de management al programelor prin care vin banii europeni. Deblocarea acestor posturi va fi discutată de Guvern, începând de săptămâna viitoare.  
 
Leul s-a depreciat uşor Top
Banca Naţională a anunţat un curs de referinţă de patru lei şi şapte bani pentru un euro.Dolarul american este coatat la trei lei şi doi bani.Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au mai scăzut uşor la 3,51- 4,01%, după ce în şedinţa precedentă au variat între 3,58% şi 4,08%. Totodată, băncile au crescut uşor randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, acestea urcând de la 3,63% - 4,13% la 3,71 - 4,21%.
 
Minim istoric pentru dobânda cheie Top
Banca Naţională a redus azi dobânda de politică monetară de la 7 la 6,5 la sută. Este minimul istoric la care a ajuns dobânda cheie, pe fondul îmbunătăţirii lichidităţii în sistemul bancar. Mişcarea, anticipată de analiştii financiari, va avea ca efect - într-o primă fază - scăderea dobânzii la depozite, urmată de scăderea dobânzii la credite.Nu în ultimul rând, scăderea dobânzii cheie indică preocuparea Băncii Centrale pentru cursul de schimb şi pentru scăderea inflaţiei.
 
Directorul general al FMI se va adresa Parlamentului Top
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Khan, se va adresa, marţi, plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, informează Mediafax. La finalul alocuţiunii susţinute de şeful FMI, fiecare grup parlamentar va avea timpi alocaţi pentru a-şi exprima punctele de vedere referitoare la subiectele expuse de Dominique Strauss-Khan. Decizia ca şeful FMI să se poată adresa Parlamentului a fost luată de conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului pe 22 martie, după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis o scrisoare în acest sens. Membrii PNL din cele două Birouri Permanente s-au opus acestei hotărâri. Directorul general al FMI vizitează luni, Varşovia, iar marţi se va afla la Bucureşti, unde se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, cu prim-ministrul Emil Boc, cu ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, cu guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, pentru a discuta cele mai recente evoluţii din cadrul programului economic al autorităţilor. Strauss-Kahn se va întâlni şi cu studenţii de la Academia de Studii Economice, cu care va aborda rolul FMI în criza globală, şi se va adresa Parlamentului, pe tema viziunii economice a României. Aceasta va fi prima vizită pe care Dominique Strauss Kahn o va face în cele două ţări în calitate de director general al FMI. Recent, România a primit două tranşe de împrumut de la FMI, în valoare de 2,45 miliarde de euro, iar la mijlocul lunii martie urmează să primească şi o tranşă de un miliard de euro de la Comisia Europeană. Tranşele trei şi patru de la Fondul Monetar Internaţional, din cadrul Acordului Stand-by cu România, au intrat, în februarie, în conturile BNR. România primeşte 2,45 miliarde euro, în cadrul acestor tranşe, din care o parte vor merge în conturile Trezoreriei Statului, iar o alta va rămâne la BNR, pentru consolidarea rezervei valutare. Board-ul FMI a aprobat, în unanimitate, acordarea România a celor două tranşe, în valoare de 2,45 miliarde de euro, din cadrul împrumutului de 12,9 miliarde de euro contractat cu instituţia financiară internaţională. Din împrumutul total de 12,9 miliarde de euro contractat cu FMI pe un interval de 24 de luni, România a încasat aproape 6,9 miliarde, la care se vor adăuga cele două tranşe.Senatorii au aprobat luni tragerea tranşelor III şi IV din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional după ce, în prealabil, liberalii au anunţat că vor vota împotrivă, iar social democraţii au susţinut că se vor abţine de la vot.
 
Un click şi mielul vine acasă Top
Avântul luat de vânzarea mieilor de Paşti pe Internet i-a facut pe mulţi ciobani să nu mai calce în piaţă. In spaţiul virtual, oferta este variată, preţurile sunt mai mici, iar clientul poate să-şi aleagă singur mielul care urmează a fi sacrificat.Pe Internet, preţurile pornesc de la 10 lei kilogramul de miel viu şi ajung până la 16. Avantajul este că, în cele mai multe cazuri, sacrificarea nu se plăteşte.
 
Directorul general al Volksbank Cehia va prelua operatiunile din Romania Top
Volksbank International l-a numit in functia de presedinte al Volksbank Romania pe actualul director executiv al subsidiarei din Cehia a grupului austriac, Johann Lurf, in locul lui Gerald Schreiner. In varsta de 52 de ani, Lurf este presedintele executiv al Volksbank Cehia de aproape 14 ani si coordoneaza direct operatiunile de retail. El a absolvit Academia de Afaceri Wiener Neustadt si si-a inceput cariera in cadrul gruplui Raiffeisen. Schreiner a condus Volksbank Romania din iunie 2006, ... ( read more )
 
Vanzarile Toyota, in crestere Top
Toyota, cel mai mare constructor de automobile din lume, a inregistrat luna trecuta o crestere a vanzarilor pe plan mondial cu 13% comparativ cu perioada similara din 2009, potrivit presei asiatice. Toyota, producatorul auto nipon responsabil pentru cel mai mare recall din istoria industriei, a vandut luna trecuta 613.845 de autovehicule la nivel mondial, in crestere fata de 543.435 in februarie 2009. Productia globala a companiei japoneze a crescut in februarie cu 69,2%, la 734.631 unitati, din... ( read more )
 
Studiu: Piata locala de retail va scadea cu 2,3%, pana la 46,9 mld. euro, in 2010 Top
Piata de retail din Romania va cobori cu 2,3% in 2010, al doilea an consecutiv de scadere, la 190 miliarde lei (46,9 miliarde euro), potrivit unei studiu al firmei poloneze de cercetare PMR, care estimeaza o revenire a industriei in 2011-2012. "Timp de cativa ani, sectorul de retail a avut o crestere de doua cifre, sustinuta mai ales de accesul facil la credite si numarul mare de investitii straine. Odata ce situatia la nivel mondial a inceput sa se deterioreze, Romania, in mare parte dependenta... ( read more )
 
Ford a dat statul roman in judecata Top
Ford Romania solicita in instanta restituirea a 3,5 milioane de dolari de catre statul roman, bani pe care compania i-a platit sub forma de taxe vamale, in perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008, pentru importul de piese si subansamble pentru cutii de viteza la fabrica de la Craiova. Compania Ford Romania solicita, intr-un dosar inregistrat in 4 martie la Tribunalul Dolj, anularea unui act administrativ prin care a platit, in perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008, 11 milioane de lei (3,5 mi... ( read more )
 
Dealerii Dacia au primit pana in prezent 400 de comenzi pentru Duster Top
Dealerii Dacia au primit pana in prezent circa 400 de comenzi pentru SUV-ul Duster, iar trei sferturi dintre clienti au optat pentru varianta 4X4 a modelului, a declarat Paul Schiaucu, vicepresedintele Asociatiei Concesionarilor Dacia si Renault (ACODAREN). „Cu toate ca nu au fost livrate inca masinile, avem deja multe comenzi. Clientii care au comandat noul model vor putea intra in posesia masinilor dupa 18 aprilie, dupa operatiunea <>, cand vom prezenta masinile in showroom-uri. Ce... ( read more )
 
Angajatii Michelin din Romania au obtinut majorari salariale Top
Peste 3.000 de angajati ai celor trei fabrici Michelin din Romania, Silvania Michelin Zalau, Romsteel Cord Zalau si Victoria Floresti, vor beneficia de majorari salariale de 5%, din martie, si de 3%, din noiembrie, in urma negocierilor pentru incheierea contractului colectiv de munca pe 2010. Liderul sindicatului din cadrul Romsteel Cord Zalau, Adrian Ilies, a declarat, luni,  ca premiile de Paste si de Craciun au ramas la acelasi nivel ca in 2009, de 650 de lei, in timp ce prima de vacanta... ( read more )
 
Stiglitz: "Unii dintre cei mai talentati tineri ai Americii au cazut prada capcanei ... Top
Ofensiva impotriva remuneratiilor excesive ale directorilor de banci din Occident nu limiteaza accentuarea inegalitatilor sociale, aparute in conditiile in care sectorul financiar atrage forta de lucru cu cea mai buna pregatire, a declarat Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie. "In aceasta economie dominata de finante, din nefericire, o mare parte a celor mai bine pregatiti tineri se orienteaza spre sectorul financiar, atrasa de remuneratiile supradimensionate. Pretul plati... ( read more )
 
Legea falimentului personal va reorganiza viata rau-platnicilor si va descoperi muncitorii ... Top
Persoanele fizice care vor intra sub incidenta legii falimentului personal, care a trecut recent de Senat, vor fi obligate sa isi scoata la suprafata veniturile obtinute „la negru“ si se vor supune  unui jurist care le va „reorganiza viata“. Gandita ca o masura de reducere a evaziunii fiscale in randul populatiei, legea s-ar putea rasfange si asupra sistemului bancar, care va deveni mai precaut in acordarea imprumuturilor. Agentia de rating Moody's a estimat, intr-un... ( read more )
 
Directorul general al FMI si-a inceput vizita in Romania Top
Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, si-a inceput, marti, vizita de o zi la Bucuresti cu o discutie, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei si o parte dintre membrii Cabinetului.La intalnire au fost prezenti vicepremierul Marko Bela, ministrul Finantelor, ministrul Administratiei si Internelor, precum si reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu.De la inceputul discutiei, directorul general al FMI... ( read more )
 
Emilia Bunea devine manager al ING Asigurari Europa Centrala Top
Emilia Bunea, actualul director general al ING Fond de Pensii, va fi de la inceputul lunii viitoare Chief Financial Officer in cadrul ING Asigurari Europa Centrala. Din aceasta functie managerul roman va fi responsabil cu coordonarea financiara a companiilor de asigurari ale grupului ING din zece tari care fac parte din regiunea mentionata. „Promovarea unui membru din echipa ING Romania in structurile regionale de top management ale Grupului dovedeste, o data in plus, nivelul ridicat de ex... ( read more )
 
Dominique Strauss-Kahn: "Vor urma noi crize financiare" Top
Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, are previziuni sumbre in ceea ce priveste somajul in Romania, chiar daca economia da semne de revenire. „Unii romani isi vor pierde locurile de munca in urmatoarele luni. Este o contradictie greu de explicat pentru guvern”, a spus oficialul FMI, la o conferinta organizata la Academia de Studii Economice, din Bucuresti. In programul incheiat cu institutia financiara internationala exita conditii cu privire la arieratele companiilor de... ( read more )
 
BNP Paribas nu e foarte optimista privind situatia economica a Romaniei Top
Cheltuielile de capital vor continua sa scada in acest an in Romania, accentuand tensiunile de pe piata muncii si afectand consumul intr-o perioada in care cererea interna ramane la niveluri slabe din cauza recesiunii si dificultatilor de pe piata de credit, potrivit unei analize a BNP Paribas. Criza creditelor din Romania a fost "de departe" cea mai severa din Europa Centrala si de Est, afectand puternic investitiile, noteaza analistii celei mai mari banci franceze. Astfel, desi cresterea econo... ( read more )
 
RBS a fost amendata cu 28,6 mil. lire in Anglia Top
Banca britanica Royal Bank of Scotland (RBS), controlata de guvernul britanic, a fost amendata cu 28,6 milioane lire sterline (31,8 milioane euro) pentru ca a dezvaluit institutiei de credit concurente Barclays detalii ale propriei politici de preturi pentru credite, transmite Reuters. Biroul pentru concurenta din Marea Britanie, Office of Fair Trading, a anuntat marti ca directori executivi al RBS au transmis informatii privind politica de preturi pentru imprumuturi a bancii catre firme de serv... ( read more )
 
Statul ofera garantii institutiilor publice care vor sa acceseze fonduri europene Top
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM) a anuntat ca, incepand de astazi, va putea sa acorde garantii, in numele si contul statului, institutiilor eligibile in cadrul Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei. Garantiile pot fi acordate pentru creditele de cofinantare accesate, credite ce pot ajunge la 15% d... ( read more )
 
Deprecierea dolarului, euforie la Bursa de la Tokyo Top
Bursele din Asia au urcat marti, indicele Nikkei al pietei nipone inchizand la maximul ultimelor 18 luni, datorita deprecierii dolarului, care a determinat cresteri in sectorul materiilor prime si marfurilor, transmite Reuters. Pietele europene vor deschide in urcare usoara datorita cresterilor din Asia si Statele Unite, iar actiunile din sectorul energetic vor fi sustinute indeosebi de aprecierea pretului petrolului. Cotatia de referinta a barilului de titei s-a mentinut peste nivelul de 82 dol... ( read more )
 
Bulgaria va adopta euro cel mai devreme in 2014 Top
Bulgaria va intra in zona euro cel mai devreme in 2014, mai tarziu decat a planificat, in conditiile in care nu va reveni la crestere economica inainte de 2011, potrivit analistilor companiei Roubini Global Economics, transmite Novinite. Compania de consultanta, fondata de Nouriel Roubini, profesor de la New York University care a anticipat criza financiara, considera ca obiectivul Bulgariei de a adopta moneda unica in 2013 este prea optimist. "Daca criza din Grecia se va atenua in a doua jumata... ( read more )
 
Directorul FMI şi-a început vizita în România Top
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, şi-a început vizita de o zi la Bucureşti cu o discuţie, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi o parte dintre membrii Cabinetului. La întâlnire au fost prezenţi vicepremierul Marko Bela, ministrul Finanţelor, ministrul Administraţiei şi Internelor, precum şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. "România este o ţară foarte importantă pentru noi, suntem aici să încercăm să vă ajutăm să reveniţi pe drumul cel bun, să vă ajutăm să implementaţi politicile pe care dumneavoastră le alegeţi şi, chiar dacă uneori echipa FMI poate părea un pic mai dură, pentru că aşa este necesar, tot ceea ce aud este că relaţia cu Guvernul şi Banca Naţională a fost de cea mai înaltă calitate posibilă. Desigur că înţelegem că criza a lovit economia şi trebuie să remediaţi această situaţie şi, de aceea, cu siguranţă în aceste zile există o presiune asupra bugetului. Deci suntem foarte clar capabili să înţelegem acest lucru şi să încercăm să vedem împreună cu dumneavoastră cum păstra echilibrul, ţinând cont totodată de nevoile pe care le susţineţi", a declarat directorul general al FMI. Directorul general al FMI se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, se va adresa Legislativului şi va susţine un discurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti. România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
 
FMI - doctorul naţiunilor Top
Directorul general al FMI, Dominique Strauss Kahn, a declarat în faţa studenţilor români de la ASE că peste 10 ani vor descoperi că acţiunea coordonata a scurtat criza, relatează HotNews.El a susţinut că este necesară o reglementare mai strictă a pieţelor, la un nivel global.A comparat FMI cu un doctor al naţiunilor, ale cărui medicamente sunt banii şi a accentuat faptul că Europa trebuie să facă eforturi pentru a ieşi din criză. A menţionat, de asemenea, posibilitatea ca mulţi dintre români să îşi piardă locurile de muncă în perioada următoare, fapt pe care îl consideră un preţ al recuperării.  
 
Tarom reintroduce zborurile directe către litoralul românesc pe perioada orarului de vară 2010 Top
Tarom reintroduce zborurile directe către litoralul românesc, pe perioada orarului de vară 2010, pe rutele Bucureşti - Constanţa şi Cluj – Constanţa, şi suplimentează numărul zborurilor pe mai multe destinaţii interne, în condiţiile în care cererea a crescut cu circa 17% de la începutul anului.
 
Băsescu: România doreşte o cooperare pe termen lung cu FMI, după încheierea actualului acord Top
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus marţi directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, că România doreşte o cooperare pe termen lung cu FMI, după încheierea actualului acord, vizând pentru viitor un acord stand by de asistenţă sau o linie flexibilă de credit.
 
Strauss-Kahn: Guvernele nu vor mai putea cere bani de la contribuabili pentru salvarea băncilor Top
FMI va propune la sfârşitul lui aprilie crearea unui mecanism cu resurse provenind de la bănci care să poată fi folosit în cazul unei noi crize a sistemului financiar, a spus marţi directorul general al FMI, precizând că guvernele nu vor mai putea apela la contribuabili pentru salvarea băncilor.
 
BCR se aşteaptă la un deficit bugetar de 6,5% din PIB în acest an, peste ţinta agreată cu FMI Top
Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) se aşteaptă ca deficitul bugetar să depăşească în acest an nivelul convenit de guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană, ajungând la 6,5% din produsul intern brut (PIB).
 
PDL şi UDMR susţin necesitatea adoptării Legii responsabilităţii fiscal-bugetare Top
Reprezentanţii PDL şi UDMR au anunţat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că susţin adoptarea proiectului responsabilităţii fiscal-bugetare, apreciind că, deşi această lege "nu este perfectă", ea poate fi corectată pe parcurs, udemeriştii precizând că au pregătit câteva amendamente.
 
Legea responsabilităţii fiscale a fost adoptată de deputaţi şi merge la promulgare Top
Legea responsabilităţii fiscale a fost adoptat marţi de către Camera Deputaţilor, cu 135 de voturi favorabile, 97 contra şi o abţinere.
 
Piaţa spaţiilor logistice dă semne de revenire:Golden Foods închiriază 6000 mp în Millenium Logistic Top
Compania Golden Foods, prezentă în industria snacksurilor, a închiriat 6.000 mp în Millenium Logistic Park, fiind primul chiriaş al proiectului industrial aflat în curs de dezvoltare în sudul capitalei, în zona Popeşti-Leordeni.
 
Strauss-Kahn: Întârzierea adoptării euro nu e un lucru rău, important e ca România să fie pregătită Top
Prelugirea calendarului de adoptare a euro de către România nu este neapărat un lucru rău, deoarece mai important este ca ţara să fie pregătită pentru a face acest pas, a declarat marţi directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.
 
Viorel Ştefan (PSD) a caracterizat Legea responsabilităţii fiscale drept "un masacru legislativ" Top
Reprezentanţii opoziţiei au susţinut că proiectul Legii responsabilităţii fiscale este discutabil din punct de vedere al connstituţionalităţii şi au solicitat retrimiterea la comisie, propunere ce a fost respinsă de către plen.
 
Cezar Corâci a fost reales preşedinte al confederaţiei patronale UGIR-1903 pentru următorii 4 ani Top
Ioan Cezar Corâci a fost reales preşedinte al confederaţiei patronale Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR-1903) pentru următorii patru ani, decizie luată în cadrul adunării generale de luni, a anunţat marţi biroul de presă al UGIR-1903.
 
Protecţia Consumatorilor a amendat aproape 200 de supermarketuri şi hipermarketuri Top
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat aproape 200 de supermarketuri şi hipermarketuri din ţară cu amenzi în cuantum total de peste 800.000 de lei, în urma unui control privind respectarea prevederilor legale.
 
BCR: Dacă guvernul nu reuşeşte să scadă cheltuielile rigide, majorarea taxelor este greu de evitat Top
Economistul-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, a subliniat marţi importanţa reformării sectorului public, avertizând că dacă guvernul nu reuşeşte să scadă cheltuielile rigide, precum cele cu pensiile şi salariile, principala opţiune este majorarea impozitelor.
 
Udrea promite o lege specială pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European Top
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a anunţat marţi, la Braşov, că va propune Guvernului adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru declararea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013 ca eveniment de interes naţional, transmite corespondnetul NewsIn.
 
Deloitte: 2010, anul clarificărilor pe piaţa producerii de electricitate din regenerabile în România Top
Anul 2010 va fi un an al clarificărilor pe piaţa producerii de electricitate din surse regenerabile de energie din România şi totodată un an crucial pentru decizia privind investiţiile, a declarat marţi directorul de servicii financiare energie şi resurse în cadrul Deloitte România, Valeriu Binig.
 
Directorul FMI consideră înţeleaptă decizia României de a coopera în continuare cu Fondul Top
Directorul FMI Domninique Strauss-Kahn consideră "foarte înţeleaptă" decizia României de a continua cooperarea cu Fondul şi după încheierea acordului aflat acum în derulare, acesta arătând că FMI va decide, la finalul acestui acord, împreună cu Guvernul român, care este cea mai bună cale de urmat.
 
Germanwings adaugă 5 noi rute cu plecare de pe Koln/Bonn şi 16 de pe aeroportul din Hanovra Top
Germanwings a anunţat marţi că, începând cu 28 martie, odată cu anunţarea noului plan de zbor pentru vară, compania măreşte numărul de destinaţii, adăugând 5 noi rute cu plecare de pe Koln/Bonn şi 16 de pe aeroportul din Hanovra.
 
UGIR-1903: Economia românească va mai pierde până la 90.000 de locuri de muncă în următoarele 3 luni Top
Economia românească va mai pierde încă 25-30.000 locuri de muncă lunar în următoarele 2-3 luni, a declarat luni preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România, UGIR-1903, precizând că solicită Guvernului să pună în practică cât mai urgent măsurile anti-criză.
 
Autorităţile locale pot face contracte pe PFA ca să ocolească OUG ce interzice angajările la stat Top
Autorităţile publice locale pot angaja cu contracte de prestări servicii pe persoane fizice autorizate (PFA) experţi specializaţi în implementarea proiectelor finanţate din fonduri UE pentru a putea ocoli prevederile ordonaţei ce interzice ocuparea posturilor vacante la stat, susţin specialiştii.
 
Afacerile Stihl România au scăzut cu 20% în 2009, la 75,6 milioane lei Top
Afacerile producătorului de motounelte de grădinărit Stihl România, subsidiara grupului german Sthil, au scăzut anul trecut cu 20%, la 75,6 mil. lei, faţă de 2008 când au fost de 94,6 mil. lei, firma estimând pentru 2010 o majorare cu circa 15%, a declarat marţi Ioan Mezei.
 
Leul se depreciază uşor, cursul de referinţă urcă la 4,0729 lei/euro Top
Banca centrală a afişat marţi un curs de referinţă de 4,0729 lei/euro, în uşoară urcare, cu 0,06%, faţă de cel de luni, după o evoluţie stabilă a leului în prima parte a şedinţei, la cotaţii de puţin peste 4,07 lei/euro.
 
BCR estimează că rata şomajului va ajunge la 9,4% la finalul acestui an Top
Economiştii Băncii Comerciale Române (BCR) estimează că rata şomajului va ajunge la finalul acestui an la 9,4%, faţă de 7,8% în decembrie 2009, urmând ca în 2011 să se înregistreze o uşoară revenire a pieţei forţei de muncă.
 
General Electric investeşte 340 milioane euro în producţia de energie eoliană offshore în 4 ţări Top
General Electric investeşte aproape 340 milioane euro în sectorul energiei eoliene offshore (pe mare sau pe ocean- n.r.), în dezvoltarea sau extinderea unităţilor sale de producţie, inginerie şi service pentru turbine eoliene din patru ţări europene, Marea Britanie, Norvegia, Suedia şi Germania.
 
Concurenţa a autorizat preluarea Quelle de către Panatek Investment Group Top
Consiliul Concurenţei (CC) a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea de concentrare economică realizată prin dobândirea controlului unic direct de către SC Panatek Investment Group SRL – Satu Mare asupra SC Quelle SRL - Satu Mare.
 
Distribuitorul de produse congelate Macromex îşi construieşte fabrică de produse de panificaţie Top
Distribuitorul de produse congelate Macromex vrea să construiască o fabrică de produse de panificaţie la Câmpia Turzii printr-un joint-venture cu producătorul belgian de produse de panificaţie şi patiserie La Lorraine, a comunicat marţi Boştină şi Asociaţii, care a asistat compania în acest proiect.
 
FNGCIMM poate da garanţii de până la 15% din credit pentru proiecte prioritare finanţate de UE Top
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) poate acorda garanţii de stat primăriilor, universităţilor, institutelor de cercetare şi furnizorilor de servicii de apă şi canalizare care au accesat fonduri UE, ce pot ajunge la 15% din valoarea proiectului.
 
Lantul slabiciunilor inchirierea unui apartament prin intermediari - Revista Presei Top
Revista presei : Incercati sa dati un anunt de inchiriere in calitate de proprietar veti fi asaltat imediat de zeci de agentii care se ofera sa intermedieze oferta cu promisiunea ferma ca nu veti fi taxat in plus luam comisionul doar de la chirias. Proprietarii cedeaza in definitiv doar nu pierd nimic ofertele din ziarele de specialitate care sa aiba in spate particulari si nu agentii imobiliare pot fi numarate pe degete iar chiriasul se desparte oftand de 150300 de euro pentru care a muncit poate si o luna. De ce nu se intalneste direct cererea cu oferta in aceste cazuri ...
 
Reducere de 10 la impozitele si taxele pe 2010 doar azi si maine - Revista Presei Top
Revista presei : Astazi si maine sunt ultimele doua zile in care puteti plati prima transa a impozitelor si taxelor locale pe acest an fara a fi penalizati. Daca achitati... ...
 
Băsescu vrea o colaborare pe termen lung cu FMI - Revista Presei Top
Revista presei : ...
 
BNR scade dobinda la un minim record, bancile tin cu dintii de ea Top
 
De ce se tem bancherii de Legea Falimentului Personal? Cum se falimenteaza in celelalte tari si cum a influentat asta, creditarea? Top
Noua lege a falimentului personal care a trecut de Senat, provoaca ingrijorare printre bancheri. In ultimele 3 zile, doi presedinti ale unor importante banci comerciale au iesit in public reactionand vehement impotriva propunerii legislative. Miercuri, presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels a declarat ca legea falimentului personal nu poate ajuta piata bancara ci, dimpotriva, ii face pe bancheri sa devina mai precauti cui acorda credite.
 
Legea falimentului personal. Cine pe cine vrea sa apere, de fapt? (II) Top
Romania si Bulgaria sunt singurele state din Uniunea Europeana care nu au o lege a insolventei persoanelor fizice. Bancherii o contesta, senatorii o adopta tacit. BNR spune ca nu e momentul, firmele de avocaturi oficiali ai ANPC spun ca dimpotriva, acum e cea mai mare nevoie. Pe cine sa mai crezi? In teorie, principalii beneficiari ai acestei legi sunt persoanele ramase fara surse de plata a ratelor, dar si bancile, care nu vor mai fi nevoite sa constituie provizioane pe perioada insolventei. Initiatorii spun ca intentia lor e simpla: sa puna pe picior de egalitate toti creditorii, eliminand cazurile in care dupa ce bancile isi recupereaza banii, ceilalti creditori (firme de telefonie, magazine, institutii  de studii s.a.) nu mai au ce recupera. Ai vazut proiectul legii? Ce ai aduce in plus si ce ai scoate din el?  HotNews.ro te invita sa iti exprimi parerea despre legea falimentului personal.
 
BCE: Nu sunt motive de ingrijorare privind deprecierea euro in fata dolarului... Pentru economie este chiar mai bine Top
Nu sunt motive de ingrijorare privind deprecierea euro in fata dolarului, declara unul dintre membrii consiliului guvernator al Bancii Central Europene (BCE), Ewald Nowotny, citat de Reuters. "Cu siguranta nu este nici un motiv de ingrijorare. Cursul de schimb euro/dolar a prezentat mereu o volatilitate ridicata inca de la introducerea monedei unice europene. Pentru economie este chiar benefica scaderea cursului de la nivelurile anterioare supraevaluate", a afirmat Nowotny.
 
Unul dintre cei mai bogati oameni din lume, directorul Fondului de Investitii din Abu Dhabi, a fost dat disparut Top
Ahmed bin Zayed al-Nahayan, directorul Autoritatii de Investitii din Abu Dhabi, considerat cel mai mare fond de investitii din lume, a fost dat disparut vineri, in urma prabusirii unui planor in Maroc, anunta Reuters . La cei 40 de ani ai sai, Ahmed bin Zayed al-Nahayan a ocupat, in 2009, locul 27 in topul celor mai influenti oameni ai planetei, realizat de revista Forbes.
 
OFICIAL Volvo ajunge pe mana chinezilor de la Geely care vor plati 1,8 miliarde dolari catre Ford Top
Chinezii de la Geely au ajuns duminica la o intelegere cu Ford si vor cumpara Volvo pentru 1,8 miliarde dolari ca parte a unei tranzactii cu semnificatii istorice pentru industria chineza dornica de ascensiune. Nicio alta companie chineza nu a cumparat un producator auto occidental atat de respectat, iar Ford obtine o suma importanta de bani si se va putea concentra pe o singura marca. Ford detine Volvo de 11 ani, dar marca suedeza nu a reusit sa obtina profit. Geely Holding a pornit acum 25 de ani producand frigidere, iar acum face peste 300.000 de masini anual.
 
Biserica Icoanei s-a asociat cu Marius Locic sa faca gradinita Top
Biserica Icoanei s-a asociat cu controversatul om de afaceri Marius Locic pentru realizarea unei gradinite intr-una dintre casele parohiei. Casa, datand din secolul XIX, se afla chiar in incinta bisericii si ar urma sa fie supraetajata pentru a adaposti gradinita. Desi proiectul nu a fost inca aprobat, casa a fost acoperita de afise uriase, ca pentru organizare de santier. Pe acestea scrie: „Beneficiar: Biserica Icoanei, Investitor: Marius Locic, Cu sprijinul primarului sectorului 2, dl. Neculai Ontanu”. Preotul paroh, Ion Popescu, spune ca gradinita nou realizata va fi donata bisericii si ca Marius Locic nu va obtine niciun profit de aici.
 
Florin Bilbiie, profesor de economie la Sorbona: Cine e convins ca intelege cauzele recentei crize intelege foarte putin Top
Florin Bilbiie este un roman de 34 de ani, profesor de economie la Sorbona . Si-a luat doctoratul la celebrul Institut European din Florenta , cu cel mai mare punctaj din istoria Institutului. Are 3 masterate (Oxford, Warwick si Bucuresti) iar facultatea absolvita este ASE-ul- Finante-Banci.  Unii il vad ca pe romanul care ar putea lua Nobelul. Altii spun ca e prea tanar. Pana si Florin pariaza ca nu va lua niciun Nobel. Culmea paradoxului este ca are o amica pe care o cheama Nobe l. A si rugat-o in gluma sa faca un premiu cu numele ei, ca sa poata obtine renumita distinctie.
 
Monede bune si monede rele. Oameni buni si oameni rai. Despre legea lui Gresham Top
Conform Legii lui Gresham, atunci cand in circulatie se afla doua monede, una buna si una rea, moneda rea o înlocuieste pe cea bună. Lucrurile nu se petrec diferit in viata. Oamenii prosti ii alunga pe cei destepti, scrie Dan Popa pe blogul sau.
 
Romania, pe locul 9 in UE din punctul de vedere al rezervelor valutare Top
La sfarsitul lunii februarie rezervele valutare la BNR totalizau 32.5 miliarde euro cu tot cu aur, cifra care ne situeaza pe locul noua in UE. La sfarsitul anului 2008 eram pe locul 7, iar la sfarsitul anului 2007 pe locul 6, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau .
 
Falimentul persoanelor fizice - un pas necesar Top
Proiectul de lege a trecut de Senat, dar nu inseamna ca va deveni aplicabil in curand. Desi proiectul actual al legii falimentului are cateva probleme, este un pas inainte. La prima vedere, bancile au de "suferit": riscul asociat creditarii persoanelor fizice se modifica substantial si devine asemanator cu cel pentru juridice, scrie Mihai Marcu pe Economia pe intelesul tuturor . 
 
INS: Managerii prevad o relativa stabilitate a activitatii in industrie, comert si servicii. Numarul de salariati va continua sa se reduca Top
Activitatea din industria prelucratoare, comertul cu amanuntul si servicii va inregistra o relativa stabilitate in perioada martie - mai comparativ cu cele trei luni anterioare, in vreme ce in sectorul constructiilor va avea loc o scadere moderata, potrivit opiniilor managerilor unor societati comerciale intervievati de Institutul National de Statistica (INS). Acestia estimeaza ca in perioada urmatoare numarul de salariati va continua sa scada in toate sectoarele economice.
 
Numarul autorizatiilor pentru construirea de locuinte, in scadere cu 32,7% in primele doua luni din acest an Top
In primele doua luni din acest an s-au eliberat 4176 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (de locuinte), in scadere cu 32,7% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In luna februarie din acest an s-au eliberat cu 19,3% mai multe autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale decat in luna ianuarie a acestui an, insa fata de luna similara a anului trecut, numarul autorizatiilor pentru construirea unor astfel de cladiri a scazut cu 39,2%.
 
Un raport al ING: Bancile au scumpit creditele in lei si le e teama defalimentul celor creditati. Finantele risca sa iasa din grafic cu tinta de deficit pe primul trimestru Top
Un raport al ING arata paradoxul economiei romanesti: desi costul finantarii bancare scade, creditele sunt mai scumpe. Bancilor le e teama de incapacitatea de plata a romanilor, asa ca prefera sa nu ii imprumute. Pana si creditele pentru companii s-au scumpit, dar explicatiile nu sunt foarte clare. Ministerul Finantelor mai trebuie sa taie din cheltuieli ca sa se incadreze in tinta de deficit pe primul trimestru. Asta va slabi si mai tare economia si asa anemica a Romaniei, spun analistii bancii citate.
 
Povestea chinezilor care cumpara Volvo. Geely - de la frigidere la un loc caldut in elita greilor industriei auto Top
Acum 25 de ani holdingul Geely producea frigidere, in urma cu 16 ani a inceput si productia de motociclete iar in 1998 s-a apucat sa produca automobile pornind de la un model al marcii japoneze Daihatsu. In 2007 marca se lansa si la noi, insa vanzarile au fost slabe, iar anul trecut Geely a adus la Shanghai o copie dupa Rolls Royce Phantom. Acum a batut palma cu Ford si va cumpara Volvo pentru 1,8 miliarde dolari, compania chineza gasind o "scurtatura" eficienta pentru a ajunge in prima linie a industriei auto. Geely a intrat pe multe piete internationale, insa in afara de Rusia si Cuba nu a reusit sa faca volume mari de vanzari. Intra pentru a afla cine este Geely si cum a evoluat marca.
 
webRelease: 3 solutii informatice cresc spectaculos performanta companiilor care vor sa iasa din criza Top
Trei solutii de referinta ale Siveco Romania, recent premiate in cadrul competitiei European IT Excellence Awards 2010, se pliaza perfect pe necesitatile actuale ale companiilor, care doresc reduceri de costuri, eficienta si un control sporit al activitatilor. Siveco Applications 2011, produsul ERP de referinta al Siveco Romania, solutia de management al documentelor Sivadoc si Siveco Business Analyzer reprezinta instrumente utile pentru companiile care vor sa depaseasca mai repede criza.
 
CET Paroseni: Lucrari vechi sistate si investitii noi disputate de Grivco, Romelectro si japonezii de la Itochu Top
Ministerul Economiei vrea sa sisteze definitiv lucrari de investitii in valoare de 21,5 milioane de lei la Electrocentrale Paroseni, pe motiv ca nu mai sunt necesare, se arata intr-un proiect de hotarare aflat in dezbatere publica. Lucrarile faceau parte dintr-un obiectiv de investitii, demarat in 1989, privind „Mentinerea capacitatii de productie la CET Paroseni”. Din cadrul acestui obiectiv, au fost receptionate, pana in prezent, lucrari de doar 3,9 milioane de lei. Pe de alta parte, ministrul economiei, Adriean Videanu, vrea sa demareze alte lucrari la Paroseni. Mai multe companii printre care Romelectro, Grivco si japonezii de la Itochu se lupta pentru investitiile de la Paroseni.
 
Leul s-a depreciat usor luni, pana la un curs de 4,0704 lei/euro Top
Cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut usor luni, pana la 4,0704 lei pentru un euro, cu 0,22 bani mai mult decat la sfarsitul saptamanii trecute. Vineri, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,0682 lei.
 
China ar putea inregistra o crestere economica de 12% in trimestrul I Top
China ar putea inregistra o crestere economica de 12% in trimestrul I, pe fondul unei productii industriale care a depasit previziunile, anunta AFP.
 
Marti incepe vizita in Romania a directorului general al FMI. HotNews.ro te va tine la curent cu cele mai importante momente Top
Vizita in Romania a directorului general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn , incepe marti dimineata la ora 8,15 la sediul Guvernului, unde se va intalni cu premierul Emil Boc si cu membri ai Executivului, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate intrevederii. De la Guvern, Kahn va pleca la ASE unde va dialoga cu studentii si va aborda rolul FMI in criza globala.
 
UPDATE: ArcelorMittal Galati, investigat de Consiliul Concurentei pentru posibil abuz de pozitie dominanta Top
Consiliul Concurentei a declansat o investigatie avand ca obiect un posibil abuz de pozitie dominanta al ArcelorMittal Galati asupra operatorului portuar Comvex, anunta institutia. Investigatia a fost initiata ca urmare a unei plangeri depuse de Comvex la autoritatea de concurenta. Plangerea vizeaza refuzul ArcelorMittal Galati de a contracta servicii portuare de la Comvex, in contextul unei posibile dependente economice a operatorului portuar fata de compania din Galati. Update: Presedintele Consiliului Concurentei: Comvex acuza ca Arcelor Mittal il forteaza sa-si schimbe comportamentul comercial
 
Grecia a lansat o noua emisiune de obligatiuni, a treia in acest an Top
Grecia a lansat o emisiune de obligatiuni pe sapte ani pentru a atrage mai multe miliarde de euro, a anuntat luni agentia de gestionare a datoriei publice, la doar patru zile dupa ce liderii europeni au ajuns la un acord privind ajutorul financiar acordat acestui stat, potrivit AFP. Valoarea operatiunii nu a fost stabilita, insa surse din piata au precizat ca aceasta va depinde de cererea investitorilor.
 
Consultant fiscal: Din cauza garantiilor mari solicitate, doar 20-30% dintre firme pot obtine amanarea la plata a obligatiilor fiscale Top
“Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen pot deveni o facilitate reala pentru companii doar daca, macar in limita unui anumit plafon al datoriilor catre stat, firmele nu ar fi obligate sa ofere garantii. Din estimarile noastre, maxim doua-trei firme din zece cu datorii vor putea apela la aceasta facilitate”, a explicat luni Mirela Serban, Managing Partner R&M Audit, unul dintre liderii pietei de contabilitate, consultanta fiscala si audit.
 
Kuweitul interzice importurile de pasari si produse avicole din Romania Top
Autoritatile din Kuweit au interzis importul de pasari si produse avicole din Romania si Danemarca, dupa ce un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii a indicat existenta unor focare de gripa aviara in aceste tari, potrivit agentiei de presa KUNA . Aceasta interdictie vine dupa ce si Ucraina a interzis incepand cu data de 16 martie importurile de pasari si produse avicole din Romania.
 
Honda lanseaza in iunie masina hibrida sport CR-Z iar la anul versiunea hibrida a Jazz Top
Honda aduce in Romania in iunie masina sport hibrida CR-Z Coupe, iar in 2011 va ajunge in tara si versiunea hibrida a modelului de clasa mica Jazz, a spus seful Honda Trading Romania, Hirotomo Kani. El admite ca romanii nu prea sunt atrasi de masinile hibride, fiindca nu sunt constiinciosi cand e vorba de mediu si spre exemplu nu sunt interesati de separarea in detaliu a deseurilor, cum fac japonezii. Kani estimeaza ca in 2012 Honda ar putea sa vanda in tara peste 100 de masini hibride, dupa ce anul trecut a gasit abia 15 clienti pentru acest tip de automobile.
 
Banca centrala a Ungariei a redus dobanda cheie la 5,50% Top
Banca centrala a Ungariei a redus, luni, rata dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, la 5,50% pe an, potrivit AFP. Aceasta scadere vine dupa ce la finele lunii februarie Magyar Nemzeti Bank a scazut dobanda cheie de la 5,75% la 5,50%.
 
Trezoreria SUA vinde pachetul de actiuni pe care il detine la Citigroup Top
Trezoreria Statelor Unite a anuntat luni ca va vinde in cursul acestui an pachetul de actiuni pe care il detine la Citigroup, aceasta urmand a fi cea mai mare vanzare de actiuni din istorie, potrivit AFP. Autoritatile americane detin aproximativ 7,7 miliarde de actiuni Citigroup, ceea ce reprezinta cam o treime din grupul financiar.
 
Indicele SIF-urilor a crescut cu aproape 1% luni, pe o piata in usoara scadere Top
Indicele societatilor de investitii financiare a crescut cu aproape 1% in sedinta de luni a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in vreme ce restul indicilor au inchis pe rosu. Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB s-a diminuat cu 66%, ajungand la 20,04 milioane de lei.
 
Ministerul Finantelor: Nu vom impozita tichetele de masa, de vacanta si de cresa Top
Ministerul Finantelor Publice (MFP) precizeaza ca propunerile de modificare a Codului Fiscal nu vizeaza impozitarea bonurilor valorice, iar scutirea acordata pana in acest moment la impozitarea terenului de sub cladire reprezinta o exceptie de la regula impozitarii intregii suprafete de teren aflata in proprietate. Aceasta precizare vine ca reactie la informatiile aparute in presa privind proiectul de modificare a Codului Fiscal.
 
Dead-line pentru o afacere de sute de milioane de euro cu CET-uri. De ce vrea Ministerul Economiei sa ia de la primarii cenusaresele energetice Top
Guvernul a aprobat si trimis catre Parlament un proiect de lege privind tranzactionarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Romania are un surplus de aproximativ 350 milioane de astfel de certificate, iar vanzarea unei parti din acestea pe piata internationala ar putea aduce la bugetul statului pana la 2,5 miliarde de euro. Printre principalii beneficiari ai banilor s-ar putea afla centralele de termoficare pe care Ministerul Economiei intentioneaza sa le preia de la autoritatile locale. Sub pretextul reducerii poluarii si alinierii la normele de mediu europene, aceste centrale pot deveni adevarate comori pentru cei care le gestioneaza. La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Mediului informeaza ca este necesara atragerea cat mai urgenta de fonduri, "in conditiile in care este posibil ca acest surplus de Unităţi ale Cantităţii Atribuite să nu mai poată fi reportat după anul 2012". 
 
Apple ar putea lansa saptamana viitoare un nou produs revolutionar, o platforma de publicitate pe mobil Top
Desi pe 3 aprilie are loc lansarea comerciala a tabletei iPad, Apple se pregateste deja sa anunte urmatorul sau produs "revolutionar", o platforma de publicitate pe mobil, personalizata, a carei denumire ar putea fi "iAd", scrie MediaPost, citand surse apropiate intregului proces. Noua platforma, descrisa drept "revolutionara" de catre Steve Jobs, seful Apple, ar urma sa fie prezentata pe 7 aprilie, potrivit surselor citate.
 
Criza greceasca, o afacere buna pentru bancile europene Top
Grecia a emis luni o noua serie de obligatiuni, in urma careia bancile europene, favorizate in aceasta emisiune pe sapte ani, pot realiza un profit frumos, noteaza Le Figaro , in editia electronica.
 
Revista Kamikaze reclama faptul ca este interzisa pe reteaua de difuzare a presei Acces Press, controlata de Sorin Ovidiu Vantu Top
Revista Kamikaze , lansata de jurnalistii care au plecat de la Academia Catavencu, reclama faptul ca este interzisa pe reteaua de difuzare a presei Acces Press. "Reteaua de difuzare a presei Acces Press, controlata de Sorin Ovidiu Vantu, a interzis comercializarea revistei Kamikaze", se arata intr-un comunicat de presa al publicatiei.
 
Seful FMI, Dominique Strauss-Kahn, in dialog cu cititorii HotNews.ro: Sunt sigur ca Romania se afla pe calea cea buna spre stabilitate fiscala si crestere sustinuta Top
Dominique Strauss-Kahn, Managing Director FMI, a raspuns intrebarilor puse de cititorii HotNews.ro in avanpremiera vizitei-fulger pe care o efectueaza in Romania. Este pentru prima oara cind seful FMI dialogheaza cu cititorii unei publicatii din Romania. Strauss-Kahn a vorbit despre originea crizei economice, despre masurile luate de Romania sau despre speculatiile pe monedele slabe.
 
Ce le-a spus ieri directorul general al FMI studentilor polonezi si ce le-ar putea transmite celor romani Top
Strauss Kahn le va vorbi astazi studentilor de la ASE, dupa ce la aceasta ora se intalneste cu premierul Emil Boc. Ieri, programul directorului general al FMI a inclus o vizita similara in Polonia, unde le-a vorbit studentilor polonezi intr-ale economiei. Iata care au fost mesajele lui Kahn transmise in Varsovia si care ar putea fi reluate si la intalnirea de la ora 10 la ASE: “Economia americana va creste destul de rapid pentru ca este o economie flexibila. Vom vedea cu ce viteza se va intampla asta, dar eu cred ca reluarea activitatii se va face intr-un ritm destul de rapid", noteaza Dan Popa pe blogul lui .
 
Pham Nhu Hai, Uniunea Internationala de Telecomunicatii (ITU): Televiziunea digitala terestra nu va disparea nicidecum prea curand, dar viitorul este al internetului de banda larga Top
Televiziunea digitala terestra nu va disparea nicidecum prea curand, tinand cont de cele peste cinci miliarde televizoare la nivel mondial si cererea pentru noi programe, continut HD si noi servicii precum Video on Demand (VoD), insa viitorul apartine mobilitatii si internetului de banda larga, a declarat marti, in Bucuresti, Pham Nhu Hai, sef in cadrul Uniunii Internationale de Telecomunicatii (ITU). Potrivit acestuia, numarul utilizatorilor de telefonie mobila la nivel mondial va depasi cinci miliarde de utilizatori pana la sfarsitul lui 2010.
 
VIDEO FOTOGALERIE Better Place - Ofensiva masinilor electrice intr-o tara arida care crede intr-un viitor verde Top
La noi conceptul de masina electrica e exotic si indepartat, insa nu peste tot e asa. In prezent  masinile electrice pot fi testate, bateriile "golite" pot fi nu doar incarcate la priza, ci si schimbate in doar trei minute cu unele pline, iar cand iei o masina electrica firma iti instaleaza statie de incarcare atat acasa, cat si la serviciu. Ideea este ca atunci cand cumperi masina sa nu platesti si pentru baterie, ci apoi sa ai de achitat un abonament lunar in functie de cat mergi cu ea. O firma americana numita Better Place pune in practica acest model de business in Israel pe baza unor masini Renault. Intra in articol pentru a citi ce senzatie ai intr-o masina electrica si cum ar putea arata un viitor cu adevarat "verde".
 
RBS a fost amendata cu 28,6 milioane lire pentru dezvaluirea de informatii confidentiale Top
Banca britanica Royal Bank of Scotland (RBS) a fost amendata cu 28,6 milioane de lire sterline de catre autoritatea de concurenta din Marea Britanie pentru ca a dezvaluit bancii rivale Barclays detalii privind costul creditelor acordate, potrivit Reuters. Office of Fair Trading (OFT) a aratat ca directorii RBS au transmis informatii privind costurile creditelor acordate firmelor de servicii, precum cele de avocatura si contabilitate, o piata dominata de RBS si Barclays.
 
Prima masina electrica a Nissan costa 30.000 de euro in Japonia. Autonomia e de 160 km, bateria se incarca 100% in opt ore Top
Nissan a anuntat ca Leaf, prima sa masina electrica, va costa circa 30.000 de euro in Japonia si 24.000 euro dupa ce se aplica subventiile acordate de stat, scrie AFP. Nissan primeste comenzi de la 1 aprilie pentru Leaf in Japonia, o va lansa oficial in decembrie, iar la inceput de 2011 masina ajunge in SUA si Europa. Nissan spune ca Leaf este prima masina electrica accesibila ca pret si adauga ca utilizatorul va plati de opt ori mai putin incarcand masina la priza decat ar plati parcurgand distante similare cu o masina cu motor termic.
 
Desi inca nu a fost terminat prezentul acord cu Fondul, presedintele Basescu se gandeste deja la un nou acord Top
Presedintele Romaniei a lansat cateva mesaje interesante in cadrul intalnirii cu directorul general al FMI, Dominique Strauss Kahn. "Romania ar putea incheia o cooperare pe termen lung cu FMI", a declarat, marti, presedintele Basescu. El a mai precizat ca din punctul sau de vedere, "dorim o cooperare pe termen lung cu FMI. Cand vom incheia acest acord, cel mai probabil va vom solicita un acord stand by de asistenta sau o linie de credit flexibila. Vom vedea impreuna ce solutie sa adoptam", a declarat Traian Basescu.
 
Marius Fecioru, Ministerul Comunicatiilor: Desi s-a dorit un pret cat mai mare de la Ministerul de Finante, taxele de licenta in cazul televiziunii digitale terestre au ramas neschimbate Top
Oficialii Ministerului de Finante au dorit un pret cat mai mare in cazul taxelor de licenta pentru televiziunea digitala terestra, dar avizul final pe proiectul de Hotarare de Guvern nu a adus schimbari in privinta taxelor de licenta, care in cazul primelor doua multiplexe ajunge la 2,5 milioane euro, a declarat marti Marius Fecioru, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor (MCSI). Oficialii de la Finante au facut comparatie cu taxele in cazul licentelor GSM, care au costat 75 milioane dolari si 3G, al caror pret a fost de 35 milioane euro.
 
Euro si dolarul au castigat teren in fata monedei nationale Top
Banca Nationala a Romaniei a stabilit, marti, un curs de referinta de 4,0729 lei pentru un euro, ceea ce reprezinta o apreciere de 0.06% a monedei europene in fata celei nationale. Un castig usor, de 0.10%, a inregistrat si dolarul american, cotat marti la 3,0233 lei.
 
Analiza Pagina de media: Presa locala, suprapopulata cu titluri Top
Piata ziarelor locale din Romania numara in prezent 308 titluri, un numar mult prea mare pentru o piata de publicitate in continua scadere, potrivit unei analize facute de paginademedia.ro si compania de monitorizare Media Image. Ramnicu Valcea, un oras mai mic decat cartierul Drumul Taberei a iesit campion de departe, cu 17 titluri, urmat indeaproape de orasul Targu Jiu, care se poate lauda cu 15 publicatii.  
 
Strauss-Kahn: UE a rămas în urmă cu revenirea economică Top
Uniunea Europeană a rămas în urmă în ceea ce priveşte revenirea creşterii economice, iar criza actuală a arătat că nu poate avea o monedă unică fără o coordonare adecvată a politicilor, a declarat, marţi, la Bucureşti, şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn.
 
Nicoleta Padure paraseste conducerea Media Direction Top
Nicoleta Padure, managing director al Media Direction in ultimii doi ani, paraseste agentia de la 1 aprilie, potrivit unui comunicat de presa. Agentia va fi coordonata in continuare de Nora Marcovici, CEO BBDO Group Romania.
 
Geely va investi 900 milioane dolari la Volvo într-un plan de extindere şi profitabilizare Top
Zhejiang Geely Holding Group, cel mai mare constructor privat de automobile din China, a anunţat marţi că va investi până la 900 milioane de dolari la Volvo după ce va prelua compania de la Ford, într-un plan de extindere şi reprofitabilizare a companiei suedeze.
 
Dominique Strauss Kahn: Daca veti adopta euro cu un an sau poate chiar doi intarziere ar fi chiar mai bine. Economistii romani: Daca ramanem la tinta 2015, e nevoie de reforme. Acum Top
Dominique Strauss Kahn recomanda "pe fata" sa mai amanam cu un an sau doi adoptarea euro. "Daca veti adopta euro cu un an sau poate chiar doi intarziere ar fi chiar mai bine. Adevaratul obiectiv este sa ai cifre economice bune pentru a respecta cerintele adoptarii euro si apoi sa realizezi ca ce a fost facut a fost facut in graba", a spus seful FMI intr-o declaratie pentru Incont .ro. Economistii consultati de HotNews spun si ei acelasi lucru. Ca decat sa intram in Euroland ca si grecii, mai bine sa ne rezolvam mai intai problemele si abia apoi sa ne gandim la euro.
 
Strauss-Kahn: Statele UE să nu se culce pe lauri, deşi există semne de ieşire din recesiune Top
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat marţi, în Parlament, că deşi există semne ale revenirii economice, statele UE nu trebuie să se culce pe lauri, arătând că rata şomajului va continua să crească în următoarele luni şi că este nevoie de un consens politic pentru recuperare.
 
BCR a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei româneşti din acest an, la 1,9% Top
Banca Comercială Română (BCR) a revizuit în urcare estimarea privind creşterea economică din 2010, de la 0,6% la 1,9%, mizând pe o evoluţie bună în industrie şi agricultură, şi se aşteaptă ca nivelul PIB din 2008 să fie atins cel mai devreme în 2012.
 
BVB lansează un sistem alternativ de tranzacţionare, pe care se pot transfera şi titluri străine Top
Bursa de Valori Bucureşti va lansa un sistem alternativ de tranzacţionare, denumit CAN, pentru transferarea acţiunilor societăţilor mici, dar şi a titlurilor unor companii listate deja pe alte pieţe din cadrul Uniunii Europene, a declarat marţi Stere Farmache, preşedintele BVB.
 
Un sfert dintre orasenii romani citesc presa online si folosesc zilnic retelele sociale Top
Circa un sfert dintre internautii romani din mediul urban citesc presa online si folosesc zilnic retelele sociale, potrivit unui studiu realizat pentru Mediafax de firma de cercetare 360insights. Pe de alta parte, tranzactiile bancare, plata facturilor si cumparaturile sunt activitatile cel mai putin practicate pe Internet, fiind in special intalnite in cazul persoanelor cu venituri mari.
 
Strauss-Kahn: FMI nu e cel care impune măsurile economice luate de Guvern, aşa cum se afirmă la TV Top
Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat marţi în plenul Parlamentului că instituţia pe care o reprezintă nu este cea care are responsabilitatea exclusivă a măsurilor economice nepopulare, aşa cum afirmă guvernanţii la televizor.
 
Vosganian: Este limpede că FMI este nemulţumit de prestaţia Guvernului României Top
Senatorul PNL Varujan Vosganian a apreciat că discursul preşedintelui Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, arată îngrijorarea FMI faţă de politicile economice adoptate de guvernul Boc.
 
Emilia Bunea, directorul general al ING Fond de Pensii, preia functia de director financiar la ING Asigurari Europa Centrala Top
Emilia Bunea, director general al ING Fond de Pensii, va prelua de la 1 aprilie functia de director financiar în cadrul ING Asigurări Europa Centrală, a anuntat marti ING Asigurari de Viata. Conducerea ING Fond de Pensii va fi preluata de Marius Popescu, în prezent director general al ING Investment Management, dupa ce mandatul acestuia va primi aprobarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
 
UPDATE Parlamentarii au respins raportul de activitate al TVR pe 2008. Alexandru Sassu, demis de la conducerea SRTv, il acuza pe Boc de presiuni politice. Raportul radioului public a fost adoptat Top
UPDATE 15.35 Parlamentul a respins, marti, raportul de activitate pe 2008 al Televiziunii publice, cu 195 de voturi pentru respingerea raportului, 78 de voturi impotriva respingerii si 3 abtineri. Consiliul de Administratie, condus de presedintele-director general Alexandru Sassu, e demis de drept. In deschiderea dezbaterilor pe tema raportului, Alexandru Sassu a vorbit despre depolitizarea institutiei, acuzandu-l pe premierul Emil Boc de faptul ca ar cere o emisiune saptamanala la TVR. In prealabil, raportul de activitate al SRR a fost adoptat de Parlament. UPDATE 16.25 PSD intentioneaza sa conteste la Curtea Constitutionala procedura de vot folosita in cazul SRTv. UPDATE Ion Cristoiu: Daca i s-ar face o propunere sa preia sefia TVR, "am sa pledez in continuare pentru Robert Turcescu". Robert Turcescu: "Nu am avut si nici nu am discutii in legatura cu aceasta pozitie. In momentul cand se va pune o asemenea problema, voi sta sa ma gandesc".
 
Unanimitate în Consiliul BNR privind decizia de reducere a dobânzii Top
Decizia de reducere a ratei dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la minimul istoric de 6,5%, a fost luată în unanimitate de membrii Consiliului de Administraţie al BNR, a declarat marţi viceguvernatorul Cristian Popa.
 
Producătorii de lapte afectaţi de criză vor fi sprijiniţi de stat Top
Producătorii de lapte afectaţi de criză vor fi sprijiniţi de stat cu sume cuprinse între 200 de euro şi 2.400 de euro de exploataţie, suma totală fiind de 5 milioane de euro, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 
FMI atrage atenţia asupra deficitului bugetar pe primele 2 luni, dar aşteaptă o corecţie în martie Top
Deficitul bugetar al României din primele două luni ale acestui an este îngrijorător, dar FMI se aşteaptă ca Ministerul de Finanţe să corecteze acest decalaj în martie, a spus marţi şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
 
BCR a revizuit in urcare estimarea privind cresterea economica din acest an, la 1,9% Top
Economia Romaniei va creste in acest an cu 1,9%, potrivit raportului "Romania - intre optimism si pesimism" publicat de BCR, analistii institutiei revizuind astfel estimarea privind cresterea economica din acest an, de la 0,6% cat se estima in decembrie 2009. Lucian Anghel, economistul sef al bancii, considera ca este esential ca moneda nationala sa ramana la nivelul de 4,1-4,2 lei pentru un euro, nivel care ar fi benefic pentru economia romaneasca in aceasta perioada.
 
Tarom duce turiştii din Bucureşti şi Cluj la mare, pe timpul verii Top
Compania aeriană Tarom va opera, în perioada 17 iunie-26 septembrie, zboruri din Cluj-Napoca şi Bucureşti spre Constanţa, care vor avea o frecvenţă de două curse pe săptămână, şi va suplimenta numărul zborurilor către mai multe destinaţii interne.
 
FMI ar putea modifica estimarea privind PIB-ul României. Ultimele date sunt sub aşteptări Top
FMI ar putea modifica, nesemnificativ, estimarea privind creşterea economică a României în acest an, în prezent de 1,3%, iar ultimele date statistice sunt mai slabe faţă de aşteptări, a declarat, marţi, misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.
 
FMI va face o revizuire a prognozei de creştere pentru România în trei săptămâni Top
Fondul Monetar Internaţional ia în calcul o revizuire uşoară a estimărilor privind creşterea economică a României, la următoarea evaluare din aprilie, în condiţiile în care datele macroeconomice au indicat o evoluţie sub aşteptări, a spus marţi şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
 
Strauss-Kahn: Acordul stand-by este bine manageriat Top
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat, marţi, că este mulţumit de modul de derulare a acordului cu România, deşi mai sunt unele lucruri de făcut pe partea fiscală, şi crede că la următoarea revizuire, din aprilie, ţintele vor fi atinse.
 
Conventia Organizatiilor de Media acuza de cenzura o firma de distributie de presa controlata de Sorin Ovidiu Vantu Top
Conventia Organizatiilor de Media anunta, intr-un comunicat remis marti, ca protesteaza fata de "cenzura practicata de firma de distributie Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa prin reteaua sa Acces Press”. Luni, revista Kamikaze , lansata de jurnalistii care au plecat de la Academia Catavencu, a reclamat faptul ca este interzisa pe reteaua de difuzare a presei Acces Press.
 
FMI este îngrijorat de aprecierea monedelor est-europene, care ameninţă revenirea economică Top
Guvernele şi băncile centrale din statele est-europene trebuie să acţioneze pentru a stopa aprecierea monedelor naţionale, care ameninţă să frâneze revenirea economică şi să afecteze competitivitatea, a declarat directorul pentru Europa al FMI, Marek Belka, citat de Bloomberg.
 
FMI: Acordul cu România este în general bine administrat, dar sunt unele probleme pe partea fiscală Top
Programul României cu Fondul Monetar Internaţional a fost în general bine administrat, chiar dacă mai sunt unele probleme pe partea de fiscalitate, iar eforturile cele mai mari trebuie făcute de români, a spus marţi directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn.
 
BCR estimează că inflaţia va coborî la 4% la finalul anului, în intervalul ţintit de BNR Top
Analiştii Băncii Comerciale Române (BCR) au revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, de la 4,5% la 4%, în condiţiile modificării agendei de majorare a accizelor, estimând, astfel, că BNR îşi va atinge ţinta, după trei ratări succesive.
 
Strauss-Kahn: România are o situaţie fiscală grea, dar lucrurile arată mai bine la politica monetară Top
Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat, marţi, la Bucureşti, că România are o situaţie fiscală grea, care va fi îmbunătăţită, dar o politică monetară de care este mulţumit, iar criza nu va fi depăşită până când rata şomajului nu va începe să scadă.
 
Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului BNR: Noi de multi ani vorbim de posibila adoptare a euro in 2015. Dar nu prea am facut eforturi in acest sens. Top
"Adoptarea euro nu este un obiectiv in sine. Daca ai euro ai toate avantajele care deriva din apartenenta la o zona monetara. Dar ai si riscurile care deriva din lipsa unei politici monetare nationale", sustine Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului BNR, intr-un text remis  la solicitarea HotNews.ro despre adoptarea euro. In opinia sa,  daca economia noastra nu ar avea, la momentul integrarii, un grad minim de convergenta in termeni reali in UE, ciclurile economice raman defazate, in timp ce ajustarea pe canalele ratei dobanzii si al cursului de schimb nu mai functioneaza. "Toate socurile ar fi preluate pe canalele pietei muncii si pietei bunurilor si serviciilor", mai spune Croitoru. Intertitlurile si sublinierile apartin redactiei.
 
O legenda se apropie de sfarsit - Una din cele mai ieftine masini din lume nu se mai vinde in marile orase indiene din cauza noilor norme de poluare Top
Maruti 800 - masina care a conoscut putine schimbari in ultimii 27 de ani si costa sub 3.000 de euro in India - nu se mai vinde in 13 mari orase ale tarii si in cativa ani va iesi cu totul de pe piata, scrie AFP. Modelul Maruti 800 a fost timp de peste doua decenii cea mai importanta masina din India, dar constructorul a decis ca treptat productia ei va scadea urmand ca in cativa ani sa ajunga la zero intr-o tara in care noile reguli impun doar vanzarea masinilor noi cu norma de poluare Euro 4 si Euro 5. Vanzarile masinutei au scazut masiv in ultimii ani, Tata Nano preia stafeta, iar pe piata sunt destule masini la sub 5.000 de euro.
 
Seful FMI: Romania are o situatie fiscala grea, dar lucrurile arata mai bine pe partea de politica monetara Top
Romania are o situatie fiscala grea, insa lucrurile arata mai bine in ceea ce priveste politica monetara, a declarat Dominique Strauss-Kahn, seful FMI, potrivit Mediafax . El a mai spus ca este multumit de modul de derulare a acordului cu Romania, desi mai sunt unele lucruri de facut pe partea fiscala.
 
Franks: Sistemul bancar din România poate rezista presiunilor generate de criza din Grecia Top
Sistemul bancar românesc poate rezista unor eventuale presiuni determinate de problemele financiare ale Greciei şi băncilor elene, a spus marţi şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
 
Europenii doresc menţinerea subvenţiilor pentru agricultori, potrivit unui sondaj Top
Majoritatea europenilor sunt favorabili menţinerii subvenţiilor pentru agricultori şi sunt de părere că ele ar trebui mărite sau măcar menţinute la acelaşi nivel ca în prezent, potrivit unui sondaj publicat marţi de Comisia Europeană, relatează AFP.
 
Turiştii îşi îmbunătăţesc părerea despre România după ce vizitează ţara, potrivit asocierii THR-TNS Top
Eulogio Bordas, liderul asocierii THR-TNS (THR- Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA şi Taylor Nelson Sofres SA), care realizează brandul turistic al României, a declarat marţi că turiştii îşi îmbunătăţesc părerea despre România, după ce ne vizitează ţara.
 
Revenirea economiei mondiale rămâne fragilă, avertizează cinci state din G20 Top
Revenirea economiei mondiale "rămâne fragilă", avertizează cinci lideri ai unor state din G20, inclusiv Barack Obama, care le cer omologilor lor să-şi coordoneze politicile economice, într-o scrisoare din 25 martie, citată de AFP.
 
Altex România deschide miercuri un nou magazin în Alexandria, investiţie de 500.000 de euro Top
Retailerul de electronice, electrocasnice şi IT&C Altex deschide miercuri un nou magazin în Alexandria, cel de-al 51-lea la nivel naţional, pentru care a creat 11 locuri de muncă, investiţia companiei în această unitate ridicându-se la 500.000 de euro, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii Altex.
 
Bursele din SUA deschid pe verde, înaintea finalului de trimestru Top
Piaţa de capital din Statele Unite a deschis şedinţa de luni în creştere, în condiţiile în care investitorii vor să îşi îmbunătăţească bilanţurile înaintea finalului de trimestru şi forţează piaţa în sus.
 
Fermierii ar putea primi circa 330 milioane euro pentru bunăstarea porcilor în 2010-2013 Top
Crescătorii de porci ar putea primi în perioada 2010-2013 ajutoare de stat pentru bunăstarea animalelor în valoare totală de circa 330 milioane euro, dintre care 56 milioane euro (239 mil lei) în 2010, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 
Fitch: Recesiunea a afectat sever ratingurile suverane şi ale autorităţilor publice Top
Recesiunea globală a avut un impact puternic asupra ratingurilor suverane, precum şi a calificativelor autorităţilor locale şi regionale, ca urmare a declinului încasărilor bugetare, dar şi al deficitelor publice în creştere, arată marţi un raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch.
 
webRelease: GE se extinde in sectorul energiei eoliene offshore din Europa printr-o investitie de 340 mil. euro Top
GE a anuntat investitii de aproximativ 340 milioane - in dezvoltarea sau extinderea unitatilor sale de productie, inginerie si service pentru turbine eoliene din patru tari europene: Marea Britanie, Norvegia, Suedia si Germania. In centrul planurilor GE de extindere europeana se afla dezvoltarea turbinei eoliene de ultima generatie cu putere de 4 MW, conceputa special pentru proiectele offshore. Fiind considerata cea mai mare turbina eoliana din portofoliul companiei, aceasta va incorpora tehnologii avansate de actionare si control obtinute prin achizitia de catre GE a companiei ScanWind.
 
Ministerul Agriculturii vrea să dea ajutoare de stat pentru păsări de 360 mil. euro în 2010-2013 Top
Fermierii ar putea primi în intervalul 2010-2013 ajutoare de stat pentru bunăstarea păsărilor din ferme în valoare de peste 360 mil. euro, dintre care 58,5 mil. euro (circa 250 mil. lei) doar anul acesta, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
 
Adevarul, atac dur la Vantu: Isi etaleaza in toata splendoarea murdarele principii de business Top
Adevarul Holding condamna in termeni duri, intr-un comunicat remis marti HotNews.ro, "cenzura" practicata de reteaua de difuzare a presei Acces Press, controlata de Sorin Ovidiu Vantu. Grupul media controlat de Dinu Patriciu atrage atentia ca "va renunta la colaborarea cu orice societate de distributie care se va alinia la asemenea cereri aberante din partea Acces Press". Revista Kamikaze, lansata de jurnalistii care au plecat de la Academia Catavencu, a reclamat luni ca este interzisa difuzarea ei prin reteaua de difuzare a presei Acces Press. UPDATE 1: Administratorul Acces Press, Liliana Spiridon, precizeaza ca este vorba doar de o "suspendare temporara a distributiei revistei Kamikaze pana la reglemenarea aspectului comercial".
 
Bursa a câştigat 1,7% în şedinţa de marţi, dar sectorul SIF a bătut pasul pe loc Top
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat cu un avans de 1,7% şedinţa de tranzacţionare de marţi, susţinută, în special, de creşterile din sectorul energetic, lichiditatea totală sporind la 104,4 milioane lei, după ce au fost trecute prin piaţă tranzacţiile realizate în cadrul ofertei RRC.
 
webRelease: Millennium Bank lanseaza un nou cont curent pentru intreprinzatorii aflati la inceput de drum Top
Millennium Bank a lansat un cont curent cu costuri reduse pentru a-i ajuta pe intreprinzatori sa-si dezvolte afacerile in primul an dupa lansarea acestora.
 
Sectorul SIF-urilor a stagnat marti, pe o piata in crestere cu 1,7% Top
Indicele compozit al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 1,7% in sedinta de tranzactionare de marti, in vreme ce sectorul societatilor de investitii financiare a stagnat. Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a crescut de cinci ori, ajungand la 104,56 milioane de lei, fiind sustinuta de transferul unui pachet de 1,13 miliarde de actiuni Rompetrol Rafinare in cadrul ofertei publice de preluare.
 
FMI va pune condiţii Greciei dacă îi va oferi finanţare, avertizează Strauss-Kahn Top
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va stabili condiţii în cazul în care va oferi asistenţă financiară Greciei, a avertizat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, confirmând astfel îngrijorările unor lideri europeni în legătură cu participarea FMI la planul de ajutor pentru Atena.
 
Elena Udrea a inaugurat marţi 61 locuinţe sociale în Buşteni, proiect de 8,2 milioane lei Top
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a inaugurat marţi 61 de locuinţe sociale construite în oraşul Buşteni, printr-un proiect în valoare de circa 8,2 milioane lei, derulat de ministerul de resort.
 
Targul imobiliar de la Cannes, 2010: Dintre tarile din Europa Centrala si de Est, doar Polonia a atras atentia investitorilor straini Top
Interesul investitorilor noi fata de piata imobiliara romaneasca este inca scazut, multi considera ca preturile sunt mari comparativ cu cele din tarile vestice, iar dintre tarile din Europa Centrala si de Est, atentia investitorilor a fost atrasa doar de Polonia la editia din acest an a targului imobiliar de la Cannes, potrivit lui Ilias Papageorgiadis, directorul executiv al firmei More Real Estate Services, firma romaneasca de brokeraj imobiliar prezenta la eveniment.
 
Negocierile pe Pactul naţional pentru ocupare s-au amânat din nou, patronatele vor să discute cu MFP Top
Negocierile legate de constituirea unui Pact naţional pentru ocupare la nivel naţional s-au amânat până în 10 aprilie, dată până la care patronatele ar trebui să cadă de acord asupra unei poziţii comune legate de documentul ce urmează să stimuleze crearea de locuri de muncă în România.
 
Bursele europene închid în scădere, în ciuda indicatorilor pozitivi din SUA Top
Marile pieţe de capital ale continentului au încheiat şedinţa de marţi în scădere, deşi indicatorii publicaţi în Statele Unite au fost mai buni decât se estima, în condiţiile în care investitorii au preferat să fie prudenţi înaintea statisticilor privind piaţa muncii.
 
webRelease: Romtelecom isi optimizeaza costurile prin licitatii electronice Top
Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori telecom din Romania si lider pe piata de telefonie fixa, a organizat in luna martie a acestui an 53 de licitatii electronice pentru realizarea de lucrari civile pe teritoriul Romaniei. 
 
NASA solicitată să analizeze motivul accelerării involuntare a maşinilor Toyota Top
Autorităţile SUA pentru siguranţa traficului au cerut ajutorul specialiştilor agenţiei spaţiale americane (NASA) pentru a analiza dacă sistemul electronic de acceleraţie al maşinilor Toyota este cauza accelerării involuntare a acestora, a anunţat secretarul de stat pentru Transporturi, Ray LaHood.
 
Reducerea dobânzilor cheie la Bucureşti şi Budapesta a creat confuzie la New York şi Londra Top
Reducerea dobânzilor de politică monetară de către băncile centrale de la Bucureşti şi Budapesta în aceeaşi zi a cauzat, luni, o confuzie destul de mare la bursele de la New York şi Londra, potrivit cotidianului austriac Wirtschaftsblatt.
 
Suprareglementarea ameninta activitatea firmelor Top
&raquo; In contextul unui mediu de afaceri si asa anesteziat de efectele crizei economice, statul &quot;pune gaz pe foc&quot; prin reglementari excesive si prin multitudinea de actiuni si masuri de control in randul companiilor.Managerii companiilor private reclama relatia ambigua cu...
 
Patru banci au primit garantii suplimentare in "Prima Casa" Top
Cresterea numarului solicitarilor de finantare din partea persoanelor care vor sa contracteze credite in baza programului cu garantii guvernamentale &quot;Prima Casa&quot; a determinat bancile sa solicite suplimentarea plafoanelor de creditare. In ultima perioada, patru banci...
 
SIF-urile ar putea spune "pas" dividendelor de la BCR in 2010 Top
Cele cinci SIF-uri, care detin cumulat peste 30% din capitalul social al Bancii Comerciale Romane (BCR), ar putea pierde in acest an posibilitatea incasarii de dividende de peste 25 milioane euro de la BCR, intrucat la nivelul actionarilor bancii se poarta discutii pentru capitalizarea...
 
ArcelorMittal investeste 43 milioane de euro la Hunedoara Top
Arcelormittal va investi 43 milioane de euro la combinatul de la Hunedoara pentru construirea unui laminor, proiectul facand parte dintr-un program de investitii fixat pentru perioada 2004-2011, in valoare de 69 milioane euro, a anuntat compania.&quot;ArcelorMittal a decis sa continue...
 
Constantin Balasoiu va conduce Electra, iar Mihai David va administra Hidroenergetica Top
Directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Balasoiu, va conduce prima companie rezultata in urma reorganizarii sectorului energetic, Electra, iar directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, va administra cea de-a doua companie, Hidroenergetica, a anuntat...
 
Primul Ford oltenesc! Top
Utilitara Transit Connect este modelul care a iesit marti de pe linia de asamblare a uzinei Ford din Craiova, informeaza automarket.ro. In vara viitoare vom avea insa Ford B-Max made in Romania.La evenimentul organizat la Craiova au participat, printre altii, seful Ford Europa, John Fleming,...
 

CREATE MORE ALERTS:

Auctions - Find out when new auctions are posted

Horoscopes - Receive your daily horoscope

Music - Get the newest Album Releases, Playlists and more

News - Only the news you want, delivered!

Stocks - Stay connected to the market with price quotes and more

Weather - Get today's weather conditions




You received this email because you subscribed to Yahoo! Alerts. Use this link to unsubscribe from this alert. To change your communications preferences for other Yahoo! business lines, please visit your Marketing Preferences. To learn more about Yahoo!'s use of personal information, including the use of web beacons in HTML-based email, please read our Privacy Policy. Yahoo! is located at 701 First Avenue, Sunnyvale, CA 94089.

Niciun comentariu: