Zi de Zi

Zi de Zi


Csíki Boldizsár premiat de Rotary Club Târgu-Mures

Posted: 21 Jan 2010 02:58 PM PST


Cu sunetul specific al clopotului... aseaa a început întâlnir clubului Rotary în cadrul careia pianistul Csíki Boldizsár a fost premiat de catre Nicolae Havrilet, presedintele Rotary Club Târgu-Mures. Între 2005-2006, Csíki Boldizsár a participat la un proiect alaturi de un club Rotary din Franta prin care au fost ajutati 25 de copii de la Iara de Mures. "Acesti copii orfani au fost ajutati sa aiba conditii mai bune de trai si de învatatura. Pentru activitatea deosebita pe care a depus-o în cadrul acestui proiect în înmânez acest valoros premiu domnului Csíki Boldizsár", a spus Nicolae Havrilet. Este vorba despre premiul "Paul Harris", o distinctie deosebita acordata putinor oameni. "Este o  mare cinste sa primesc acest premiu si sunt foarte emotionat. Nu stiu daca straduintele mele au fost de ajuns pentru a rasplati acest premiu. Initiatoarea proiectului este o doamna din Elvetia care a muncit foarte mult la acest proiect. De asemenea, ea a mai facut mari eforturi pentru a sustine 28 de batrâni care vor primi alimente tot din surse mobilizate de ea. Ceea ce am facut eu în acesti ani este o munca foarte grea iar acum clubul merge bine, am gasit un drum si lucram la un nivel destul de înalt. Va multumesc!", a declarat  Csíki Boldizsár.
Tot în cadrul acestei ceremonii s-a dat citire si scrisorii guvernatorului Daniel Condurache. El l-a felicitat indirect pe pianist pentru meritele sale deosebite. "Prin aceasta distinctie intrati în familia mondiala a personalitatilor", scria guvernatorul în scrisoare.
Cei 25 de copii din Iara de Mures au primit ajutor pentru o viata mai buna tocmai datorita sprijinului acordat de Rotary Club Târgu-Mures. Pe ordinea de zi a acestei sedinte a fost si încheierea unui parteneriat al clubului Rotary cu Uniunea Scriitorilor, filiala Mures, pus la cale pentru finantarea editarii unui volum de poezii al poetului Ion Dumbrava. Poetul Ion Dumbrava a citit doua poezii din volumul care urmeaza sa apara intitulat "Poeme de trecut vara".


Zahar si faina de la UE distribuite la Reghin

Posted: 21 Jan 2010 02:56 PM PST

Distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeana constând în zahar si faina se realizeaza la sediul SC "RAGCL" SA, din str. Apalinei nr. 93, în zilele de miercuri si joi între orele 10.00  - 14.00, a anuntat Nagy Andras, primarul municipiului Reghin. "Reamintim celor interesati categoriile de persoane beneficiare: familiile si persoanele singure care au stabilit, prin dispozitie scrisa a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, somerii care beneficiaza de îndemnizatie de somaj acordata potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi, obtinute din pensie sau, dupa caz, din pensii cumulate, se afla sub 400 de lei/luna si persoanele cu handicap grav si accentuat, adulti si copii, neinstitutionalizate", a declarat Nagy Andras.
Potrivit acestuia, cantitatea de distribuire a fost modificata dupa cum urmeaza: 7 kg de faina/persoana pentru toate categoriile beneficiare, 5 kg de zahar/persoana pentru beneficiarii de ajutor social si 4 kg de zahar pentru  persoanele cu handicap grav si accentuat, aflate în  somaj  si pensionarii cu pensii sub 400 de lei. "Distribuirea produselor catre beneficiari se face pâna la data de 15 februarie 2010", a încheiat Nagy Andras.


Când statul intra în chirie la privat

Posted: 21 Jan 2010 02:54 PM PST

O seama de institutii ale statului din judetul Mures îsi cauta în aceasta perioada sedii, fiind lasate în strada de proprietarii imobilelor în care si-au desfasurat activitatea pâna acum. Parchetul Curtii de Apel si cel al Tribunalului, DIICOT, Curtea de Conturi, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) cauta deja, cu ochi de vultur, în piata imobiliara posibile spatii, unele de închiriat, altele de vânzare, dar care sa întruneasca o serie de conditii, legate de suprafata, pret, proximitate fata de centru. Am pomenit si de ITM pentru ca, spun sursele din piata, „tranzactia anului 2009" nu a mai avut loc, Consiliul Judetean renuntând sa achizitioneze imobilul de pe pârâul Pocos. În ciuda faptului ca acolo a avut loc o licitatie, afacerea de peste 4 milioane de euro a cazut, inexplicabil. Dar, asupra acestui subiect vom reveni.
Deci, piata imobiliara mureseana cunoaste o oarescare vânzoleala, dar numai pour les conaisseurs... Undeva sunt niste bani stocati pentru chirii sau pentru achizitii, în cealalta parte proprietarii de spatii îsi pregatesc ofertele, lustruiesc dusumelele si se gândesc ce bine ar fi sa semneze un contract cu o institutie de stat, fie el de închiriere, ori de vânzare – cumparare. Având în vedere dimensiunea institutiilor respective, cei care au motive sa spere sunt doar fericitii posesori ai unor spatii de cel putin 1.000 - 1.500 patrati. La o chirie de numai 5-8 euro pe metru patrat, va dati seama ce sume frumoase ar intra în buzunarele celui care ar pune mâna pe contract! L-ar scoate pe om din criza...
Cotidianul Zi de zi va monitoriza ca aceste „selectii" de spatii sa se faca pe lumina zilei, în deplina transparenta! Nu va fi foarte greu, pentru ca fiind singurele negocieri mari din piata în acest moment, toti ochii vor fi îndreptati asupra lor.


Aparatura noua de laborator la Universitatea “Petru Maior”

Posted: 21 Jan 2010 02:50 PM PST

Universitatea "Petru Maior" (UPM) din Targu-Mures a achizitionat in urma unei licitatii din anul trecut o aparatura de laborator pentru Inginerie Electrica  si Inginerie Tehnologica si Manageriala, din cadrul Facultatii de Inginerie. "Catedra Facultatii de Inginerie are o lista de prioritati, de dotarea laboratoarelor, in functie de strategia respectivei catedre. Pe aceasta lista de prioritati, in functie de sumele disponibile, se alege sau nu, echipamentele respective", a precizat Mircea Dulau, decanul Facultatii de Inginerie din cadrul UPM.
Potrivit directorului general administrativ UPM, Radu Boarescu,
in limita bugetului alocat din fondurile proprii, profesorii de la Facultatea de Inginerie, de la toate catedrele, si-au stabilit niste prioritati, s-a organizat licitatia. La finalizarea acesteia, fiecare a vazut cat costa si s-a stabilit fiecare ce sa cumpere, pentru a putea fiecare sa se incadreze in buget. O parte a fost achizitionata anul trecut, iar anul asta, s-a continuat cumpararea, in functie de banii avuti, urmand  sa vedem in doua saptamani bugetul aprobat de Minister.
Prin sedinta de Consiliu de Administratie, s-a probat achizitionarea de dotari pentru Facultatea de Inginerie din cadrul UPM, care au elaborat un caiet de sarcini, caracteristicele tehnice, dupa care s-a demarat procedura cererii de oferte, publicata pe site-ul elicitatii.ro si site-ul universitatii. S-au inregistrat patru firme castigatoare, una din Cluj Napoca, una din Bucuresti si doua din Targu-Mures, SC Electro Orizont SRL si SC Tinantech.
O parte din aparatura achizitionata a constituit contributia Universitatii "Petru Maior" la proiectul Mo Ve It, initiat de prof. univ. dr. Liviu Moldovan, in valoare de 64.966 de lei, iar celelalte dotari care s-au luat au fost in valoare de 186.041 lei.


Bugetul municipiului Sighisoara supus dezbaterii publice

Posted: 21 Jan 2010 02:50 PM PST

Proiectul de buget al municipiului Sighisoara pe anul 2010 este suspus dezbaterii publice în conformitate cu prevederile Legiii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala în administratia publica, a anuntat Anca Silvia Ratiu, purtatorul de cuvânt al Primariei Sighisoara. Potrivit acesteia, în perioada 22 ianuarie – 22 februarie, proiectul poate fi consultat pe site-ul www.sighisoara.org.ro, respectiv la avizierul de la sediul Primariei Sighisoara. „Eventualele propuneri, sugestii si opinii pot fi formulate în scris si depuse pâna la data de 18 februarie la Serviciul Relatii Publice, camera camera 22", a declarat Anca Silvia Ratiu.
Purtatorul de cuvânt al Primariei Sighisoara a precizat ca sedinta de dezbatere publica asupra proiectului de buget, la care sunt invitate sa participe toate pesoanele si asociatiile legal constituite interesate de tema dezbaterii, va avea loc în data de 22 februarie, începând cu ora 12.00, urmând ca acesta sa fie supus aprobarii consilierilor în data de 25 februarie.
„În data de 25 februarie proiectul de buget, însotit de minuta dezbaterii publice, va fi supus analizei si aprobarii Consiliului Local dupa ce, în prealabil, comisiile Consiliului Local îsi vor da avizul. Dupa adoptarea hotarîrii privind bugetul local pe anul 2010, aceasta va fi publicata pe site-ul primariei, astfel încât oricine este interesat va avea acces la  continutul acesteia", a încheiat Anca Silvia Ratiu.


Înfrângere „la mustaţă” pentru „tigrii”

Posted: 21 Jan 2010 02:49 PM PST

Formatia masculina de baschet BC Mures a pierdut cu scorul de 87-81(pe sferturi: 22-25; 25-13; 21-18; 19-25) in fata formatiei U Mobitelco. Partida s-a disputat miercuri seara in Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj in uvertura celei de-a XVII-a etape a diviziei A din cadrul Campionatului National. Formatia mureseana a avut o evolutie total diferita fata de partida din tur, cand au pierdut pe teren propriu la o diferenta de aproape 30 puncte (55-82).
Muresenii au condus pe parcursul primului sfert, pe care l- au incheiat in avantaj. In cele de- al doilea sfert, gazdele au trecut in avantaj la 31-29, profitand de imprecizia aruncarilor muresenilor, in special la cele de trei puncte (doar 5 din 18 aruncari), dar si de aportul brigazii de arbitri. Trioul compus din Marius Udrica, Fabiana Nitu si Alexandru Anica in mai multe randuri, indeosebi in momentele cheie ale jocului, au vazut faulturi inexistente. La cabine gazdele au intrat cu un avantaj de doar noua puncte si orice era posibil in partea a doua a intalnirii. Cu Lawrence din nou in zi buna si Krstanovic dominand sub panou, clujenii au reusit sa- si mareasca avantajul la peste zece puncte. De partea cealalta, in defensiva Masiulis si Peciukas, care au fost si cei mai buni marcatori ai oaspetilor, au recuperat multe baloane, in special sub panoul propriu.

Final decis la limita
Finalul de partida a fost din nou unul tensionat. Cu doua minute inainte de ultimul fluier, dupa ce Masiulis si Vlaicu au fost de-a dreptul "vanati", primul a fost eliminat pentru cinci greseli personale. Gazdele aveau doar un punct avantaj, dar o pasa gresita a facut ca acesta sa creasca. In ultimele 22 de secunde scorul era 85-81 si muresenii aveau posesia, dar s-a acordat din nou un fault imaginar si cele doua aruncari libere au stabilit scorul final. Daca de la revenirea sa, Cooley a facut cel mai slab joc, la eficacitate s-a remarcat in schimb Vlaicu, el transformand toate cele cinci aruncari libere de care a beneficiat si tot cinci aruncari de doua puncte din sase tentative. "Era cat pe ce sa invingem, dar din pacate nu am reusit. Mingile care au fost disputate la limita le- au fost acordate gazdelor, lucru obisnuit la noi. Ma bucura faptul ca am facut un joc bun si sper sa mi se dea ocazia sa joc mai mult", a declarat Catalin Vlaicu. "Nu punem doar pe seama arbitrajului infrangerea. Noi am facut cateva greseli care ne-au costat si clujenii au contabilizat mai bine finalul. Dupa scor, am putea sa ne declaram multumiti. Vom analiza unde am gresit in final, intr-o partida in care puteam obtine victoria", a precizat Szaszgaspar Barnabas, antrenorul secund al BC Mures.
In etapa a XVIII-a BC Mures va primi in Sala Sporturilor din Targu-Mures vizita formatiei CSM Oradea, ocupanta locului XIII. Partida va avea loc miercuri, 27 ianuarie, de la ora 18.00.

Au evoluat formatiile:U Mobitelco: Medvedj 6 (1x3 puncte), Cuic 2, Lawrence 25 (3), Krstanovic 23 (2), Silvasan 22 (3), Chetreanu 2, Jocovic 2, Lapuste 5 (1), Muntean. Antrenor: Marcel Tenter.BC Mures: Pociukonis 6, Peciukas 21 (3), Vlaicu 15, Masiulis 16, Cooley 8 (1), Tomic 8, Pora 5 (1), Melnic 2. Nu au fost folositi Jakab si Hallai. Antrenor: Audrius Prakuraitis.


Un prim test pentru aspirantii la promovare

Posted: 21 Jan 2010 02:49 PM PST

Lidera seriei Vest a ligii secunde la fotbal, FC Municipal Targu-Mures va sustine sambata de la orele 11.00 o prima partida de verificare in acest an. Meciul va avea loc pe terenul Gaz Metan, devenit terenul secund al "municipalilor". Adversara lor va fi lidera seriei a VI- a din liga a III-a, Vointa Sibiu. Adversara de sambata, cu denumirea CSU Vointa este oarecum un lider surpriza, fiind nou prmovata in liga a III-a. La conducerea echipei se afla fostul director sportiv al vecinei din judet, divizionara A Gaz Metan Mediaş, Marius Baciu, care s-a afirmat ca jucator la Steaua. Vointa are un parcurs aproape perfect in grupa din care fac parte si cele doua reprezentante muresene, Unirea Ungheni si Avantul Reghin, clasate pe locurile VI, respectiv XVIII. Nou promovata a suferit o singura infrangere pe parcursul celor 17 etape ale turului, 0-2 in etapa a II-a la Unirea Dej, echipa care pornea ca o pretendenta la promovare. Cele doua reprezentante ale judetului Mures au pierdut ambele la Sibiu chiar in debutul campionatului: 0-2 Unirea in prima etapa si 0-1 Avantul in etapa a III- a. Dealtfel, adversara FC Municipal a inregistrat numai voctorii in jocurile disputate pe Municipalul Sibian, cinci victorii si trei remize in deplasare dupa esecul de la Dej.
FC Municipal a trecut la regim de iarna
Dupa doua saptamani de recuperare si pregatiri, echipierii FC Municipal asteapta primul test, care va oferi o prima imagine asupra componentei lotului. Bineinteles este prematur sa se poata pune problema alcatuirii unei formule de baza. Cu atat mai mult cu cat s- au schimbat radical si conditiile atmosferice. Acesta este si motivul pentru care se va juca pe terenul de antrenament, cand oricum nu se poate vorbi despre calitatea vreunui gazon. "Va fi diferit sa jucam pe zapada. Ne pregatim, este greu acuma la inceput de cantonament, cand s-a schimbat si vremea. Jucatorii sunt sanatosi muncesc din greu. Nu prea avem probleme cu kilogramele in plus, poate doar doi trei au pus putin pe ei in perioada de vacanta, dar nu este o problema, curand toti vor reveni la greutatea optima", a declarat antrenorul Cosmin Bodea.
Lotul are aceeasi componenta care a fost anuntata si in zilele trecute, adica deocamdata trei noi sositi, care au semnat deja: fundaşul Alexandru Vagner (20 ani), mijlocaşul Paul Anton (18 ani) si atacantul Dan Roman (24 ani).


„Alianta pentru siguranta” pentru mureseni

Posted: 21 Jan 2010 02:48 PM PST

Compania Allianz - Tiriac Asigurari SA si Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Mures au lansat, ieri, în judetul Mures, campania „Alianta pentru siguranta". Potrivit directorului sucursalei Mures a companiei Allianz – Tiriac Asigurari SA, Romeo Banu, campania are ca scop principal informarea, educarea, prevenirea si protectia cetatenilor în ceea ce priveste furturile din autoturisme si din locuinte. „Consideram ca pregatirea si educarea opiniei publice pentru constientizarea agresiunilor potentiale la care poate fi expusa, ma refer aici la furt si vandalism, si însusirea si aplicarea normelor elementare de autioprotectie sunt absolut necesare. Informare, educare, prevenire si protectie sunt cele patru cuvinte care definesc cel mai bine aceasta campanie", a declarat Romeo Banu.
Gabriela Pânca, coordonatoarea Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul IPJ Mures, a explicat ca obiectivul principal al campaniei este informarea populatiei în ceea ce priveste prevenirea infractiunilor, precum si recuperarea prejudiciilor în cazurile de furt din locuinte si autoturisme.
„Dorim implicarea unui numar cât mai mare de persoane în vederea realizarii obiectivelor", a precizat Gabriela Pânca. Potrivit acesteia, în campanie vor fi implicati, alaturi de reprezentantii Politiei, Politiei Comunitare si Jandarmeriei, un numar de peste 150 de agenti ai Allianz - Tiriac Asigurari SA de la sucursala din Târgu-Mures, precum si de la agentiile din Reghin si Sighisoara, precum si de la punctul de lucru din Sovata. „Vom avea întâlniri, trei la Târgu-Mures si doua în teritoriu cu agentii de asigurari carora le vom prezenta caracteristici privind modul de operare si prevenire a furturilor, pentru ca la rândul lor, când au întâlniri cu cetatenii, dumnealor sa poata transmite informatiile acestora", a explicat Gabriela Pânca.



Allianz – Tiriac Asigurari SA actioneaza responsabil
„Implicarea companiei de asigurari Allianz - Tiriac în programul de prevenire a infractionalitatii la nivel national, demarat astazi (n.r. ieri) în Târgu-Mures de catre Politia locala, este o consecinta fireasca a preocuparii noastre constante pentru o eficienta „ancorare" în mediul în care ne desfasuram activitatea si în viata comunitatii careia îi apartinem. Mesajul principal pe care am dorit sa îl transmitem opiniei publice în general, si nu în ultimul rând, clientilor nostri, este ca ne pasa, ca suntem implicati în problemele societatii si ca reactionam la ceea ce se întâmpla în jurul nostru, ca actionam responsabil, participând la diverse proiecte si programe de tip public – privat destinate cauzelor de interes general. Implicarea Allianz – Tiriac si sprijinul acordat diverselor organizatii si institutii ale statului au devenit, de altfel, în cei 15 ani de activitate ai companiei Allianz – Tiriac, o traditie."
Romeo Banu, directorul sucursalei Mures Allianz – Tiriac Asigurari SA


Politia deschisa la colaborari cu societatile de asigurare
„Colaborarea dintre Politie si Allianz - Tiriac nu e prima de acest gen, a mai fost o initiativa locala în urma cu câtiva ani, care a avut rezultate foarte bune. Politia Româna a cautat parteneri în rândul societatilor de asigurari tocmai pentru a promova un dublu mesaj: sa prevenim, dar si sa acoperim pagubele. Inspectoratul de Politie Judetean Mures asteapta orice propunere de colaborare din partea oricarei societati de asigurari menite a intensifica eforturile de sprijinire a infractionalitatii."
Gabriela Pânca, coordonatoarea Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul IPJ Mures


„Furturile din locuinta sunt mai greu de prevenit de patrulele care actioneaza stradal. Vrem sa avem suficienta forta sa punem patrule pe fiecare strada tot timpul, dar ne rezumam la oamenii pe care îi avem. Pâna la urma cea mai buna metoda de prevenire este nelasarea bunurilor de valoare la vedere. În marea majoritate a cazurilor autoturismele se sparg pentru ca bunurile sunt lasate la vedere."
Nicusor Rad, seful biroului de Ordine Publica din cadrul Politiei municipiului Târgu-Mures


Sistemele de alarma cu senzori, un obstacol pentru hoti
„Una din cele mai bune metode pentru protejarea locuintelor împotriva furturilor este montarea sistemelor de alarma. Pentru o locuinta obisnuita, montarea unei alarme clasice, cu doi senzori, costa aproximativ 300 – 400 de lei."
Adrian Nicusan, coordoatorul Politiei de Proximitate Mures


Minorii care fura, imuni în fata legii
„Se înregistreaza un numar tot mai mare de minori si pentru ca acestia nu au capacitate de exercitiu, nu raspund penal. De foarte multe ori au fost prinsi si predati colegilor din Politia municipala, care ulterior au luat legatura cu familia. Dealtfel, am si sanctionat foarte mult familii pentru nesupravegherea minorilor în prima faza, ulterior cercetarile fiind facute de politistii specializati. Pentru anul care vine ne propunem si se impune cu necesitate o legatura mai buna cu birourile de preventie din cadrul Politiei judetului Mures."
Valentin Bretfelean, seful Politiei Comunitare Târgu-Mures


Cât costa o polita de asigurare pentru locuinte?
„Conform mediei din anul 2008, încheierea unei polite de asigurare „all risc" la Allianz – Tiriac pentru o locuinta cu doua – trei camere a costat 400 – 450 de lei/an, platibili în patru rate. Ca si sume asigurate pentru locuinte, valoarea acestora în anul 2008 a fost între 400.000 – 500.000 de euro."
Romeo Banu, directorul sucursalei Mures Allianz – Tiriac Asigurari SA


Structura Allianz – Tiriac Asigurari SA în judetul Mures:
- Sucursala Târgu-Mures, str. Tusnad nr. 5
- Agentia Reghin, str. Mihai Viteazul nr. 64
- Agentia Sighisoara, str. Ilarie Chendi nr. 2
- Punct de lucru Sovata, str. Petofi Sandor nr. 1



Campania platii impozitelor cu cardul a ajuns si la Târnaveni

Posted: 21 Jan 2010 02:47 PM PST

Locuitorii municipiului Târnaveni pot câstiga înapoi valoarea taxelor si impozitelor, daca le platesc cu cardul la oficiile deschise în Primarie. Cei care merg sa plateasca taxele cu cardul la ghiseul din Târnaveni au sansa sa câstige contravaloarea taxei platite, dar nu mai mult de 250 de lei. „La ghiseele Primariei, ai posibilitatea sa-ti platesti cu cardul taxele si impozitele, fara niciun comision. Acum ai un motiv în plus sa o faci. Daca, în perioada 4 ianuarie – 31 martie 2010, îti platesti cu cardul taxele si impozitele la Primarie, poti primi înapoi contravaloarea impozitului achitat, maxim 250 lei. Intra în tragerea la sorti pentru unul dintre cele 5 premii puse in joc. Este foarte simplu! Daca ai un card, foloseste-l la plata taxelor si impozitelor si intri automat în tragerea la sorti", a declarat Alexandru Adrian Matei, primarul din Târnaveni.
Potrivit acestuia, cei care vor participa au numai de câstigat de pe urma platii cu cardul pentru ca: e mult mai comod si mai rapid – nu trebuie sa mai treci inainte pe la bancomat sau pe la ghiseu, ca sa retragi bani, comisionul este zero la plata cu cardul, deci nu platesti nimic in plus iar tranzactia se efectueaza în siguranta maxima. De asemenea, contribuabilii primi înapoi contravaloarea impozitului platit cu cardul, dar nu mai mult de 250 lei.


Cum ne aparam de abuzurile bancilor?

Posted: 21 Jan 2010 02:47 PM PST

Dobanzi marite fara informarea consumatorului, carduri blocate sau comisioane prea mari sunt o parte din nemultumirile consumatorilor mureseni fata de serviciile institutiilor bancare. In 2009, nemultumirile lor s-au soldat cu 21 de reclamatii la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mures.
Anul trecut inspectorii CJPC Mures s-au confruntat cu 21 de reclamatii din partea consumatorilor mureseni, care nu au fost multumiti de comisionul perceput, dobanzile marite nejustificat, fara comunicare, carduri blocate, neachitare sume la termen pentru cumparaturi prin card, neeliberarea adeverintei pentru ridicarea ipotecii in urma achitarii imprumutului, etc. Din acestea, 11 au fost solutionate in favoarea consumatorilor. Ca urmare a deficientelor constatate, comisarii CJPC Mures au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 13.000 lei.
Pentru a reduce numarul de cazuri in care romanii se angajeaza la un credit bancar fara a cunoaste toate conditiile contractului, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a lansat un proiect finantat prin fonduri Phare, Ghidul Serviciilor Financiare, intitulat "Nu semna cu ochii inchisi", distribuit gratuit la sediul  CJPC Mures. "In acest ghid exista o serie de sfaturi utile la indemana oricarui consummator, privind imprumutul din banci, intelegerea termenilor de credit, pasi pentru a evita datoriile, etc", a explicat Liviu Todoran, director coordonator adjunct al CJPC Mures.
Ghidul explica principalii termeni de creditare, dar atentioneaza si asupra faptului ca, in cazul imprumuturilor de consum, toate institutiile de credit trebuie sa-si informeze potentialii clienti asupra dobanzii anuale efective a creditului.


Sfaturi utile:
- Realizati un plan de buget inainte de luarea unui credit. Va puteti permite rambursarea platilor?
- Faceti un sondaj pentru cea mai buna oferta - ratele dobaanzii variaza;
- Alocati un timp corespunzator - deciziile rapide pot fi costisitoare;
- Cititi cu atentie contractul financiar inainte de a-l semna;
- Nu semnati pana cand nu ati chibzuit bine toate optiunile;
- Comparati DAE din oferta dumneavoastra cu cea a altor institutii creditoare – veti avea o imagine a celei mai bune oferte;
- Nu acordati atentie numai ratei lunare, calculati suma totala pe care o veti plati, suma imprumutata plus dobanda si alte comisioane;
- Insistati sa obtineti propriul dumneavoastra exemplar al contractului de credit;


Pensionarii dau Guvernul în judecata

Posted: 21 Jan 2010 02:47 PM PST

Consiliul National al Federatiei Nationale a Pensionarilor din România (FNPR) a anuntat, ieri, ca da în judecata Guvernul pentru nerespectarea Legii nr. 250/2007, potrivit caruia valoarea punctului de pensie reprezenta 45 de procente din salariul mediu brut pe economie, a anuntat Preda Nedelcu, presedintele FNPR.
Potrivit acestuia, Legea nr. 250/2007 a fost aplicata pâna în aprilie 2009, luna în care punctul de pensie a fost redus la 42% din salariul mediu brut pe economie, pentru ca în octombrie sa creasca la 43,2%. "Nu acceptam propunerea primului-ministru de înghetare a pensiilor pe anul 2010. Solicitam cel putin indexarea acestora cu coeficientul inflatiei. În nicio tara, pe perioada crizei, pensiile nu au fost înghetate sau micsorate", a sustinut Preda.
Aflat într-o sedinta, Ioan Hasasiu, liderul Sindicatului Pensionarilor din Judetul Mures a salutat decizia FNPR, spunând ca are la baza initiativa pensionarilor din Mures. "E o decizie foarte buna despre care afirm cu mândrie ca a pornit de la noi din judet. E propunereapensionarilor din Mures", a declarat Ioan Hasasiu.
Printre solicitarile pensionarilor se numara aplicarea Legii 218/2008 privind majorarea punctului de pensie pentru grupele speciale de munca I si II, impozituarea graduala a pensiilor, asigurarea fondului necesar pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamente si nu în ultimul rând mentinerea în Legea unitara a pensiilor a valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.


Am fost colegi la “Europa” in clasa E primara

Posted: 21 Jan 2010 02:47 PM PST

O scoala, ce nu doar dupa nume este europeana, desi salile nu sunt cu mult mai mari decat sufrageria unui apartament de lux, ofera educatie de calitate prichindeilor. In clasa I E cei 26 de copii stau asezati in jurul masutelor grupate cate patru, pentru o activitate in care elevii pot colabora si se pot ambitiona pentru a obtine rezultate cat mai bune. Fie ca deseneaza peisaj de iarna, fie ca rezolva "complicate" adunari si scaderi, ori invata cuvinte noi la limba romana sau rotunjesc cu stangacie poate, dar cu multa bunavointa literele ce spre surpinderea lor capata sens la silabisire, copiii sunt degajati, senini, de parca ar fi acasa. Invatatoarea lor, tanara Tokes Katalin afirma:"ma straduiesc sa le ofer o educatie consecventa, jucausa pentru a putea aduce la suprafata comorile ce zac in acesti copii, fiecare insemnand o lume aparte. Incercand sa inteleg lumea lor deosebita, colorata, eu nu doar educ, dar si invat de la fiecare elev, facand procesul educativ unul intercativ."
Intrebandu-i unde le place mai mult, la scoala sau la gradinita, copiii raspund in cor: la scoala! Nu lipsesc desigur nici vocile care afirma ca si la gradinita a fost bine! "Ma bucur ca am reusit sa-i fac sa indrageasca scoala si sper ca in viitor vom aduna multe impresii placute, incurajandu-ne, ajutandu-ne reciproc in incursiunile noastre in lumea stiintelor, ca peste ani si ani sa ne aducem aminte cu drag de pasii parcursi in clasa primara!", adauga Tokes Katalin.
La auzul soneriei, copiii se imbraca de plecare cat ai zice peste, se incoloneaza pentru a merge unii acasa, altii la masa la Cantina Sapientia.


Drapelul secuimii înlaturat pe cladirea primariei Ghindari

Posted: 21 Jan 2010 02:47 PM PST

Sfârsitul anului trecut a fost marcat de un conflict între reprezentantii UDMR si PCM din comuna Ghindari. Scandalul a fost secret si aplanat de autoritati din diferite motive. În data de 23 decembrie consilierii locali ai Partidului Civic Maghiar au arborat pe cladirea primariei din localitate un drapel al tinutului Secuiesc. În acel moment primarul UDMR al comunei, Zsigmond Venczel, a înlaturat respectivul drapel si a depus plângere împotriva consilierilor PCM, atât la Politia Sovata cât si la Institutia Prefectului Mures. Atât reprezentantii politiei cât si ai prefecturii au confirmat aceste informatii.

Prefectul n-a vrut spirite agitate de Craciun
Prefectul Marius Pascan spune ca motivul principal al tacerii care a înconjurat acest scandal a fost dorinta de a aplana conflictul. În opinia sa, nu era un moment bun sa se agite spiritele pe un asemenea subiect sensibil. "Într-adevar, înainte de Craciun s-a arborat pe primaria localitatii Ghindari drapelul Uniunii Secuiesti. În momentul respectiv am dispus ca subprefectul Barczi Gyozo sa se deplaseze la fata locului si sa ia masurile legale care se impun, si anume îndepartarea drapelului. Acest lucru s-a facut în liniste fara nici un fel de tam-tam si lucrurile au revenit la normal. Era chiar înainte de sarbatori si nu am vrut ca ele sa fie tulburate de actiuni provocatoare si ostile. Steagul a fost îndepartat de primar iar subprefectul s-a dus la fata locului cu mesaj din partea mea si cu mandat de a solutiona lucrurile pe cale amiabila si cât mai repede cu putinta. Aceste lucruri s-au întâmplat si de aceea nu s-a facut public acest subiect", a declarat Marius Pascan.
Prefectul a subliniat ca lucrurile au revenit la normal si a preferat sa fiu un factor de echilibru si nu sa incite spiritele în preajma sarbatorilor. „Nu se vor lua masuri... totul s-a rezolvat pe cale amiabila. Consilierul nu a recunoscut acest lucru si nu se stia cum a aparut acel drapel. Eu o sesizare oficiala nu am primit dar am fost anuntat telefonic ca s-a întâmplat asa si am reactionat atunci fara sa stau prea mult pe gânduri", a explicat Marius Pascan.

Primarul din Ghindari a sesizat Politia
Zsigmond Venczel, primarul comunei Ghindari, ne-a informat ca toti cei sase consilieri ai PCM au pus drapelul pe cladirea primariei si ca a fost nevoit sa depuna plângere la Politia Sovata. „La Politia Sovata am depus o sesizare împotriva consilierilor PCM care au arborat un drapel al tinutului Secuiesc pe cladirea primariei din localitate. Cei sase consilieri au vrut sa arboreze drapelul, au facut acest lucru, iar eu am primit raspuns ca sesizarea este în curs de cercetare si se vor lua masurile necesare", ne-a marturisit Zsigmond Venczel.

Vass Imre îl ia pe Vasile Blaga în brate
Principalul coordonator al actiunii este consilierul PCM Vass Imre, cel care a initiat operatiunea si a condus echipa de consilieri care au pus drapelul pe cladirea primariei. Vass spune ca gestul sau este perfect normal, neexistând nicio ilegalitate în gestul sau, invocând declaratia ministrului Vasile Blaga, care a declarat la Covasna ca arborarea însemnelor tinutului Secuiesc nu ar trebui interzisa. Consilierul PCM  crede ca arborarea drapelului este legala, din moment ce nu este vorba de rasism. "Da, este adevarat, noi am pus drapelul pe cladirea primariei. Legea nu spune ca un asemenea lucru ar fi interzis, iar steagul nostru nu este unul rasist. Mai multe primarii din tara au arborat drapelul tinutului Secuiesc si ni se pare normal. Nu stim pâna unde se va ajunge si daca politia va deschide dosar. Chiar Vasile Blaga a spus atunci când a venit la Covasna ca arborarea drapelului nu este interzisa de lege", se justifica Vass Imre, consilier local PCM din Ghindari.  


Ce spune Legea 107/2006?
„Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002." De asemenea, s-au facut si modificari ale acestui articol cum ar fi:"  Literele b) si c) ale articolului 2 vor avea urmatorul cuprins: „b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se întelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum si orice alte asemenea însemne, care promoveaza ideile, conceptiile sau doctrinele prevazute la lit. a);".
   

Politia confirma incidentul
„Este adevarat, s-a depus o sesizare de catre primarul comunei Ghindari. S-au facut verificari, s-a înregistrat dosar la Politia Sovata si a fost declinata competenta în favoarea Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighisoara fiind o actiune de competenta exclusiva a procurorului. Se face trimitere la OUG 31/2002 modificata."    
Livia Popa, purtator de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Mures


Procurorii studiaza cazul
"Înca nu s-au luat masuri referitoare la aceasta problema. Dosarul a intrat saptamâna trecuta si probabil voi trimite o adresa la Comisia de Cultura de pe lânga Consiliul Judetean pentru a se stabili daca drapelul contine vreun însemn care contravine legii. Asa am procedat si la un caz similar din trecut. Din câte stiu eu s-a mai întâmplat acest lucru si nu s-a dovedit ca pe drapelul secuilor ar fi vreun însemn fascist sau de alta natura. Vom vedea ce raspuns ne vor da cei din comisie."
Virgil Albea, primprocuror al Parchetului de pe lânga Judecatoria Sighisoara
 

Actiunea e ilegala
„Fara îndoiala aceasta actiune este ilegala pentru ca arborarea pe institutiile publice a unor drapele sau însemne ale statului român sau ale altor state, sau ale comunitatii are un regim juridic foarte bine stabilit. Legea nu permite ca pe institutiile publice sa fie arborate însemne sau drapele ale unor alte state sau asa-zise comunitati, decât cu respectarea stricta a acestor prevederi. Cred ca e mai degraba un gest electoral de stârnire a unui tip de simpatie pentru ca vorbim de finalizarea campaniei electorale si mentinerea unui climat electoral. Sunt sase oameni cu mâna pe bâta, cu alte cuvinte. Eu cred ca cei sase ar trebui sa se apuce de citit, daca cunosc toate literele, indiferent de limba în care citesc si le recomand legislatia teritoriului pe care ei traiesc. Abia dupa aceea sa treaca la astfel de polemici cu privire la arborarea unor astfel de însemne. Acest tip de formatiune politica a fost înfiintat de înalti reprezentanti ai statului român, mergând pâna la presedintie. Asa ca multi ar trebui sa dea explicatii pentru astfel de gesturi."   
Cornel Briscaru, presedintele APDO Lider


CS Transilvania invinge la junioare IV

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST

Echipa de handbal feminin CS Transilvania Targu-Mures a obtinut victorii pe linie in cadrul celui de-al doilea turneu al Campionatului National la categoria junioarelor IV (fete nascute in 1997-'98). Turneul a fost gazduit miercuri in sala Liceului cu Program Sportiv din Targu-Mures si a adunat la start cinci formatii: LPS, organizatoarea turneului (antrenor Vizi Jozsef), SC Muresul (Teodor Rad), CS Transilvania (Adriana Barbat), toate din Targu- Mures, Clubul Sportiv Scolar Sighisoara (Lokodi Imre) si AS Multiprod Gornesti (Balint Julia).
Dupa primul turneu, organizat la Gornesti, Transilvania se afla in fruntea clasamentului, cu patru victorii din patru partide, urmata de formatia din Gornesti si cea din Sighisoara. Fetele, majoritatea de clasa a VI- a nu au avut o zi usoara, chiar daca meciurile s-au disputat pe durata a doua reprize a cate 15 minute. In turneul disputat miercuri, CS Transilvania a reusit din nou sa invinga in cele trei partide disputate (22-6 cu SC Muresul, 23-15 cu CSS Sighisoara si 17-3 cu LPS). Ultima adversara, formatia din Gornesti a cedat fara joc. Aceasta din urma, dupa ce la turneul organizat acasa a folosit jucatoare mai mari, s- a prezentat la acest turneu cu o echipa inferioara ca varsta si implicit ca talie. Astfel, partida dintre Transilvania si echipa sighisoreana a constituit finala grupei, jocul in care s-au si inscris cel mai mare numar de goluri. CSS Sighisoara a obtinut trei victorii in celelalte partide disputate: 19-8 cu LPS, 11-5 cu Gornesti si 22-8 cu Muresul. Celelate doua formatii targumuresene au oferit partida cea mai echilibrata, incheiata cu victoria la limita a LPS, scor 10-9.
Dupa disputarea a 10 etape, Transilvania conduce detasat cu 16 puncte, urmata de CSS Sighisoara, cu 10 puncte, LPS cu 7, Multiprod Gornesti, 5 puncte si Muresul, 2 puncte. Concesii au facut majoritatea formatiilor, permitand adversarelor sa foloseasca unele jucatoare, chiar cu un an mai mari. Important a fost sa ofere fetelor posibilitatea sa joace, chiar daca la final s- au mai facut reprosuri. "Am ajuns sa joc handbal pentru ca imi place foarte mult acest sport. Am vazut cateva meciuri si m-am hotarat sa joc si eu. Visul meu este sa ajung sa joc cat mai bine si sa ajung la echipa nationala", a declarat Felicia Pogacean, componenta CS Transilvania, cea mai tehnica jucatoare a turneului, eleva in clasa a VI-a B la Gimnaziul Serafim Duicu. "Pentru mine reprezinta foarte mult. Sunt golgetera echipei castigatoare, dar nici nu stiu cate goluri am marcat. Vreau sa ajung departe in acest sport si am ca idol pe Ramona Maier", a spus golgetera Fodor Noemi, eleva in clasa a VI-a la Gimnaziul Mihai Viteazul.


David Goncalves crede in sansa City’us la titlu

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST


Înainte de debutul părţii secunde a campionatului, antrenorul formaţiei City'us, portughezul David Goncalves şi-a exprimat câteva păreri referitoare atât la modificările din lotul tîrgumureşean, cât şi la cele din futsalul românesc.

Reporter: Care este obiectivul formaţiei în retur şi play-off?
David Goncalves: Nu poate fi decât unul singur, acela de a ne menţine pe primul loc al clasamentului. La altceva nu ne putem gândi.
Rep.: Care vor fi adversarii în lupta pentru primul loc?
D.G.: Bineînţeles cei care sunt cei mai apropiaţi de noi în clasament. Chiajna şi Braşov s-au întărit şi ele şi vor fi meciuri echilibrate. Nu ştiu ce va fi până la urmă cu Deva dar, după cum am auzit, va conta doar pe jucători din localitate. Mă îndoiesc că va mai conta în lupta pentru titlu.
Rep.: Ce părere aveţi de situaţia de la Deva?
D.G.: Îmi pare sincer rău de ce s-a întâmplat acolo. Acest lucru nu ajută absolut deloc dezvoltarea futsal-ului din România. E păcat că echipa campioană a ajuns în această situaţie. Dar, asta este viaţa. Acum profităm noi de situaţia de acolo, la fel şi cei de la Braşov şi Chiajna. Dar mâine, roata se poate întoarce. Trebuie să ştii să profiţi de şansa oferită. Trist dar, adevărat.
Rep.: Cum vedeţi situaţia din sânul echipei, prin venirea noilor jucători: Molomfălean, Gherman, Philipe şi Paulinho?
D.G.: Putem spune fără falsă modestie că, în tur, City'us a fost o echipă puternică. Acum, cu venirea lor, cu multă muncă şi profesionalism, putem obţine performanţe notabile.
Rep.: La ora actuală, în lot sunt mulţi jucători. Veţi renunţa la vreunul dintre ei?
D.G.: E prea devreme să hotărâm acest lucru. Oricum, în următoarele zile îmi voi face o imagine asupra întregului lot.
Rep.: Nu veţi avea probleme în alcătuirea echipei, cu atâţia jucători de valoare?
D.G.: Deloc. Calitatea nu este o problemă. Iar noi avem destulă calitate în lot.
Rep.: Nu se vor forma grupuri în echipă, români pe de-o parte, stranieri, pe de alta?
D.G.: Nu pot spune că nu vom aveam probleme. Într-o echipă tot timpul vor fi mici probleme. Dar totul se va rezolva în vestiar, deoarece suntem o familie, familia City'us.
Rep.: Credeţi că prin revenirea targumureşenilor va veni mai mult public la meciurile de pe teren propriu?
D.G.: Să ne aducem aminte că, echipa din tur a reuşit să aducă la sala şi 2.000 de spectatori pe meci. Deci, publicul este alături de echipă. Dar, sunt sigur că prin venirea lor, iubitorii de futsal se vor apropia şi mai mult de formaţia lor favorită. Doar City'us e echipa tîrgumureşenilor.
Rep.: Care va fi cel mai important lucru în abordarea partidelor cu contracandidatele la titlu?
D.G.: Abordarea jocurilor cu spirit de învingător. Multă disciplină, fair-play, să fim umili dar determinaţi.


“Hotii” de la Teatru 74 “invadeaza” Bucurestiul

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST

La sfarsitul acestei luni, Teatru 74 din Targu-Mures face o noua deplasare in tara, diversificandu-si astfel, aria artistica, prin reprezentatii pe scenele de teatru din tara. Dupa miniturneul bucurestean de anul trecut, Teatru 74, va fi din nou prezent pe scena Teatrului Act din Bucuresti, in ziua de 30 ianuarie, de aceasta data cu spectacolul "Hotii", de Conor McPherson, in regia lui Cristi Juncu. "In urma miniturneului pe care l-am avut in Bucuresti, la sfarsitul anului trecut, unde Teatru 74 a fost prezent cu mai multe spectacole, am zis ca n-ar strica sa ne facem din asta un obicei. Intentionam in acest an sa avem multe astfel de deplasari in tara cu spectacolele noastre, cu spectacole cat mai bune si foarte bune, sa fie cat mai vizibile", ne-a declarat Theo Marton, directorul Teatrului 74, si protagonist al piesei.
Premiera spectacolului "Hotii" a avut loc pe data de 16 octombrie, 2009 si ii are in distributie pe actorii Theo Marton, Catalin Mandru si Marius Turdeanu. Comedia dramaturgului irlandez, Conor McPherson transpune prin povesti, gesturi si descrieri făcute cu o descriere perfecta pentru detaliu ale fiecarui personaj, o comunitate mică, cu relatii tipice, a trei personaje, cu felul fiecaruia de a povesti. "Hotii" a fost bine primit de publicul spectator, in ciuda unui text destul de pretentios, in acelasi timp e si un text usor de ghicit. Are, ca sa zic asa si o mica latura comerciala, e un spectacol care poate prinde la un public de 14 ani, pana la spectatori mai in varsta. In ciuda faptului ca spectacolul are o constructie mai statica, este unul foarte dinamic, cu o poveste antrenanta, care se simte inca din primele minute ale piesei, a mentionat Theo Marton.
Pana la reprezentatia cu "Hotii" de la sfarsitul acestei luni, iubitorii de teatru din Targu-Mures, pot urmari spectacolul lui Cristi Juncu, duminica, 24 ianuarie, de la ora 19.00, pe scena teatrului din Bastionul Macelarilor din Cetatea Medievala.


Sunete “sălbatice” la un StudCard Party deosebit

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST

Percuţionistul târgumureşean Felix Moldovan, alături de colegii lui de trupă – DJ-ul, violonista, suflătorul şi percuţionişti au susţinut un energic concert, miercuri seara, la Jazz'n'Blues Club în cadrul StudCard Party-ului. Versus Project, un proiect adus din Ibiza de către percuţionistul Felix Moldovan a "proiectat" în seara de miercuri, confruntarea dintre dj şi instrumentişti, după o temă puternică, energică şi molipsitoare – filmul Apocalypto. Publicul a prins idea de artă a muzicii îmbrăţişată cu mişcarea electronică, acolo unde simţul sunetului rezbeşte asupra mediocrităţii şi a reacţionat ca atare. Un concert reuşit şi o seară/noapte colorată pentru studenţi şi nu numai.


Buget insuficient pentru personalul SMURD Iernut

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST


Deoarece bugetul localitatii este foarte sarac, primaria Iernut nu stie in ce masura va mai putea sa asigure cheltuielile de personal ale angajatilor serviciului SMURD Iernut.
Serviciul SMURD Iernut functioneaza din 2001 si are un efectiv de 12 angajati, cu cate trei angajati pe tura. Serviciul este arondat orasului Iernut, dar si localitatilor din imprejurimi, fiind solicitat de cele mai multe ori si la Ludus. Potrivit unei Conventii incheiate la inceput, fiecare primarie deservita de acest serviciu s-a angajat sa plateasca anual o anumita suma. Insa edilul Iernutului spune ca aceasta suma s-a platit doar in primul an, de atunci tot greul fiind suportat din bugetul Iernutului. "Celelalte localitati au platit in primul an contractul de colaborare, iar de atunci primariile sunt deservite fara sa mai plateasca. In situatia financiara nu ne mai putem permite ca din bugetul Iernutului sa se plateasca interventiile din alta localitate", a declarat Ioan Nicoara, primarul orasului Iernut. Cheltuielile anuale cu plata agajatilor si a utilitatilor este de 350.000 lei. Primarul a adaugat ca in prezent plata salariilor nu este afectata, dar pe viitor, din lipsa de buget va exista si riscul sa nu mai fie alocati bani. "Am tinut sa trag un semnal de alarma, pentru ca in conditiile actuale nu mai putem merge doar cu finantare de la bugetul orasului Iernut. O sa am o intalnire cu primarii din localitatile invecinate si vom stabili fiecare in ce masura poate sa acopere din cheltuiala acestor servicii. Daca nu, sigur o sa apelam la forurile superioare. Deocamdata, salariile sunt asigurate. Serviciul nu va fi desfiintat. Iernutenii vor beneficia in continuare de serviciile SMURD, dar e vorba de celelalte localitati", a tinut sa precizeze primarul Iernutului.
Despre aceasta problema a luat cunostinta si coordonatorul Serviciului SMURD Mures, Cristian Boeriu. "In urma cu cateva zile am primit o hartie de la Primaria Iernut adresata Consiliului Judetean, Prefecturii si Serviciului SMURD Mures prin care se semnaleaza ca datorita crizei exista probleme bugetare si s-a solicitat sprijinul autoritatilor judetene, Prefectura Mures, Consiliul Judetean Mures, conducerea SMURD. Am luat la cunostinta, i-am transmis si domnului Arafat, urmand ca in cateva zile sa se ia o hotarare", a precizat Cristian Boeriu, coordonator SMURD Mures.


Cartierul Libertatii, spaima târgumuresenilor cu masini

Posted: 21 Jan 2010 02:46 PM PST

Zona cu gradul cel mai mare de risc în comiterea furturilor din autoturisme din Târgu-Mures este cuprinsa între strazile Rovinari – Piata Armatei, a anuntat, ieri, Gabriela Pânca, coordonatoarea Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Mures. „Din totalul numarului de furturi comise în anul 2008 pe raza municipiului Târgu-Mures, 22,8% s-au comis în aceasta zona", a declarat Gabriela Pânca. În ceea ce priveste furturile din locuinte, în anul 2009 pe raza municipiului Târgu-Mures au fost înregistrate un numar de 647 de astfel de infractiuni, în scadere cu 29% fata de anul 2008. Cele mai periculoase cartiere din acest punct de vedere sunt Tudor, unde s-au comis 47,5% din totalul furturilor de pe raza municipiului si Dâmbu Pietros, cu 28% din total.
Conform statisticilor realizate de IPJ Mures, Târgu-Mures si Reghin detin „suprematia" în judet ceea ce priveste furturile din autoturisme. „În anul 2009 au fost retinute 63 de persoane pentru furturi auto pe raza municipiului Târgu-Mures. Desi actionam împotriva acestei infractiuni atât cu patrule clasice de politisti cât si cu agenti în civil, recomandarea noastra pentru conducatorii auto este sa nu lase bunurile de valoare la vedere, întrucât acestea devin tentante pentru hotii din masini", a subliniat Gabriela Pânca.


Loto sau impozit pe prostie?!

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST


Premiul cel mare la loto 6/49 a fost câştigat de un mureşean, locuitor al oraşului Luduş. Nu se ştie cine e şi nici nu se va afla, pentru binele lui, deocamdată. Cert este că nebunia după câştigurile loto continuă odată cu criza economică. Că e 6/49, 5/40, Noroc sau Joker nu prea contează, important e să joci şi să speri, după câte am înţeles din plimbarea mea prin agenţiile loto din municipul Târgu-Mureş. M-am oprit la una singură şi anume Agenţia Loto 26-04 de lângă Gallery Café.

Rozalia lucrează de 20 de ani la aceeaşi agenţie
Rozalia Kadar zâmbea frumos clienţilor şi le dădea indicaţii. Lucrează la Agenţia Loto 26-04 de 20 de ani. "Îmi place mult ceea ce fac, vin întotdeauna cu bucurie la lucru. Le explic oamenilor, le zâmbesc, le dau o speranţă," ne-a mărturisit Rozalia. În 20 de ani, nu s-a întors nici un câştigător la agenţie să-i mulţumească. "Acum doi sau trei ani a câştigat un domn de două ori cu două variante. După câteva luni, avusesem o discuţie cu domnul respectiv şi mi-a mărturisit că el a câştigat cu acele două variante. Nouă nu ne spune nimeni când cineva câştigă cu un bilet cumpărat de la noi," spune, resemnata, Rozalia. S-a bucurat, în schimb, la aflarea faptului că un mureşean a câştigat premiul cel mare la loto 6/49. "Ne bucurăm tare mult când aflăm că s-a câştigat marele premiu în judeţul nostru; îi vedem cum vin la agenţie şi speră, mai ales pensionarii ce joacă doar cu o variantă, sau două. În zilele când sunt extrageri vindem în jur de 300 de bilete pe zi, iar în zilele normale, 100. Nu am observat o creştere a numărului de jucători de când s-a aflat de mureşeanul ce a câştigat de curând premiul cel mare," a declarat Kadar Rozalia.

Lozurile şi pariurile sportive, mai puţin solicitate

Lumea mai răzuieşte şi lozuri, din când în când. Săptămâna trecută, la Agenţia Loto 26-04 s-a câştigat 1000 lei la "trifoi cu patru foi". Pariurile sportive nu merg atat de bine, lumea preferă să meargă la agenţiile de pariuri unde au mai mult loc pentru a completa biletele. "Şi eu îmi cumpăr bilete la loto 6/49 dar nu am câştigat niciodată, în 20 de ani," mărturiseşte Rozalia Kadar.

Marta are mai multe speranţe în premiile "Joker"
În timp ce povesteam cu vânzătoarea loto, în agenţie a intrat doamna Marta ce a completat rapid un bilet la "Joker". "Eu prefer să joc la "Joker", sunt mai multe şanse de câştig deşi premiile sunt mai mici. În ultimele două luni am câştigat de două ori cu trei numere, aceleaşi numere ce le joc tot timpul. Soţul meu joacă la loto 6/49, dar nu a câştigat niciodată," ne-a mărturisit Dukat Marta Katalin.

Loto = impozit pe prostie!
"Eu joc moderat, nu vreau să stric bani aiurea. Nu prea sper să câştig marele premiu, dar joc mai mult pentru a şti că am jucat. În 42 de ani, de cânj joc la loto am câştigat doar premii mici la 6/49 şi 5/40. Iscălesc aceleaşi numere tot timpul, dar nu prea am noroc. Loto, după părerea mea este impozit pe prostie, dar jucăm, ca să nu spunem că n-am jucat," ne-a mărturisit Marius Zăgrean, intrat în agenţie pentru a-şi verifica numerele. Din primăvară se vor acorda premii şi pentru trei numere, la loto 6/49. Detalii nu se ştiu încă. Noroc să aveţi, jucători la loto!


Bonne anniversaire, Horatiu Moldovan!

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST

Acest numar al ziarului fiind editie de weekend, m-am gandit sa-i felicit azi, pe toti cei care isi serbeaza ziua lor de nastere in perioada 21-24 ianuarie. Astfel, joi si-a serbat ziua directorul general de la APIA Mures, Vasile Cornea. "Am luat masa cu colegii apoi am ciocnit un pahar de vin, undeva in oras, iar seara am sarbatorit impreuna cu familia," a spus multumindu-ne pentru urare, cel care se multumeste cu un buchet de flori si multa sanatate de ziua sa.
Vineri, primarul Dorel Stoica din Viisoara a implinit 52 de ani, iar economista Felicia Radu de la Directia Sanitar Veterinara si Siguranta Alimentelor Mures, precum si referent Magdalena Antal de la Primaria Reghin si-a serbat ziua lor de nastere. La multi ani!
Sambata, 23 ianuarie avem o adevarata pleiada a sarbatoritilor. Astfel consilierul judetean Horatiu Moldovan va sarbatori in familie. "In prima parte a zilei voi merge cu sotia la Cluj-Napoca, la Aeroport, ca sa-i intampinam pe sora si pe tata care sosesc de la Paris, apoi ne intalnim cu toate rudele si vom sarbatori," a spus Horatiu, recunoscand ca de fapt sosirea celor doi va fi cel mai frumos cadou de ziua sa de nastere. Secretara de la Beica de Jos, Ilies Virginia, consilierul local Ion Adascalitei de la Sighisoara, Harsan Diaconu Camelia de la primaria din Reghin, vrand-nevrand vor imbatrani cu un an. Petrecere frumoasa le dorim si La multi ani!
Cu aceasta ocazie ii felicitam si pe conferentiarul Brassai Atila Miklos, de la catedra de farmacologie a Universitatii de Medicina si Farmacie la implinirea celor 48 de ani, pe asistentii universitari Birsan Angela de la catedra de limbi moderne si Siou Lia Maria de la catedra de dermatologie, tot de la UMF. In cazul doamnelor cifra anilor nu are relevanta! Le dorim toate cele bune si La multi ani!
Illes Ildiko, inspector scolar general adjunct al ISJ Mures s-a declarat surprinsa de telefonul meu: "Sa stiti ca sunteti prima care imi aminteste ca vine ziua mea! Va multumesc frumos, mi-ati facut o surpriza placuta", mi-a  spus inspectoarea si a continuat" voi sarbatori in familie, ca de obicei, desi inca nu m-am ganmdit la ceva anume. Cele mai frumoase cadouri pentru mine sunt florile. Imi plac foarte mult!", asa ca i-am urat sa primeasca multe flori frumoase si toate cele bune!
Duminica isi vor serba ziua lor de nastere directorul marketing Simion Mihaela de la firmele Gliga din Reghin si ing. Simona Toma de la Directia Sanitar Veterinara, carora le dorim deasemenea numai bine si La multi ani!
Pentru Aurelia Fratean, cu ocazia zilei sale de nastere ii multumim pentru editorialele aspru-ascutit-istorico-financiar-economice de la Ziarul de Mures. Cuvintele inca asteapta sa fie asternute. La multi ani, Aurelia Fratean! Si un an plin de decizii intelepte. Sanatate, bucurii si impliniri acasa. Asezonate cu victorii imobiliare cu Romarta. Si nu numai...


Dependenta de calculator afecteaza sanatatea copiilor

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST



Un fenomen extrem de ingrijorator a luat amploare in randul adolescentilor, dar si al copiilor cu varste din ce in ce mai mici. Dependenta de calculator a devenit un adevarat drog, de care numai cu mare greutate copiii pot fi scapati.
Cuprinsi de drogul electronic, de posibilitatea de comunicare electronica, de intrecerile si de doborarea propriilor recorduri la jocurile de ultima generatie, copiii au devenit extrem de vulnerabili, ajungand sa isi petreaca in fata monitorului chiar si zece ore pe zi, fara a interveni plictiseala sau epuizarea. Degeaba incearca parintii sau bunicii sa-i smulga din lumea jocurilor virtuale, copii opun rezistenta, iar incercarea impunerii anumitor reguli sau pedepse nu fac decat sa inrautateasca lucrurile.
Semnele care ar trebui sa le dea de gandit parintilor sunt stare de somnolenta la ore, un somn agitat, chiar cosmaruri, in urma vizionarii unor imagini cu caracter violent. neglijarea temelor sau a altor activitati de joc, izolarea in camera si ignorarea  grupului de prieteni in favoarea calculatorului. Semnele cele mai evidente sunt cele de anxietate, chiar depresie, agresivitate, dificultati de adaptare si interelationare, probleme de dezvoltare emotionala. "Multi copii nu fac diferenta intre normal si patologic, intre real si fantastic, si din acest motiv pot fi foarte confuzi, imitand comportamente vazute pe internet. Unii copii ajung sa uite de nevoi biologice, foame, sete, igiena corporala, ajungandu-se pana la tulburari de alimentatie si somn. In plan fizic, apar problemele de vedere, durerile de cap, ameteala, chiar si dureri de stomac", a informat Ramona Pop, psiholog la Organizatia Salvati Copiii, filiala Mures.

Adaptarea timpului la calculator, in functie de varsta

Pentru a-i scapa de "mreaja" calculatorului, psihologii sfatuiesc parintii sa adapteze programul copilului in fata calculatorului, in functie de varsta pe care o are. "La varste mici este mult mai usor de stabilit acest lucru. O jumatate de ora pe zi, sau chiar la doua zile, sub atenta supraveghere a adultului, nu poate fi nociva. Timpul acesta poate fi folosit intr-un mod variat si chiar educativ, prin ascultarea unor cantecele pentru copii, exersarea unor limbi straine, desenarea unor personaje din povesti sau parcurgerea unui joc adaptat varstei. La un copil de zece ani de exemplu, o ora pe zi, din nou sub atenta supraveghere a adultului, ar trebui sa fie mai mult decat suficient. Pe masura ce copiii cresc, accesul la calculator/internet poate fi crescut, dar fara a depasi doua - trei ore pe zi si de preferabil nu mai mult de trei zile consecutive", a continuat psihologul. Pentru ca deseori copiii acceseaza site-uri cu caracter violent sau pornografic, una din solutiile cele mai des folosite pentru protejarea lor este utilizarea de programe de filtrare a continutului web si de control parental, cu functii de filtrarea continutului si controlul navigarii pe internet, controlul utilizarii si accesul pe internet si calculator la programe si fisiere, etc.
Pentru acces la acest programe dar si alte sfaturi se poate consulta site-ul www.sigur.info al Salvati Copiii. Tot aici exista varianta unui helpline unde se pot cere sfaturi si un hotline unde se pot raporta abuzuri.


Peste 5.000 de angajatori mureseni datornici la stat

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST

Peste 5.000 de angajatori mureseni au datorii la stat. Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Mures are de incasat de la contribuabilii mureseni circa 63,5 milioane de lei. Chiar daca sunteti angajat cu carte de munca, asta nu inseamna ca sunteti cu darile la stat la zi. Angajatorii, desi au retras din salariu contributiile pentru pensie si sanatate, unii dintre eu nu au platit darile respective la stat. Angajatul se poate trezi ca, desi i se retin anumite procente din salar, contributii pentru asigurarile de sanatate, asigurarile sociale, aceste plati nu sunt facute. „La data de 31 decembrie 2009, la nivelul judetului Mures un numar de 5.228 contribuabili au inregistrat restante, in suma de 63,5 milioane lei la impozitele si contributiile cu retinere la sursa, respectiv impozit pe veniturile din salarii, contributii la asigurarile sociale, contributii la asigurari sociale de sanatate, etc", a declarat Alexandru Iclanzan, director coordonator al DGFP Mures.
Daca angajatorul nu plateste timp de 30 de zile de la data scadenta datoriile catre stat, acest lucru se constituie infractiune, iar DGFP Mures face sesizari la organele competente. „Potrivit prevederilor Legii nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, retinerea si nevarsarea cu intentie în cel mult 30 de zile de la scadenta a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa constituie infractiune. De asemenea, în cazul neachitarii la termen a  obligatiilor de plata fata de bugetul general consolidat al statului, se percep  majorari de întârziere în procent de 0,1% pe fiecare zi de întârziere si totodata se iau masuri coercitive prin actiuni de executare silita", a mai adaugat directorul coordonator al DGFP Mures.


Taxa pentru cititorii presei online în viitor

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST

Cotidianul New York Times a anuntat, miercuri, ca accesarea de catre internauti a articolelor publicate pe site-ul sau se va face, începând de anul viitor, contra cost, dupa lecturarea gratuita a unui anumit numar de materiale în fiecare luna. Astfel, cititorii acestui ziar vor avea un numar gratuit de publicatii pe care le vor citi în fiecare luna. Prin introducerea noului sistem se va permite taxarea celor care citesc ziare pe internet, dupa ce acestia au epuizat numarul de aparitii gratis. New York Times nu a mentionat câte materiale vor putea fi consultate gratuit lunar pe site-ul sau de catre un cititor. Este posibil ca aceasta taxa sa fie aplicata si în tara noastra, poate chiar în Târgu-Mures. Am cerut parerea despre acest subiect câtorva personalitati, cititori de presa locala, nationala si internationala. Având în vedere ca directia spre care se merge este înlaturarea presei tiparite, acestia au spus ca este normal ca ziaristii sa fie platiti pentru ceea ce scriu.



Cred ca va aparea pirateria
„Cred ca daca se va introduce acest sistem se va face pe baza unui studiu de piata. Cred ca ei au un numar de abonati care vor citi ziarul si în aceste conditii. Ramâne putin probabil sa se aplice acest sistem si în România. Totusi sistemul american de presa nu se compara cu cel de la noi si cred ca din moment ce se va introduce acest sistem va aparea automat si pirateria. Noi, ca cititori, vom avea de pierdut pentru ca în România nu ne permitem sa platim pentru serviciile unui ziar american dar cred ca si piata americana se va mai schimba pâna anul viitor. Un punct forte este acela ca se va face o publicitate mult mai scumpa si spre anumite tinte bine alese."
Dan Masca, proprietar REEA


Cred ca e o idee buna
"Se observa si directia actuala de renuntare la ziarele tiparite. Mi se pare o chestie foarte normala pentru ca si cel care scrie la ziar trebuie sa fie recompensat. Nu cred ca ar fi o problema referitoare la introducerea acestui sistem si în principiu cred ca este o idee buna."
Mihail Porutiu, consilier judetean   

 
si presa online trebuie platita
"Mi se pare logic deoarece altfel presa nu ar mai fi vanduta. Asa cum totul e platit în ziua de astazi, mi se pare normal ca si presa sa fie vânduta, chiar daca e online. Eu citesc mai mult ziare tiparite asa ca nu as fi foarte tentata sa fac un astfel de abonament."
Felicia Pop, fost prefect al judetului Mures
                                                


Păstrarea punctului de pensie, economisire sau sfidare?

Posted: 21 Jan 2010 02:45 PM PST

Punctul de pensie a ajuns să reprezinte 39,9 % din salariul mediu brut, astfel veniturile pensionarilor vor cobori sub nivelul din anul 2005. Creşterea punctului de pensie nu poate fi susţinută momentan, în caz contrar ne vom dezechilibra şi, poate, aluneca şi mai tare în groapa crizei. Astfel, parlamentarii au propus pastrarea punctului de pensie în 2010. Ce părere au pensionarii?


"Este vorba de o sfidare, o subevaluare a noastră, a pensionarilor din punctual de vedere al posibilităţilor de trai, al vârstei şi al condiţiilor. Cei "de sus" sunt nişte oameni mărunţi de fapt, ca Boc – la statură şi incapabili. Noi suportăm preţul calităţii vieţii iar ei, preţul moralităţii. Vor fi şterşi din istorie! O merită!"
Viorica Herdean, istoric de artă


"Dacă nu se măreşte, nu se măreşte. Se economiseşte şi profită de noi. Eu am o pensie foarte mică, pentru 38 de ani de muncă. Ce să fac cu şase milioane când medicamentele pe care trebuie să le cumpăr lunar, sunt zece milioane?"
Terezia


"Eu mă bucur că nu scade, e bine atâta timp cât rămâne aşa. Că nu creşte, ne conformăm. Eu am o pensie de zece milioane cu care mă descurc cât de cât."
Ştefan


"E poveste lungă, se promite dar nu se face nimic. Nu sunt bani, ca să ne dea mai mult. Eu mă mulţumesc şi cu pensia mea de 1400 lei."
Radu Ion


021/9360, telefonul care sprijina soferii pe timp de iarna

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST


În urma cu doua zile Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Mures a trimis un comunicat prin care îi sfatuia pe conducatorii auto sa respecte anumite recomandari pentru a nu întâmpina probleme pe drumurile din judet. Astfel, soferii au fost sfatuiti sa se documenteze bine înainte de a pleca la drum si sa sune la numarul 9360 pentru a fi informati despre starea drumurilor din judetul Mures. Am vrut sa facem o verificare a acestui serviciu si am aflat ca mai întâi trebuie format prefixul 021 dupa care numarul de mai sus. Am fost informati de acolo ca în prezent situatia drumurilor este buna, nu exista drumuri blocate si se circula în conditii de iarna. „Telefoanele suna mereu, soferii se intereseaza de starea drumurilor si noi le oferim toate informatiile de care dispunem", a declarat operatorul care se ocupa de preluarea apelurilor.
Printre recomandarile transmise de purtatorul de cuvânt al IPJ, Livia Popa, se numara: pastrarea în mers a unei distante suficiente pentru a putea opri în conditii de siguranta, echiparea masinii cu pneuri corespunzatoare, verificarea pediodica a acumulatorului autovehiculului. soferii mai sunt sfatuiti sa nu bruscheze comenzile si sa foloseasca cu precadere frâna de motor. De asemenea, operatorii de transport ce detin autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, au obligatia legala de a monta pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante, pe perioadele si pe drumurile stabilite. 


Investitii oprite din cauza lipsei fondurilor la Ghindari

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST


In cursul anului trecut, Primaria comunei Ghindari a organizat mai multe licitatii pentru modernizarea drumului comunal precum si pentru constructia bazei sportive. Daca licitatiile organizate au stabilit firmele executoare, problema o reprezinta banii, lipsa acestora ducand la stagnarea lucrarilor. Pentru modernizarea drumului comunal DC 45, au fost organizate doua licitatii, ambele fiind adjudecate de firma Drumserv SRL, prima, cu un contract de 563.683 lei, iar cea de a doua de 963.861 lei. "Lucrarile pentru modernizarea drumului sunt incepute, faza I fiind terminata, iar din faza a doua, lucrarile sunt realizate in proportie de 50%. Banii pentru modernizarea drumului vin printr-un ordin guvernamental, iar pentru baza sportiva, fondurile provin de la Ministerul Dezvoltarii. Fara acesti bani, nu ne putem apuca de lucrari. La drumul comunal, in momentul de fata este finalizat intravilanul, pe o distanta de 770 de metri, iar pentru umatorii doi kilometri lucrarile sunt licitate. S-au solicitat bani si in acest an, pentru acest drum, care are o lungime de 8,5 kilometri, prevazuti in total pentru a fi modernizati. Am trimis o adresa la Minister, inca de anul trecut, sa ni se asigure fonduri pentru acesti 2 kilometri, insa nu ni s-au asigurat decat 1 milion jumate", a precizat Zsigmond Venczel, primarul comunei Ghindari.

Fonduri asteptate de la Minister
In urma licitatiei organizate pentru construirea bazei sportive din localitate, firma Procon 16 SRL din Targu-Mures a castigat licitatia, valoarea totala a contractului fiind de 439.687 lei. Dar situatia e oarecum identica cu cea in cazul drumului comunal, datorita lipsei fondurilor. "La Baza sportiva lucrarea este licitata, putem elibera autorizatia de constructie, dar asteptam un semnal de la Minister, pentru a putea primi banii pentru inceperea lucrarilor. Inca nu am primit nici un raspuns de la Minister, care ne-a promis  ca vom primi ceva bani pentru 2010", a mentionat Zsigmond Venczel.


Luduseanul norocos la loto si-a luat premiul

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Un luduşean a câştigat marele premiu de 3.723.2999,12 la loto 6/49 din data de 17 ianuarie. Câştigătorul este un om modest, cu frică de Dumnezeu. Joacă două variante simple la jocurile loto, încă de la vârsta de 18 ani. Cel mai mult, de-a lungul timpului, s-a bucurat de câştigurile obţinute la loz în plic. A aflat ca a câştigat doar miercuri. A ieşit la cumpărături şi cu această ocazie şi-a verificat şi biletul jucat la Loto 6/49. A mărturisit că îşi va ajuta familia cu banii câştigaţi. Castigatorul a ales să-şi păstreze anonimatul.

 


Poţi salva zilnic cinci copilasi, prin ING

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Este nevoie de 80 000 de euro pentru a cumăra cel mai performant ecograf 4D din spitalele publice din România, un ecograf care salvează vieţi încă din primele săptămâni de sarcină, depistand orice tipuri de malformaţii congenitale, de la cardiopatii ischemice până la sindromul Down. Donaţiile încep cu 10 lei şi se fac în contul bancare RO 39 INGB0001008162058920 al Fundaţiei ING. Şi pentru că gestul tău contează se vor pune la bătaie premii printr-o tombolă în urma căeia poţi câştiga o maşină de Formula 1 şi zeci de premii. Donaţiile se fac până în data de 20 februarie 2010.

 


Demiteri în bloc la Avântul Reghin

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Primarul municipiului Reghin, Nagy Andras, a decis demiterea conducatorilor, antrenorilor si contabilul clubului Avântul Reghin si numirea lui Adrian Enyedi în functia de antrenor. Potrivit unui comunicat de presă remis de primar, principalele motivele ale acestei decizii sunt rezultatele slabe înregistrate în turul campionatului, carentele în atragerea si mentienerea copiilor într-un cadru organizat, precum si managementul slab al echipei. „Dupa sedinta de saptamâna trecuta de la primarie mi-am înaintat demisia. Am fost foarte nemultumit de starea baietilor, a echipei, conditiile de antrenament si de munca, lipsa salariilor. Rezultatele nu puteau fi altele decât cele de pâna acum", a declarat, pentru DAReghin TV, antrenorul demis Viorel Suciu. „Sunt onorat ca am posibilitatea sa antrenez o echipa de divizia C. Speram sa scapam de retrogradare", a precizat Adrian Enyedi. Pâna la numirea unei conduceri noi, programata pentru urmatoarea sedinta a Consiliului Local, Danut Lazar va ramâne în functia de director interimar al clubului.


City’us sustine sambata primul test

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Aflata la inceputul pregatirii reluarii returului, din care s- au disputat deja doua etape, formatia de futsal City'us Targu-Mures va sustine sambata la Odorheiu Secuiesc prima partida amicala din acest an in compania echipei locale ACS. Marti, la Targu-Mures va avea loc partida revansa dintre cele doua, nu demult mari rivale in lupta pentru titlu. In prezent harghitenii ocupa locul V al clasamentului, dar vor urca un loc in urma retragerii echipei FC Deva.


CSU Medicina, etapa de recuperare

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Sambata de la ora 12.00 la Focsani se va disputa partida din cadrul etapei a XIV- a Campionatului National al diviziei A la volei feminin dintre echipa locala CSM 2007 si CSU Medicina Targu-Mures. Gazdele ocupa ultimul loc al clasamentului si par o prada usoara pentru echipa lui Luka Valerijan, inaintea dificilei partide din etapa viitoare, cand vor primi replica echipei campioane, CSU Metal Galati. In partida tur, disputata in cadrul etapei a III- a muresencele s- au impus cu un mai mult decat categoric 3-0 (-14; -13; -8).


Fratii Daniel ataca din nou

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

La sfarsitul saptamanii, la Slatina se va desfasura competitia de tenis de masa TOP 12 rezervata juniorilor II. La aceasta participa primii sportivi calificati in urma rezulatelor obtinute de acestia in cursul anului precedent in competitiile oficiale, dupa un clasament intocmit de Federatia Romana de Tenis de Masa. Din partea Clubului Sportiv Scolar Targu- Mures vor fi prezenti fratii Daniel Istvan si Zsombor, ultimul, castigator al turneului juniorilor III disputat in urma cu o saptamana si Ungvari Kinga. Ei sunt pregatiti de catre antrenorii Ungvari Imola si Romeo Lupascu.


Corneliu Grosu vrea vot obligatoriu

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Senatorul muresean PSD, Corneliu Grosu, a declarat ca este adeptul votului obligatoriu si ca va propune un proiect de lege pe aceasta tema. El spune ca o masura ca aceasta va aduce mai multe cheltuieli în administratia publica dar va înlatura toate suspiciunile referitoare la fraudarea votului. "Voi initia anul acesta un proiect de lege care probabil va soca. Vreau ca votul sa devina obligatoriu pentru români. Este adevarat ca vor fi mai multe cheltuieli cu cei care nu se pot deplasa la sectia de vot dar acest lucru va elimina toate suspiciunile referitoare la fraudarea alegerilor", a declarat Grosu.                                                                    


Examen pentru clasa I la „Unirea”

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Potrivit site-ului realitatea.net, la Colegiul National "Unirea" din Târgu-Mures, planul de scolarizare propus de Inspectoratul scolar Judetean Mures prevede o singura clasa pentru copiii care vor intra pentru prima data pe bancile scolii. Cererea este prea mare si din acest motiv directiunea trebuie sa trieze solicitarile. si nu oricum, ci printr-o testare la care sunt supusi copiii. Evident, pe baza cunostintelor acumulate la gradinita, iar cei mai buni sunt acceptati. Data testarii a fost stabilita pe 3 mai. În judetul Mures, pentru anul scolar urmator, planul de scolarizare prevede peste 6.300 de locuri în clasa întâi.       

 


Rapoarte de evaluare facute publice la Reghin

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Având în vedere Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public si Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala în administratia publica, primaria municipiului Reghin a pus pe site-ul sau rapoartele de evaluare pentru anul 2009 a implementarii acestora. Astfel, toti cetatenii care sunt interesati de aceste rapoarte de evaluare pot accesa pagina de internet a primariei www.primariareghin.ro si de acolo vor afla toate informatiile necesare despre acest subiect.


Sarbatoarea Unirii Principatelor la Sarmasu

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

În data de 22 ianuarie, la sediul Bibliotecii "Liviu Rusu" din Sarmasu se va desfasura reuniunea culturala închinata Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Programul va cuprinde evocari istorice, prezentari de noi aparitii editoriale si un moment poetic. Manifestarile debuteaza la ora 13.00, cu cuvântul de deschidere al primarului ing. Ioan Mocean, urmând evocarile sustinute de prof. Gheorghe Floare si maior Grigore Moldovan. Momentul poetic din final este prezentat de militarii Detasamentului de Pompieri Sarmasu, seria de actiuni fiind coordonata de bibliotecarul Dinuca Burian.   


9 milioane de lei, bugetul orasului Sarmasu

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Valoarea aproximativa a bugetului local al orasului Sarmasu pe anul 2010 este de 9 milioane de lei, a anuntat Ioan Mocean, primarul din Sarmasu. „Comisiile de specialitate se întrunesc cu o zi înaintea sedintei ordinare de dezbatere a bugetului local, sedinta care urmeaza a fi stabilita prin dispozitie", a declarat Ioan Mocean.


Dolemn Trade Târgu-Mures solicita acord de mediu

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Dolemn Trade SRL Târgu-Mures, titular al proiectului „reamenajarea, mansardarea si schimbarea destinatiei unui fânar în locuinta de serviciu tip garsoniere regim P + 1; reamenajarea si schimbarea destinatiei unei hale – nutrii în locuinte de serviciu tip garsoniere în regim P", pe amplasamentul din Târgu-Mures, str. Între Movile nr. 1, anunta depunerea documentatiei în vederea obtinerii Acordului de mediu la Agentia de Protectia Mediului Mures. Informatii privind potentialul impact asupra mediului al proiectantului propus pot fi consultate la sediul APM Mures, Târgu-Mures, str. Podeni nr. 10, zilnic între orele 9.00 – 12.00.


Locuitori din Eremitu înselati cu joburi în strainatate

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Aproximativ 20 de persoane, domiciliate pe raza comunei Eremitu si satele apartinatoare, s-au prezentat miercuri, 20 ianuarie, la sediul Politiei orasului Sovata, relatând faptul ca fiecare a fost înselat cu suma de 250 lei, de indivizi necunoscuti, care le-au promis ca în perioada 20 ianuarie – 20 aprilie 2010 le vor asigura un loc de munca în strainatate. „Conform întelegerii, urma ca plecarea sa se faca de la o statie de combustibil de pe raza statiunii, persoanele în cauza fiind prezente în ziua, la ora si locul stabilit, însa persoana de contact care trebuia sa-i preia pentru a-i duce în strainatate nu a mai venit, motiv pentru care s-au prezentat la Politie unde au depus plângere. În urma activitatilor desfasurate, a fost identificat un individ, domiciliat în Gheorgheni, judetul Harghita, urmând ca aceasta sa fie cercetata sub aspectul savârsirii infractiunii de înselaciune", a declarat comisar de politie Livia Popa, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Mures.


PIB de plus 0,5% în 2010

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

România va înregistra o crestere a PIB de 0,5%, în 2010, fata de o scadere de minus 7,8% în 2009, arata un raport al Bancii Mondiale privind evolutia economiilor din Europa Centrala si Asia, citat de Agerpres. Potrivit documentului, deficitul balantei de cont curent va fi de minus 4,9%, în 2010, fata de minus 4,2% în 2009. Pentru 2011, BM anticipeaza o crestere a PIB de 4,2% si un deficit de cont curent în crestere pâna la minus 5,5%.


Reghinenii nu se înghesuie la vaccin

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Doar 10% din reghineni s-au vaccinat gratuit împotriva gripei noi, a anuntat Iuniu Moldovan, directorul spitalului „Eugen Nicoara" din localitate. Din datele pe care le avem de la DSP, punctul exterior Reghin, aproximativ 10% din populatia Reghinului supusa campaniei, cu vârsta de peste 16 ani, s-a vaccinat. Punctul e deschis în continuare atât pentru cei asigurati, cât si pentru cei neasigurati si din extrateritoriu", a declarat, pentru DAReghin TV, Iuliu Moldovan.


730 de titluri de proprietate emise în 2009 în Ibanesti

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

În anul 2009 numarul autorizatiilor de construire emise de Primaria comunei Ibanesti a scazut cu 48% fata de anul 2008. "Comisia Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ibanesti a întocmit si înaintat catre Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mures un numar de 968 dosare. Pâna la 31 decembrie 2009 au fost emise catre proprietarii din comuna un numar de 730 titluri de proprietate. Activitatea consiliului local se reflecta si în numarul de hotarâri emise, acestea fiind în numar de 76 în anul 2009", a declarat Dan Vasile Dumitru, primarul comunei Ibanesti.

 


Legea salarizarii unitare aprobata luni

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Executivul se va reuni, luni, în sedinta extraordinara pentru a aproba hotarârea de guvern privind aplicarea Legii salarizarii unitare în anul 2010, a anuntat purtatorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Potrivit unei forme preliminare a proiectului de HG privind aplicarea Legii 330/2009, la art. 9, alin. (3) se prevede ca "prin contractele colective si individuale de munca, nu pot fi stabilite salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii-cadru 330/2009".


“Avatar” vine la Targu-Mures

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Filmul "Avatar" in regia lui James Cameron, va rula la cinematograful Arta incepand cu data de 29 ianuarie. La o lună de la lansare „Avatar" a reuşit să aducă încasări de 1,6 miliarde de dolari în întreaga lume, situându-se pe locul al doilea în topul celor mai bine vândute filme din toate timpurile. Filmul va rula la Targu-Mures in perioada 29 ianuarie - 4 februarie, zilnic de la orele 14.00, 17.00 si 20.00 (joi, in ultima zi, doar de la 14.00 si 17.00). Pretul unui bilet la cinematograful Arta este de 8 lei. La proiecţiile de ora 14.00 pretul unui bilet este de 6 lei.


Eric Clapton pe vinil, în Jazz’n’Blues Club

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Marţi, 26 ianuarie, în JB club, iubitorii sunetului de pe vinil şi ai bluesului vor avea ocazia să asculte „Blind Faith", albumul lui Eric Clapton din 1969, de pe vinil. Va fi prezentare, vor fi discuţii, va fi o seară de blues. Audiţia va începe la ora 20.00.

 


Creste pretul biletelor in transportul suburban

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Societatea mureşeană de transport în comun SC Siletina Impex SRL va majora tarifele pentru transportul suburban mureşean începând cu data de 1 februarie a anului curent. Astfel, persoanele care circulă pe liniile 5, 13s, 13c şi 9c vor plăti mai mult cu 50 de bani pentru biletele de transport, în timp ce preţul abonamentelor va rămâne neschimbat. „Am fost nevoiţi să scumpim tarifele deoarece costurile pentru combustibil, reparaţiile şi leasing-ul maşinilor au crescut la rândul lor, iar noi eram în pierdere din acest punct de vedere. Ultima majorare a avut loc în urmă cu mai bine de un an, în ianuarie 2009 şi nu mai puteam păstra vechile tarife la bilete şi abonamente. Nu putem spune dacă vor urma şi alte majorări în acest an, nu depinde de noi, ci de rata inflaţiei", a declarat Ioan Truţă, directorul pentru transport al SC Siletina Impex SRL.


“Ajutor pentru Haiti”, lansat de Crucea Rosie

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Crucea Rosie Romana lanseaza un apel umanitar de urgenta in sprijinul victimelor cutremurului devastator din Haiti si lanseaza apelul "Ajutor pentru Haiti". Campania consta in colectarea de fonduri online si direct, in conturile deschise special, dar si prin punerea la dispozitia populatiei a serviciului de restabilire a legaturilor de familie, cu rudele aflate in Haiti, prin mesaje de Cruce Rosie. De asemenea, operatorul de telefonie mobila Orange Romania sustine campania de colectare de fonduri prin punerea la dispozitie, in mod gratuit, a numarului de SMS 887 pentru donatii. Valoarea unui mesaj este de 2 euro la care nu se aplica TVA. Numarul este valabil in reteua Orange, iar suma colectata va fi donata catre Crucea Rosie Romana. Pentru donatii online si serviciul de restabilire a legaturilor de familie, se poate accesa site-ul www.crucearosie.ro. Conturile speciale, in care pot fi depuse contributiile in bani, sunt deschise la BRD, Sucursala Piata Romana: lei: RO02BRDE410SV61136934100, euro: RO35BRDE410SV27880794100.


Mai putine casatorii la Ibanesti

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

În anul 2009 la Primaria comunei Ibanesti si-au unit destinele 23 de cupluri, mai putin cu doua fata de anul 2008 când au fost oficiate 25 de casatorii. "Numarul deceselor înregistrate a scazut fata de anul 2008 când au fost înregistrate 55 decese din care 25 femei si 30 barbati. În anul 2009 au decedat pe teritoriul comunei 47 persoane, respectiv 21 barbati si 26 femei. Facând o comparatie, observam ca la barbati mortalitatea a scazut cu zece procente fata de anul 2008, pe când, la femei mortalitatea este aproape constanta", a declarat Dan Vasile Dumitru, primarul comunei Ibanesti.


Adio, roviniete autocolante!

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Rovinietele autocolante vor disparea de la 1 august 2010, atunci când va intra în vigoare rovinieta electronica, a anuntat ieri ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, care a initiat un proiect de Ordonanta de Guvern privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România. Potrivit documentului, începând cu data de 1 august 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare a drumurilor urmând a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic.


Hora Unirii la Reghin, duminica

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Primaria municipiului Reghin si Consiliul Local Municipal Reghin organizeaza duminica, 24 ianuarie, spectacolul aniversar dedicat împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul este programat la ora 17.00 si se va desfasura în sala mare a Casei de Cultura Dr. Eugen Nicoara. În final, pe acordurile fanfarei municipiului  participantii se vor deplasa în Parcul Central pentru a juca Hora Unirii.


Caritas Alba Iulia, strange fonduri pentru victimele din Haiti

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Organizatia Caritas Alba Iulia  se alatura actiunilor de strângere de fonduri pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti. Persoanele interesate pot participa la actiunea de strangere de fonduri, donand pentru cei afectati în cont bancar: RO20 BACX 0000 0000 3011 7002 deschis la UniCredit Tiriac Bank Sucursala Charles de Gaulle. SWIFT: BACXROBU. De asemenea, pe data de 31 ianuarie, la orice biserioca catolica se va face o colecta pentru donatii din partea enoriasilor. „Sumele adunate în cadrul campaniei de strângere de fonduri vor fi folosite, prin intermediul partenerilor Caritas din zona, pentru programul de ajutorare și reconstrucție în Haiti", a declarat Molnar Joszef, manager RP al Caritas Alba Iulia filiala Mures.


Clinica buco-maxilo-facială se muta in casa noua

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Consiliul Judeţean Mureş a aprobat documentaţia tehnico-economică a investiţiei în valoare totală de 2.597.087 lei pentru reamenajare Clinicii de Stomatologie I din Târgu-Mureş, în care se va muta Clinica buco-maxilo-facială. Potrivit documentaţiei, durata de realizare a investiţiei se estimează la 7 luni şi vizează recompartimentarea şi modernizarea clădirii fostei Clinici de Stomatologie I cu o suprafaţă desfăşurată de 1347,17 mp.
În clădire vor fi amenajate cabinete medicale, de radiologie, camera obscură, birouri, vestiare pentru studenţi şi personal, sală de curs, încăpere pentru deşeuri medicale, grupuri sanitare şi lift, săli de operaţie, saloane de trezire a bolnavilor, opt saloane pentru pacienţi, săli de mese etc. Noua clinică, pe lângă alte dotări, va avea şi cu un generator care va asigura energie electrică pentru o oră în cazul întreruperii curentului.


“Wild Wild West” în Gallery Cafe

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

După cum bine v-aţi obişnuit, în fiecare seară de vineri, Gallery Cafe deschide porţile party-ului cu tematică. În această seară, tema va fi „Wild Wild West". Sunteţi invitaţi să îmbrăcaţi costumele western şi să vă contopiţi cu distracţia de după miezul nopţii.

 


Se pot plati chirii catre primaria Sighisoara

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Primaria municipiului Sighisoara a anuntat ca titularii contractelor de închiriere si concesiune, încheiate cu municipiul Sighisoara, pot achita chiria si redeventa aferenta acestora, începând cu data de 20 ianuarie 2010, scadenta platilor fiind cea stipulata în contracte. Taxa pentru terenurile ocupate de garaje si magazii construite cu autorizatie sau acordul Primariei s-a stabilit, prin Hotarârea Consiliului Local nr. 85/28.05.2009, la 10 lei/mp/an, scadenta acesteia fiind 31 martie 2010. Pentru folosirea în scopuri agricole a terenurilor proprietate publica sau privata a statului sau a municipiului Sighisoara, taxa este de 0,06 lei/mp/an, scadenta acesteia fiind  31 martie 2010.


“Domnisoara Nastasia” la Teatrul National

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Sambata, 23 ianuarie, Teatrul National din Targu-Mures prezinta la Sala Mare, spectacolul "Domnisoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu, in regia lui Sorin Misiriantu. Din distributia spectacolului fac parte actorii Cristina Juks, Eduard Marinescu, Alexandru Pavel, Mihai Crăciun, Rodica Baghiu, Claudia Domokos, Elena Purea, Sergiu Marocico, Iulian Praja,  Csaba Ciugulitu sI Sabina Marinescu.


Ziua Unirii la Biblioteca Municipala Sighisoara

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

In cadrul manifestarilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Romane, duminica, 25 ianuarie, Biblioteca Municipala „Zaharia Boiu" din Sighisoara va fi gazda unui eveniment cultural, incepand cu ora 12.00. In cadrul evenimentului, elevii Gimnaziului de Stat "Octavian Goga" din localitate vor sustine un program artistic dedicate Unirii Principatelor Române.

 


Babutean este un apropiat al clubului

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Aurelian Babutean, de cum a fost vazut in preajma FC Municipal Targu-Mures, a si fost anuntat de catre unii ca ocupant al unui post de conducere in cadrul clubului. Acesta este un apropiat al conducatorilor clubului muresean, fiind totodata si impresar. A contribuit la aducerea catorva jucatori, dar nu indeplineste nicio functie oficiala. "Nu s- a pus problema, nu i s- a facut vreo oferta, nu stim daca se va face sau daca va fi acceptata. Este un apropiat al clubului, un om care ne acorda sprijinul sau", a declarat presedintele executiv al FCMunicipal, Alex Krenek.


Baschetbalistii juniori la start

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Formatia de juniori I ai BC Mures Targu-Mures vor sustine duminica de la ora 13.00 intalnirea cu formatia similara a CSU Brasovia Brasov. Juniorii mureseni sunt pregatiti de antrenorul secund al primei formatii muresene, Szaszgaspar Barnabas si sunt candidati la promovarea pentru turneul semifinal.


Voleibalistele junioare joaca in deplasare

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Echipa feminina de volei junioare I de la CSU Medicina CSS 2 Targu-Mures va sustine duminica 24  ianuarie la Ramnicu Valcea partida din cadrul etapei a VIII- a a returului din cadrul Campionatului Naţional, in compania echipei locale CSS.


Arena de popice asaltata in week-end

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Sambata se reia sezonul Campionatului National de popice. Arena Electromures din Targu-Mures va gazdui de la ora 9.00 primul turneu al returului in competitia junioarelor. Gazda turneului, Romgaz Electomures va avea ca adversare echipele CSM Brasov, Rapid Bucuresti si Industria Sarmei Campia Turzii- CFR Cluj. Duminica, formatia divizionara A va juca in devans partida din cadrul primei etape a returului in compania echipei SCM Brasov. Etapa inaugurala era programata pentru saptamana viitoare, cand campioanele Romaniei vor sustine prima partida din cadrul sferturilor de finala a Champions League, in compania austriecelor de la DKV Kegeltreff Schlaining. Tot in prima etapa a returului, echipa masculina de juniori va evolua la Satu Mare, pe arena marii rivale, Unio din localitate.


Curs de Public Speaking

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Active Labs, initiaza un nou grup de dezvoltare "Public Speaking" la Targu-Mures prin care se urmareste imbunatatirea calitatilor de speaker la modul cel mai practic. Cursul vizeaza pregatirea pregatirea pentru diferite tipuri de speech, prezentare, discurs, dezbater, etc. Grupul va cuprinde intre cinci - opt persoane. Cursul dureaza zece sesiuni, a cate o ora si jumatate pe sesiune. Mai multe detalii se pot gasip e site-ul http://www.activelabs.ro/public_speaking/.

 

 


Vino în echipa Fitzuik!

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Cautam profesori si elevi din licee si scoli generale pentru comercializarea revistei Fitzuik. Se ofera comision în valoare de 25%. Pentru informatii suplimentare va rugam contactati-ne la numarul de telefon 0265-215.613.

 


Concurs Gastromedia la Hotel President

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

In perioada 26-28 martie, va avea loc la Targu-Mures expozitia-concurs Gastropan, organizata de revistele Brutarul si Gastromedia. Expozitia va avea loc la Hotel President, iar în cadrul acesteia vor fi organizate o serie de concursuri profesionale tematice, cu scopul desemnării celor mai buni profesionişti ai breslei, precum şi cu scopul dezvăluirii de noi talente. Concursurile vor fi organizate pe mai multe categorii şi se adresează companiilor şi persoanelor a căror activitate se desfăşoară în unităţi de alimentaţie publică, brutării, patiserii sau cofetării. Concursurile la care vor participa concurentii sunt "Cea mai bună pâine", "Cel mai bun produs de patiserie", "Cel mai bun tort" şi "Creaţie artistică".

 


Ultimii bani SAPARD in conturile beneficiarilor

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Ultimele sume aferente programului SAPARD, în valoare de 10,38 milioane de euro, au fost virate in aceasta saptamana în conturile beneficiarilor de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. În ciuda unor mici disfuncţionalităţi, programul a dat rezultate peste aşteptări, iar România a reuşit să utilizeze aproape 90% din fondurile alocate prin SAPARD, adică 1,35 miliarde din totalul de 1,52 miliarde de euro. Cu această ultimă tranşă de plată, programul SAPARD se consideră a fi încheiat.


Horoscop, weekend, 22-24 ianuarie 2010

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Berbec
Este o zi foarte bună din punct de vedere material. Sunteţi încrezător, îndrăzneţ şi ştiţi să profitaţi de toate ocaziile apărute. Nu în ultimul rând, sunteţi destul de prudent, aşa că evitaţi riscurile inutile.
Taur
Stabiliţi-vă totuşi o listă de priorităţi. Nu le puteţi face pe toate în acelaşi timp. Profitaţi de această perioada calmă pentru a vă reorganiza bugetul. Ar fi bine să faceţi şi unele economii. Fiţi realist!
Gemeni
Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar fi bine să vă menajaţi. Apar colegi noi, se schimbă unele structuri, evenimente care vă forţează să vă adaptaţi împrejurărilor. Totul va decurge cât se poate de bine.
Rac
Veţi reuşi să vă impuneţi punctul de vedere, aşa cum o faceţi de obicei. Vă încăpăţânaţi să vă puneţi partenerul pe un piedestal, în ciuda avertismentelor. E cazul să vă arătaţi un pic mai înţelegător cu colegii.
Leu
Din fericire, toate se vor desfăşura cum nu se poate mai bine. Cu partea financiară veţi sta mai prost, însă vă veţi consola cu gândul că e ceva trecător. Aţi putea lua decizii cu privire la gestionarea banilor.
Fecioară
O persoană din anturaj, pe care o cunoaşteţi de mult timp, decide să îşi declare sentimentele faţă de dumneavoastră. Lucrurile încep să se aşeze în relaţia cu partenerul de viaţă. Este bine totuşi să rămâneţi prudent.
Balanţă
Nu e o perioadă propice cheltuielilor. Aţi putea avea probleme cu ochii, însă în rest aveţi o bună rezistenţă fizică. Pe plan profesional apar unele conflicte, aveţi nevoie de toată autoritatea dumneavoastră.
Scorpion
O sumă de bani pe care o aşteptaţi va sosi cu o întârziere care vă deranjează. Nu mizaţi pe suma respectivă, dar vreti să o primiţi. Ca lucrurile să mearga bine, e nevoie de luciditate şi să vă cunoaşteţi limitele.
Săgetător
Facturile pe care le-aţi primit trebuie plătite în cel mai scurt timp şi ar fi cazul să nu le mai neglijaţi dacă vreţi să evitaţi probleme serioase. Sunteţi plin de energie şi reuşiţi să o insuflaţi şi celor din jur.
Capricorn
În cazul în care vă gândiţi să plecaţi la drum, fie în interes personal, fie profesional, e bine să ştiţi că astrele sunt de partea dumneavoastră. Acasă, de dragul armoniei, evitaţi fricţiunile inutile.
Vărsător
O ceartă cu persoana iubită vă va întrista atât de tare, încât chiar vă gândiţi să puneţi capăt relaţiei. Intervin unele lucruri care vă vor face să cheltuiţi mai mult, dar apar unele evenimente deosebit de plăcute.
Peşti
Nu ar trebui să vă temeţi să apelaţi la prieteni. Limitaţi cheltuielile la strictul necesar. Se poate să apară unele taxe neprevăzute, însă bani în plus nu vă intră în cont. Pe plan profesional aveţi parte de multe satisfacţii.


Azi, la cinematograful ARTA

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Adevarul gol-golut

Cinematograful din str. Trandafirilor nr. 35-37, tel 0265 266 848, ruleaza de vineri pana joi, de la 16.30, 19.00 si 21.30, o comedie  96 de minute, productie SUA 2009, in regia lui Robert Luketic. Filmul "Adevărul gol-goluţ " (The Ugly Truth) ii are in distributie pe Gerard Butler (Mike), Katherine Heigl (Abby), Bree Turner (Joy) si Eric Winter (Colin).
Lupta dintre sexe se încinge în această comedie isteaţă şi sexy despre bărbaţi, femei. Între Katherine Heigl şi Gerard Butler ies scântei pentru că ei sunt doi colegi care par sortiţi să se dispreţuiască veşnic. Ea e hotărâtă să-şi găsească partenerul ideal, scornit de visele ei. El vrea să le transmită femeilor mesajul că trebuie să fie mai realiste şi să admită că bărbaţii nu au decât un singur scop. Dar exact atunci când el se decide să o ajute să obţină ceea ce vrea, cei doi îşi dau seama cu stupoare cât de tare se pot atrage firile opuse. Un ping-pong verbal savuros pe care rar il mai intalnesti si care e o sursa permanenta de amuzament de-a lungul celor 96 de minute.


Ciobănescul belgian, protector de nadejde

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Tervuren, Ciobanescul belgian este o rasă de pază impunătoare ce excelează ca şi câine poliţist, în operaţiunile de căutare şi salvare, în detectarea narcoticelor, a bombelor. Deşi nu este o rasă de câini pentru oricine, socializat şi dresat corespunzător, acest animal extrem de energic vă va fi cel mai bun prieten sau un membru îndrăgit al familiei, conform site-ului animale.ro. Această rasă se adaptează uşor temperaturilor extreme. Blana sa este castanie până la mahon, cu „vestă" de culoare neagră, acceptându-se câteva pete albe pe piept, degete şi bărbie. Este un câine inteligent, cu un instinct protector nativ care-l ajută să exceleze în păstorirea animalelor şi în apărarea proprietăţii. Fiind o rasă de câine ciobănesc la origine, ciobănescul belgian Tervuren poate avea tendinţa să strângă copiii la grămadă în timpul jocului. Poate fi crescut şi afară, în curte, dar preferă să fie alături de membrii familiei sale.

 

 


Evaluarea imobilului în cazul executărilor silite

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Dacă se ajunge în situaţia executării silite, se face o evaluare de piaţă a imobilului, iar preţul de pornire a licitaţiei este cu 25% mai mic decât cel de evaluare. În cazul în care imobilul respectiv nu se vinde la prima licitaţie, din lipsă de oferte, se organizează alta, în cadrul căreia preţul de pornire se mai diminuează. „De cele mai multe ori, cei care sunt executaţi refuză să părăsească locuinţa, ceea ce înseamnă că noul proprietar va plăti şi costuri de evacuare. Prin urmare, este tentat din start să ceară un preţ mult mai mic, aşa încât, cu cheltuielile ulterioare, să poată ajunge la o sumă convenabilă", precizează un executor citat de imobiliare.net, care explică faptul că, atunci când clientul vinde singur imobilul, cumpărătorul are garanţia că procedura va decurge fără dificultăţile ce intervin în cazul executărilor silite.
Asta înseamnă că restanţierii care ajung în situaţia de a fi executaţi silit de bancă şi care încearcă să-şi vândă singuri locuinţele pot obţine un preţ cu 10-20% mai mare decât cel obţinut de bancă la licitaţie.

 


Metode de epilare traditionale

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Dacă rezultatele aparatului de ras ori ale epilatorului nu vă mai mulţumesc puteti incerca  metoda cu zahar.Topiţi trei cubuleţe într-un bol, apoi adăugaţi două pahare de apă amestecată cu lămâie. Vărsaţi caramelul obţinut pe un blat de plastic, să se răcească puţin, apoi omogenizaţi pasta. Aplicaţi acest amestec pe pielea curată şi uscată, lăsându-l să acţioneze timp de câteva secunde. Îndepărtaţi apoi cu o mişcare energică si presăraţi pudră de talc pe locul proaspăt epilat. Nu este recomandat să folosiţi alcool (deodorant sau parfum), pentru a nu irita pielea şi mai mult.
Pentru pensarea sprancenelor metoda cu aţă este o tehnică rapidă, puţin dureroasă şi igienică, şi care prezintă avantajul de a limita creşterea firelor de păr sub piele, dar necesita indemanarea unei cosmeticiene.

 


Selectie pentru capsunari

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Persoanele interesate să muncească în Spania, în domeniul agricol, pot participa la mijlocul lunii viitoare la o nouă selecţie de forţă de muncă. „Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează pe 15 februarie, în municipiul Teiuş, judeţul Alba, la sediul Casei de Cultură, o bursă a locurilor de muncă în domeniul agricol numai pentru femei, pentru o firmă din Spania", a declarat Aurora Tiribeja, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Aceasta a explicat că angajatorul străin cere experienţă în agricultură. În plus, cei interesaţi trebuie să fie apţi pentru muncă grea, în spaţiu neacoperit, minimum 6 ore/zi. Cazarea este asigurată, iar salariul oferit este de 37 euro brut/zi, durata contractului fiind de trei luni. Data-limită pentru depunerea CV-urilor (Europass)la AJOFM este 27 ianuarie.

 


Cel mai scump abonament de Siletina

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Cele mai scumpe abonamente de transport suburban vor fi cele pe ruta Târgu-Mureş-Voivodeni, respectiv Voivodeni- Selgros, care vor costa 180 de lei pentru o lună şi 100 de lei pentru o jumătate de lună şi vor fi valabile în oricare zi a lunii, inclusiv în cele nelucrătoare. La fel va fi  scumpă o călătorie intre Târgu-Mureş şi Băla, care îi va costa pe localnici 7 lei, potrivit siteului TTM.


Stiri utile in schimbul valutar

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Din 16 ianuarie a intart in vigoare Ordinul nr. 632/2009 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ce impune reguli mult mai stricte în ceea ce priveşte modul de afişare a cursurilor practicate, atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei de schimb valutar. Potrivit ordinului, casele de schimb au obligaţia de a afişa în exterior un suport sau un panou unic, monocolor, fără degradeuri sau alte însemne grafice sau culori, pe care informaţiile privind vânzarea şi cumpărarea de valută să fie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. Este reglementată nu doar dimensiunea caracterelor de pe acest panou (80 mm înălţime, 10 mm grosime), ci şi distanţa dintre caractere (10 mm) şi cea dintre cuvinte (20 mm). Dacă operatorul economic percepe comision pentru operaţiunile de schimb valutar, cursurile de schimb afişate pe panoul unic de la exteriorul casei de schimb vor include şi comisioanele practicate. În interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb vor fi înscrise pe un panou unic format A4, conţinând informaţii identice cu cele afişate în exterior.

Bani restituiţi în anumite cazuri
Consumatorul, în cazul în care constată neconcordanţe între cursul valutar afişat şi cel menţionat în formularul de acceptare a tranzacţiei sau pe bonul fiscal, are dreptul de a solicita, în scris, în cel mult 24 de ore, anularea tranzacţiei, se menţionează în art. 7 al ordinului amintit. Dacă respectiva cerere nu este primită de casa de schimb, atunci ea poate fi depusă la cel mai apropiat oficiu pentru protecţia consumatorilor. Amenzile pentru cei care nu respectă noile reguli sunt drastice, pornind de la 5.000 de lei până la închiderea societăţii pe o perioadă de şase luni.


Pui cu sos de struguri şi ceapă

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Ingrediente: 500 g boabe de struguri asortaţi (albi, roşii, negri), 6 cepe mari, curăţate şi tăiate în două, pe lungime, 1 lingură de cimbru proaspăt tocat şi câteva rămurele de cimbru, 2 linguri de ulei de măsline, 1 pui întreg, sare şi piper.
Mod de preparare:
Preîncălziţi cuptorul la 200 de grade. Într-un castron mare, amestecaţi boabele de struguri, ceapa, cimbrul şi o lingură de ulei de măsline. Ungeţi puiul cu restul de ulei  şi condimentaţi-l pe dinăuntru şi pe dinafară cu sare şi piper (preferabil proaspăt măcinat), apoi puneţi înăuntrul lui rămurelele de cimbru. Puneţi puiul într-o tavă mare şi turnaţi peste el amestecul de struguri. Daţi-l la cuptor şi lăsaţi-l până când carnea se frăgezeşte şi boabele de struguri se stafidesc (aproximativ o oră şi 10 minute). Scoateţi puiul din cuptor şi puneţi-l pe un platou. Lăsaţi-l să se răcească aproximativ zece minute şi aranjaţi amestecul de struguri în jurul lui. Într-un vas separat puneţi sosul rămas în tavă şi serviţi-l împreună cu friptura.


Sighisorean prins cu bagaje furate

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

În noaptea de 19 spre 20 ianuarie, la putin dupa miezul noptii, o patrula de siguranta publica de la Politia municipiului Sighisoara a prins în flagrant un individ imediat dupa comiterea unei infractiuni de furt. În speta, un tânar de 16 ani din Sighisoara, a fost retinut de politisti, acestora fiindu-le suspect comportamentul individului si faptul ca avea asupra lui mai multe bagaje. „Asupra lui s-au gasit mai multe bunuri: produse cosmetice, o tastatura de calculator, produse alimentare, o cheie de contact de la un autoturism, lucruri pe care tânarul a recunoscut ca le-a sustras dintr-o locuinta de pe strada Decebal. Cercetarile se desfasoara cu suspectul în stare de libertate", a declarat comisar de politie Livia Popa, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Mures.


“Oportunităţi la tine acasă”, partea a doua

Posted: 21 Jan 2010 02:42 PM PST

Ediţia a doua a programului „Oportunităţi la tine acasă" se va desfăşura miercuri, 27 ianuarie, tot în Jazz'n'Blues Club. De data aceasta protagoniştii vor fi studenţii de la Universitatea de Muzică din Bucureşti: Simona Chiriţă - voce, Alexandru Svet - pian, Gabriel Andronache – contrabass şi Andrei Marcvici – percuţie.

 


Platesti taxele cu cardul si îti poti primi banii înapoi!

Posted: 20 Jan 2010 02:58 PM PST

Primaria Târgu-Mures si Banca Transilvania au initiat o campanie pentru a-i convinge pe cetateni sa plateasca taxele si impozitele cu cardul bancar. Campania a început în data de 4 ianuarie si va dura pâna pe 31 martie 2010. La aceasta campanie pot participa posesorii de carduri care în perioada 4 ianuarie - 31 martie 2010 au platit taxele si impozitele cu cardul la ghiseele Primariei Târgu-Mures.

Zece premii în valoare de 2500 lei
Campania se adreseaza persoanelor fizice si juridice dar nu si angajatilor primariei sau ai bancii. De asemenea, nici persoanele direct implicate în campanie si nici rudele apropiate ale acestora nu pot participa. „Toti participantii la campanie, care îndeplinesc conditiile de acces în campanie, vor participa automat la tragerea la sorti pentru premiile puse în joc, care va avea loc în prezenta unui notar public. Tragerea la sorti va avea loc în data de 5 aprilie si se vor acorda zece premii, fiecare reprezentând suma platita cu cardul pentru taxe si impozite la ghiseele Primariei Târgu-Mures, dar nu mai mult de 250 de lei/premiu" a declarat Dan Suciu, purtatorul de cuvânt al Primariei Târgu-Mures.

Vor fi si câstigatori de rezerva
Pentru fiecare câstigator principal se vor extrage câte doi câstigatori de rezerva. În cazul în care câstigatorul principal nu va îndeplini conditiile de participare sau nu va ridica premiul, câstigatorul de rezerva va primi premiul. Câstigatorii vor fi anuntati prin e-mail sau posta în termen de 30 de zile de la data tragerii la sorti. Numele câstigatorilor vor fi publicate pe site-ul www.targumures.ro, la ghiseele primariei precum si în ziarul primariei. Numarul de premii este de zece, iar valoare lor totala este de 2.500 lei. „Premiile vor fi acordate prin alimentarea conturilor câstigatorilor, în 30 de zile lucratoare de la anuntarea câstigatorului, dar nu mai devreme de cinci zile lucratoare. Prin participarea la campanie, participantii sunt de acord sa respecte regulile regulamentului oficial", a mai spus Suciu.

Platiti taxele cu cardul si la Târnaveni!   
Primaria Târnaveni a încheiat un contract cu Banca Transilvania pentru montarea unui aparat prin care cetatenii sa îsi plateasca mai usor taxele si impozitele, si anume cu cardul Visa sau MasterCard. Acest lucru s-a facut deoarece era nevoie de o fluidizare a Biroului Local de Taxe si Impozite si astfel oamenii nu vor mai astepta la cozi imense. De asemenea, lânga aparat a fost pus un angajat al primariei care le va explica oamenilor cum sa foloseasca aparatul. „Din cauza problemelor legate de aprobarea taxelor si impozitelor abia marti, 19 ianuarie, au fost aprobate taxele si impozitele pe anul 2010. Am facut un contract cu Banca Transilvania si am montat un aparat la care oamenii îsi pot plati taxele cu cardul. Acolo va fi un functionar care îi va învata pe oameni cum sa foloseasca aparatul pentru ca totul sa mearga bine. Abia de pe 20-21 ianuarie aparatul va fi pus în functiune. Oricum, daca vor fi probleme de folosirea aparatului banca este la 20 de metri de aparat asa ca oricine poate veni imediat sa dea o mâna de ajutor celor care nu se pricep", a declarat Alexandru Adrian Matei, primarul din Târnaveni.
 


Conducerea Azomures nu va face disponibilizari în 2010

Posted: 20 Jan 2010 02:56 PM PST

Conducerea combinatului Azomures nu doreste sa disponibilizeze personal în acest an, a anuntat Angela Podina, director administrativ si secretar al Consiliului de Administratie. „Dorinta si speranta noastra este ca în anul 2010 sa functionam la capacitate, conditii în care nu se pune problema disponibilizarii de personal, decât în conditiile în care aceasta ar fi consecinta modernizarii si retehnologizarii unor sectoare de activitate. De altfel, conducerea Azomures împreuna cu partenerii de dialog social, sindicatele reprezentative din societate au facut toate eforturile pentru a nu face disponibilizari de personal", a declarat Angela Podina.
Potrivit acesteia, în perioada în care activitatea de productie a încetat, obiectivul combinatului a fost pastrarea personalului calificat. „Chiar si atunci când activitatea de productie a societatii a încetat complet, salariatii au fost trimisi în somaj tehnic. În acest fel, prin efortul depus de societate si de salariati s-a reusit pastrarea personalului calificat", a precizat Angela Podina.
Directorul administrativ al Azomures a subliniat ca asigurarea personalului calificat a devenit problema majora a industriei românesti, exprimându-si speranta ca guvernantii vor sprijini mai bine unitatile de învatamânt unde se pregatesc viitorii chimisti ai tarii. „Speram ca noii guvernanti sa gaseasca solutia cea mai rapida pentru "reactivarea" si dotarea corespunzatoare a atelierelor de practica din cadrul institutiilor de învatamânt gimnazial care pregatesc cadre tehnice, precum si a programelor de practica în unitati economice de profil pentru învatamânutul superior tehnic. Este imposibil sa pregatesti un viitor inginer tehnolog în orice domeniu, fara ca acesta sa fi vazut unde si cum se aplica cunostintele teoretice dobândite", a încheiat Angela Podina.


Haos haios legislativ. Negocierile PDL - UDMR continua…

Posted: 20 Jan 2010 02:54 PM PST

Negocieri, unele dintre ele la adapostul întunericului sau departe de ochii de soim ai presei, liste cu tot felul de institutii si cu nume de posibili directori si mister mai abitir decât în cartile scrise de  Agatha Christie, cam acesta ar fi tabloul pe care îl întâlnim zilele acestea atât la sediile centrale ale partidelor din capitala, cât si la cele din filialele judetene. Avem un guvern nou prin urmare, conform celebrului algoritm politic, vom avea si schimbari în ceea ce priveste controlul institutiilor deconcentrate. Un fel de una mie, una tie, afara cu cine nu e de-al nostru...
Orice cauza are si un efect, spune a sasea Lege Universala, din cele sapte, si anume Legea cauzei si a efectului. La ce ma refer când afirm asa ceva? Sa pornim de la cauza. Liberalii din perioada guvernarii Tariceanu au fost maturati din functii cu ajutorul Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) 37 din 2009, emisa de cabinetul Boc I. A urmat apoi OUG 105 din 2009, care abroga Ordonanta privind deconcentratele si care a "purificat" institutiile deconcentrate de directorii social-democrati.
În urma cu doar câteva zile, în Monitorul Oficial al României a fost publicata decizia de neconstitutionalitate a OUG 105 din 2009 privind numirea directorilor în institutiile deconcentrate.
Haos haios, nu-i asa? În mod logic, efectul ultimului act normativ este anularea anteriorului, care îl anula pe primul. Prin urmare, juristii spun ca directorii institutiilor deconcentrate numiti de Executivul Tariceanu au fost înlocuiti abuziv si ar trebui repusi în functie.
Negocierile PDL – UDMR continua...


Punctele de vaccinare împotriva gripei noi s-ar putea închide

Posted: 20 Jan 2010 02:50 PM PST

Adresabilitatea muresenilor la punctele de vaccinare de urgenta impotriva virusului AH1N1 a inceput sa scada in ultima saptamana. Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Mures spun ca in conditiile in care adresabilitatea este in scadere, cele opt centre de vaccinare deschise in judet vor putea fi inchise. "E o solicitare foarte mica pentru vaccinare. E la nivelul lunii octombrie. In Bucuresti deja s-au si inchis in lipsa de solicitari. La noi mai functioneaza dar nu stiu cat le mai putem tine, pentru ca nu are rost sa tin personal daca nu sunt oameni care sa se vaccineze. Oricum, primordiala este vaccinarea la medicul de familie", a declarat Ovidiu Farcas, director coordonator adjunct al DSP Mures. Ca urmare a scaderii numarului solicitarilor de vaccinare, programul centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu-Mures se va modifica incepand de astazi, programul de lucru fiind de luni pana vineri intre orele 8.00-12.00. Celelalte centre sunt deschise la Clinica de Boli Infectioase nr 1 si Clinica de Boli Infectioase nr. 2 din Targu-Mures, la Reghin in incinta spatiului în care functionează Compartimentul extern al  Directiei de Sanatate Publica  Mures, la Sighisoara in Ambulatoriul integrat aflat in  curtea Spitalului muncipal Sighisoara, la Tarnaveni in Ambulatoriul de specialitate si Sectia infectioase a spitalului, iar la Ludus in Centrul de primiri urgente al Spitalului Orasenesc Ludus.

Peste 15.000 de vaccinari intr-o saptamana
Totusi, in perioada 11-17 ianuarie s-au vaccinat 15.046 de mureseni, din care 1.732 personal sanitar, 115 elevi cu varste peste 16 ani, 41 de studenti, 369 cadre angajate in Ministerul Administratiei si Internelor, iar 12.789 persoane din alte categorii. Pana in prezent s-au vaccinat 32.254 de mureseni. "Mai avem doze de vaccin care se distribuie medicilor de familie, la solicitarea acestora, precum si centrelor de vaccinare. Momentan am mai primit 10.000 care sunt suficiente", a adaugat Farcas.
In ultima saptamana, in judet s-au confirmat 22 de cazuri de gripa AH1N1, numarul total al acestora ajungand la 170. Dintre acestea, 96 de cazuri sunt de sex feminin, iar 74 de sex masculin. De asemenea, 116 cazuri sunt din mediul urban, majoritatea din Targu-Mures, in proportie de peste 75%, iar 54 de cazuri s-au inregistrat in mediul rural. De asemenea, s-a inregistrat inca un deces. "Persoana in cauza nu era domiciliata in judetul Mures, dar decesul a survenit aici", a explicat Farcas. Numarul deceselor in Mures a atins cifra noua.


Împartirea deconcentratelor din Mures, finalizata vineri

Posted: 20 Jan 2010 02:49 PM PST

În urma negocierilor cu PD-L, Uniunea Democrata a Maghiarilor din România (UDMR) va prelua Garda Financiara, Garda de Mediu si Agentia Nationala „Apele Române". De asemenea, reprezentantii Uniunii îsi vor pastra si Departamentul pentru Relatii Interetnice, condus de Marko Attila, au declarat surse din UDMR. Se vehiculeaza ca fostul director al Directiei Apelor Mures, David Csaba, va fi numit la conducerea Agentiei Nationale „Apele Române" de la Bucuresti. „Înca nu stiu si pâna nu se va lua o decizie nu pot sa fac nici un comentariu", a declarat David Csaba.
Pe de alta parte, discutiile dintre reprezentantii UDMR si cei ai PD-L urmeaza sa clarifice si sefia celor aproximativ 13 aeroporturi aflate în subordinea statului.    
Miercuri seara, la Târgu-Mures a avut loc o runda de negocieri între cele doua formatiuni politice, dar liderii acestora au evitat sa faca precizari despre modul în care s-au împartit posturile de conducere ale institutiilor deconcentrate din judet. „Nu pot sa spun cine va prelua Garda Financiara, Garda de Mediu si Apele la Mures. Deocamdata se poarta discutii, exista o prima varianta dar nu este nimic sigur. La momentul de fata suntem doar în stadiul de discutii," a declarat Borbely Laszlo, prim-vicepresedinte al UDMR. Totodata, aceleasi surse au precizat ca vineri va avea loc o noua runda de negocieri, decisiva pentru stabilirea noilor conduceri ale institutiilor deconcentrate.


Borbely Laszlo sustine parteneriatele cu ONG-urile

Posted: 20 Jan 2010 02:49 PM PST


Ministrul Mediului si Padurilor, Borbely Laszlo, s-a întâlnit, ieri, cu Excelenta Sa Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irnadei de Nord în România, întrevedere în cadrul careia principalele subiecte abordate fiind schimbarile climatice si rezultatele negocierilor de la Copenhaga, precum si stadiul cooperarii bilateriale dintre tara noastra si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord în domeniul protectiei mediului.
Totodata, oficialii au dezbatut si problema dezvoltarii parteneriatului public – privat în domeniul mediului, despre care Excelenta Sa Robin Barnet a afirmat ca exista oportunitati pentru reusita acestuia. „Exista o mare oportunitate de a dezvolta acest tip de parteneraiat, implicând reprezentanti ai companiilor de afaceri din Marea Britanie mai ales pentru ca în acest moment cautam cu totii modalitati inovative de a dezvolta activitati în domeniul protectiei mediului si a economiei verzi", a declarat Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord în România.
De asemenea, Borbely Laszlo si-a manifestat interesul pentru o colaborare bilaterala în vederea colectarii selective a deseurilor sau a tratarii apei. „Ministerul Mediului si Padurilor este foarte interesat sa colaboreze cu expertii din Marea Britanie în domenii precum colectarea selectiva a deseurilor sau a tratarii apei, deoarece în acest domeniu România este foarte putin pregatita. Exista solutii foarte bune, putin costisitoare, însa nu sunt aplicate corespunzator. Este nevoie de un parteneriat solid cu autoritatile locale, chiar si cu scolile si ONG-urile, acestea fiind cei care se ocupa de activitatile de background", a afirmat Borbely Laszlo.


Investitiile în infrastructura, prioritatea edililor din Reghin

Posted: 20 Jan 2010 02:49 PM PST


În functie de bugetul din acest an, primaria municipiului Reghin îsi va face un program de cheltuire a banilor. Potrivit edililor, fondurile pe care le va primi Reghinul în 2010 sunt destul de reduse în asa fel încât se va pune greu problema începerii unor investitii noi. Primarul Reghinului, Nagy Andras spune ca asteapta aprobarea bugetului pe 2010 si ca acesta se va axa mai mult pe investitii, lasând pe plan secund salariile angajatilor. "Dupa ce vom avea buget vom face o strategie si ne vom axa mai mult pe continuarea investitiilor de reabilitare a drumurilor si întreaga infrastructura din municipiu. Dupa aceea vor urma salariile si celelalte plati. Asta e, cine vrea sa munceasca asa va munci, cine nu, nu", a declarat primarul Reghinului.
De asemenea, edilii din "orasul viorilor" au tinut cont si de situatia actuala din România si nu au marit taxele si impozitele decât cu 5%, procentul corespunzator ratei inflatiei.   
Bugetul alocat pe anul 2009 pentru primaria Reghin a fost de 64.078.400 lei, Nagy Andras exprimându-si speranta ca acesta va fi utilizat în scopuri cât mai constructive.


Televiziunea muresenilor, TTM, implineste patru ani!

Posted: 20 Jan 2010 02:48 PM PST

Sâmbătă, 23 ianuarie, muresenii vor avea parte de o transmisiune specială cu ocazia împlinirii celor patru ani de la aparitia postului local de televiziune, TTM.
Televiziunea Târgu Mureş se bucura de o identitate vizuală bine conturată. Cele 12 ore de program propriu zilnic, 6 jurnale de ştiri pe zi, de luni până vineri şi 25 de emisiuni ce reflectă tot ceea ce este esenţial în viaţa comunităţii mureşene, reprezintă cartea de vizită a celei mai mari televiziuni locale din România. Sâmbătă, TTM va sufla în cele patru lumânări alături de telespectatori. „Va fi o ediţie specială a Televiziunii Târgu-Mureş, prima televiziune locală din judeţul Mureş. Vom avea ştiri speciale legate de viaţa noastră la TTM, despre familiile celor care lucrează la TTM, în general o privire de ansamblu a celor patru ani pe care îi împlinim. Telespectatorii ce ne vor suna, vor avea parte de multe premii în bani şi multe surprize", a precizat Mugur Gorea, producător general TTM.
Vor fi invitaţi, pe rând, în direct, cei care au lucrat iniţial la TTM. Programul începe cu „Clubul Pantalonilor Scurţi" realizat de copiii angajaţilor TTM. Va urma o ediţie specială „Viaţa Satului" realizată de Mihai Naşca, iar între orele 14.00 si 19.00, Kakasi Mihaly va avea grijă de buna-dispoziţie într-o emisiune aniversară, despre cei patru ani de TTM, în stilul sau caracteristic.



„Alianta pentru siguranta” si în Mures

Posted: 20 Jan 2010 02:48 PM PST


Sucursala Mures Allianz – Tiriac Asigurari SA si Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Mures organizeaza azi, de la ora 11.00, la sediul Allianz – Tiriac din Târgu-Mures, str. Tusnad nr. 5 A, o masa rotunda pe tema prevenirii infractiunilor amintite, protectia personala si a bunurilor cetatenilor.
„Printre segmentele mai deosebite în criminalitatea din judetul Mures se gasesc fara îndoiala furturile din autoturisme si din locuinte, infractiuni ce afecteaza în mod direct confortul comunitatii. Având în vedere faptul ca prevenirea acestor fapte are mai multe sanse de reusita atunci când se realizeaza în parteneriat, la nivel national s-a lansat Campania „Alianta pentru siguranta", destinata informarii populatiei cu privire la prevenirea spargerilor de locuinte si a furturilor de si din auto, derulata în parteneriat de Politia Româna si Allianz – Tiriac Asigurari", a declarat inspector principal Gabriela Pânca, coordonatoarea
Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii a IPJ Mures.
Potrivit acesteia, întâlnirea va cuprinde prezentarea activitatilor campaniei în plan local, dar mai ales concluzii privind criminalitatea în judetul Mures, zone de risc, recomandari preventive si nu în ultimul rând modalitati de implicare în  activitatea de preventie. „Alaturi de organizatori vor participa reprezentanti ai celorlalte structuri cu responsabilitati în ceea ce priveste ordinea publica: Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica, Inspectoratul de Jandarmi Judetean, Gruparea Mobila de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Politia Comunitara Târgu-Mures", a adaugat Gabriela Pânca.


Restrictie de viteza în afara localitatilor pentru soferii „boboci”

Posted: 20 Jan 2010 02:48 PM PST

Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Mures a transmis, prin purtatorul de cuvânt al institutiei, comisar de politie Livia Popa, o serie de recomandari conducatorilor auto privitoare la modul de deplasare cu autoturismul pe timp de cod galben. Astfel, acestia sunt sfatuiti ca înainte de a pleca la drum, sa se informeze temeinic despre conditiile meteo si starea drumurilor, apelând numarul de telefon al Comandamentului central de iarna, 9360, precum si sa adapteze permanent viteza la conditiile de drum, carosabil acoperit cu zapada, gheata sau polei. „Le recomandam conducatorilor auto sa folosirea corespunzatoare atât a sistemului de iluminare-semnalizare, cât si cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi vazuti în trafic. Reamintim ca legislatia rutiera prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localitatilor si în timpul zilei", a declarat Livia Popa.
Potrivit purtatorului de cuvânt al IPJ, pentru conducatorii auto care au mai putin de un an de practica, viteza maxima admisa în afara localitatilor este cu 20 km/h mai mica. „Rugam conducatorii auto începatori sa evite, pe cât posibil, conducera autovehiculului în conditii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distante mari, data fiind experienta redusa si riscul implicarii în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintim ca, daca au mai putin de un an de practica, viteza maxima admisa în afara localitatilor este cu 20 km/h mai mica", a precizat Livia Popa.


Alte recomandari pentru conducatorii auto:
 - Pastrati în mers o distanta suficienta pentru a putea opri in conditii de siguranta atunci când conditiile de deplasare sunt nefavorabile;
- Echipati autovehiculul cu pneuri corespunzatoare;
- Verificati periodic acumulatorul acestuia;
- Nu bruscati comenzile si folositi cu preponderenta frâna de motor;
- În zilele cu ploi, lapovita sau ninsoare, actionati din timp stergatoarele de parbriz;
- Operatorii de transport ce detin autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, au obligatia legala, de a monta pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele si pe drumurile stabilite.


In februarie, saptamana indragostitilor de Teatrul National

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST

Teatrul National din Targu Mures, pregateste o noua surpriza iubitorilor de teatru, in luna februarie, in preajma zilei de Valentine's Day. Astfel, in perioada 8-14 februarie, oferta spectacoleleor Nationalului Targumuresean, este una deosebit de bogata, prin 15 piese de teatru, la ambele sectii ale teatrului, precum sI cu spectacole invitate, reunite in cadrul "Saptamanii indragostitilor de…teatru"
Programul va fi deschis luni, 8 februarie, ora 19;30, la Sala Mica, cu spectacolul Domnisoara Nastasia de G. M. Marinescu, urmat de spectacolele Scandal la opera, Anonimul venetian, Si fluturii sunt liberi, Valsul hazardului, Simply Marilyn, Clinica amantilor si Poezie Ero..ica & Muzica Ero….ica, in zilele de 9, 10, 11, 12 si 13 februarie. Ultima zi a saptamanii indragostitilor de teatru, va fi deschisa la Sala Mica, de la ora 11, cu piesa Cui i-e frica de Virginia Woolf?, de Edward Albee, spectacol al Facultatii de Teatru din cadrul Universitatii Spiru Haret din Bucuresti, urmat de Visul unei nopti de vara, la Sala Mare, incepand cu ora 19. Finalul zilei va fi marcat de Balul indragostitilor, urmat de Campionatul de improvizatie, la Sala Mica, de la ora 21. "Este o frumoasa traditie inceputa de Teatrul National inca de anul trecut. Daca la prima editie am avut Weekend-ul indragostitilor de teatru, pentru acest an, venim cu Saptamana indragostitiilor de teatru, urmand ca pe viitor sa organizam luna indragostitilor de teatru, si de ce nu, anul indragostitilor de teatru," ne-a declarat Vlad Radescu, directorul Teatrului National din Targu Mures.


Trupa Orion concerteaza in aceasta seara in Jazz & Blues

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST

In aceasta seara, de la ora 22, trupa Orion va sustine un concert in Clubul Jazz & Blues. Dupa o inactivitate de 15 ani, trupa s-a reunit in luna mai a anului  2007 si a cantat la diferite evenimente din judet printre care Festivalul Vaii Muresului, de la Rastolita, Festivalul Proetnica de la Sighisoara, dar si in cluburile din Targu Mures, Club Office, si alte locatii, prezenta lor in Jazz & Blues Club fiind prima a trupei. Componenta trupei ii are pe Mircea (bass, voce), Demi (tobe, voce) Catalin (chitara, voce), Cipri (chitara, voce) si Dudu (solist vocal, chitara), care si-au luat munca in serios in ultima perioada, prin repetitii saptamanale, si promit un recital de exceptie in aceasta seara, cu un sound nou, si cu o multitudine de piese, care sa-i satisfaca pe spectatori.
"Va fi un concert inedit, cu o pregatire deosebita, cu piese in noi in repertoriu, trupa pregatindu-se intens in ultima perioada pentru recitalul din aceasta seara, plus ca si sonorizarea va fi una pe masura," ne-a declarat Dudu, solistul vocal al trupei.

Cover-uri dupa clasicii rockului
Trupa este una exclusiv de cover-uri, de la rock-ul clasic pana la rock'n' roll, iar din playlistul concertului din Jazz & Blues Club , nu vor lipsii compozitii semnate Chuck Berry, Phoenix, Vali Sterian, Creedeance sau Eric Clapton. "E o bucurie sa faci cover-uri, sa interpretezi piese care-i incanta pe altii. E placut acest gen de a canta deoarece piesele sunt in asa fel alese, incat sa-i satisfaca pe toti, atat pentru cei care vor doar sa asculte, cat si pentru cei care vor sa si danseze, timp de trei ore cat tine concertul din aceasta seara," a precizat Dudu.


Am fost colegi la “Europa” in clasa D primara!

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST


Pe o ninsoare viscolita am ajuns la Gimnaziul "Europa" din str. Horea nr. 19 Clasa I D cu un efectiv de 16 elevi tocmai se intorceau din pauza si povesteau cu insufletire cum s-au bulgarit in aceasta iarna venita ad-hoc peste noi. Vazand pe afisierul scolii articolele aparute despre alte doua clase de la ei din scoala, erau deja in tema si isi asteptau randul cu nerabdare ca sa-mi povesteasca despre meseriile pe care ar vrea sa le urmeze cand vor fi mari. Primul care a spart gheata a fost un "Toldi Miklos" in devenire, un baiat nascut la Budapesta, care vrea sa se faca pompier. "Eu si fratele meu am crescut la Budapesta. Acolo am fost in vizita la o unitate de pompieri. Au aprins un boschet si eu l-am stins cu furtunul. Apoi m-am urcat si in masina lor si de atunci imi place meseria asta," mi-a explicat Botond. (Joaca baschet, de aceea e inalt). O fetita dintre cei care iubesc animalele si se viseaza veterinari, mi-a spus:" Noi acasa avem animale, gaste si o caprioara. Aproape toti au caprioare. Cumpara de la vanatori. Cand au adus-o acasa intr-o punga era cat un pui de catel. Acum e mai mare, dar nu o mancam", s-a grabit ingrozita sa alunge pana si ideea unei asemenea atrocitati. Vazand ca nu prea inteleg, mi-a explicat ca e fata caprioara ei si nu se mananca! Un baietel vrea sa devina militar, desi taticul lui repara jucarii, "nu, nu pistoale, jucarii din alea de pe televizor", lui ii place sa traga cu pusca!
 "Dupa 23 de ani de vechime in invatamant pot sa declar  cu convingere ca aceasta vocatie a fost cea mai buna alegere, desi  venea la sugestia mamei mele," a spus institutor Kopacz Eniko care considera ca "sa te apleci la copii si sa-i educi cu daruire, ca dupa sfarsitul ciclului primar sa-si continuie zborul pentru cunoasterea universului, nu poate fi decat cea mai nobila meserie."
Educatoare, dentist, pictorita (lucreaza in tempera), ornitolog(admira siomii), fotbalist(portar) si sef ("ca tati, care dezmembreaza masinile la atelier, dar nu el lucreaza, el e numai sef") s-au aliniat pentru poza de grup, asteptand cu nerabdare sa se vada in ziar!


Aquaserv îsi mareste parcul auto

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST


Compania Aquaserv SA Târgu-Mures a anuntat demararea licitatiei pentru atribuirea serviciilor de reparare si întretinere a doua statiilor de epurare, valoarea estimata a contractului fiind de 110.368 lei. „Este vorba despre mentenanta a doua statii de epurare, din Târgu-Mures si Târnaveni, de la data atribuirii contractului pâna în 31 decembrie 2010", a declarat Nicolae Tomuletiu, purtatorul de cuvânt al companiei Aquaserv.
Potrivit acestuia, termenul limita pentru depunerea ofertelor este 28 ianuarie, ora 11.45, câstigatorul urmând sa fie decis în aceeasi zi, la ora 13.00. „Adresa la care se trimit ofertele este Târgu-Mures, str. Kos Karoly nr. 1. Firmele participante trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii în conformitate cu Ordonanta nr. 34 din 2006: experienta similara, dotare corespunzatoare si personal tehnic de specialitate, conditii prevazute si în caietul de sarcini.
De asemenea, compania Aquaserv intentioneaza marirea parcului auto, prin achizitionarea a sase autoutilitare în valoare aproximativa de 210.000 lei, un anunt în acest sens fiind postat pe site-ul www.licitatiapublica.ro. „Completarea parcului auto al companiei Aquaserv este necesara datorita extinderii ariei de operare în tot judetul Mures, plus localitatea Cristuru Secuiesc din judetul Harghita. De asemenea, în curând urmeaza sa preluam si operarea în municipiul Reghin", a precizat Nicolae Tomuletiu.
Data limita de depunere a ofertelor este 28 ianuarie, ora 11.45, acestea urmând sa fie deschise în aceeasi zi, la ora 12.00, la sediul companiei.


Oficiul Judetean de Consultanta Agricola, in pragul reorganizarii

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST


Una din principalele activitati organizate de Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Mures o reprezinta expozitiile de animale, dar din cauza incertitudinii bugetului pentru acest an, nu se stie exact numarul acestora. "Bani nu prea avem, iar in in ceea ce priveste expozitiile de animale din judet, in acest an, speram sa organizam cam tot atatea cate au fost anul trecut. In 2009, am organizat 11 expozitii zonale, si una judeteana, atat la bovine, care reprezinta ponderea principala, dar si de ovine si una de cabaline. Desfasurarea acestor expozitii sunt conditionate de buget, in functie de fondurile care vor fi alocate," ne-a declarat Ioan Cotutiu director coordonator al Oficiul Judetean de Consultanta Agricola (OJCA) Mures.

OJCA trece in subordinea Consiliului Judetean
In cadrul oficiului, pe langa incertitudinea privind bugetul, domneste si cea legata de organizarea institutiei, OJCA Mures, aceasta urmand a trece in subordinea Consiliului Judetean, dupa care urmeaza a fi stabilit numarul personalului si a conducerii. "In ceeea ce priveste partea financiara, depindem de ei, banii vin de la Ministerul Agriculturii. Chiar daca avem personalitate juridica, depindem de CJ. si nu mai depindem direct de Ministerul Agriculturii. In ceea ce priveste expozitiile, ele vor ramane tot in subordinea noastra, dar pana nu stim exact ce buget avem, nu putem sti cu exactitate numarul exact al acestora," a precizat Ioan Cotutiu. Activitatea Oficiului Judetean de Consultanta Agricola Mures in aceasta perioada cuprinde cursuri de calificare precum si alte proiecte, activitati care vor fi completate de alte proiecte la momentul definitivarii situatiei bugetului.


Strategia Azo pe 2010: desfacerea produselor pe piata interna

Posted: 20 Jan 2010 02:47 PM PST

Produsele Azomures se vând atât pe piata interna cât si pe cea externa, raportul dintre cele doua fiind dat de cantitatile solicitate si de pretul de cumparare oferit, a anuntat, ieri, Angela Podina, directorul administrativ si secretarul Consiliului de Administratie al combinatului Azomures. „Începând cu ultimele doua luni ale anului 2009 si în prezent, cantitatea de îngrasaminte vândute pe piata interna a crescut, astfel ca acum circa 60% din marfa se vinde la export si circa 40% la intern. Distributia productiei pe piata interna se face în proportie de 94% printr-o retea bine organizata de distributie. Aceasta retea de distributie interna acopera practic întreg teritoriul tarii, asigurând în prezent o capacitate de depozitare de circa 150.000 de tone îngrasaminte chimice, distribuite uniform în marile centre de consumatori din România", a declarat Angela Podina.
Aceasta a precizat ca strategia Azomures pentru anul 2010 în ceea ce priveste livrarile de îngrasaminte chimice pe plan intern ramâne neschimbata. „Analizând situatia vânzarii de îngrasaminte pe piata interna din ultimii doi ani, putem afirma ca exista producatori agricoli autohtoni adevarati care au demonstrat ca pot face agricultura chiar si în cele mai grele conditii. În ceea ce priveste strategia Azomures pentru anul 2010 fata de piata interna, aceasta ramâne neschimbata. De la înfiintare si pâna în prezent, desfacerea produselor pe piata interna a fost si va ramâne prioritara. Toate combinatele producatoare de îngrasaminte chimice îsi pastreaza eficienta si rentabilitatea pe termen scurt, mediu si lung prin desfacerea produselor lor pe piata interna si nicidecum prin exportul de îngrasaminte", a aratat Angela Podina.
În acest context, a sustinut directorul administrativ al Azomures, este explicabila si pe deplin justificata implicarea maxima a producatorilor de îngrasaminte în sustinerea proiectelor care încurajeaza si sprijina producatorii agricoli. „Vom continua sa identificam solutiile cele mai avatajoase pentru satisfacerea cererii de îngrasaminte pe piata interna, atât în ceea ce priveste sorturile de îngrasaminte, cât si a pretului de vânzare si a conditiilor de livrare. "Anomalia" din ultimii ani când volumul exportului a fost cu mult mai mare decât volumul de desfacere pe piata interna s-a datorat exclusiv lipsei unui program national de sustinere a agriculturii, fara de care producatorii autohtoni au fost lipsiti de mijloacele financiare necesare dezvoltarii si întretinerii culturilor, precum si valorificarii la adevarata valoare a produselor agricole autohtone. În acest context, singura posibilitate de supravietuire a fost exportul de îngrasaminte", a subliniat Angela Podina.


Basescu vrea vot prin corespondenta. Ce spun parlamentarii mureseni?

Posted: 20 Jan 2010 02:46 PM PST

Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, ca sustine introducerea votului prin corespondenta, înfiintarea unui call-center pentru românii din strainatate si deschiderea de noi consulate. „Atunci când vorbim însa de politica externa avem în vedere sprijinirea românilor din afara granitelor. Pentru ei trebuie sa implementam acele proceduri si sa cream acele institutii care sunt mai bine pozitionate pentru a-i ajuta în viata de zi cu zi si mai ales în contactele lor cu tara", a spus Traian Basescu. Seful statului a spus ca printre satisfactiile sale se numara faptul ca a reusit sa îndeplineasca promisiunile facute românilor din strainatate.    
Am întrebat patru parlamentari mureseni despre aceasta propunere a sefului statului si parerile au fost împartite. Deputatul UDMR Kerekes Karoly nu este de acord cu aceasta masura, în timp ce senatorul PD-L Petru Basa a spus ca propunerea presedintelui este o idee care va trebui sa treaca prin mai multe filtre si apoi sa fie adoptata.

Declaratiile lui Basescu nu trebuie comentate
„Cred ca declaratiile lui Traian Basescu nu trebuie comentate. Ele te duc mereu cu gândul la ce mai vrea sa faca acest om si multe alte lucruri. Oamenii urmeaza sa analizeze acum ce mai vrea sa faca Traian Basescu în continuare."  
Ciprian Dobre, deputat PNL

De la idee la practica e drum lung
„Este o idee. Sa vedem cum se poate materializa. De la idee pâna la punerea în practica e un drum lung. Trebuie trecuta prin mai multe filtre si apoi sa vedem ca o sa fie."  
Petru Basa, senator PD-L  

Votul trebuie sa fie personal
„Nu este corect acest lucru. Votul trebuie sa fie personal si nu prin corespondenta. Eu nu sunt de acord cu un astfel de partizanat."
Kerekes Karoly, deputat UDMR   

Ideea e buna
„Eu sunt adeptul votului obligatoriu pentru români. Aceasta idee a lui Traian Basescu presupune o logistica informatica ce tine de distanta de la care se voteaza. Este o idee buna care exista si în alte tari."   
Corneliu Grosu, senator PSD  


Toaletele publice târgumureşene, curate dar nefolosite

Posted: 20 Jan 2010 02:46 PM PST

Deşi toaletele publice din centrul municipiului Târgu-Mureş arată cum arată, tot ca pe o poartă a raiului le vedem în situaţiile critice ale propriilor nevoi fiziologice. Că sunt sau nu demne de un oraş european, mă abţin sa comentez, cert este că deşi amplasările sunt puţin neinspirate, toaletele sunt curate. În centru există două WC-uri publice, în afara celui din Cetatea Medievală. În total, în municipul Târgu-Mureş există opt toalete publice din care patru sunt gestionate de primărie, după spusele directorului Serviciul Public de Utilităţi Municipale (SPUM), Moldovan Mircea. „Anul trecut am instalat indicatoare către aceste toalete publice. Sperăm să reuşim să le extindem pe măsură ce se extinde şi turismul," a spus directorul SPUM. WC-ul public din Piaţa Petofi este închis de trei ani. „Nu mergea nimeni acolo şi nu avea rost să-l ţinem deschis. Pe viitor, ori îl vom reabilita, ori se va reglementa intersecţia, a precizat Mircea Moldovan.

Toaleta din spatele statuii: duminica inchis
Toaletele sunt destul de normale. Asta am descoperit după ce m-am udat până la glezne de la zăpada „nemăturată", pentru a ajunge la WC-ul public din spatele statuii soldatului necunoscut. O doamnă în vârstă de aproximativ 40 de ani s-a ridicat de pe scaun pentru a mă servi cu 20 cm de hârtie igienică. „Nu, mulţumesc. Ştiţi, sunt de la ziar, vreau să fac nişte poze," i-am zis. „Faceţi poze, dar pe mine nu mă pozaţi că am mai avut parte de neînţelegeri cu ziarele," mi-a replicat, apoi a mormăit încet: „Îmi mănâncă nervii munca asta. Clienţi nu vin aproape deloc, trecere de pietoni nu este aici." Miros insuportabil nu era, poate din cauza „odorizantului" PD-L atârnat de o conductă?! Toaleta este deschisă de luni până sâmbătă, în timpul săptămânii de la 7.00 la 20.00, iar sâmbăta de la 7.00 la 1400. Duminica trebuie să ne abţinem. Taxa pentru WC şi pişoar este de 1,5 lei.  

La subteran „puteţi" face duş!
A doua variantă „pe centru" pentru situaţiile inconfortabile este toaleta publică din parcarea subterană Luxor. Tarifele sunt aceleaşi, doar că aici se poate face şi duş cu 3 lei, pentru jumătate de oră. Ana lucrează la toaleta publică de 12 ani. Am prins-o în timp ce spăla pe jos şi am avut noroc că avea chef de poveşti. „Aici nu ne plictisim, avem tot timpul de lucru. Ne „vizitează" în jur de 100 de oameni pe zi. De la Evidenţa Populaţiei n-au unde să fugă, şi vin aici. Cât mai este deschis patinoarul, lucrăm de la ora 10.00 la 22.00, în două schimburi," mi-a povestit Ana în timp ce închidea, pe rând, câte o uşă. Îşi întreţine singură cei doi copii din salariul minim pe economie pe care îl primeşte de la primărie. Soţul ei nu lucrează momentan. „E greu, dar n-am ce face, m-am obişnuit în 12 ani, de când lucrez aici. Unde să merg în altă parte?" m-a intrebat retoric, Ana.
Până să ajungem la nivelul oraşelor europene în ceea ce priveşte toaletele publice, mai avem; acum, nu putem să ne conformăm decât cu capitolul „curăţenie în toaletele publice".


Mai multa administratie si mai putina politica!

Posted: 20 Jan 2010 02:46 PM PST

Membru în consiliul local al municipiului Reghin, Adrian Craciun este pus pe fapte mari pentru acest an. Care sunt principalele proiecte ale consilierului PRM, va învitam sa aflati în interviul urmator.

Reporter: Domnule consilier, cum a decurs prima dezbatere si audienta pe probleme comunitare?
Adrian Craciun: Am ales sa încep cât mai repede programul de audiente cu cetatenii, pentru a putea aduce în completarea proiectelor mele si alte probleme de interes local, ridicate de reghineni. Cred ca, în luna februarie sau martie va avea loc în cadrul consiliului local al municipiului Reghin, dezbaterea Bugetului local pentru anul 2010, iar prin întâlnirile care le voi organiza în aceasta perioada cu cetatenii, sper sa reusim sa rezolvam cât mai multe din doleantele lor. Sunt multumit de aceasta prima întâlnire si de numarul de participanti, tinând cont de faptul ca suntem în primele zile ale anului 2010.
Rep.: Cum veti reusi sa va promovati proiectele tinând cont ca sunteti un singur consilier PRM la Reghin?
A.C.: Aveti dreptate, va fi un pic mai greu, dar suntem 19 consilieri alesi de catre reghineni si suntem trimisi în consiliul local sa le aparam interesele, cred ca în mare masura problemele ridicate de cetateni sunt identice, ramâne de vazut ordinea prioritatilor.
Rep.: Aveti proiecte proprii?
A.C.: În campania electorala toti candidatii am venit cu diferite proiecte în fata cetatenilor, nu stiu în ce masura s-a tinut fiecare de ele, dar eu am sa-mi respect promisiunile facute, va fi putin mai greu deoarece a trecut aproape jumatate de mandat, suntem si în perioada de criza care nu este favorabila anumitor investitii, dar sunt convins ca anul 2010 va fi mai bun decat 2009. Unul din proiectele importante care mi le-am propus este gasirea unei solutii pentru a suplimenta locurile la cresa din cartierul Mihai Viteazul, prin mansardare sau construirea unui pavilion nou, tinând cont ca sunt locuri, prea putine raportat la numarul mare de locuitori. Un alt proiect este reabilitarea Gradinitei cu Program Prelungit nr. 2 unde locurile unde la fel sunt solicitari si locuri insuficiente. Consider ca  trebuie asigurate conditii în primul rând celor mici pentru a avea o societate sanatoasa, este foarte important ca primul contact cu educatia sa fie unul placut si bineînteles sa aiba continuitate pe tot parcursul procesului de învatamânt. Cu putina bunavointa s-ar putea rezolva aceste probleme ale tinerelor familii. O alta problema importanta care poate aduce si bani la bugetul local ar fi achizitionarea de minibuse si microbuse  pentru a dezvolta parcul auto din cadrul RAGCL, prin dezvoltarea unui program de transport, cu curse regulate din toate cartierele si zonele importante ale municipiului, catre unitatile de învatamânt si  fabricile din oras.
Rep.: În ceea ce priveste economia orasului, ce ne puteti spune?
A.C.: Chiar daca nu am fi într-un an de criza si cu atât mai mult acum, consider ca ar fi necesar organizarea unui comitet de monitorizare a micilor si marilor întreprinzatori, cât si a celor care ar fi interesati sa dezvolte afaceri în Reghin si atât cât permite legea sa fie stimulati si eliminata birocratia cu care se confrunta.
Ar fi înca multe de realizat în Reghin pe lânga cele amintite, începând cu modernizarea cartierelor, a strazilor, reamenajarea Parcului Central si al Tineretului, redeschiderea cinematografului „Patria" si terminând cu sprijinirea tinerilor cu performante scolare si sportive. În zilele care urmeaza voi depune la Primarie propuneri de proiecte pentru a fi incluse în proiectul de buget local pentru anul 2010, sper sa fie receptivi la propunerile mele atât colegii din consiliul local cât si conducerea Primariei, pentru a reusi sa materializam cât mai multe din proiectele si nevoile reghinenilor, indiferent de culoarea politica a celui care le propune, adica mai multa administratie si mai putina politica.


Cinci victorii din sapte pentru baschetbalistii de la LPS

Posted: 20 Jan 2010 02:45 PM PST

Echipa de baschet juniori, copii nascuti in 1999 ai Liceului cu Program Sportiv Targu-Mures au obtinut cinci victorii din sapte partide intr-un turneu amical disputat la Rajko Zizic (Serbia). La editia a X-a a turneului disputat in perioada 14-17 ianuarie, la cele trei categorii de varsta, au participat aproximativ 80 de echipe. Dintre acestea, 25 au fost inscrise la aceeasi categorie la care a participat si echipa condusa de Nagy Istvan, care a participat cu doua formatii. Prima echipa mureseana, ajunsa doar joi seara in Belgrad, vineri dimineata a fost invinsa de Partizan Belgrad cu scorul de 47-32, intr-o partida la care muresenii au ajuns in ultimul moment in sala unde se disputa turneul. Dupa aceasta prima infrangere au urmat cateva victorii consecutive: 88-14 cu KK Korak (Serbia), 51-17 cu Pljevlja Montenegro, 111-13 cu Kikinda 99 (Serbia), 52-50 cu Stars (Macedonia) si au cedat ultimul joc in fata celor de la Play Off (Serbia) cu scorul de 36-40.
Rezultatele au putut fi cunoscute doar datorita parintilor unor copii prezenti, care au tinut evidenta scorului. Din acest motiv nu s-a stabilit un clasament final. „In alte tari, la acest nivel turneele sunt organizate doar pentru a oferi copiiilor sansa sa joace, sa intalneasca adversari diferiti. Nu se intocmesc clasamente, toti sunt rasplatiti in mod egal la final. Aceste turnee pot fi asemanate mai degraba cu orele de educatie fizica in care se joaca baschet. Astfel, nu a fost stabilit nici un program al turneului", ne- a spus antrenorul Nagy Istvan.
Un alt aspect important a fost faptul ca antrenorul celor doua echipe a LPS a solicitat organizatorilor sa-i programeze jocuri cu cele mai puternice formatii, deoarece echipa pe care o conduce evolueaza impreuna de mai multa vreme si isi dorea cei mai puternici adversari. „Intentia mea nu a fost sa castig toate meciurile pentru ca atunci as fi jucat altfel. In sfertul trei si ultimul de exemplu, as fi mentinut pe teren cei mai buni cinci jucatori, dar nu am facut asa la niciun meci. Important a fost pentru mine ca fiecare copil sa joace", a completat Nagy Istvan.
Echipa secunda a jucat de asemenea sapte meciuri si a obtinut patru victorii. Lotul targumuresenilor a fost compus din: Dan Pop, Laurentiu Seica, Bogdan Blaga, Serban Cioba, Tudor Bichis, Andrei Neagoe, Vlad Porime, Radu Moga, Peter Levente, Solyom Botond, Covaci Tamas (LPS 1), Krika Andor, Szasz Tamas, Cristian Nicula, Luka Laszlo, Moldovan Norbert, Madaras Szabolcs, Ionut Mailat, Silviu Gorea, Adelin Lupu, Catalin Halatiu, Andrei Pop (LPS 2).


Cea mai mica grupa de la FC Municipal prinde contur

Posted: 20 Jan 2010 02:45 PM PST

Doi dintre antrenorii centrului de juniori ai FC Municipal, Szolosi Laszlo si Claudiu Somfalean, pe langa grupele care le au in pregatire, au preluat sarcina de a forma cea mai mica grupa de varsta, cea a copiilor pana la opt ani. Mai multe aflam de la Claudiu Somfalean, care a implinit in luna decembrie 36 de ani si este licentiat UEFA, categoria B.

Reporter: Ce ne poti spune despre cariera ta de jucator?
Claudiu Somfalean: Am inceput sa joc la ASA sub indrumarea lui Kiss Madocsa si Solyom Csaba. Am trecut doi ani si pe la Centrul Olimpic Viitorul, dupa care am revenit la ASA. Cu aceasta am debutat la 18 ani in divizia A intr- un meci in deplasare, la Extensiv Craiova. Am jucat sapte ani la Medias, in A si B, apoi la Inter Sibiu, la Campia Turzii si m- am retras din motive medicale la 30 de ani. Postul pe care am evoluat era atacant sau mijlocas ofensiv.
Rep.: Cum decurge campania de selectie?
C.S.: Suntem inca la inceput, campania a demarat la mijlocul lunii decembrie, asadar avem doar cateva saptamani. Probabil si pentru ca este iarna, au fost intre timp sarbatori, deocamdata avem putini copii dar credem ca in curand grupa va avea 25-30 jucatori. Vom extinde campania in gradinite si scoli, acolo unde se afla copiii de la aceasta categorie de varsta. Obiectivul clubului este acela de a crea un puternic centru de copii si juniori propriu. Al nostru este acela de a dezvolta calitatile fizice, placerea jocului cu mingea si controlul balonului. La aceasta categorie de varsta nu exista competitii oficiale, legitimari se fac doar de la opt ani, iar campania noastra de selectie are caracter permanent.
Rep.: Exista vreo categorie anume a celor care aleg fotbalul?
C.S.: In special din familiile unde parintii sunt iubitori de sport, dar si cei care sunt constienti de beneficiile aduse de practicarea lui. Sunt parinti care nu vin nici la meciurile celor din grupele mai mari, dar isi incurajeaza copiii sa faca sport. Desi la o varsta frageda, multi dintre cei care vin au deja idoli, cunosc jucatori reprezentativi si sunt incantati sa faca parte din noul club reprezentativ al orasului.
Rep.: Unde va desfasurati activitatea?
C.S.: Deocamdata ne pregatim de doua ori pe saptamana in sala Grupului Scolar Sanitar. Odata cu venirea primaverii ne vom intensifica programul pe terenul sintetic de la Week- end.
Rep.: Se percep taxe pentru copii?
C.S. La aceasta categorie totul este gratuit, inscrierea, terenul si instruirea.


Stresul si lipsa banilor duc la depresie

Posted: 20 Jan 2010 02:45 PM PST

Lipsurile financiare, ritmul alert in care suntem antrenati zilnic, precum si o serie de alti factori ne conduc spre depresie. Poate ca unii dintre noi nu ne dam seama de acest lucru, insa netratata la timp, poate duce la boli mult mai grave. Marieta Gabos Grecu, medic primar psihiatru la Clinica de Psihiatrie nr. 1 Targu-Mures incearca sa atraga atentia asupra incidentei acestei boli, dar si a modului de prevenire si tratare.

Reporter: Care este incidenta depresiilor in perioada aceasta de criza economica?
Marieta Gabos Grecu: A crescut foarte mult incidenta depresiilor in randul populatiei si ca motive as putea sublinia ca cel mai important este nesiguranta zilei de maine. De ce spun acest lucru? Suntem intr-o tensiune permanenta legata de criza aceasta economica. Ne trezim cu ea, ne culcam cu ea, se vorbeste in permanenta de criza. Si e normal ca toata lumea e inspaimantata si traieste cu o teama a ceea ce se va intampla. Se vorbeste de disponibilizari in masa. E normal ca in familiile in care deja exista o persoana fara loc de munca, iar cea de a doua sta sub semnul intrebarii ca oare maine mai merge sau nu la servici, toate acestea pot sa creeze o stare de tensiune, stres si anxietate care normal nu poate sa te faca sa zambesti, sa fi binedispus, sa ai o gandire pozitiva, ci te face sa te gandesti la lucruri neplacute si sa puna o stare de tristete, de gandire negativa in care nu mai intrevezi nici o perspectiva. In viata sunt multe cauze care pot sa duca la depresie. De multe ori dintr-un factor minor clacheaza si fac depresie. Cauze sa faci depresii sunt foarte mult, un deces in familie, consumul de alcool, divortul. Depinde si de personalitatea fiecarui om sa reziste la factorii acestia din afara. Sunt persoane mai sensibile, care clacheaza mai usor si de aceea este bine, atunci cand exista o familie, sau prieteni sau colegi de munca, sa fie atenti si la cei din jur. Poate ei ar putea sa le dea niste sfaturi utile, sa comunice. Pentru ca comunicarea in ziua de astazi lipseste, nu mai avem timp sa comunicam, toti suntem intr-un ritm alert pentru supravietuire.

Rep.: Care sunt categoriile de varsta cele mai afectate?
M.G.G.: Ca si varsta exista o paleta foarte larga incepand chiar de la copii si mergand pana la o varsta in care chiar imbatranirea in sine este un factor depresogen. Spun cu regret ca avem si copii tineri, care fac depresii.

"Le recomand tuturor, ca in momentul in care se simt tristi si au stari de anxietate, cu insomnii, cu scaderea randamentului intelectual, tulburari de atentie, de memorie, tulburari de instinct alimentar si chiar sexual, sa se prezinte la medicul psihiatru"

Rep.: Ce factori influenteaza depresia la copii?
M.G.G.: Daca cineva traieste intr-o familie in care incontinuu exista tensiune, neliniste, nesiguranta, lipsa de bani, imposibilitatea de a  putea face si el niste lucruri care probabil le vede la colegii sau prietenii lui care au alte posibilitati. La un moment dat, acel copil devine mai retras, mai deprimat, cu sentimentul ca el nu este nascut intr-o familie unde sa i se permita orice.
Rep.: Ce le recomandati pacientilor depresivi?
M.G.G.: In primul rand eu le recomand tuturor, ca in momentul in care se simt tristi si au stari de anxietate, cu insomnii, cu scaderea randamentului intelectual, tulburari de atentie, de memorie, tulburari de instinct alimentar si chiar sexual, sa se prezinte la medicul psihiatru pentru ca o boala trebuie sa fie intai tratata si apoi facuta psihoterapie.
Rep.: Ce ne puteti spune despre investitiile de la cabinetul dumneavoastra?
M.G.G.: Am reusit sa investim intr-un aparat pentru prognosticarea precoce a dementei pentru ca aceasta este o alta boala cu care ne lovim zilnic. Si incidenta dementei a crescut foarte mult si vreau sa le spun celor care au in familie oameni mai in varsta care prezinta deja tulburari de atentie, de memorie sa vina din timp la medicii psihiatrici pentru ca aceasta dementa daca este diagnosticata la timp, noi putem sa-i ajutam foarte mult. Cu cat vin mai devreme, cu atat putem sa-l mentinem la valorile pe care le are in momentul in care s-a prezentat la noi. Aparatul a fost achizitionat din SUA si speram ca din primavara -vara sa-l punem in functiune.


Niciun comentariu: